234 matches
-
vrut atunci, aș fi putut face orice cu dânsa. Dar redevenisem același pe care-l cunoscuse ea odinioară, nesigur de sentimentele mele, ezitând, voind să amân orice hotărâre definitivă. Încet, am coborît-o în stradă. Acolo i-am surprins o privire dosnică, parcă frica să n-o vadă cineva. Încă de câteva ori: Nu mă lăsa!" Apoi a oprit un automobil. - Acum cu automobilul!Și iarăși un răspuns din acele care-i caracterizau toate slăbiciunile: - Nu-i nimic. Acum el plătește! ...Suflețel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci, urme de sânge ce duc la cine știe ce crimă petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăți. Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe la o moară arsă, unde ne-au părăsit câțiva tovarăși de drum. Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerîndu-ne aroma. Automobilul meu, cu puținii pasageri rămași, s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
te-ai deprins, și apoi brusc reaparîn minte cu aceeași intensitate. De pildă, acum îmi închipui cum ți-ai scos rochia. ciorapii, cămașa. În ce cameră, în ce stradă? Nu îndrăznesc să te întreb niciodată. Desigur, intr-un colț mai dosnic, căci pe străzile principale vă temeați să nu vă văd. Și eu, care bănuiam totul, nu îndrăzneam să merg decât pe străzile principale, ca să nu vă întîlnesc. Dar când întîmplător mă aflam într-un loc mai singuratic, pe lângă gară îndeosebi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se pare irezistibilă.) Era la fel de dat dracului și la jocul cu bile pe trotuar. În acest joc, primul jucător își rostogolește sau își aruncă bila lui, adică țintașul lui, la o distanță de șapte-opt metri pe marginea trotuarului unei străzi dosnice, pe care nu sunt parcate mașini, ținând-o foarte aproape de bordură. Cel de-al doilea jucător încearcă apoi să i-o lovească, aruncându-și bila lui de la aceeași distanță. Atingerea se producea foarte rar, pentru că orice poate devia o bilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
aceeași distanță. Atingerea se producea foarte rar, pentru că orice poate devia o bilă, împiedicând-o să-și atingă ținta: denivelarea străzii, o ridicătură pe bordura trotuarului, un cocoloș de gumă de mestecat, sau oricare din sutele de gunoaie tipice străduțelor dosnice din New York - ca să nu mai vorbim de simpla eroare de ochire. Dacă cel de-al doilea jucător își ratează prima lovitură, bila lui poposește, de obicei, într-o poziție foarte vulnerabilă, destul de apropiată pentru ca primul jucător să o poată lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe toți și chiar și pe tine Însuți ajungi să nu te mai suporți. Aceasta-i efectul pe care-l au logica și ordinea asupra noastră. De aceea unii și vin aici, căutând să se ascundă În locuri cât mai dosnice, Înțelegi, Mașa, Înțelegi? - Vorbiți de parcă ați cunoaște totul pe propria dumneavoastră piele... - Cunosc multe, clătină din cap cu oareșicare gravitate vizitatorul. Nu prin propria mea piele, desigur, adăugă. Căci, cum să-ți spun, eu, nu știu dacă ai să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la urmă tot ușor iritabil și mereu pus pe harță devii. Dacă practici această meserie de șofer temporar timp de cinci ani, arăți cu totul altfel. Se vede de la o poștă. Eu: Domnul Nemuro și-a dat seama de afacerile dosnici ale localului Camelia ? Toyama: Îmi amintesc că am și vorbit cu el despre asta. Eu: Mai sînt și alte localuri asemănătoare ? Toyama: Probabil că da. Cam 20% din șoferi sînt angajați temporar. Chiar zilele trecute am citit un articol În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pirați. Pentru cei care nu-i cunoșteau, păreau niște oameni obișnuiți care navighează dintr-un colț În altul al lumii, dar nu era chiar așa. Ciudată meserie... Strada rămîne tot, stradă, fie că-i principală și zgomotoasă, fie că-i dosnică și liniștită. Și pe drum, fel de fel de clienți: bărbați sau femei, bogați sau săraci. Clientul nu e decît un bagaj care spune mai multe prostii decît orice altă ființă umană. Te ciocnești În fiecare zi de sute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
