281 matches
-
tip au trei terminale: capetele rezistorului (între care rezistență este maximă și constantă) și conexiunea la contactul mobil(cursor). Dacă contactul mobil nu face punct comun cu unul din capete, atunci uzual se vorbește despre "un potențiometru", care este un divizor variabil de tensiune. În circuit, rolul rezistorului poate fi:
Rezistor () [Corola-website/Science/299643_a_300972]
-
pozitivă"). În figura alăturată este un exemplu de de tip . Circuitul oscilant este format de bobina "L" și de condensatorii "C", "C" și "C", în serie. Condensatorul variabil "C" permite reglarea frecvenței oscilatorului, iar condensatorii "C" și " C" formează un divizor de tensiune care stabilește nivelul semnalului extras, aplicat pe catod. Semnalul este amplificat de triodă, tensiunea anodică variază conform semnalului și alimentează circuitul oscilant, întreținând oscilația lui. Un exemplu de funcționare a triodelor în comutație sunt circuitele logice, cum ar
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
Condensatorul C asigură menținerea tensiunii la catozi în regimurile tranzitorii care apar la bascularea bistabilului. Dacă în starea inițială trioda T este în conducție iar trioda T este blocată, tensiunea la "ieșirea normală" formula 1 va fi „jos”. Ca urmare prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T este aplicată o tensiune mai joasă, care menține T blocată. Deci tensiunea la "ieșirea complementară" formula 2 este „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
la "ieșirea normală" formula 1 va fi „jos”. Ca urmare prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T este aplicată o tensiune mai joasă, care menține T blocată. Deci tensiunea la "ieșirea complementară" formula 2 este „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T este aplicată o tensiune mai înaltă, care menține T în conducție. Această stare este menținută până când la intrarea formula 3 ("set") se aplică un puls negativ. Acesta blochează T, ceea ce face
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
pe grila T este aplicată o tensiune mai înaltă, care menține T în conducție. Această stare este menținută până când la intrarea formula 3 ("set") se aplică un puls negativ. Acesta blochează T, ceea ce face ca tensiunea formula 1 să fie „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T este aplicată o tensiune mai înaltă, care deschide T. Tensiunea formula 2 va deveni „jos”, iar prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T se va aplica
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
negativ. Acesta blochează T, ceea ce face ca tensiunea formula 1 să fie „sus”. Prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T este aplicată o tensiune mai înaltă, care deschide T. Tensiunea formula 2 va deveni „jos”, iar prin divizorul de tensiune format din R și R pe grila T se va aplica o tensiune mai joasă, care menține T blocată. În urma impulsului negativ la intrarea formula 3 bistabilul a trecut în cealaltă stare a sa, iar tensiunile de la ieșirile formula 1
Triodă () [Corola-website/Science/336446_a_337775]
-
că pentru un grup finit "G" și un subgrup "H", unde cu |"G"| și |"H"| se notează ordinul lui "G, "respectiv "H". În particular, ordinul fiecărui subgrup al lui " G" (și ordinul fiecărui element al lui " G") trebuie să fie divizor al lui |"G"|. Codomeniile drepte sunt definite analog: "Ha" = {"ha" : "h" în "H"}. Ele sunt și clase de echivalență pentru o relație de echivalență corespunzătoare și numărul lor este egal cu ["G" : "H"]. Dacă "aH" = "Ha" oricare ar fi "a
Subgrup () [Corola-website/Science/334900_a_336229]
-
o memorie de 32 cuvinte. A fost proiectat să fie cel mai simplu calculator cu program stocat; singura operație aritmetică pe care o putea efectua era scăderea. Primul dintre cele trei programe scrise pentru această mașină găsea cel mai mare divizor al numărului 2 (), un calcul despre care se știa la acea vreme că avea să dureze foarte mult—pentru a demonstra fiabilitatea mașinii—verificând fiecare număr întreg de la 2 − 1 în jos, întrucât împărțirile se implementau ca scăderi repetate ale
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
