1,127 matches
-
cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac sufletul să vibreze, atunci când vorbesc despre părinții mei. E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire. Părinții mei, cine au fost ei? Cum și-au trăit viața lor? Ce ne-au lăsat nouă, copiilor? „Au fost niște oameni ca toți oamenii, îmi vor spune mulți. Au făcut ceea ce fac toți părinții pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încarnări demonice (după părerea mea, ele se încadrează în ceea ce am putea numi sacrul negativ), pe când ceilalți se bazează pe ancorarea în concret a lui Dumnezeu. Fără antropomorfismul grecilor, n-ar fi fost posibilă perceperea și transpunerea în formula trinității dumnezeirii și a conceptului de Dumnezeu ca persoană. Iertați-mă că vă întrerup. De fiecare dată când mă întâlnesc cu prietena aceasta pe care, credeți-mă, doar o admir detașat, între noi apare ca o stafie mai mult decât apetisantă, Afrodita
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
teorie științifică ce le-ar amenința obârșia divină. Ca și cum, dacă Dumnezeu l-a creat pe om, nu tot el a creat și maimuța. Iar dacă omul l-a maimuțărit pe Dumnezeu aspirând la condiția lui, arogându-și prin acte nesăbuite dumnezeirea, maimuțoiul n-ar avea și el dreptul, la rându-i, să aspire la condiția umană de vorbitor și poliglot. Și atunci când maimuțăreala e fidelă și temeinică, ea poate merge până la mimetism fizic, devine cameleonică. Așa cum în natură animalele îmbracă culorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu multă artă în limba lui maternă. De fiecare dată, reușea să se întoarcă în pădurile rezervației Makonde, unde sălășluia o vreme, până intra în atenția vreunei echipe de cercetători, ziariști, fundamentaliști care nu mai pot cădea la pace cu dumnezeirea de când M.M. le amenința credința cu privirea ei disprețuitoare și superioară. În sfârșit, iat-o pe Maimuța Makonde pentru prima oară într-o conferință de presă, unde participă reporteri din întreaga lume, răspunzând simultan în toate limbile interlocutorilor, conform regulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
curioasă la fereastră... Umbrela Tanti Eugenia. Părintele-confesional. D Tanti Eugenia era o veritabilă mireasă a lui Hristos. Taina spovedaniei corespundea cu desăvârșire spiritualității ei de duminică, atunci când apărea în fața părintelui invizibil din muntele confesionalului. Și reîncepea acel dialog expiator cu dumnezeirea, în care vocea lui de bariton pronunța malițios și deloc împăciuitor câte o sentință cu fiecare nouă mărturisire a ei. Preotul se pricepea să-i dea fiecărui enoriaș ce aștepta de la el. Cunoscând deja istoriile și profilul psihologic al fervenților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deasupra mea și "veghează". Respir aritmic. Peste mine cade o ploaie de aer cald și liniștitor. Toată copilăria am așteptat să mi se arate îngerul, până când am încetat să intonez acea rugăciune cu care își începe orice copil dialogul cu dumnezeirea: "Înger, îngerașul meu, Ce mi te-a dat Dumnezeu..." Privesc cu interes, dar fără dorință, la îngerul care stă imponderabil deasupra mea. Nu l-a mai chemat nimeni de foarte multă vreme și el totuși a venit, de bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acolo timpul nu e un concept al Autorului. Prin extensie, un an e cât un mileniu, dar te trece pe scara sa rulantă până la un punct, încât legile cuantice îl obligă să se întoarcă după o curbă uriașă de șapte dumnezeiri și ceva, de unde plecase. Înțelegi, Mitică, de ce gândeam așa, te vedeam lângă mine, Infinitul meu Iubit. Nu se poate ajunge în Rai decât anihilând răul și răul lumii e Mioara, pe care o voi arunca în paranteza uitării, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
foarfecele lumina în prima zi. O suferință comună nu implică neapărat o iubire comună. Suferința poate avea o simțire comună, o stare comună, limbaj, trăire, emoție, atitudine, comună; suferința identifică, apropie, unește, într-un singur of două oftaturi. Iubirea este Dumnezeire. Scoate din zidul cetății o cărămidă, strivește-o până se face pulbere roșie, apoi separă apa da foc, focul de pământ, pământul de apă, separă și le pune pe toate unde erau la facerea lumii! Nu vei reuși. Ia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai spurcată față a mândriei. Când era vorba de izbăvire condiționată, starețul avea perfectă dreptate: rugăciunea intimă epata o sinceritate bonificată, un fel de troc reciproc avantajos; Dumnezeu stătea la tarabă, păcătosul se cotrobăia de mărunțiș: "Doamne, uite cum respir Dumnezeirea ta, cum suspin numele tău și cu câtă răbdare îmi duc crucea. Fac ce-mi ceri, Doamne, numai îngăduie-mi să primesc mântuire." În mânăstirea Fântânele, orgoliul sporea odată cu amăgirea: Tatăl nostru care... fii și tatăl meu măcar atunci când ei dorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
