2,528 matches
-
o similitudine între poemul lui N. Nicoleanu, Secreta mea durere, și Melancolia lui Eminescu. Reproducem textul lui N. Nicoleanu: "Secreta mea durere se va-ngropa cu mine/ Și nimeni nu va plînge la capu-mi arzător,/ Un plîns de vecinic doliu, de vecinice suspine,/ căci vieața-mi fu o lungă oftare de amor/ Zadarnică, perdută ca și cum n-ar fi fost!// Căci razele speranții și glasul mîngîierii/ Nu și-au vărsat lumina pe sufletu-mi tăcut,/ Și rătăcind ca dorul pe stîncile durerii
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
ale căror identități individuale aveau să rămână necunoscute, dar care, luați în totalitate, trăiseră mai multă tristețe decât ar putea înțelege cineva vreodată ; o povară purtată fără crâcnire de sute de mii, de milioane de oameni, ca femeia care purta doliu după soțul și cei doi frați ai săi, suferința fiecăruia fiind o poveste de iubire aparte, complicată, dureroasă, care s-ar fi putut termina și altfel ș...ț Pentru prima oară intuia dimensiunile catastrofei, prin intermediul sentimentelor omenești: atâtea morți solitare
Violența domenstică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17263_a_18588]
-
al unchiului, ci o întreagă față necunoscută a universului. O față îndoliată, contorsionată de remușcări și nespus de tristă. Scrisoarea lui Shoko, cu mărturisirea a ceea ce a aflat din jurnal, e suprapusă peste descrierea morții mamei, a priveghiului și înmormîntării. Doliul devine astfel semn al pierderii inocenței, a încrederii în lume și al trezirii la o realitate compusă din minciuni și înșelătorie. Starea pe care o încearcă Shoko în fața acestui univers brusc nou este de tristețe. Scriindu-i unchiului ei ce
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
fapt, din cauza întregii lumi, din cauza cerului albastru, a razelor soarelui de octombrie, a scoarței arborilor, a tulpinilor de crizanteme care se mișcă în vînt, da, chiar din cauza apei, a pietrelor și a pămîntului. Întreaga fire a luat dintr-o dată culoarea doliului. De cînd am citit jurnalul mamei, știu că de două și de trei ori pe zi, și cîteodată chiar de cinci sau șase ori, culorile naturii se schimbă atît de neașteptat, pe cît de neașteptat se ascunde soarele în nori
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
atît de iute, încît n-ai timp a le analiza: Cîntă în cer abisul cu trandafiri și arme./ O, templul, în el cărămidă mă încinge,/ Brațele tale, sora pecetluind/ Pleiadele pe carnea crepusculara/ care mi-e scînteie și fum./ Un doliu trece sacramental peste convoaie/ Într-o incinta de codru unde ard/ Sub rădăcina, gura mea-n smarald./ Metalul strălucește pe tăietura apei/ Curgînd din umbră-n umbră pînă la dispariții./ Cu fruntea lovind sarea mă-nversunez./ Vibrează insomnia pe metereze
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
moartea pe care Pasquali și-a dat-o înconjoară cu un halou straniu Pîinea de tăcere și - retroactiv - toate celelalte titluri semnate de el. E greu să vorbești sau să scrii despre ele, tot astfel cum este dificil să numești doliul, moartea, absența, ceea ce e dincolo de clișeu, ceea ce s-a înfăptuit pentru că nu se putea spune - pentru că (dacă ar fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
o prezență fermecătoare și un profesor fascinant de literatură romandă (cu autoironia lui romandă cu tot!) mi se pare acum riscant, pentru că nu despre amintirile mele personale este vorba. Și cînd vor fi trecut clipele de șoc și anotimpurile de doliu, îndrăznesc să sper că Pîinea de tăcere se va citi o carte interesantă, în singularitatea scriiturii sale alegorice, o carte emblematică pentru această vreme a jurnalelor și a confesiunilor, unde eul autentic se rostește cu atît mai greu, cu cît
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
un negru copleșitor: albul mantalei lui Duncan al izolează că victima, nu este semnul unei imaculări morale. Nu toate victimele sunt inocențe. an drumul ei spre nebunie, lady Macbeth introduce alte pete de culoare, dar contrastul puternic al negrului de doliu este giulgiul roșu, dominând scenă ăncoronării, moment care exprimă sintetic tragedia: triumful este al unor personaje fără față, solemnitatea victoriei prevestește an continuare timpuri sumbre și apăsate de vinovații. Prima apariție a vrăjitoarelor e din sală, dar apoi din spatele oglinzii
Superstitii si preziceri by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17470_a_18795]
-
acolo se prind toate parangheliile pe care Dunărea le poartă cu ea." În continuare, prozatorul-poet compară locul cu o gară și schițează o viziune înfricoșătoare: "O gară unde toată lumea vine îmbrăcată în negru, femeile cu părul strâns în marama de doliu și bărbații cu barbă crescută de câteva zile, înțepând cu țepii lor aerul mohorât. Unde așteptații vin fără nici un fel de bagaj decât corpul lor. Decât hainele sumbre și carnea ferfenițita de viețuitoarele Dunării." Prin românul sau, Mihail Gălătanu ne
