433 matches
-
Univers cuprinzător să ia naștere și să se desfășoare pe o diversitate de planuri: social, moral, psihologic, politic, filosofic - în sensul unei modernități a problematicii (seducția puterii, relația maestru-ucenic, mereu reluată în cele mai diverse situații, alienarea, destinul, vinovăția, demonismul dostoievskian al individului). Cele patru volume de memorii se organizează în jurul unor etape biografice: criza din anii de formație, tinerețea bucureșteană (1952-1969) și debutul literar - în primul volum; cariera (definită ca "un exercițiu social ce ascunde sau exprimă o vocație", p.
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
lăsat și eu furat de spectacolul ei spumos, Încîntător la toate nivelele: al scriiturii vii, agile, spirituale ca puține altele, al perspectivei ucigător-ironice, prin care sunt căutate și surprinse personajele, relațiile dintre ele, fondul lor uman demonizat, umil, inocent, cumva dostoievskian, cel al Înglodării În patimi și păcate mărunte, dar deopotrivă și cel al dorințelor grandioase dar inocente de Înălțare, de izbăvire prin politică, prin afaceri (adică prin bani, cît mai mulți bani), prin credință. E vorba În fond de o
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el, Flavius-Tiberius, mai credea Încă. Pe vremea aceea, cuvântul „geniu” mai spunea ceva. Cu atât mai mult dacă era Însoțit de aura tulburătoare și dostoievskiană a epilepsiei, un certificat de autenticitate, un fel de AOC, de Trade Mark, de Marque déposée... Lângă Dostoievski Însă, orice ins cu pretenții creatoare devenea o simplă licență poetică, dacă nu chiar un fals adevărat. Cu geniul, orice s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fată după atâta vreme în care nu se văzuseră deloc, fu să-i cadă în genunchi și să-i ceară iertare, asumându-și toata vina pentru cele întâmplate. Să își facă mea culpa acolo, în văzul tuturor, precum un erou dostoievskian, să-și ușureze sufletul împovărat de o vină reală sau închipuită, dar se mulțumi să-i sărute mâna și să o salute, după care amândoi se grăbiră să plece din locul acela, prea agitat și prea zgomotos, ca să poată sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cititorului, vădind apoi preferințe pentru monologul interior, uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și șapte de ani, descoperă (tardiv prin raportare la ce ne spune Sigmund Freud) dublul din oglindă: „cu mult mai mult decât o simplă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
citind În ei semnul voinței mele. Totul mi se supune, pe cînd eu - nimănui ; SÎnt mai presus de toate dorințele ; sînt liniștit ; Îmi cunosc puterea ; mi‑e de‑ajuns Că am această conștiință...1 De remarcat că și la eroul dostoievskian banii sînt investiți cu o valoare superioară - Polina și dobîndirea calității de om. Este complexul exmercantil de care suferă personajul rus intelectual de la Pușkin Încoace. S‑a observat că cel mai adesea În literatura rusă nu este vorba de bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
apropieri aidoma unor salturi acrobatice, bunăoară între Caragiale și Dostoievski, întrucît și ultimul "simțea enorm și vedea monstruos", stăpînind "arta paroxismului", fiind și "un artist foarte sigur și echilibrat": "De mai multe ori am făcut o analiză paralelă a procedeelor dostoievskiene și caragialiene, care sunt foarte asemănătoare". Dincolo de "extrema tensiune intelectuală" ce propulsează asemenea ingenioase jocuri, se ivește însă și răsfățul mondenului, lirismul spectacular (socializat) al individului de elită. Al. Paleologu găsește nimerit a se pune sub egida lui Caragiale, cinicul
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
demarează energic, într-o întrețesere de voci și imagini - ca în Tărâmul pustiit al lui Eliot - însă efectul nu e neapărat cel scontat de autor. Ne plasăm, prin dialogurile între personajele aduse de hazard în același tren, într-o situație dostoievskiana. Cu o diferență notabilă: dramatismul întâmplărilor e analizat în sine, si nu în raport cu evoluția viitoare a eroilor. Aici se află și originea inabilităților de amorsare a acțiunii. Una dintre ele - sesizată încă de recenzenții contemporani - se referă la faptul că
Primul Faulkner (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6859_a_8184]
-
material, noroiul, mâzga, care apare acolo unde, spune el, două lucruri se întâlnesc. Această mizerie este materialul de construcție al umanității așa cum apare ea în formula unei moralități liminare, pentru că identitatatea acestor întrebări se află în magma demoniilor și subteranelor dostoievskiene și în complicațiile maladive ale personajelor lui Strindberg. Erik Spore trăiește sub apăsarea crimelor făcute în război, însă sunt fapte mai cumplite decât crimele sale, fapte în care se amestecă lașitatea sau dragostea interzisă. Erik poartă ochelarii pe care fratele
