227 matches
-
În lume. Soarele a filtrat Lumina amestecată cu diavolii (arhonții) fierbinți, În vreme ce Luna a filtrat Lumina care era amestecată cu diavolii reci. Ea #Lumina## se Înalță Într-o Coloană a Slavei #În arabă subuh, probabil din sirianul shubha, corespunzător grecescului doxa, «glorie»; este de fapt o «Coloană de Slavă», stylos tes doxes## Împreună cu rugăciunile, vorbele bune și faptele bune.” El spuse: „Acestea sînt azvîrlite În Soare, apoi Soarele le azvîrle În Lumina de deasupra lui, În lumea Slavei (sau a Gloriei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
avea rol apotropaic și desăvârșea satul arhaic.452 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU AL INTERFERENȚELOR Din punct de vedere filosofic 1, episteme reprezintă, pe de o parte, cunoșterea adevărată, științifică, opusă lui doxa, respectiv, cunoașterea teoretică, aflată în opoziție cu praktike și cu poietike. La Platon, eidos și episteme sunt "solidare", episteme, adevărata cunoștere a Formelor, este înnăscută, nu poate fi dobândită prin simțuri.2 Pentru Aristotel, adevărata cunoaștere științifică este cunoașterea cauzelor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de presă"). 55 Pentru o mai fidelă reproducere a ritualului, vezi James George Frazer, Creanga de aur, vol. IV, nr. 1043 din bpt, Minerva, 1980, pag. 160-161. 56 Asupra acestora a scris pagini memorabile. Vezi textul despre BIZUTAJ din Eros, Doxa&Logos (cunoscut versiuni (re)construite progresiv în 1995 și 2004). Varianta finală "Ambivalența practicilor de inițiere violentă", apărută în 2014 în Explorări...(Opera Magna, Iași, vezi pp. 153-243) cunoaște o eflorescență a corpului (cavernos) al textului remarcabilă și invită la
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
instituțională sau charismatică, ori de ambele feluri. Ea este întărită prin promisiuni sau amenințări. Cunoștințele /.../ sînt forme de putere" (p.12). Virtutea didactică se obține totuși numai prin forța exemplului și, ca atare, histrionismul rămîne o componentă fundamentală a profesoratului. Doxa sugerează, concomi tent, sofisticare și enigmă. Explicitarea ei descrie, prin urmare, un proces inițiatic, unde maestrul are porniri și abilități de șaman. Indubitabil, profesorul reușește prin aceste coordonate subiacente efortului didactic să supună și să mesmerizeze. Unicitatea lui reprezintă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
individuală, orice persoană verbală fiind un spectru de valori virtuale care se actualizează într-un anumit context, dar această oscilație referențială nu e cîtuși de puțin colectivă. În cronicile polifonice narative pe care ni le oferă, nu există urmă de doxa, iar pluralele noi și voi sunt destul de rare. Aventura existențială și aventura livrescă sunt trăite cu toată suferința și patima unei ființe de carne care se dăruiește în carnea cuvintelor, dovedind că literatura nu ne constrînge să-i asociem un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
3.1. Logos-ul disprețuit În intenția de a valorifica tendințele fenomenului aflat în discuție pentru a pune bazele unei raționalități transversale, C. Schrag 305 interpretează relația teoriilor postmoderne cu logos-ul. Proiectul husserlian de apropiere și înțelegere a domeniului "doxei disprețuite" a fost înlocuit cu cel al logos-ului disprețuit. Lyotard, Deleuze, Derrida sunt doar câteva exemple ale practicării unei politici a opiniei și a detașării de o politică a rațiunii. La Lyotard, destituirea logos-ului din poziția de origine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
importanță capitală atât pentru dezvoltarea filosofiei, cât și a vieții social-politice). Această clasificare poate fi regăsită și în cuplurile teoretice care au circulat în diverse etape, privilegierea unuia indicând și o orientare a mișcării filosofice respective, cum ar fi episteme/doxa, teorie/practică, convingere/persuasiune, demonstrație/argumentare, logică/retorică etc. Dacă o serie de teoreticieni au cercetat în special efectele argumentării, ca persuadarea sau influențarea (Philippe Breton descrie registrele comunicării, între care convingerea se poate realiza fie prin argumentare, fie prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
3. Nivelul metafizic (The Four Zoas) Al doilea nivel este cel metafizic. Având ca obiectiv revelarea aspectelor oculte ale universului, principiilor sale primare, acesta corespunde viziunii duble. Conceptul care stă la baza să este cel de "știință", înțeleasă nu că doxa, ci că apokalypsis, expresie epistemică supremă. Materializarea textuala a acestui stadiu vizionar este poemul epic The Four Zoas, intitulat, inițial, Vala (1795-1804)189. Brian Wilkie și Mary Lynn Johnson subliniază că opera poate fi interpretată, simultan, ca o epopee, ca