O POVESTE PENTRU MATURI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17567_a_18892]
-
exprime cea mai cumplită disperare de a scrie”. Și încă: „Locvacitatea lui e ca o vomă care dă afară tot ce a îngurgitat o gură fără dinți și un stomac măcinat de colici”. Despre poezia „iezuitică” a lui Mallarmé: „Port doliu după integritatea emisiunii de spermă a unui spânzurat pe care o descopăr la Homer & Dante & Racine & adesea Rimbaud, integritatea pleoapelor căzând înainte să devină conștient creierul de grăuntele de praf adus de vânt”. Înțeleagă cine poate! Noile populisme Jean de
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2530_a_3855]
-
cei care uită sunt de partea vieții. E adevărat, însă eu sunt romancier, nu istoric. Dacă eram istoric, foloseam aceste concepte, memoria și uitarea. Ca romancier, aș spune că uitarea e mai degrabă deziluzie, les illusions perdues, pe când memoria este doliul. Monumentele sunt felul celor rămași de a purta doliu după cei care n-o să se mai întoarcă. E ca și cum ai face un mormânt, ca să poți continua să trăiești, deși te doare. În privința uitării, cred că trebuie să nuanțăm. Franța nu
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
însă eu sunt romancier, nu istoric. Dacă eram istoric, foloseam aceste concepte, memoria și uitarea. Ca romancier, aș spune că uitarea e mai degrabă deziluzie, les illusions perdues, pe când memoria este doliul. Monumentele sunt felul celor rămași de a purta doliu după cei care n-o să se mai întoarcă. E ca și cum ai face un mormânt, ca să poți continua să trăiești, deși te doare. În privința uitării, cred că trebuie să nuanțăm. Franța nu-și uită supraviețuitorii pentru că așa vrea. Ci pentru că n-
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
cartea mea a fost abordarea lui Bruno Cabanes, care spune că războiul nu se încheie brusc, ca să-i urmeze pacea, ca și cum ai întoarce un comutator. Dimpotrivă, există un continuum, o perioadă de trei-patru ani de tranziție, dominată de derută, de doliul pe dos. Doliul normal presupune să reînveți să trăiești în absența cuiva pe care l-ai iubit. Doliul acesta, de după război, e exact contrariul. Să te reobișnuiești să trăiești în absența a ceva ce ai detestat, un doliu foarte complicat
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
fost abordarea lui Bruno Cabanes, care spune că războiul nu se încheie brusc, ca să-i urmeze pacea, ca și cum ai întoarce un comutator. Dimpotrivă, există un continuum, o perioadă de trei-patru ani de tranziție, dominată de derută, de doliul pe dos. Doliul normal presupune să reînveți să trăiești în absența cuiva pe care l-ai iubit. Doliul acesta, de după război, e exact contrariul. Să te reobișnuiești să trăiești în absența a ceva ce ai detestat, un doliu foarte complicat, care rănește fibra
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
urmeze pacea, ca și cum ai întoarce un comutator. Dimpotrivă, există un continuum, o perioadă de trei-patru ani de tranziție, dominată de derută, de doliul pe dos. Doliul normal presupune să reînveți să trăiești în absența cuiva pe care l-ai iubit. Doliul acesta, de după război, e exact contrariul. Să te reobișnuiești să trăiești în absența a ceva ce ai detestat, un doliu foarte complicat, care rănește fibra societății. A fost o perioadă de turbulențe, până prin 1922, în care Franța a trebuit să
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
derută, de doliul pe dos. Doliul normal presupune să reînveți să trăiești în absența cuiva pe care l-ai iubit. Doliul acesta, de după război, e exact contrariul. Să te reobișnuiești să trăiești în absența a ceva ce ai detestat, un doliu foarte complicat, care rănește fibra societății. A fost o perioadă de turbulențe, până prin 1922, în care Franța a trebuit să accepte, să negocieze la nivel intelectual, cultural, această reintrare în normalitate. Dar istoria literară? Ea ce rol a jucat în
„Vine un moment în care, ca să supraviețuiești, trebuie să te porți ca și când morala n-ar exista“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2548_a_3873]
-
Naghi va ajunge la Biserica Volna, din centrul municipiului Călărași. Cortegiul funerar se va deplasa apoi pe străzile orașului până la Cimitirul Central "Sf. Gheorghe" din Călărași, unde va avea loc înmormântarea. Primarul din Călărași, Nicolae Dragu, a declarat zi de doliu în municipiu, omul de afaceri urmând să fie înmormântat alături de mama sa. Rudele și trei prieteni ai omului de afaceri au ridicat în dreptul locului unde s-a produs accidentul nautic un momument închinat lui George Naghi, format dintr-o cruce