Întâlnirea din mlaștini by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7111_a_8436]
-
pe o pagină ieșită de sub pana lui Mozart). Și astfel, pășind pe "micul teritoriu al marii lumi" a lui Dostoievski, i-am înțeles mai bine opțiunile: concentrare și singurătate, acesta a fost regimul pe care și-l impusese. Părăsim universul dostoievskian și dăm o raită prin parcul Iusupov, "oază de verdeață în acest deșert de piatră care este Sankt Petersburgul", spune Elena. "Mărturisesc că îmi place, mai ales pentru că nu se mai aude zgomotul mașinilor". "Pe mine tocmai zgomotul ăsta mă
George BANU - Sankt Petersburg, oraș de piatră by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/7650_a_8975]
-
secol XIX; un "hermafrodit moral, suspendat între diferite posibilități și, în concluzie, negativ, steril"; scriitor la care teamă de a se compromite este însoțită de o "violență nevoie de a se compromite", atitudine unde, la fel ca în confesiunile eroilor dostoievskieni, se reflectă "plăcerea sadica de a simți orgoliul propriei umiliri, de a violă pudoarea scandalizata a celorlalți". Preocuparea pentru stil, pentru "cuvîntul frumos", este evidentă și în jurnal, prea puțin estompata în versiunea românească, deși la unii dintre cei patru
Cui i-e frică de un autor datat? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7509_a_8834]
-
iar întrebarea unuia dintre protagoniști aruncă derizoriul într-o filozofie cu iz existențialist: „Dacă nu faci nimic, când știi să te oprești?” Dacă întrebarea nu ar fi lansată derizivretoric am avea aici un mic nucleu nihilist, însă nu de demoni dostoievskieni este vorba în film, ci de mărunte existențe surprinse fulgurant. Filmul este dublat de reflecția despre film cu intenția clară a regizorulilor de a-și plasa teoretic demersul. Așa cum regizorii îl concep este vorba despre cinéverité și de încercarea filmului
Gară pentru cinci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5746_a_7071]
-
o expresie a patologiilor ideologice ale secolului XX, un eșec al utopiilor, și în mod straniu, și victimă a propriului eșafodaj autocratic, descompus de enzimele puterii, vidat, marionetă animată de impulsuri epileptoide, vorbită de un discurs inept, intranzitiv, un posedat dostoievskian. În scena procesului, din acest Ceaușescu a mai rămas doar un clișeu obsesional, este drept, unul care-l califică pentru tragedie în raport cu grotescul absolut al completului de judecată care în loc să-l incrimineze îl redă ficțiunii eroice a ilegalistului martirizat. Este
Ceaușescu par lui-même by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6250_a_7575]
-
registrele sunt diferite, ambele oferind o viziune estetizantă asupra unui univers particular, ambele cochetând în diferite grade cu suprarealismul. Filmând în sepia, Balabanov reface atmosfera fin de siècle a unui Sankt Petersburg misterios depopulat în care evoluează după un scenariu dostoievskian personaje extrase parcă din Demonii, monștri vădind însă un numitor comun, pasiunea pentru fotografie și film erotic. Cinematograful își exercită ineluctabil fascinul, iar Balabanov se joacă pur și simplu cu convențiile genului la marginea abisului scrutat prin lentila unor pasiuni
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
în epocă. Anișoara Odeanu, cu cărțile sale Întrun cămin de domnișoare și Călător din noaptea de Ajun, este „o minimalistă avant la lettre”, cu presimțiri și de „nou roman”. În Steaua Robilor, de Henriette Yvonne Stahl, sunt de aflat filoane dostoievskiene. La Lucia Demetrius, în Tinerețe, este de văzut „autenticismul unei fete cuminți” și tot la ea, în Marea fugă, sunt de observat intuiri ale prozei minimaliste, azi „în mare vogă”. Dar acestea sunt evoluții, sunt căutări și tendințe ce pot
Literatura scriitoarelor by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4842_a_6167]
-
Mircea Mihăieș Capitolul cel mai greu de îndurat (acesta e cuvântul: îndurat) e cel care deschide, de fapt, seria confesiunilor. Cred că n-am mai citit ceva atât de atroce de la Însemnările unui nebun, ale lui Gogol sau dostoievskienele Însemnările din subterană. Cu o diferență majoră: în cazurile citate era vorba de ficțiune, pe când la Tony Judt ne aflăm în plin infern trăit cu ochii deschiși. Delirurile lui Poprișcin sunt urmarea unor frământări interioare care conduc, inevitabil, la nebunie
Memorii de dincolo de mormânt (IV) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5281_a_6606]
-
alege limba maternă. Frustrări precum aceea mărturisită de George Steiner în cartea sa intitulată După Babel, referitoare la neputința de a-și descoperi limba maternă, nu vor mai avea sens. Rămâne totuși o întrebare. Vă amintiți vorbele lui Marmeladov, peronajul dostoievskian din Crimă și pedeapsă: fiecare om din lumea asta trebuie să aibă un loc unde să se poată duce. Se prea poate ca scriitorul să nu fie cruțat de această nevoie. N-are importanță dacă va tânji după patrie și
