2,465 matches
-
la modă, manea are, oricum, o situație privilegiată, pentru că e înregistrat de majoritatea dicționarelor noastre, cu un sens care nu s-a schimbat foarte mult între timp. în dicționarul lui Candrea (Enciclopedia "Cartea Românească", 1926-1931), manea apare ca un "cîntec duios turcesc"; în Dicționarul limbii române (DLR, serie nouă, tomul VI, Litera M, 1965) e un "cîntec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată" - definiție reluată ca atare în Dicționarul explicativ (DEX, 1996). De fapt, cuvîntul exista deja
"Manele" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16678_a_18003]
-
mult între timp. în dicționarul lui Candrea (Enciclopedia "Cartea Românească", 1926-1931), manea apare ca un "cîntec duios turcesc"; în Dicționarul limbii române (DLR, serie nouă, tomul VI, Litera M, 1965) e un "cîntec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată" - definiție reluată ca atare în Dicționarul explicativ (DEX, 1996). De fapt, cuvîntul exista deja în Influența orientală asupra limbei și culturei române (1900) a lui Șăineanu, cu o explicație similară și cu o interesantă precizare de registru stilistic
"Manele" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16678_a_18003]
-
auditoriul cu harul său de tragedian comic ce-și permite frecventarea deopotrivă a culmilor și a abisurilor. Darul de a coborî asemeni unui Orfeu feminin în infernul obscur al mentalităților autohtone pentru a persifla cu o caldă ironie și un duios cinism metehne și vulnerabilități ancestrale și actuale, Ada Milea știe să și-l pună în valoare, vezi concertul Republica Mioritică România. Dinamitînd o pseudoașteptare beckettiană prin prestația instrumentistului-regizor (Vasile Nedelcu) ce și-a aflat rațiunea de a fi, miniparabola Și
Descoperind AMERICI cu Andrei Șerban by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16988_a_18313]
-
stil, de digitație pe claviatura cuvintelor, încercînd toate combinațiile și epuizîndu-le efectele, o paganiniadă verbală, cînd jucăușă, ușoară, ca fulgul, cînd grea, apăsătoare, ca piatra, cînd plină de lirismul cel mai înaripat, cînd tîrîtoare, terestră, cînd mușcătoare și rea, cînd duioasă și mîngîietoare. îndefinitiv, două sînt zonele limbii în care lucrează cu asupra de măsură imaginația lui Arghezi: vocabularul și topica. El își are lexicul propriu, așa cum alții, mai puțin mari, își au verbele după care-i recunoști, sau adjectivele favorite
Inutile silogisme de morală practică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17032_a_18357]
-
tatăl viitorului băiețel să fi fost un cărturar tânăr, englez, pripășit pe la ei. Și astfel, mama băiețelului, cea mai frumoasă fată a tribului, pe care o chema Ka, să nască pruncul binecuvântat de Zeița-focă și căruia i se puse numele duios de Ugu, care pre limba lor, înseamnă fiul mamei focă... Ajungând mare și fiind viteaz și înțelept, băiatul deveni căpetenia tribului, șeful bătrân murind. Dar, tânărul frumos, cu păr roșu și atât de viteaz și cu pielea albă ca laptele
Doi fulgi de zăpadă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15940_a_17265]
-
contînd... Este prozatorul cel mai de seamă al celei de a doua jumătăți a secolului abia încheiat... * * * "Iulie 1984. Venge-toi sur l'offense apportée par ce M., clefăitul porcin al masticației, siguranța lui de personaj politic cinic, nasul, rîtul, sentimentalismul duios de feroce și care... (șters). Va fi eroul, secundar, al romanului... Mă omoară, pe mine, pentru care totuși o slăbiciune inexplicabilă, cu teoriile lui marxiste, de autodidact pătimaș, cu macroeconomia... macro-cutare, macro-cutare... și cu siguranța lui că deține toate adevărurile
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16003_a_17328]
-
Sînt gata să închid 'paginile aurii" cu un sentiment stenic, dar nu știu ce mă face să amîn gestul. De vină e, poate, televizorul care de vreo două săptămîni, mă răsfață cu emisiuni care mai de care: retrospectiva filmelor românești, muzică populară, duioase evocări ale Bucureștilor în arta plastică ș.a.m.d. Devin, brusc, curioasă și reiau cercetarea hărții orașului. Unde o fi, de pildă, strada Victor Iliu, regizorul filmului 'Moara cu noroc"? N-o găsesc. Nici strada Jean Georgescu nu există. Dar
Actualitatea by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15631_a_16956]
-
țară și Tănase Scatiul. Și nu uită să observe că prozatorul a izbutit, înainte de Rebreanu, să realizeze pictura stărilor de mulțime. Exagerat cu totul este, în continuare, locul ocupat de prezența lui Vlahuță ca scriitor. Trec peste proza leșietică și "duioasă" a lui Brătescu-Voinești și peste cea a sămănătoriștilor minori pentru a constata că în Sadoveanu a văzut Vianu o culminare a curentului realismului liric și artistic. Acest întreg capitol e remarcabil cu totul, reușind să ni-l restituie pe marele
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
o parabolă a creației care cere sacrificii, asemănat cu Barton Fink al unor frați Coen aclimatizați de un Chabrol, acest film apelează deopotrivă la muzică, precum la un analgezic. Harry - serial killer-ul în serviciu autocomandat - ascultă în permanență o melodie duioasă ce capătă un efect hipnotic și pentru spectator, subjugat și el de atașamentul neobișnuit, de farmecul interpretului Sergi Lopez, laureat cu César. Fascinat într-un mod declarat, dar și subliminal mai ești și printr-o hazlie intruziune a unui simbol
Moralități pentru mileniul III by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15734_a_17059]
-
aș avea cu 20 de ani mai puțin, ori măcar cu 15, m-aș îndrăgosti pe loc de dumneata... Ah, ce bărbat viril ești! Ce caracter! Azi nu mai sunt bărbați de caracter ca în secolul XIX. Bărbați duri... romantici... duioși și care își fac, tovarășe, din femeie, un i-de-al... Două puncte de vedere feminine. Două stiluri...