abces și apoi la extracție. — Și vrei să spui că nu există concurență și tocmeală În viața unui detectiv ? — Da, dar nu putem compara rivalitatea dintre cei care fac reclame pe străzile foarte circulate și detectivii care iscodesc prin străzile dosnice, nu ? La tine a coincis plecatul de acasă cu părăsirea slujbei anterioare... aici e buba! Ai fi putut să le faci pe rînd... dacă n-ar fi intervenit concurența. Ce părere ai? Te-ai opus deschiderii magazinului meu pentru că te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
său și să nu mai caute zadarnic noduri În papură; există Însă o singură hibă - fiind prea modern și prea populat la intrare, WC-ul public nu prea este folosit; În locul său călătorii preferă traversele de cale ferată, liniile mai dosnice și trenurile rămase În parcare. Nu e de mirare, deci, că Întreaga gară arată ca un câmp de luptă abandonat În grabă de infanteriști, cu mulți epoleți lepădați fie pe traverse, fie pe peron. Duhoarea pe care o degajă „epoleții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bănetul, relația amoroasă cu Laura Considine. Asta până pe 21 iunie 1946, când un pont anonim l-a trimis să verifice o vânzare clandestină la intersecția dintre Strada 68 și Slauson. Doar că a nimerit într-o ambuscadă pe o alee dosnică. A încasat două împușcături în umăr, una în braț și alta în fesa stângă. Și un bilet de ieșire din rândurile LAPD, pensionat medical și cu pensie întreagă, direct în brațele lui Howard Hughes, care tocmai avea nevoie de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
fost necesare între o oră și o oră și patruzeci și cinci de minute, în funcție de locul unde se comisese crima. Asasinul e atât de excitat sexual, încât în tot acest timp ejaculează de două ori. Asasinul - poate - alege o rută dosnică spre Strip, fixând oglinda retrovizoare în așa fel încât să țină un ochi asupra cadavrului pe care îl transportă. Deocamdată are o fisură în reconstrucție: teoria „momelii cu sânge” enunțată de doctorul Layman nu se potrivește. Niște câini răi, dresați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
renunțat la Seminarul Teologic Union, devenind mare mahăr în afacerile cu mașini la mâna a doua. Mal a plecat la Stanford, a terminat facultatea, după care s-a chinuit un an la Drept, unde a visat la urmăriri pe alei dosnice și a vânat femei ușoare, fără să fie vreodată satisfăcut de cuceririle lui. Când studiile de la Drept au devenit insuportabil de plicticoase, a intrat la Departamentul de Poliție din Los Angeles, fără să știe cât va rezista ca polițist - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Grigore Băjenaru Cișmigiu & Comp. CAPITOLUL I GAUDEAMUS IGITUR! O, cum mai înfioară vântul frunzele copacilor din Cișmigiu! Parcă e același freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, când rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de... plimbăreți! Și ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foșnesc parcă mai puternic și mai nostalgic decât cele încă verzi... Poate unde știu că sfârșitul li-e mai aproape... În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
în lungul șoselei, ridicând praful de un stat de om în urma lor și lăsîndu-l pe bietul popă sub salcâm în picioarele goale, bătând din buze! Se-nserase, când căpetenia pungașilor se strânsese la un loc cu ceilalți coțcari, într-o cârciumă dosnică, dintr-o mahala ascunsă la marginea cetății. ― Ei, toate bune! începu el vorba, trântind ulcica pe masă, de-i sări vinul roșu în sus, ca o limbă de foc... Făcurăm rost de încălțăminte și îmbrăcăminte cu adevărat boierești. Acum mai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pe Mika-Le. Nu era frumoasă, nu era urâtă. Nu exista decât dacă ceva sau cineva ți-o aducea dinaintea privirei, atunci chipul cam veșted, cu tenul sarbăd, se impunea atenției prin nemișcarea ochilor, înapoia cărora totuși veghea pesemne un gând dosnic, tot așa de șters ca aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a clarului risipit de lună, imaginile astea se profilau transfigurate, și pe luciul apelor subțiri, care inundau spațiul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Spirei, pe când era plutonier activ. Subțirel, sprinten, Mini parcă îl vedea cu o nuielușă tachinând peste garduri domnișoarele cartierului. Lică Trubadurul șoptea din când în când ceva Elizei, ținând ceașca de ceai pe genunchi, și vorbele îi șuierau îndemînatice și dosnice pe buze. Era felul lui de a vorbi. Eliza râdea delicat, ducând la gură, dar fără să o apropie prea mult, o batistă brodată fin. Ce fel de eleganță era cea a doamnei Eliza, care nu putea sîa departe de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