Ce este exilul? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5461_a_6786]
-
mi-a fost sortită mie s-o trăiesc - dar este și o poveste de dragoste. LVR: De ce ați ales titlul acesta, Casa lui Dostoievski? JE: Fiindcă noi, cei din generația '50, citeam Kafka și existau locuri și personaje tipice atmosferei dostoievskiene. Iar în centrul orașului Santiago se afla o casă, aproape o ruină, în care se închiriau camere foarte ieftine; mulți poeți și artiști locuiau acolo, iar noi o botezaserăm Casa lui Dostoievski fiindcă avea ceva din atmosfera romanelor marelui scriitor
Jorge Edwards - Am plătit scump apariția cărții "Persona non grata" by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6724_a_8049]
-
de interpretare viabile, scriind cu sensibilitate și pătrundere despre un autor ce pare mereu să-ți scape printre degete, refuzând definiții limpezi și clasificări definitive. Am constatat cu acest prilej că într-o literatura în care avem de toate: și dostoievskieni, si gidieni, si faulknerieni, si hemingway-eni, si joyce-ieni, ba chiar și bukowskieni, lipsesc cu desăvârșire salingerienii. Evident că m-ar fi interesat și punctul lor de vedere. Aș fi vrut să văd o confruntare între ei și acest potențial model
Singurătatea Capricornului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6542_a_7867]
-
așteaptă pentru o clipă ca stihiile să i se supună și cerurile să se deschidă deasupra capului său. Lungin surprinde cel mai bine momentele acestor fervori atinse mistic de aripa delirului, figura Țarului ca și a acestei slugi au ceva dostoievskian, în ele strălucește inspirația sumbră a demonilor fățărniciei, ai țicnelii și ai furiei. Filmul lui Lungin strălucește prin această imagine alcalină a posedaților, a demonilor Rusiei vechi, care când nu se ascund în porci, găsesc persoana potrivită să propovăduiască o
Țarul și țara by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6395_a_7720]
-
Liza, care visează să plece oriunde altundeva. Lumea burgheză din care face parte, ca și familia Stasov, este una menită dizolvării, o lume care își așteaptă sfârșitul, pionierii modernității luând înfățișarea monstruos-gogoliană a intreprizilor capitaliști de subterană cu alura posedaților dostoievskieni care au văzut idei. Punerea mercantilă în ecuație a antreprizei pornografice și sechestrarea membrilor celor două familii, odată eliminați inginerul Radlov și doctorul Stasov, fac din Liza, gemenii siamezi, nedezlipiți și la propriu, și la figurat, Kolia (Aleksei Dyo) și
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
care își ratează unica șansă la fericire, Harry, muncitorul ce descoperă în timpul unei greve adevăruri de neconceput despre sine, Georgette, travestitul condamnat la iubiri sordide, Vinnie, bătăușul fără scrupule pentru care suferința celorlalți este singurul divertisment. O carte de intensitate dostoievskiană, populată de efigiile unei umanități pentru care alcoolul, drogurile și violența sunt singurele soluții și perspective, Ultima ieșire spre Brooklyn reprezintă, alături de romanele lui Burroughs și Kerouac, actul de naștere al unei noi literaturi. Hubert Selby Jr. s-a născut
Hubert Selby Jr. - Ultima ieșire spre Brooklyn by Adrian Buz () [Corola-journal/Journalistic/6114_a_7439]
-
atât de înțelept”, încât îi face onoare omului, spune Ivan. Deci, salvează specia umană, adăugăm noi. O salvează și-i transcende geniul din „setea de nemurire”; expresia îi aparține filosofului Vasily Rozanov, care, în eseul său despre Legenda Marelui Inchizitor dostoievskian, susține cu subtilitate că e vorba de o sete de nemurire intrinsecă, imanentă; gânditorul îi spune „pământească” în sensul că ea se manifestă în limitele vieții umane aici și acum, nu într-o ipotetică viață de apoi, această „sete de
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
Christos, pentru ca pe urmă să-i explice motivele pentru care l-a trădat pe Fiul de origine divină, întorcânduse - crede inchizitorul - cu fața spre Dumnezeu-Tatăl. Întrebarea care revine în vârfurile tensionale ale acestei tornade electrocutante - care este Poemul Marelui Inchizitor, dostoievskiana evanghelie a ispitirii - tornadă abătută peste Fiul Tatălui, reformulată, în esență, este una și aceeași: de ce Te-ai întors? De fiecare dată - și în primul caz, derulat în fața ochilor pilatieni, în textul Sfintei Scripturi, și în cel de-al doilea
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
ispitirii - tornadă abătută peste Fiul Tatălui, reformulată, în esență, este una și aceeași: de ce Te-ai întors? De fiecare dată - și în primul caz, derulat în fața ochilor pilatieni, în textul Sfintei Scripturi, și în cel de-al doilea, în romanul dostoievskian - în loc să răspundă, Iisus tace. Tăcerea aceea ne umple de dangătul tuturor clopotelor. (Fragment din volumul Dostoievski - Nietzsche. Elogiul suferinței, în lucru.)
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]