476 matches
-
Cât despre americani, sunt un amestec din toate mirosurile, și bune, și rele. Și ei, la rândul lor, sunt extrem de atașați de diverse deodorante, loțiuni după bărbierit, parfumuri și odorizante de cameră. Tot ce duhnește e acoperit. Și chiar dacă nu duhnește, ei tot acoperă mirosul și-l fac nenatural. Dar nu cred că e atât o chestie culturală, cât rezultatul unui marketing eficient. Dar asta e doar părerea mea. Curând văzură țărmul și un doc. Bărcile opriră motoarele și plutiră până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nu găseai niciodată bere acolo, doar votcă „Săniuța“). Apoi, până la Hotel Dorobanți, pedalai doi kilometri de pomană, spre Dacia și Eminescu. Acolo, la intersecția Marilor Clasici, te pomeneai iar cu-o grămadă de birturi sub nas: „La Ciupercuțe“ (unde halbele duhneau a Dero), „Turist“ (cu berea cea mai diluată din București, pe care o întăream cu sare), „Butoiul cu vin“ (ăsta chiar nu mai avea nevoie de recomandare). Abia după ce coteai de pe Magheru pe Calea Victoriei, veneau numele mari, piesele de rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
numele să capete o înspăimântătoare rezonanță biblică în închipuirea mea de puști: zăream cărămizi peste cărămizi strângând șirurile de bărbați și femei pe care Dumnezeu se hotărâse să-i pedepsească. Comuniștii căutaseră și ei să-și bage coada. Străzile lor duhneau și-aveau denumiri prostești sau de chimicale: te apucau nervii pe Chibzuinței și-ți venea să spargi geamuri pe Vigilenței. De Acetilenei, Angrenajului sau Azotului nu mai vorbesc: fugeai de ele mâncând pământul. În furia lor, băieții lăsaseră posterității nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la fabrica de pâine sau după vreo colegă la alt etaj, îl stropeam bine pe bârzoi c-un jet de spray: mânuiam fără ezitări „Fa“-ul verde, cu pulverizator. Când Felicia se întorcea cu pâinicile calde sau caietul de cursuri, duhnea toată camera a lămâiță; Coco sărea prin cușcă, umed, pufos, decalcifiat. Ridicam din umeri, tandru ca un hitlerist. Și pe Felicia am pierdut-o undeva prin cotloanele memoriei, despărțiți de rutina studenției comuniste și sfârșeala clipelor petrecute împreună: semestre, luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sufeream concesiile. Mi se păreau un semn de slăbiciune, o umilință reciproc asumată, pe care n-o cerusem și de care nici una dintre părți nu reușea să mai scape. Mă simțeam obligat, șantajat să zâmbesc și să merg mai departe, duhnind a parizer, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Până la urmă, am evadat din subsol, ieșind în lumina toxică a „Universității“. Am tras adânc în piept, umplându-mi plămânii cu aer din centru: rece, pișcăcios, colorat de gazele eșapamentelor. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simt bine, făceau netulburați gesturile lor grotești, virile, impresionante. Fiecare îți semnala dimensiunea braconajului: erai invitat să te-oprești și să beneficiezi, cu încredere. Dacă aveai proasta inspirație să cobori, te pricopseai cu un nisetru sau o cegă, de îți duhnea o lună portbagajul; când ajungeai la Constanța și-i tăiai burta, o găseai umplută cu pietre, să atârne la cântar. Sătenii îți mai vindeau icre negre, te puneau să guști, erau nemaipomenite; când desfăceai acasă borcanul, curgeau din el alicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am observat când am făcut poza la muzeu. Tu ai mirosit tabloul?“ „Nu. De obicei, când sunt târât la expoziții, mă uit la tablouri, nu le miros. E vreun nou mod de-a înțelege arta? Magritte mirosind a pepeni. Chagal duhnind a lampă cu gaz. Sabin Bălașa, a spirtul de pe mâinile Elenei Ceaușescu. Luchian, a mai știu eu ce; Garoafe albe și roșii - ce damf de murături!“ „Ha-ha, foarte nostim. Eu chiar vorbeam serios. Să știi că m-am apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apoi i-a întins-o tânărului Lupu. „Hai, nene, trage-o dușcă.“ Tânărul Lupu s-a conformat. Sticla s-a întors la Mihnea, care-a mai sorbit un gât. Apoi a ajuns la mine. Am înghițit și eu o gură, duhnea frumos, a prune fierte, adevărate. Am simțit cum mă încălzesc pe loc, parcă îmi turnase cineva aburi în stomac. „Bună, ai?