al numărului 2 (), un calcul despre care se știa la acea vreme că avea să dureze foarte mult—pentru a demonstra fiabilitatea mașinii—verificând fiecare număr întreg de la 2 − 1 în jos, întrucât împărțirile se implementau ca scăderi repetate ale divizorului. Programul era format din 17 instrucțiuni și a rulat timp de 52 minute înainte de a ajunge la răspunsul corect, , după ce SSEM efectuase 3,5 milioane de operații. În 1936, matematicianul Alan Turing a publicat o descriere a ceea ce a devenit
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
nu avea cititor de cartele perforate. Pentru acest calculator au fost scrise trei programe. Primul, constând din 17 instrucțiuni, a fost scris de Kilburn, și a rulat la 21 iunie 1948. A fost proiectat pentru a găsi cel mai mare divizor al numărului 2 () încercând fiecare număr intreg de la 2 − 1 în jos. Împărțirile erau implementate ca scăderi repetate ale divizorului. SSEM a dat soluția ( după 52 de minute și 3,5 milioane de operațiuni. Programul folosea opt cuvinte de memorie
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
fost scris de Kilburn, și a rulat la 21 iunie 1948. A fost proiectat pentru a găsi cel mai mare divizor al numărului 2 () încercând fiecare număr intreg de la 2 − 1 în jos. Împărțirile erau implementate ca scăderi repetate ale divizorului. SSEM a dat soluția ( după 52 de minute și 3,5 milioane de operațiuni. Programul folosea opt cuvinte de memorie de lucru în plus față de cele 17 cuvinte ale codului, dimensiunea sa totală în memorie fiind de 25 de cuvinte
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
În matematică, algoritmul lui Euclid este o metodă eficientă de calcul al celui mai mare divizor comun (CMMDC). El este denumit după matematicianul grec Euclid, care l-a descris în Cărțile VII și X din "Elementele". CMMDC a două numere este cel mai mare număr care le divide pe ambele. exploatează observația că cel mai mare
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
comun (CMMDC). El este denumit după matematicianul grec Euclid, care l-a descris în Cărțile VII și X din "Elementele". CMMDC a două numere este cel mai mare număr care le divide pe ambele. exploatează observația că cel mai mare divizor comun al două numere nu se modifică dacă numărul cel mai mic este scăzut din cel mai mare. De exemplu, 21 este CMMDC al numerelor 252 și 105 (252 = 21 × 12; 105 = 21 × 5); întrucât 252 − 105 = 147, CMMDC al
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
bază 10) al celui mai mic întreg. Gabriel Lamé a demonstrat aceasta în 1844, marcând începutul teoriei complexității computaționale. În secolul al XX-lea s-au dezvoltat metode de îmbunătățire ale eficienței algoritmului. Algoritmul lui Euclid calculează cel mai mare divizor comun (CMMDC) a două numere naturale "a" și "b". Cel mai mare divizor comun "g" este cel mai mare număr natural care îi divide pe "a" și pe "b". Cel mai mare divizor comun este adesea scris ca CMMDC("a
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
1844, marcând începutul teoriei complexității computaționale. În secolul al XX-lea s-au dezvoltat metode de îmbunătățire ale eficienței algoritmului. Algoritmul lui Euclid calculează cel mai mare divizor comun (CMMDC) a două numere naturale "a" și "b". Cel mai mare divizor comun "g" este cel mai mare număr natural care îi divide pe "a" și pe "b". Cel mai mare divizor comun este adesea scris ca CMMDC("a", "b") sau, mai simplu, ca ("a", "b"), deși a doua notație matematică este
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
Algoritmul lui Euclid calculează cel mai mare divizor comun (CMMDC) a două numere naturale "a" și "b". Cel mai mare divizor comun "g" este cel mai mare număr natural care îi divide pe "a" și pe "b". Cel mai mare divizor comun este adesea scris ca CMMDC("a", "b") sau, mai simplu, ca ("a", "b"), deși a doua notație matematică este utilizată și pentru alte concepte matematice, cum ar fi vectorii bidimensionali sau intervalele deschise. Dacă CMMDC("a", "b") = 1, atunci
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
factor comun poate fi scos din "m" și "n" pentru a-l face pe "g" mai mare. Astfel, orice alt număr "c" care divide și pe "a" și pe "b" trebuie să-l dividă și pe "g". Cel mai mare divizor comun "g" al lui "a" și "b" poate fi definit ca divizorul comun care este divizibil cu orice alt divizor comun "c". CMMDC poate fi vizualizat după cum urmează. Fie o suprafață dreptunghiulară "a" pe "b", și orice divizor comun "c
