656 matches
-
moment dat, când labradorul favorit al cuplului dictatorial a început să mârâie amenințător, secretarul CC al PCR, membru al cercului intim al puterii, principalul aghiotant al Elenei Ceaușescu la Comisia de Cadre a PCR, deci Emil Bobu, s-a adresat dulăului cu cuvintele: “Fiți cuminte, vă rog, tovarășe Corbu!”, scria Tismăneanu, care completa apoi: “Mai lipsea să-l numească «mult iubit și stimat »”. Ceaușescu a ținut enorm la cei doi labradori ai săi, Corbu și Sarona, de care era nedespărțit. De
Ponta îl compara pe Emil Boc cu Emil Bobu. Vezi povestea lui Bobu şi asemănările dintre cei doi () [Corola-journal/Journalistic/45551_a_46876]
-
face mai sprintenă. La Râmnic, grătare cu mititei, vin, o lume veselă, cu timpul ei grăbit, iute, săltând la perfectul simplu. Autobuzul a tras în stație. Pornim iarăși. E o zi cu soare. Departe se văd crestele munților. Pe șosea, dulăi răi, galbeni se reped la mașină, lătrând mai să o rupă... Femei în negru, case cu șindrilă, după Jiblea peisajul devine sălbatic, șoseaua se îngustează plină de peripeții. Alături, Oltul curge greoi, încărcat de sloiuri. Calea ferată paralelă străbate gresiile
Oltenia sprintenă... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5860_a_7185]
-
de când am îmbătrânit, îmi spun să mă sprijin în el. Și, fără să aștepte răspuns la întrebare, s-a întors și a pornit agale către casă. Trecând printr-altă portiță, în grădina florilor și a stupilor, ne-a întâmpinat un dulău de câine frumos (am aflat pe urmă că-l chema Zmeul) care, după ce m-a cercetat atent, amușinându-mi servieta, pantofii, pantalonii - eram nou-venit pe teritoriul lui și a trebuit să stau pe loc, ca să mă ia în primire - ne-a
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
apucară de bară și traseră în partea cealaltă. De data asta, proptită și dintr-o parte și din cealaltă, capota nu se urni, dar nici nu se mai zgâlțâi. Cei doi icniră de-aici, celălalt, din partea opusă, mârâind ca un dulău sufocat de lațul prea scurt, până când lama cuțitului lui Pârnaie țâșni din mâner, făcând un semicerc larg și tăind aerul în fâșii. Rămaseră nemișcați, atât capota, care oricum părea să nu se sinchisească, dar și cei trei combatanți. Deodată, însă
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
încălecat de puștiul năvalnic care făcea din el cal și-l strunea, dureros pesemne, trăgându-l de urechi ca s-o ia la dreapta sau la stânga. "Măi, să nu te muște!", glăsuiau bunicii, cam speriați de cavalcadele mele pe spinarea dulăului. Nu m-a mușcat niciodată, deși uneori schelălăia, bietul, dacă mai și primea călcâie în burtă. Am înțeles atunci că nicicând un câine bun nu-i mușcă pe copii, mai ales dacă îi consideră stăpâni. Bob era bun cu noi
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
următoare, cea cu Ursei. 1 martie, 2001 Am promis o istorisire și mă voi ține de cuvânt cu două, fiindcă prima, cea cu Ursei, a declanșat-o făr' de veste pe cealaltă, a lui Ionică, ambele tot despre prietenii mei dulăii. Dar ce diferență între ei! Ursei era aristocratul semeț și izolat, Ionică - plebeul cu suflet mare. Către mijlocul anilor '50, când eu aveam vreo 10-11 ani, mătușa mea Pata-Mata m-a luat cu ea în vizită la o amică a
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
erau două, foarte mari, una după alta, cu gard și portiță între ele. Astfel am ajuns, neștiut de doamne, în cea de-a doua grădină unde era ținut în lanț și într-o împrejmuire specială spaima cartierului: uriașul Ursei, un dulău cum altul n-am mai văzut (iar acum îi înțelegeți numele, așa-i?). Stătea culcat, plictisit, cu botul pe labe. Nimeni, cu excepția stăpânei lui, nu cuteza să viziteze ditamai ursul de câine, iar când m-a văzut cred că nu
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
rabie ale maidanezilor din zonă care - era dreptul lor, nu-i așa? - își marcaseră teritoriul. E un mini infern sonor, pe diverse voci, de la alto-ul în falset emis de cățelandri răgușiți, cu vocea în schimbare, pînă la bariton-ul dulăilor greu încercați, purtînd pe membre, pe boturi sau pe urechi semnele bătăliilor pentru supremație desfășurate de-a lungul anilor... Pe trotuarele capitalei mii de fecale canine atestă iubirea pentru animale a concetățenilor mei. (Nu, nu sînt numai de-ale maidanezilor
Mame (și tați) de... cîini by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/10674_a_11999]
-