Anchete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16318_a_17643]
-
soției. Răceala, indiferența de care se lovește fostul locotenent domnesc în saloanele pariziene, ingratitudi-nea prietenilor, în fine, toate greutățile îndurate ca emigrant sunt însă compensate de admirația unei tinere poete, cunoscută sub numele de Grecca Ida del Carretto. Criticul menționează duioasa legătură dintre cei doi "înstrăinați" pentru a realiza un sugestiv portret celei care va fi, ulterior, contesă Fusco, subliniind elementele definitorii ale liricii sale, profund marcate de experiența exilului. Studiul Un exil francez la București: Ange Pechméja pune problema dialogului
Antonio Patraș - Literatură și exil by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16356_a_17681]
-
se refereau decât la delimitări de obștii, semn că informația dumisale s-a oprit la momentul manualului de istorie al lui Roller. Altfel, cine nu-și amintește entuziasmul cu care țărănimea română s-a năpustit să se înscrie în colhozuri, duiosul acord între securiști, milițieni, ca să nu mai vorbim de activiștii și propagandiștii ce săltau în pantofi de oraș peste tarlale și toată suflarea satului ce nu putea fi contenită de a-și duce deîndată vitele la colectivă și a se
În fine, o prognoză optimistă! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16425_a_17750]
-
ne poate uimi oricând, ca pe niște copii. Și în zadar ne facem iluzia că am înțeles mecanismul surprizei. Imediat după ce ne-am obișnuit cu ideea că poeta e capabilă să devină pe neașteptate indecentă-impertinentă-insolentă, ea devine, spre stupefacția noastră, duioasă și melodramatică. Așa se întâmplă, de exemplu, în scurtul poem Borș de miel, care seamănă inițial cu o rețetă din cartea de bucate: " Cu smântână/ Cu tarhon/ Cu bulion/ Cu leuștean/ Cu cimbru/ Cu maghiran/ Cu boia/ Cu sare/ fină
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
vieții,/ în cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi ai luat, Doamne,// să tot vomit." (Elegie). Departe de a fi duioase, "lichide", elegiile acestea comprimă și desfășoară o tristețe fundamentală și incasabilă, o deprimare adâncă, dar coagulată sarcastic și făcută să rănească sensibilitățile. Regăsindu-le, în acest fel, și verificându-le. În lirica antilirică a Marianei Marin oamenii iau trăsături de
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
dramatică indeterminare: "Sînt un om tăcut, nu aparțin nimănui./ Spuneți-mi asta femei/ ce zilnic vă ștergeți de zidul casei mele" (ibidem). Drept martori ai acestei condiții insolite, greu suportabile, sînt invocate - nu se putea altminteri - lucrurile din preajmă, invitate, duios persiflator, la o însuflețire și la un șir de activități ce ar sublinia prin contrast devitalizarea și abulia făpturii auctoriale care-și plînge de milă la tonalitatea înaltă la care lacrima se preschimbă în metaforă. Seduse astfel, obiectele compun o
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
emoțiile și de-a forma sensibilități care, întotdeauna, sînt mai greu părăsite decît recile idei. E, în parte, explicația găsită pentru longevitatea, în lumea postrevoluționară, a unor "slăbiciuni" pentru fostele mecanisme de propagandă. Tonul "relatărilor" e, și el, cîteodată aproape duios (ca în capitolul despre mărirea și mizeria Luciei Demetrius), de fapt fin ironic, de un umor măsurat și sec. Părînd că doar consemnează, fără a cîntări, fiecare "secțiune" își impune judecățile de valoare prin felul în care face "montajul". Reacția
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
îmi pare rău Și vreau aidoma, pe dată Să se repete gestul tău. Doresc cu patimă nebună Trăirea sărutării întâi Când am simțit că sunt o strună Care vibrează de-o mângâi! Atât doresc, să mă săruți, Să mă lipești duios de tine Apoi...să pleci și poți să uiți De n-ai simțit nimic din mine... Vreau să rămân cu insomnii În casa adorării zorilor Și necântate simfonii Să le murmur doar stelelor. Referință Bibliografică: Dorința - de Dragobete / Elena Armenescu
DE DRAGOBETE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382724_a_384053]
-