printre ele, ca printr-un locaș familiar. Scările se desfășurau majestuoase, cu autenticitatea marmorei și se opreau în marginea coridoarelor banale, care deserveau sălile lăturalnice de expoziție. Săli burgheze, cu vederea deschisă spre oraș. Pinacoteca se ascundea ermetică după pilaștri, dosnică ca un mizantrop. Mini intră la întîmplare. Tocmai constata cu jale prezența unei aceleiași acuarele litografice, reprodusă în sute de variante, când fu salutată de însuși doctorul Rim, plin de grație. Ce căutau acolo? se întrebară reciproc. Căutau ceea ce lipsea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ceilalți. Într-un ceas-două Începură să se Încingă și să vorbească tare. Mâncau mult și beau și mai mult. Soldații trăgeau cu ochiul pe la ferestre, printre draperiile improvizate. „Bem și noi!” zise unul dintre ei. Aveau Îngropate Într-un loc dosnic o grămadă de sticle cu vin bine astupate, cu gâturile scufundate În smoală fierbinte. Făcuseră rost de ele tot timpul cât căraseră grâu pe coastă În sus. Oamenii din sat nu aveau grâu nici de pâine (pe care o cumpărau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după el, căci În sat nu se născuse Încă femeia care să nu fie În stare să producă lapte-n țâțe nu numai pentru noul născut, dar și pentru ceilalți copii de până În cinci ani aflători În familie - În cămăruța dosnică din gospodăria lui Tatapopii, unde, pe lângă laptele despre care legenda răspândită de nea Mitu spunea că ar fi putut produce o ușoară beție Însoțită de optimism și blândă veselie, se fabricau și tot soiul de dulciuri care stricau stomacele copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ne facă jocul, venind la festivitatea de azi. Apoi, deși m-ai instruit să plec cu câțiva soldați pentru a-i întinde o ambuscadă, a doua dumitale greșeală a fost că ai omis să trimiți oameni care să păzească drumurile dosnice. — Neghiobule! Ți-am dat ordinele și le-am spus celorlalți generali să-ți urmeze instrucțiunile numai fiindcă am avut încredere că n-aveai să scapi din vedere asemenea lucruri. Iar tu ai nesimțirea de a spune că din vina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăteau lucrurile, fusese ales, pe neașteptate, din armata provinciei Ise pentru acest scop și i se ordonase să se întoarcă la propriul lui castel. — Cheamă-l pe comandantul Bâtlanilor Albaștri, îi ordonă Shonyu unui ajutor. Într-o vale din spatele intrării dosnice a castelului se afla o adunătură de colibe care le aparțineau oamenilor angajați din afara clanului. Aceștia erau numiți Corpul Bâtlanilor Albaștri. Din acea tabără, ajutorul lui Shonyu chemă un tânăr scund și solid clădit, în vârstă cam de douăzeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiecare dată când apărea o problemă, porneau în goană spre câte o destinație necunoscută, ca un stol de bâtlani albaștri luându-și zborul. Trei zile mai târziu, Sanzo se întoarse dintr-un loc secret. Intră, cu pas grăbit, pe poarta dosnică a castelului și, la fel ca data trecută, se înclină înaintea lui Shonyu, în grădina interioară. Apoi, Shonyu primi sabia înroșită de sânge proaspăt pe care Sanzo o scoase dintr-o învelitoare de hârtie uleiată și o inspectă cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
profesorul de la cursul de Istoria teatrului - II ne-a vorbit despre Euripide. După curs am luat-o pe jos până la un restaurant din apropierea facultății (am făcut cam zece minute) ca să mănânc omletă și salată. Restaurantul se afla pe o străduță dosnică (deci era foarte liniștit) și se făcea omletă bună acolo, cu toate că prețurile erau puțin mai piperate decât la cantina studențească. Patronul și soția lui erau tăcuți și mai aveau doar o singură angajată. Mâncam liniștit și priveam pe fereastră, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca să se mai gândească la prostii de-astea - ocupat cu librăria, ocupat cu creșterea fetei care fugise la Fukushima. — Ei, cât despre cina aceea grozavă, îți convine sâmbătă? — Excelent! Nagasawa a ales un restaurant elegant și liniștit de pe o stradă dosnică din Azabu. Și-a spus numele la ușă și am fost conduși amândoi într-un separeu. Pe pereții acelei încăperi mici atârnau cam cincisprezece suluri pictate. În așteptarea lui Hatsumi, eu și Nagasawa am băut câte un pahar de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]