“, a rânjit Mihnea. „Marfă de munte, nu poșircă apoasă, făcută de localnici cu corcodușe de Tulcea. A lor nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-alimentare. Te țineau în priză, îți dădeau permanent de lucru, ca unui nevrotic. După o săptămână de lupte cu ei, erai frânt, săritor, îmbibat cu cofeină. Cel mai rău sufereai când aruncau primăvara varza în canal, gri și descompusă: duhnea toată strada a saramură. Conexiunile lor se întindeau până departe, greu de bănuit. Se zicea că montaseră și explozibilul de pe magistrala Moscova-Tbilisi, tocmai în miezul iernii: ardea frumos gazul în Georgia, cu nori portocalii. Blocatarii nu operau singuri. Lucrau mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și precis, conform graficului. Prin stratul de geamuri aburite zăream sforile brațului electric din primul vagon, balansându-se prin două găuri perforate în acoperiș. La fiecare oprire, sfoara cobora și se-oprea din mișcare, ca funia de la gâtul unui spânzurat. Duhnea a săpun și petrosin. Podelele patinau pe niște grătare lungi de lemn, înnegrite de timp și de sutele de mii de tălpi, iar scaunele fuseseră turnate în placaj tare, lăcuit, desprins, și iar lăcuit. Geamurile se țineau în nituri groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
roți de cauciuc. Se asemănau, atât cât se poate asemăna un viceprimar cu un armăsar. Erau prieteni; calul îl recunoștea după mirosul de țuică și de tutun răspândit de tovarăș, încă de la primele ore ale dimineții. Pe parcursul zilei începea să duhnească și a usturoi. Mânca fripturi pe la săteni. În scurt timp, vicele a câștigat toată simpatia și încrederea primăriței, de care a devenit nedespărțit. Nu știam ce să fac în primele săptămâni de la instalare, după ce primărița și cu vicele plecau pe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Roșii locale s-a cutremurat de ce a văzut: „Într’un strat gros de murdărie de om și de sânge șzăceauț zeci și zeci de oameni În fiecare vagon, goi, Înnebuniți, lipiți Între ei ca sardelele, morți, muribunzi și vii șîmpreunăț... Duhnea Îngrozitor”106. Primii care au coborât au primit o ceașcă cu apă și un cub de zahăr de la medicii evrei (primii care au intrat În contact cu evreii din tren), după care au fost Îndreptați spre alt capăt al curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
a și cuprins deja. Dumnezeule, cum îmi torturezi nervii! — Nu spune lucrul ăsta. De ce nu poți să taci? Ține toată murdăria în tine. Alții reușesc s-o facă, tu de ce nu poți? — Adevărat, tu ții toată murdăria în tine, dar duhnește de la distanță, putrezește și pute. Tu ești toată râncedă și acrită și putredă. — Taci odată, fire-ai să fii! — Ce-ai spus? N-are importanță. — Ce-ai spus? — Ești nebun. Ești nebun de teamă, pentru că vine omul acela. — Ce? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mulți îl priveau cu suspiciune, inclusiv episcopul său, care fusese auzit afirmând că Jacoby „nu-i un preot, ci un șaman“. Alții susțineau, profetic, că va sosi și vremea când va celebra cam prea multe slujbe în latină. Biserica lui duhnea a tămâie. Era, relativ, nou-venit prin locurile acestea și nu i se prea cunoștea trecutul, în afară de faptul că studiase chimia la Birmingham și că fusese campion la lupte greco-romane (sau poate că la box). — Ei bine, părinte... Gabriel știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să spui că tu nu ești un disperat? — Vreau să spun că tu nu ești. Femeile sunt incapabile de disperare. — Cum poți afirma una ca asta? — A, sunt capabile să plângă, dar asta-i cu totul altceva. Dumnezeule, camera asta duhnește a fum de țigară. — Nu fumez niciodată când ești tu aici. — Să nu te prind c-o faci! Dac-ai fi aici mai des, aș fuma mai puțin. Să deschid fereastra? — Nu, stai locului, domnișoară Muncă-de-noapte. Îmi place duhoarea intimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui. Da, George. Și uneori mă întreb dacă, până la urmă, n-ai să mă omori. Uită-te la mâna ta. Parc-ai fi o pakistaneză. Când ai să renunți la fumat? Când ai să te însori cu mine. Casa asta duhnește, mâna ta duhnește, mâna ta e pătată, mâna ta e neagră și uscată, inima mea e neagră și pătată, e ca o pungă veche de piele uscată, mirositoare. Și totuși... totul o să fie bine - trebuie să plec. Când mai vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Și uneori mă întreb dacă, până la urmă, n-ai să mă omori. Uită-te la mâna ta. Parc-ai fi o pakistaneză. Când ai să renunți la fumat? Când ai să te însori cu mine. Casa asta duhnește, mâna ta duhnește, mâna ta e pătată, mâna ta e neagră și uscată, inima mea e neagră și pătată, e ca o pungă veche de piele uscată, mirositoare. Și totuși... totul o să fie bine - trebuie să plec. Când mai vii? Nu știu. