166 matches
-
remarci dezaprobatoare care însuflețea coada, dar Juliei nici că i-a păsat. Senzația de ușurare produsă de golirea vezicii merita orice sacrificiu. —Scuze! Scuze! a bolborosit ea parcurgând coada în sens invers, pe lângă femeile care acum o priveau cu ochi dojenitori și buze țuguiate. Am probleme cu vezica, s-a simțit ea obligată să adauge la vederea ochilor de ucigaș ai unei femei mătăhăloase, cu aer sever. Înapoi în sală, revenită la starea de anonimitate și deci fiind, din nou, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
n-am plătit-o... Ei, Marine, băiete, multă țuică ai să mai înghiți până să păcălești tu pe boierul Miron! ― D-apoi că omul cu socoteală nici nu se poate gândi să ia pământul de pomană, zise și Luca Talabă dojenitor. Numai dumnealui crede așa, că vorbește din țuică. Toți aprobară din cap, în vreme ce Marin Stan, zăpăcit, se uita la ei, pe rând, parcă nu s-ar fi putut dumeri de ce s-au supărat oamenii când el a spus numai ceea ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
statornică pentru propășirea țărănimii muncitoare, temelia puternică și sănătoasă a statului, de care depinde viitorul națiunii. În ropotul aplauzelor se amestecă acuma glasul lui Grigore, uscat de emoție: ― Bravo! Bravo! Nadina întoarse puțin capul spre el cu o mică privire dojenitoare. Apoi lectura se sfârși, ovațiile petrecură pe rege până la ieșire și toată lumea se urni să plece. ― Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i așa?... Și regele ce bine a fost! Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-i duci la domnul director general... Se ținură gaia după aprod pe diferite coridoare, până se pomeniră în fața unui domn bătrân, chel și ursuz, care-i lăsă să-și spuie toată povestea din fir în păr. Pe urmă îi întrebă dojenitor: ― Vreți să cumpărați moșia cucoanei, ori vreți s-o luați cu japca? ― Ba noi... Încercă să protesteze Luca Talabă. ― Să taci acuma! se răsti directorul. Ați vorbit destul. V-am ascultat... Ministerul n-are dreptul și calitatea să intervie în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fulgerător ridică colțul plapumii, dezvăluind pe jumătate pe Tanța și sfârșind fraza gingaș: ― ...pe duduița asta frumoasă! Când o recunoscu pe Tanța, surâsul curios de pe față i se transformă într-o strâmbătură. După o clipă, venindu-și în fire, continuă dojenitor: ― A, vasăzică, dumneata erai duduița nostimă, domnișoară? Ei, bravo, ce să-ți spun, frumos îți șade! Să-ți fie rușine obrazului! Titu Herdelea sărise în picioare, dar nu știa ce să facă. Se crezu obligat să intervie, deși își dădea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iute furculița jos și își înălță brusc capul, schimbată la față. Râse nervos și spuse ceva de cutremur: din nou, după nici șase ani de la cel mare din '40? Mătușa Iuliana o liniști cu un potop de vorbe mai degrabă dojenitoare. Dragoș însă nu le prea luă în seamă și de altfel abia dacă îi ajunseră la ureche. În stânga sa ședea o fată pe care n-o cunoștea, dar poate că îi era rudă prin unchiul Artemie și mătușa Iuliana, cine
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din nou la fidelitate 1. Fidelitatea, o temă provocatoare. În legătură cu Anul sacerdotal care a început, este necesar să cunoaștem înțelesul temei, care sună astfel: „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului”. Fără îndoială, prima parte este frumoasă, iar a doua severă și dojenitoare; ele sunt puse în confruntare, într-o comparație din punct de vedere uman imposibil de susținut, dar în stare să dea preotului duioșia de a contempla persoana lui Cristos, care nu-l sfidează cu perfecțiunea fidelității sale, ci îl invită
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
a trezi la revizuirea vieții). Posibilitățile de a modula flexibilitatea limbajului sunt încă multe și fac referință și la alte registre ce se pot activa pentru a spune Cuvântul, despre care putem aduce numai câteva clarificări: interogativ, exclamativ, propozitiv, exortativ, dojenitor, imperativ. - În sfârșit trebuie să știm să concluzionăm, surprinzând chiar cu un pic de anticipare a timpului, cu un climax chibzuit sau de îndemn, cu o idee vivace, pătrunsă de sens și mnemotehnică, cu o întrebare gravă care suscită la
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