luând preacurat trupul tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l l-a pus. Când te-ai pogorât la moarte, cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii tale; și când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: "Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava ție!" Cortegiul a ieșit din biserică. Sfeșnicul, felinarul, crucea, icoana, pomul, năsălia... de fiecare podoabă, legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai deschiși către Duh decât evreii. Ei se consideră învinși de minunile săvârșite de Dumnezeu prin intermediul lui Moise și al lui Aron. Atanasie propune următoarea genealogie: evreii din pustie; fariseii din vremea lui Isus; arienii. Arienii, ca și fariseii, neagă dumnezeirea lui Isus, reducându-L pe acesta la simplă creatură, inferioară Tatălui. Atanasie reia versetul și propune o interpretare diferită în Contra Arium I,50. Aici, pneuma nu denumește a treia persoană a Treimii, Duhul Sfânt, ci Duhul care lucrează prin firea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fel de conștiință a răului de care erau cruțați, ei n-aveau nici conștiința binelui de care se bucurau. Puțin câte puțin, i-a copleșit nerecunoștința, „în așa hal încât au ajuns să creadă că nici n-a existat vreodată dumnezeire” (8,11). Această atitudine nerecunoscătoare și disprețuitoare față de Dumnezeu a aprins mânia îngerilor din „cerurile de jos”, care i-au cerut lui Dumnezeu îngăduința să meargă pe pământ pentru a-i pedepsi pe vinovați. și textul continuă: „Cererea lor fiind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cunoaște teza deformantă a lui Jonas, care ține să facă din Origen un gânditor gnostic al cărui sistem „adevărat” s-ar fi conservat în fragmentele condamnate de Biserică. Potrivit interpretării lui Stăniloae-Jonas, Origen ar fi susținut următoarele teze: Din eternitate, dumnezeirea s-ar fi înconjurat de o lume de ființe spirituale sau de minți de o ființă cu ea care sunt „emanate din ea în mod necesar, chiar dacă Origen le numește create (sic!)”212. Fiul este superior „ființelor raționale”, dar inferior
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
l-a Îndemnat: ― Spune-mi, cum arată minunea coborâtă Între voi doi!? ― Pentru dumneavoastră, care ați trăit de două ori aceste momente, nu e o noutate. Eu cred că, atunci când vezi noul venit pe lume, este clipa astrală plină de dumnezeire. Atunci nu te mai gândești la nimic altceva, ci doar ești pătruns ca de un fluid de prezența noii Întruchipări a vieții care respiră, mișcă și chiar zâmbește poate În timpul somnului profund; somn de recuperare după efortul deosebit În urma drumului
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Lui și că nimic din ceia ce este pământesc nu poate fi mai sublim ca focul. Dacă însă îl găsim, în Scriptură, dat și ca pedeapsă pentru păcate, cuvântul "pedeapsă" exprimă numai părerea noastră omenească, pe când în rațiunea și intenția Dumnezeirii această intervenție, atât de drastică pentru noi muritorii, nu este decât o simplă lecție de pedagogie divină pentru instruirea, corijarea și purificarea corpurilor și sufletelor noastre. De ce dar, să ne temem de foc când suntem morți și nu ne este
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Lui și că nimic din ceia ce este pământesc nu poate fi mai sublim ca focul. Dacă însă îl găsim, în Scriptură, dat și ca pedeapsă pentru păcate, cuvântul "pedeapsă" exprimă numai părerea noastră omenească, pe când în rațiunea și intenția Dumnezeirii această intervenție, atât de drastică pentru noi muritorii, nu este decât o simplă lecție de pedagogie divină pentru instruirea, corijarea și purificarea corpurilor și sufletelor noastre. De ce dar, să ne temem de foc când suntem morți și nu ne este