pungă în mână. E firesc ca Orlando să fi fost puțin dezamăgit când s-a grăbit să-l întâmpine. Poetul era de înălțime mijlocie; avea o figură banală, era slăbănog și ușor gârbovit și, cum la intrare se împiedicase de dulău, s-a ales și cu o mușcătură. Mai mult, Orlando, cu toată priceperea lui la oameni, nu știa unde să-l plaseze. Era ceva în el care nu ținea nici de servitori, nici de moșieri, nici de nobili. Capul cu
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
că acolo locuiește o familie de gospodari. Ea se aștepta la o casă veche, prăpădită. În curte zări o căruță, un băiat vânjos descărcat tulei de porumb. Un câine furios se pregătea s-o întrebe -ce caută ea acolo! Marș, dulău, sări în apărarea ei băiatul din curte. Doamna învățătoare, poftiți în curte, mama vine imediat. Mamă, a venit doamna învățătoare, strigă copilul. Femeia ieși din casă strângându-și pe cap baticul. O pofti destul de stânjenită pe Doina în casă. Iertați
NECAJITUL NUVELA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384762_a_386091]
-
era în realitate, Gilda anunță obținerea Marelui premiu ex aequo. Stimulați în secret, câinii azilului intrară iarăși într-un lătrat general, oprit doar de același sunet intens, prelung și lugubru. De această dată, nu mai părea să fie al unui dulău, nemulțumit de confortul ce i se oferea, ci al unui aparat ascuns, plasat în vecinătatea stabilimentului. Constatarea aparținu fostei ziariste, bruiată în demersurile sale. Se apropie de Cervina și-i ordonă. - Trebuie să-l descoperim și să-l pedepsim pe
Azilul canin by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/13348_a_14673]
-
pernițe, aduceau foarfece triumviratului. Împreună cu Globescu și Cervina, Gilda urma să taie panglica inaugurală a Azilului canin: ceea ce se și întâmplă imediat. În acest moment nu mai lătrară câinii și nu se mai auzi urletul intens, prelung și lugubru al dulăului. Nici aplauzele nu mai veniră în ropot, participanții fiind marcați de semnele lansate în urmă cu puțină vreme. Indispoziția Gildei fu pusă tot în seama acestora. Când șefa , supranumită B.B.-ul de pe malurile Dâmboviței, cercetă atentă mulțimea, observă că în
Azilul canin by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/13348_a_14673]
-
praznicul comunitar. - Dragă Alida, ceva nu-i în regulă aici! Ați dat vreun comunicat de presă, fără să mă consultați în prealabil? - La pomeni și la parastase, vine cine poftește! După ce-i stricase cheful urletul intens, prelung și lugubru al dulăului, venea și această precizare. Nu mai suporta. - Mă tem că tu confunzi ritualurile. Despre parastasul cui vorbești? Alida vru să-și împingă în altă parte căruciorul, dar, amintindu-și că noua ei slujbă depindea de Gilda, renunță și-și puse
Azilul canin by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/13348_a_14673]
-
din plăcere o oupaței zilnică în timpul vacanței de vară. În primăvara lui 1959, când m-am întors acasă de la țară după șapte luni, tata-mare, iubitor de câini, avea obiceiul să-și umple după-amiaza cu lupul nostru. Cartuș era un adevărat dulău, care nu mă uitase și mă accepta cu dificultate, fiind gelos că tata-mare își împărțea atenția între mine și el. Aștepta să merg singură prin curte, să-mi pună labele în piept și să mă trântească, după care îmi lingea
GLORIE COPILĂRIEI V de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357079_a_358408]
-
vreodată cașul, Alte veri nici se mai pomeniră: Zilele cu soare se gătiră, Ierburi crude aromesc imașul. S-a ivit Luceafărul de seară: Poartă cu mândrie plin ciubărul; Cu reflexe negre stinse - părul - Prin amurgul palid ca de ceară. Stau dulăii credincioși de pază- Bolta înstelată se rotește, Timpul obosit se despletește, Muntele tăcerilor visează. Adrian Simionescu Referință Bibliografică: La stână / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 319, Anul I, 15 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011
LA STÂNĂ de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 319 din 15 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357254_a_358583]
-
Radici Jivco, 81 ani l Bârlovan Elisabeta, 68 ani l Csiup Teodor, 73 ani l Hărdălău Valer-Ioan, 55 ani l Kosa Iuliana, 81 ani l Mihai Eugenia, 79 ani l Cervac Elisabeta, 71 ani l Jebeleanu Nicolae-Eugen, 48 ani l Dulău Ana, 86 ani l Ilioescu Dumitru, 82 ani l Ionescu Ștefan, 81 ani l Gain Viliam, 75 ani l Barbu Floare, 66 ani l Lulușa Dragotin, 64 ani l Matics Radivoi, 67 ani l Budea Paulina, 86 ani l Schick
Agenda2005-08-05-publicitate () [Corola-journal/Journalistic/283413_a_284742]
-