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Folosind prezentul cu valoare absolută și generală, precum și pronumele SE, din punct de vedere referențial, locutorul (L) se delimitează de un enunțător lipsit de precizie și gol de referențialitate. Propoziția " Se poate descoperi aici..." apare în cadrul unei validități generale (validitatea doxei), într-un univers pe care prezentul absolut și indicatorii de generalitate ("în general", "pe scurt, tot ceea ce, în principiu...") îl marchează diferit de cel al locutorului-enunțător. Proprietățile atribuite copertei a patra nu sînt contestate de locutor, însă el nu și
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
plan textual, din enunțarea și valoarea validității generale a celor treisprezece propoziții. De fapt, lipsa asumării enunțiative, apropiată de cea a proverbului sau a maximei, permite locutorului (= editorului) să prezinte fiecare enunț ca pe unul asertat, dincolo de persoana lui, prin doxa (opinie acceptată sau sens comun), element al unei formațiuni discursive în care un enunțător generic conferă propozițiilor o validitate generală; ele sînt "GENERAL-adevărate", ca să reluăm o expresie pe care A. Grésillon și D. Maingueneau (1984) o împrumută de la A. Berrendonner
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
blondă și natura independentă a lui Rosary o fac atît de diferită de tinerele portugheze. Spre deosebire de enunțul precedent, Locutorul nu este asimilat enunțătorului, nu își asumă responsabilitatea aserțiunii; nu afirmă adevărul din "Ea este diferită", doar îl menționează. Enunțătorul este doxa, părerea generală, acel SE de la A. Berrendonner (1981, p. 40). ATÎT DE modifică prima reprezentare discursivă (Rd1) legată de starea de posibil echilibru sugerată de primul paragraf (propoziția P). El semnalează și elementul care declanșează povestirea: Rosary este atît de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Popovici există un singur studiu amplu de situare corectă și de profundă pătrundere a operei sale (n.s. a lui Slavici), lucrarea Magdalenei Popescu. În rest, criticii pe care i-am știut (sau i-am vrut) suficient de impermeabili la presiunea doxei și totodată suficient de sensibili la emisiunea operei s-au conformat, nebănuind (?) vechilor modele critice, fie reluându-le poncifele, fie neocupându-se "amănunt" semnificativ în nici un fel de creația sa"44. Criticul are, într-un fel, dreptate. Într-adevăr nu
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Despre sinucidere Jules de Gaultier, Bovarismul Hermann Keyserling, Analiza spectrală a Europei Vasile Lovinescu, Incantația sîngelui Vasile Lovinescu, Mitul sfîșiat Vasile Lovinescu, Monarhul ascuns Marcel Mauss, Eseu despre dar Marian Papahagi, Fața și reversul Marcel Petrișor, Gogol Luca Pițu, Eros, Doxa & Logos Luca Pițu, Sentimentul românesc al urii de sine Vassili Rozanov, Apocalipsa timpurilor noastre Lev Șestov, Începuturi și stîrșituri Lev Șestov, Revelațiile morții Vladimir Soloviov, Povestire despre Antihrist Miguel de Unamuno, Agonia creștinismului Miguel de Unamuno, Sentimentul tragic al vieții
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vedere, imaginea fiind umbra de pe peretele peșterii la care au acces prizonierii 76. În opinia filosofului antic, deși umbra ideii este singura modalitate de cunoaștere, ea nu este decât o copie imperfectă a Lumii Ideilor 77, imaginea fiind înțeleasă ca doxa, care desemnează umbrele și reflexiile lumii inteligibile. Fiind o copie, imaginea nu se poate ridica la nivelul modelului, Alain Besançon susținând că imaginea platoniciană indică "o participare la model, dar diminuată, căci rezistența materiei nu poate fi niciodată complet anihilată
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Încă o țigară cu o brichetă scoasă chiar din propriul buzunar, Sandu Șpriț pufăie și deschide gura... Bă, m-a pus dracu’ să citesc niște rânduri din Țuțea, că știți că eu sunt cult, nu mă pretind ca alții, am doxă și boxă, aia din care am scos damigeana... Și mi-am și notat ce-am citit, ca să nu uit... Scoate o hârtiuță, se urcă pe scaunul părăsit de Gicu și citește cu intonație: O babă murdară pe picioare, care stă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
întâi, un declic mental ducând la actul premeditării și, consecutiv, materializarea verbal-gestuală a acestuia, polemica este identificată cu dimensiunea sa profund antropologică, ca discurs autonom, argumentativ, care are drept mobil un axiologem (= adevăr ajuns în situație de criză, pe care doxa îl relativizează)35. În acest caz, polemica se prezintă în dimensiunea sa manifestă, concretă și comportă o analiză discursivă specifică. Alexandru George face o distincție fundamentală între implicitul și explicitul polemic, atribuind primului un caracter generic propriu discursului critic și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unui acord cu adversarul care este manipulat pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în polemica literară, un statut privilegiat, fiind raportat în mod direct la notorietatea adversarului, fără a echivala cu suburbanul atac la persoană