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și pe linii frânte. Este neapărată nevoie să intercalez aici, încă odată, povestea "țații Ioana de la Mănăstirea Cozia", o țigancă bătrână, spovedită de mine și căreia îi dedesem un canon de ispășit și să aprindă o lumânare două în cinstea dumnezeirii. Țiganca, trecând în pridvorul mânăstirii unde era zugrăvit raiul cu îngeri și pe de altă parte iadul cu draci, aprinsese o lumânare în aripa unui înger și alta în cornul unui drac: Bine, țață Ioana, cum pui dumneata lumânările? Nu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Palatul Cotroceni de Nona Ciobanu (regie) și Iulian Bălțătescu (scenografie și light design). Această lectură scenică recentă a Furtunii esențializează structuri ultime ale iubirii izvorâte din magia elementelor care sunt lăsate să se manifeste în continuumul dintre om, natură și Dumnezeire. În raport cu care Prospero este și instanță (cu delegație demiurgică), și magician, și garant performativ ideal (adică, mai simplu spus, bun actor). În aceste condiții, Miranda este perfectul beneficiar, pe filieră umană și prin filiație naturală, al darurilor pregătite de Instanță
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]
-
vieții, asta înseamnă că totul se încheie cu moartea? Sau mai urmează ceva, ceva care ne dă dreptul să vorbim de Dumnezeu, de credință și de nemurire? Pelerinajul cognitiv al Dorei Petrilă are drept țintă găsirea unui răspuns la problema Dumnezeirii și a credinței. Răspunsul echivalează cu dobîndirea acelei înțelegeri de care vorbeam la început. În fond, Dora Petrilă vrea să înțeleagă ca să se împace cu lumea. Și deși ajunge să înțeleagă lumea cu mijloacele științei actuale, numai autoarea știe dacă
Molecula credinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7613_a_8938]
-
și Claudius (2000), o reevaluare și rescriere a piesei Hamlet. După cum spuneam la începutul comentariilor mele, realismul lui Updike este în permanență dublat sau mai bine zis nuanțat, de un discurs teologic care avansează ideea, deloc nouă, a existenței semnelor dumnezeirii în universul material, în detaliile realității. Un subiect important: credința Dar așa cum subliniază Gail Caldwell vorbind despre Updike, este neîndoielnic faptul că "subiectul cel mai important și mai stăruitor al discursului său a fost credința - credința în aparența sau în
John Updike și „mijlocul“ dilematic by Rodica Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/7630_a_8955]
-
să ne putem regăsi împreună cu alesul dumneavoastră discernământ, recunoscându-ne înfățișarea Dumnezeiască în plină lumină, fiindcă restul nu e decât o nesfârșită singurătate". Un gând care face cumva ecou unei cugetări a lui Da Vinci despre îmbrățișarea demiurgică, - "partea de dumnezeire", scria el - proprie marii picturi. Zicea Leonardo (înTrattato di Pittura): "Pictorul e stăpân peste toate lucrurile ce se pot ivi în mintea omului. Frumuseți care să încânte?... E liber să le întruchipeze. Lucruri urâte care înspăimântă, lucruri nostime, de haz
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
e stăpân peste toate lucrurile ce se pot ivi în mintea omului. Frumuseți care să încânte?... E liber să le întruchipeze. Lucruri urâte care înspăimântă, lucruri nostime, de haz, ori înduioșătoare?... Stă în puterea lui să le înfățișeze... Partea de dumnezeire cuprinsă în pictură face ca mintea pictorului să poată oglindi într-un anume fel însăși dumnezeirea: purcede să creeze felurite vietăți, plante, fructe, peisaje, locuri care cutremură cugetul; sau dimpotrivă, locuri gingașe, încântătoare, plăcute; plaiuri înflorite cu tot felul de
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
E liber să le întruchipeze. Lucruri urâte care înspăimântă, lucruri nostime, de haz, ori înduioșătoare?... Stă în puterea lui să le înfățișeze... Partea de dumnezeire cuprinsă în pictură face ca mintea pictorului să poată oglindi într-un anume fel însăși dumnezeirea: purcede să creeze felurite vietăți, plante, fructe, peisaje, locuri care cutremură cugetul; sau dimpotrivă, locuri gingașe, încântătoare, plăcute; plaiuri înflorite cu tot felul de culori, străbătute și învăluite suav de dulci adieri". Privitorul este și el întâmpinat aici de proaspete
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
spate respectul pentru începutul lumii. Pentru straturile civilizației, pentru transformările limbii, pentru fenomenul acesta viu, dinamic, în mișcare. E ca și cum ar privi mereu o bucată de rocă secționată care vorbește, prin alcătuirea ei, de timp, de naștere, de creație, de dumnezeire. Cuvîntul populează mintea lui Purcărete cu imagini, cuvîntul îi pune accentele pe ce simte că este important pentru el într-un text, cuvîntul însuflețește iraționalul, bîntuirea halucinațiilor. Tot ce face Silviu Purcărete pleacă de la cuvînt și de la căderea lui în interiorul
La început a fost cuvântul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7252_a_8577]