capătul unei asemenea munci herculeene (despre existența lui Hercule, Milou aflase răsfoind, alături de Tintin, o enci clopedie cu ilustrații miraculoase), ceea ce se cuvenea era tihna burgheză a roaderii osului ascuns cu grijă în colțurile grădinii, departe de ochiul vigilent și dojenitor al lui Tintin. De abia atunci, când putea să se dedice în liniște acestei delicatese canine, Milou își amintea, asemeni lui Haddock, de peripețiile trecute. Și, asemeni lui Haddock, o boare nostalgică îl învăluia, dar doar pentru puțină vreme. Căci
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
vreți o țigară? COLONELUL (Meditativ.): O țigară? (Brusc.) Nu e timp de pierdut... (Către cei doi, care au ridicat din nou capetele.) Culcat! Culcat! (Către ARTUR.) Mă bagă în mormânt... Spuneți-le să nu mai ridice capul... (ARTUR se uită dojenitor la cei doi și le face semnul cunoscut pe obraz.) Mulțumesc. Eu, domnule, de patruzeci de ani n-am avut nici o pată. ARTUR: Ce noroc! COLONELUL: Dar înțelegeți? Nimic, nimic, nimic. Și tocmai acum, adineaori... când m-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
motanmo, respectiv cum ar fi adică în spiritul indicațiilor de la partid, adică cu ăsta-i ordinul, executarea, asta scrie la document asta facem, fără discuții și analize psihice, crezi că te mai chemam? Chicoti încântat de gând. Îi făcu semn dojenitor părintelui Macovei. - Nu-l aduceam pe conu Tilică? Moș Afinoghiu Băcănel-Obănceanu, care într-un fel era șeful lui Nisip, ăla de-i în săculeț?! Numai să fi zis conu Tilică ceva, și crezi că inginerașu ăsta mai făcea fițele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cheamă și ne cinstește la plimbări și distracție? Ce putere să mai aibă tovarășa Rela, dacă nu și-a putut scăpa nici nepotu’. Auzi, să mai mori în ziua de azi, de la gâlci infectate. Care dă la septecemie... Goncea clătină dojenitor din cap. Îl trase pe inginer după el, șoptindu-i ceva vesel la ureche. - În fine, oftă Goncea mai târziu, strângându-l și mai tare de umeri pe Nisip. Știu ce-nseamnă toate astea cu morții. Îngroapă-i, dezgroapă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra scrijeliturilor sale de pe dale. Din când în când insul întorcea capul spre părinte. Îl privea repezit, dojenitor parcă. Nu scotea nici un cuvânt însă. Părintele scoase din servieta mare, burdușită cât o cutie de armonică, pachețelul cu mâncare. Câteva felii de pâine, niște șnițele, felioare de gogoșari. Îl răzbise foamea. Începu să mănânce. Ca și cum ar fi vorbit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bine, dacă nu era cenzura. Talentele erau oprimate, nu numai la scriitori doamnă, ci și aici, la noi, la creatorii din domeniul anunțurilor. Ce să ne mai ascundem după degete! Oftă lung, ca un geamăt, privind ecranul calculatorului. Clătină abătut, dojenitor din cap. - Spune intelectualii de-acuma că scriitorii erau cenzurați, că nu le dădea voie să cânte cum le venea talentul. Dar ce să mai spui de bieții oameni cu decese sau comemorări, care venea să-și plângă durerea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că știi adevărul. Te pomenești că mai vrei să îl și scrii la romanele alea ale tale! Burtăncurene, băiatule, vezi mă, că...“ Hohotind, Generalul îi făcu semn dojenitor, amenințător cu pumnul. Apoi oftă, resemnat: „De-asta nu-i înțeleg eu pă tinereii ăștia de scrie la gazete sau dă din gură la televizoare. De unde adevăr la ei, dacă nu vrea să discute cu noi, ăștia care am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și simplu voia să ajungă mai repede acasă și să stea în fotoliul lui preferat cu o țuică în față. Ușa era deschisă. Maică-mea era în prag cu o stropitoare plină în mână. - Unde-ai fost? m-a întrebat dojenitoare, dar era o dojană blândă. Se prinsese că sunt în beci. - M-a trimis tata să-ți spun să-l uzi pe Platon, am zis repede. - Păi, mă gândeam eu. Ia-ți un fâș pe tine, că iar te apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să vorbim puțin? Lui Alice i s-a strâns inima. Își dăduse seama că momentul acesta avea să vină și toată după-amiaza încercase să evite discuția asta. Era imposibil ca subiectul să nu fie Jake, iar tonul să nu fie dojenitor. Draga mea, știu că el are intenții bune, a început doamna Duffield în mod previzibil. Nu numai că are intenții bune, a atacat