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pragmatic" și care se întemeiază în baza unei "verosimilități doxale"67 între actanții comunicării. În această a doua ipostază, ad personam este un caz particular al lui ad hominem, referindu-se numai la "doxa admisă de interlocutor" care se opune "doxei raționale admisă de auditoriul universal". Prin urmare, argumentul ad hominem dobândește, în polemica literară, un statut privilegiat, fiind raportat în mod direct la notorietatea adversarului, fără a echivala cu suburbanul atac la persoană. Pe de o parte, în pamfletul arghezian
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și trivială, comică și culturalistă, ideologică, politizată și poetizată. La noi, nașterea ei relativ întârziată și sincronizarea, oarecum forțată (prin arderea etapelor), au făcut ca peisajul publicistic, deși eclectic din punct de vedere al conținutului, să aibă drept numitor comun "doxa" ca expresie a subiectivității unui gazetar angajat, formator public prin statutul său social. Descoperindu-și vocația de homo politicus, scriitorul devine "intelectual" în controversatul sens din Franța postrevoluționară, pe care Julien Benda, conotându-l negativ, l-a pus, fără să vrea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întrebări despre lucruri pe care nu le cunosc", cum adăuga Valéry, fiindcă telespectatorii sondați știu acum cu ce și cu cine au de-a face. Scurte, dar parțial întemeiate, toate aceste observații alcătuiesc discursul cel mai verosimil al sociologului acreditat doxa majoritară a momentului. Antiteza nu pare mai puțin lipsită de argumente. Totul se petrece ca și cum vremea pseudo-spațiului nostru public ar fi trecut și trebuie de acum, cel puțin în țările dezvoltate, să conjugăm progresul mediatic și regresul democratic, în același
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
presupunând ordinea „idei-lor” și pe aceea a „obiectelor matematice”, iar al doilea lucrurile și umbrele, pe măsură erau și operațiunile sufletului: inteligența (noesis),discursivitatea (dianoia), în-credințarea (pistis), și iluzia (eikasia) (511e). Epistéme sunt doar achizițiile primelor două; celelalte țin de doxa,pentru că nici chiar lucrurile, necum umbrele - skiai, imagini ale lor,nu-și sunt suficiente ontologic. Prin urmare, convingerea privitoarela ele, ca în cazul aceleia retorice, nu se întemeiază pe cunoaștere.Ceea ce mai curând nu este decât este, nu poate fi
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
dialogului; 2)"bunăstarea" ca echilibru între parte și întreg; 3)gândire ecologică în diversitatea întregului; 4)prevalența interculturalului în locul multiculturalului; 5)autenticitatea ca trăire a adevărului în viață; 6)trecerea de la domnia faptelor logice la adevărul spiritual; 7)paradoxalul în locul doxei (ortodoxei); 8)metanoia în locul paranoiei. Fiind dialog generalizat, transmodernismul începe cu "dialogul global între credințe". Mișcarea mondială interconfesională devine speranța erei transmoderne. Deja am vorbit despre modelul de personalitate transmodernă a fostului Papă Ioan Paul al II-lea. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
11: aiurea "absurd, ciudat, nepotrivit", anti "sedat", belea "nemaipomenit", benga "rău", beton "nemaipomenit, extraordinar", bată "nătâng, prost", biscuit "foarte slab", blană "foarte moale", bubui "smintit, zăpăcit", clei "care nu știe absolut nimic"; foarte beat", crima "formidabil, extraordinar", dilimache "nebun, ticnit", doxa "care știe tot", giopsi "de calitate superioară, excelent", giorno "extraordinar", lache "prost, nedescurcăreț", mambo "frumos, excelent", mangă "foarte beat", matol "foarte beat", mega "grozav", meserie "excelent", monstru "nemaipomenit", mové "răutăcios, nesuferit", parfum "extraordinar", pulbere "foarte beat", sadomasoscaunodulapo "sado-masochist", salon "cumsecade
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
fixezi conținutul reprezentativ al cuvintelor. Arta este deci cea care devine posibilă prin intermediul limbajului...” (apud A. S. Janik, în „Secolul XX”, 1988:232). Rezultă că omul, având limbajul ca mediu de experimentare a cunoașterii, nu poate avea acces decât la opinie (doxa), interpretări; „episteme” nefiind rezervate decât zeilor. Deși critica limbajului făcută de cei doi gânditori este mai mult decât pertinentă vom „comenta” pe marginea afirmațiilor făcute de ei. Chiar dacă „limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele” (Wittgenstein), iar „limitele limbajului” evidențiate
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
enunțurilor, am putea spune că aceste nuanțări ale adevărului se regăsesc mai mult în științele sociale și mai puțin în științele naturii, predominante în modalitatea apreciativ-evaluativă și cea explicativă, mai puțin în modalitatea designativ informativă și descriptivă. 3.5.3. „Doxa” și „episteme” prin limbaj Încă din antichitate, Platon delimitase între două forme sau finalități ale actului de cunoaștere: doxa (credință sau opinie), pe de o parte și episteme (știință), pe de altă parte; aceasta în dialogul Teetet, dar și în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]