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
face pe "g" mai mare. Astfel, orice alt număr "c" care divide și pe "a" și pe "b" trebuie să-l dividă și pe "g". Cel mai mare divizor comun "g" al lui "a" și "b" poate fi definit ca divizorul comun care este divizibil cu orice alt divizor comun "c". CMMDC poate fi vizualizat după cum urmează. Fie o suprafață dreptunghiulară "a" pe "b", și orice divizor comun "c" care divide pe "a" și pe "b". Laturile dreptunghiului pot fi divizate
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
număr "c" care divide și pe "a" și pe "b" trebuie să-l dividă și pe "g". Cel mai mare divizor comun "g" al lui "a" și "b" poate fi definit ca divizorul comun care este divizibil cu orice alt divizor comun "c". CMMDC poate fi vizualizat după cum urmează. Fie o suprafață dreptunghiulară "a" pe "b", și orice divizor comun "c" care divide pe "a" și pe "b". Laturile dreptunghiului pot fi divizate în segmente de lungime "c", ceea ce împarte dreptunghiul
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
mai mare divizor comun "g" al lui "a" și "b" poate fi definit ca divizorul comun care este divizibil cu orice alt divizor comun "c". CMMDC poate fi vizualizat după cum urmează. Fie o suprafață dreptunghiulară "a" pe "b", și orice divizor comun "c" care divide pe "a" și pe "b". Laturile dreptunghiului pot fi divizate în segmente de lungime "c", ceea ce împarte dreptunghiul în pătrate de latură "c". Cel mai mare divizor comun "g" este cea mai mare valoare a lui
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
Fie o suprafață dreptunghiulară "a" pe "b", și orice divizor comun "c" care divide pe "a" și pe "b". Laturile dreptunghiului pot fi divizate în segmente de lungime "c", ceea ce împarte dreptunghiul în pătrate de latură "c". Cel mai mare divizor comun "g" este cea mai mare valoare a lui "c" pentru care acest lucru este posibil. Pentru ilustrare, o suprafață dreptunghiulară de 24-pe-60 se poate diviza în pătrate de: 1-pe-1, 2-pe-2, 3-pe-3, 6-pe-6 sau 12-pe-12. Deci 12 este cel mai
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
g" este cea mai mare valoare a lui "c" pentru care acest lucru este posibil. Pentru ilustrare, o suprafață dreptunghiulară de 24-pe-60 se poate diviza în pătrate de: 1-pe-1, 2-pe-2, 3-pe-3, 6-pe-6 sau 12-pe-12. Deci 12 este cel mai mare divizor comun al lui 24 și 60. O suprafață dreptunghiulară 24-pe-60 poate fi împărțită într-un grid de 12-pe-12 pătrate, cu două pătrate pe o latură (24/12 = 2) și cinci pătrate pe cealaltă (60/12 = 5). CMMDC a două numere
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
două numere "a" și "b" se poate defini ca produsul factorilor primi comuni ai celor două numere. De exemplu, întrucât 462 se factorizează în 2 × 3 × 7 × 11 și 1071 se factorizează în 3 × 3 × 7 × 17, cel mai mare divizor comun al lui 462 și 1071 este egal cu 21 = 3 × 7, produsul factorilor lor primi comuni. Dacă două numere nu au factori primi în comun, cel mai mare divizor comun al lor este 1—ele sunt prime între ele
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
se factorizează în 3 × 3 × 7 × 17, cel mai mare divizor comun al lui 462 și 1071 este egal cu 21 = 3 × 7, produsul factorilor lor primi comuni. Dacă două numere nu au factori primi în comun, cel mai mare divizor comun al lor este 1—ele sunt prime între ele. Un avantaj important al algoritmului lui Euclid este că el poate găsi CMMDC eficient fără să trebuiască să calculeze factorii primi. Factorizarea numerelor întregi mari este considerată a fi o
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
numerelor întregi mari este considerată a fi o problemă atât de dificilă încât multe sisteme criptografice moderne se bazează pe ea. O definiție mai subtilă a CMMDC este utilă în matematica avansată, în particular în teoria inelelor. Cel mai mare divizor comun "g" al două numere "a" și "b" este și cel mai mic multiplu întreg al lor, adică cel mai mic număr de forma "ua" + "vb" unde "u" și "v" sunt numere întregi. Rezultă că mulțimea multiplilor întregi ai lui
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]