Sute de persoane îl conduc pe ultimul drum pe Gheorghe Naghi () [Corola-journal/Journalistic/25543_a_26868]
-
-o pare destul de urîțică și cam colțuroasă, așa că o premisă necesară (dar nu și suficientă, firește) pentru drama de amor putea exista. Cu sau fără ea, Ada le suferă dramatic eminent. Practic, ea începe chiar cu de jale și de doliu amoros. E deja părăsită în primele (ce zic primele, în chiar prima!) poezii și nu-și revine din traumă decît, strict incidental (dar atunci cu defulare vijelioasă), pe la jumătatea cărții; dar numai pentru a o lua de la capăt cu aceeași
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
între pietre și fiare, între forme și poame de flăcări. Nisipul frige tălpile, aerul mângâie pielea și ochii plăpânzi dispar în oglinzi. Mă înfrupt din durere, din pântece pline de fructe amare. Mă spânzur de grinzi. Trag peste mine pleoapa, doliul, înserarea. Mă-învelesc cu frunze, cu umbre, cu plâns, cu uitarea. Mă rog de ape, mă legăn în stele. Trec peste vieți în vârtej, peste fluvii, în salt. Zgârii sâmburii, cărămizile, mortarul, sensul, apele grele. Întind arcul. Săgeata caută vânatul
Un poem by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/2455_a_3780]
-
autoarei: renunțând la „serviciile” criticilor români, Marta Petreu afirmă răspicat lipsa de provincialism a propriei poezii. În ce mă privește, subscriu. De mai bine de douăzeci de ani, are mare succes la noi (cu deosebire între comentatorii specializați) lirismul „de doliu”, în legătură cu care, din lipsă de imaginație, recenzenții proferează voios vorbe pe cât de goale, pe atât de eficace. Cutare poet e „profund”, altul „radiografiază criza”, altul poartă pe piele „stigmatul ceresc” și vădește numaidecât o „dimensiune tragică”, altul coboară până în „bătaia
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
Nici calendarul, nici desfășurătorul zilei nu aduc pozitive, ci numai și numai plînset, zi și noapte, vară-primăvară: „Vei plînge/ Mult de tot cînd ziua va dispare/ Și scurta liniște s-ascunde-n petale,/ Cînd cerul își trimite pajii nopții/ Să-nvăluie durerile-n doliu.// Vei plînge/ Amar cînd florile vor reveni” etc. (Vei plînge...). E așa multă durere și așa multe lacrimi încît pînă la urmă, totuși, și naturii o să i se facă milă de Ana și vor plînge solidar: „Taci inimă, taci.../ Nu
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
a Marelui Zero gravid. Moartea altora... utopica Foame de Unu, Alo Această disperare remember De foarte aproape zic vouă A căderii în sus. Godot nu mai vine. Această fisură a Nimbului are spini pe dinăuntru Mutația vi se amână. Acest doliu pe c urcubeu... boala asta e ca un arici întors pe Vestea bună surâde dos 7 Nov. 2010, ziua revoluției din În Hermeneutica Cellum Voi înșivă o nutriți cu urzici octombrie în interstelar și mușcătura lor ca aceea a la
Opera editată. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_62]
-
Crișan Andreescu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este în doliu. Actorul Dan Corneliu Borcia a murit, duminică dimineață, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferință. Dan Corneliu Borcia a fost timp de patru decenii actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. dar a avut colaborări cu mai multe
Actorul Dan Corneliu Borcia a încetat din viață by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21795_a_23120]
-
moartea. Pentru că a înțeles, cu o acuitate pe care starea aceasta de veșnică suferință și dor o face posibilă, că într-o bună zi îi se va despărți de întreaga lume, nostalgicul este, încă din timpul vieții, o ființă în doliu, care își supraveghează îngrijorată deteriorările identitare, alunecările în afara matricei unui sine statornic. Simplul act de a fi în viață nu face decît să contribuie la eroziunea sa identitară. Andre Aciman, False Papers. Essays on Exile and Memory, Farrar, Straus and
Viitorul amintirilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16723_a_18048]
-
să citești lumea, te dispensează, în alt fel, să o iei în serios. Fiind vorba de Marx, această "neseriozitate" devine extrem de riscantă. Derrida se consideră pe sine un "moștenitor îndoliat al marxismului". Autocaracterizarea este ea însăși echivocă: să poarte comentatorul doliul cuvenit după cineva apropiat și drag? Să fie el conștient că marxismul a murit? Dacă citim cartea la care mă refer, răspunsul pare să fie cel dintîi. Căci, pentru Derrida, marxismul nu numai n-a murit, dar nici nu va
Despre strigoi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16745_a_18070]