prefăcuții prieteni. Seara, cu inima înnegurată de lipsa flamurii, Povestitorul abia se-atinse de bucatele puse pe masă de bunică. Înainte de culcare, îngenuncheat, supuse o lacrimă icoanei ocrotitoare și pecetlui rugăciunea cu un oftat ce-l tulbură parcă și pe dulăul curții, pornit să dea chemare spre stelele înghețate ale nopții... * Povestitorul ridică pleoapele cutremurat de zgomote. Pământul se rupea în bucăți, bătut de tunete și fulgere fără pic de ploaie. Doar grăunți de pământ și perdele de praf îi întunecau
DEZLEGAREA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384294_a_385623]
-
în egală măsură, căldură și fum. Astea erau condițiile first class pentru timpurile alea. Dar, una peste alta, era plăcut în odaia princiară. Dacă n-ar fi fost și pâhăniile de pureci, pe care le împărțea frățește cu cei trei dulăi ai lui, bătrânului i-ar fi fost chiar bine și i-ar fi dat cu tifla reumatismului de care suferea. După întoarcerea alaiului la castel, Glad fugise la Ruxandra, nevasta lui, provenită de pe plaiurile Moldovei actuale, pe care o bănuia
DIN CICLUL: POVESTIRI ISTORICO-FANTASTICE DESPRE RAMUNC SI MESSENGER de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383281_a_384610]
-
mistreț. Și tot așa se bârfi pe seama acestora, în hazul tuturor. Se vede treaba că bârfa este universală... Pe un gard, o nuntă de pisici era în toi și adunarea fu intrigată de atâta miorlăială obraznică. Domnul Leo spuse unui dulău să facă ordine. Acesta lătră scurt la ele: - Hei, ia mai terminați cu miorlăitul că în noaptea asta începe festivalul Primăverii! Motanul mire pufni țâfnos și-l scuipă jignit: - Sss! Mersssi, dom'le, merssi, știam și noi! Puteai să fii
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
sărutau cățelușii, pe care îi purtau cu dragoste în brațe, cu ochii injectați de pofte arătau spre noi: ”eu îl vreau pe acela, spuse o doamnă trupeșă, care avea un ogar în lesă, ce zici Nero, îl cumpărăm?” Nero era dulăul, un ham al acestuia o determină pe doamnă, să strige stăpânului: ”dă-mi-l!”. A fost sentința de condamnare la moarte, cuțitul a pătruns fără milă în beregata, din care ieșeau țipete sfâșietoare ca de copil.Sângele țâșnește, iarba se
SCRISOAREA UNUI MIEL de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2287 din 05 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385348_a_386677]
-
cinstiți, așa cum este românul de felul lui. Alții însă nu aveau mamă, nu aveau tată. Se spune că a croit de fapt o trupă personală de asemenea nemernici pentru care expresia este valabilă la propriu. Dintre ei și-au crescut dulăii, mai feroci decât cele două javre de lux care-l însoțeau tot timpul. Dulăi cu două picioare și fără cap, care continuă să sfâșie acum oameni nevinovați, copii, femei, bătrâni, fără a alege. Teroriștii, cămășile negre ale odiosului Ceaușescu, pentru
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
tată. Se spune că a croit de fapt o trupă personală de asemenea nemernici pentru care expresia este valabilă la propriu. Dintre ei și-au crescut dulăii, mai feroci decât cele două javre de lux care-l însoțeau tot timpul. Dulăi cu două picioare și fără cap, care continuă să sfâșie acum oameni nevinovați, copii, femei, bătrâni, fără a alege. Teroriștii, cămășile negre ale odiosului Ceaușescu, pentru care eș nu făcea nici o economie, nici de bani, nici de mâncare, nici de
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
Dar cine mai e sănătos? CARAVELLA. Cât credeați că o să mai tac? Să mai suport? Țip; sunt și nebună, acum, după mintea voastră! După sexul vostru! Pentru că judecați cu pula! De cum intru în Pensiune, vă năpustiți asupra mea ca niște dulăi în călduri!V-a sosit cățeaua, jeguri ordinare ce sunteți! Dacă am tăcut, ani de-a rândul, ați crezut, poate, că am făcut-o dintr-un sentiment de vinovăție? Sau de teamă? Nu dau doi bani pe toată Stațiunea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să le oprești - zise Ximachi. Mai ții minte văleatul 7125, primăvara, ce grozăvie a fost? Stăteam la fereastră cu nevastă-mea și ne uitam în curte, la câine. Aveam o mândrețe de câine din Anatolia, Taifun îi ziceam. Ei, și dulăul cum a simțit primejdia, a dat să fugă în casă, dar la ușă n-a mai ajuns decât o labă, c-au tăbărât lăcustele pe el și praf l-au făcut. Vistiernicul Ximachi își șterse o lacrimă. Dar uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mei, de multe ori vedem zburdând pe mănoasele noastre dealuri turme peste turme de mioare, culegând pașnice cu botișorul lor mișcător răzlețe fire de iarbă. Pe margini, păzind turma să n-o ia nici prea-prea nici foarte-foarte, stau minunații noștri dulăi ciobănești, câini atenți, ce-au văzut atâtea la viața lor. Dar cine stă în mijlocul oilor, mai înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]