imediat Alice. Dar și face lucruri bune. Trăiește în conformitate cu principiile lui. Mama lui Alice a pus o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lucrează cu jumătate de normă ca psiholog de capre. Pe Hugo l-a pufnit râsul. —Mie mi se pare că e chiar pe stilul lui. Dar dacă tu zici că el n-o place... —Așa zic. Alice l-a împuns dojenitor. Nu-l interesează alte femei. Sunt sigură. N-are timp pentru așa ceva. Momentan e mult prea ocupat cu mersul pe la tot felul de fastfood-uri, unde le spune angajaților că ar trebui să recicleze tacâmurile de plastic în loc să le arunce. —Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mă scol de dimineață și mă duc la slujbă. Acolo stau toată ziua fără să schimb o vorbă cu nimeni, mă întorc, mai bem câte ceva și gata. A doua zi, de la capăt. Ce sens au toate astea ? Cumătrul Fandarac privi dojenitor, peste umărul lui Petrache, către Șofronică, care își făcuse urechile pâlnie. Apoi spuse, cu voce scăzută : — Sensul pe care l-au avut totdeauna. Numai lumea îmbătrânește, oamenii sunt la fel. Dar poate că trebuie să te mai duci la femei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de conul de lumină al felinarului. — Ce-i asta ? întrebă, surprinsă. — E dragonul de azi. — Dar azi n-am desenat niciun dragon ! Nici ieri... de fapt, de când a murit tataia. Nici nu mai știu unde mi-e caietul. Ridică glasul, dojenitor : Acum înțeleg. Când am făcut curat, după înmormântare, am aruncat din greșeală caietul. Și tu, scormonind prin gunoaie, după cum ți-e obiceiul, l-ai găsit. Așa este ? — Ai desenat vreodată un dragon orb ? spuse el, fără să ia în seamă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi o supărare vitală. Unii oameni vor povesti orice eveniment ca fiind un eșec, un pericol sau o vină. Inteligența computațională locvace poate fi groaznică uneori. Unele dintre aceste comentarii pot interveni În conversația explicită printr-o conversație ocultă și dojenitoare, care dedublează dialogul În așa fel Încât se intercalează două persoane care vorbesc și două care monologhează pe ascuns, ajungându-se ca nimeni să nu se mai Înțeleagă cu nimeni. Iată un exemplu pe care l-am luat din Aaron
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
ori absența mărturiei creștine, sau, și mai grav, alunecarea personală într-o indolență morală. Spre deosebire de Tertulian care îi acuză pe acești soldați de respingerea martiriului și a profețiilor Duhului Sfânt, atitudinea soldatului martirizat este total diferite: nu exprimă nici o atitudine dojenitoare față de fratres commilitones și nici nu exprimă vreo cerere teologică (solicitarea vreunei rugăciuni), rezumându-se la afirmarea credinței și a conștiinței sale în văzul și în auzul tuturor. Un interes aparte manifestă și analogia dintre gestul protagonistului acestui episod și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dragă, stai, să fim calmi și toate se vor limpezi. Maria: Ce să se limpezească? Ce să se limpezească? Te pomenești în casă cu niște străini, așa tamnesam... Vecin 1: (către ceilalți vecini) Ei, ați auzit? Vecin 2: (fals vexat, dojenitor) Sigur că am auzit. Adică noi sîntem niște străini! Să știți că nu ne-am așteptat la asta! Auzi, străini! Maria: Da ce-ați fi fiind? Vecin 2: Dar nu v-a spus vecinul, care v-a cîntat și romanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
câte un om, doi. Apoi, până acasă, imaginându-mi că această pâine era o cobză, o ciupeam și iar o ciupeam, cu ochii sticlind. Ajungeam acasă cu ea ciuntită de-a binelea. Mama mi-o lua din mână, se uita dojenitor la mine, dar niciodată numi spunea ceva, se întorcea oftând, cu pâinea în brațe și-o încuia într-un fel de lădiță cu capacul pe colț. Ce rost avea încuiatul pâinii n-am priceput în anii aceia, că doar pâinea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de grâu bun, iar aroma ei mă făcea să amețesc, nu de foame, bineînțeles. O ciupeam din lipsă de ocupație, iar când ajungeam acasă, se cunoștea că s-a mâncat din ea. Mama mi-o lua din mână, se uita dojenitor la mine, dar niciodată nu mă certa, se întorcea oftând, cu pâinea în brațe și o încuia într-un fel de lădiță cu capacul pe colț. Ce rost avea încuiatul acesta, nu pricepeam, căci pâinea aceea trebuia mâncată de noi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]