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu un pas îndărăt și o privi din nou, mai atent. Emma! Păcătosule! Asta-i prea mult! Și ești beat, duhnești a whisky. Bea și tu un pic, am adus sticla cu mine, haide să ne așezăm undeva. Ești beat turtă. De unde ai știut că suntem aici? Am întâlnit niște bețivi lângă cârciumă și mi-au spus că e o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
adevărat, se apără Tom. Nu? întrebă Brian. Și joi seara unde ai fost? — La Diane Sedleigh. — Poftim! exultă George. — Dar nu-i ce credeți voi... Când am sosit eu, păreați să fi fost într-o situație foarte intimă, urmă George. Duhneai a pudră de față. — Oh!... făcu Gabriel. — Între mine și doamna Sedleigh nu s-a întâmplat absolut nimic. Și tu știi foarte bine. Întorci totul pe dos pentru că vrei să-ți acoperi crimele tale bestiale. Nu știu ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu o groază de informații, pe care spioana i le storcea noaptea în așternut. Storsul datelor mergea greu, dar ea își făcea datoria. Cel mai dificil era cu mirosul, în rest era destul de plăcut. Pământeanul nu mirosea a cosmeticale. El duhnea a om. Ceea ce pentru o ființă sintetică e destul de nașpa. A rezistat cât a rezistat și când nu a mai putut a raportat mai sus. A explicat detaliat situația. Atunci șefii, ținându-se cu mâinile de nas, i-au dat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
inutil. Nu mai avem nici o autoritate asupra ei. Richard a încercat să ajungă la un compromis - a inventat regula că nu are voie să fumeze chestii decât afară în grădină. Dar ea nu ține cont nici de asta. Camera ei duhnește a droguri, Barbara. Sunt high numai intrând acolo. Are un bong în mijlocul camerei, pe covor, pentru numele lui Dumnezeu. Sunt sigură că vom lua cu toții foc într-o noapte. S-a oprit și s-a uitat din nou la carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cu nămol, iar când se plictiseau, tot goi, dar mânjiți ca niște draci, jucau lapte-gros ori poarca. Când Îi venea vremea să se coacă, se cățărau În cireșul amar ce se Înălța, singuratic, pe obrazul spân al coastei. În primărie duhnea a tutun stătut și a praf, iar hârțoagele de prin dulapuri răspândeau iz de mucegai. Secretarul, despre care se știa că era omul celor care nu-l aleseseră, Îl lăsa să se descurce singur și să greșească. Îi aducea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintre toți oamenii Împotriva durerilor. ... (înfocat) Și atunci a ieșit președintele conducător al oamenilor din oameni Și s-a urcat pe ei Și a urmărit cu orbitele ochilor durerile oamenilor Orbitele ochilor la fel de mari ca un dovleac Și președintele nu duhnea a nici o durere pe dinafară Că era o nemernicie dinainte plănuită De către oamenii porci Care nu voiau să aibă durerile lor Să trebuiască să nască din ei un președinte al lumii Și nu un Sepp împuțit din toate durerile lumii
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
cerbul este subliniată de către clopotul care sună, de ochii strălucitori "mai aprinși ca jarul") dar și între viață și moarte (" Aidoma unui schelet, în locul nasului o gaură, iar dintre buzele vinete îi ieșea o răsuflare deasă ca o pâclă, ce duhnea groaznic"403. Lepra devine semnul prăbușirii barierelor, al dispariției limitelor între exterior și interior 404 ("rănile începuseră să-i zemuiască"405. Dispariția limitelor (care are loc în patul ospitalității) este o chestiune de piele 406, o chestiune de contact temut
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
religioasă, dar și împotriva ereticilor față de dogma științifică. Dacă ar fi să dăm crezare unui autor anticatolic ca J. W. Draper. profesor la Universitatea din New York, care a scris o carte, Les conflits de Ia science et de la religion, ce duhnește din fiece pagină și din fiece rând a ură francmasonică, nestăpânită și foarte puțin științifică, Inchiziția catolică ar fi osândit în intervalul de la 1481 până la 1808 nu mai puțin de 340 000 de persoane, dintre care 200.000 arse pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]