adus pe catafalc. 4. Fântâna albă. Cea mai dramatică povestire din volum. Vocile unor morți din pământ, în căutare de aer (și dreptate). Voci care nu iartă; care nu pot ierta. Sămânța unui posibil roman. 5. La frontiera cu cerul. Duios recviem pentru un câine iubit și credincios. 6. Nadă pentru lupi. Un tăietor de lemne și calul său petrecându-și zilele, una după alta, cu aceeași povară în spate - până îmbătrânesc împreună. 7. Singurătatea lui Nechita. Drama unui copil neînțeles
Povestiri cu sens deplin. In: Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_368]
-
nu-și putea, cu siguranță, imagina că tocmai văzusem îndepărtîndu-se lent, la marginea drumului, o vacă moartă-coaptă lăsată acolo neîngropată, fără să-i editeze cineva operele complete și fără să țină cineva, la căpătîiul ei, un discurs bine simțit și duios despre cît de bună a fost ea și cu cîte șiroaie aburinde de lapte a contribuit pentru ca viața, în general, și trenul, în particular, să-și urmeze cursul. Oaia neagră Într-o țară îndepărtată trăia, acum mulți ani, o Oaie
Cîntecul (mexican) al salamandrei () [Corola-journal/Journalistic/2807_a_4132]
-
în mai multe rânduri, am și scris-o dacă-mi amintesc bine, dar nu mă voi sfii să o spun și de data aceasta: în vreme ce teama are în conținuturile ei gheme urâte și mari de spaime, frica are în compoziție duioase îngrijorări și delicate precauții. Vedeți, copiii au frica de părinți, în sens ziditor. Adică sunt mereu atenți să nu-i supere și să se împuțineze astfel iubirea lor. Tot așa și iubiții între ei poartă o oarecare îngrijorare, adică o
Dana Grecu, INTERVIU: Pentru mine a fost o LECȚIE de viață! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/26619_a_27944]
-
vechi tovarăși;/ Și toți cu chef, nici unul teafăr,/ Și cum sfârșim să-ncepem iarăși.” Tot secretul existenței glorioase a țării se bazează pe vin: „Căci are-n sân Moldova noastră/ Viteze inimi de creștin;/ Tineri, în veselia voastră,/ Stropiți-le duios cu vin!”. „Stropirea cu vin”, dar nu una smucită, ci una „duioasă”, pare a fi cheia victoriilor obținute deopotrivă în numele țării și al credinței. Este un elogiu înverșunat adus vinului și băutorilor de vin, în stilul reușit cândva, încă în
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
-ncepem iarăși.” Tot secretul existenței glorioase a țării se bazează pe vin: „Căci are-n sân Moldova noastră/ Viteze inimi de creștin;/ Tineri, în veselia voastră,/ Stropiți-le duios cu vin!”. „Stropirea cu vin”, dar nu una smucită, ci una „duioasă”, pare a fi cheia victoriilor obținute deopotrivă în numele țării și al credinței. Este un elogiu înverșunat adus vinului și băutorilor de vin, în stilul reușit cândva, încă în Evul Mediu, de François Villon. În ciuda tonului ironic, când vine vorba despre
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
-i cântam în piano sonata, Înfiorat de vraja-i și de dor Căci mă îndrăgostisem chiar de fata Care, cântând, mă mângâia ușor.. Și-i oglindeam cu drag chipul frumos Cu plete blonde și transparent ten, Visând, în timp ce-i îngânam duios În seară, o Nocturnă de Chopin. Dar fata a plecat demult, ușor Și chiar de-aș vrea s-o văd și să o chem, Dezacordat și trist, pe-un ton minor, Pot doar să-ngân prea tristul Recviem. Steluța CRĂCIUN
POVESTEA PIANULUI de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1923 din 06 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381597_a_382926]
-
SĂ POT PRIVI CERUL, de Cristina Crețu, publicat în Ediția nr. 2072 din 02 septembrie 2016. Într-o cădere, aș vrea cât mai târzie, pe care-o aștept cu spaimă, momentul de singurătate care o să se întâmple, o alunecare moale, duioasă ca un cântec, când ultimele roade sunt putrede pe tâmple. Atât amar de ani, înțelepciune, zidit-ai înăuntru un templu prea umil și nu mi-ai dat puterea, chircită-n rugăciune, să pot privi cerul, cu suflet de copil !. Citește
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
ai dat puterea, chircită-n rugăciune, să pot privi cerul, cu suflet de copil !. Citește mai mult Într-o cădere,aș vrea cât mai târzie,pe care-o aștept cu spaimă,momentul de singurătatecare o să se întâmple,o alunecare moale,duioasă ca un cântec,când ultimele roadesunt putrede pe tâmple.Atât amar de ani, înțelepciune,zidit-ai înăuntruun templu prea umilși nu mi-ai dat puterea,chircită-n rugăciune,să pot privi cerul,cu suflet de copil !.... XVII. ÎN BELLU, de
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]