136 matches
-
acestea conțin verbe din clasa cognitive-stative, nu verbe din clasa active. Argumentele pe care le aduce Rogers în sprijinul acestei idei sunt de natură aspectuală: atât verbele flip, cât și verbele cognitive-stative sunt stative (non-dinamice), în timp ce verbele active sunt dinamice durative. De asemenea, autorul menționează că enunțuri ca Harry looked drunk to me și Harry didn't look drunk to me nu implică în mod necesar o activitate vizuală, durativă, exprimată în I watched Harry, ci doar un eveniment de "recunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
și verbele cognitive-stative sunt stative (non-dinamice), în timp ce verbele active sunt dinamice durative. De asemenea, autorul menționează că enunțuri ca Harry looked drunk to me și Harry didn't look drunk to me nu implică în mod necesar o activitate vizuală, durativă, exprimată în I watched Harry, ci doar un eveniment de "recunoaștere vizuală", în sensul verbului englezesc glance 'a privi rapid, fugitiv'. Pentru franceză sunt autori care nu recunosc autonomia clasei (Miller, Lawrey 2003). Explicația acestei diferențe de interpretare rezidă în
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
că proprietățile aspectuale nu pot fi determinate fără a ține cont de structura grupului verbal extins și semnalăm faptul că interpretarea aspectuală a verbelor de percepție este strict dependentă de semantica predicației subordonate. Astfel, percepția este concepută ca punctuală sau durativă în funcție de modul în care este organizat fenomenul supus percepției - Îl văd pe Andrei trântind ușa (percepție punctuală), Îl văd pe Andrei urcând scările (percepție durativă). În capitolul al treilea discutăm câteva aspecte legate de polisemia verbelor de percepție. În căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
percepție este strict dependentă de semantica predicației subordonate. Astfel, percepția este concepută ca punctuală sau durativă în funcție de modul în care este organizat fenomenul supus percepției - Îl văd pe Andrei trântind ușa (percepție punctuală), Îl văd pe Andrei urcând scările (percepție durativă). În capitolul al treilea discutăm câteva aspecte legate de polisemia verbelor de percepție. În căutarea unor explicații satisfăcătoare pentru numeroasele "deplasări" de sens înregistrate de verbele de percepție atât în interiorul domeniului semantic al percepției (intracategorial), cât și dinspre domeniul percepției
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
a văzut pe Ion coborând scările. (i) Și eu am văzut asta; (ii) Și eu l-am văzut pe Ion. 122 Argument realizat propozițional. 123 Vezi și GALR I (2008: 535), unde se menționează că "percepția prezentată punctual preferă gerunziul durativ ca obiect al său: M-a văzut râzând. = M-a văzut cum râd. 124 Vom arăta (vezi infra, 4.4.7.3) că există situații în care, în contextul verbelor de percepție, se stabilește echivalența tiparelor [verb de percepție + GComplcă
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
care exprimă percepția vizuală pot exprima, alternativ, două sensuri: "a arunca o privire" (exprimând o acțiune rapidă, dinamică, punctuală), sens caracteristic pentru verbul a se uita, și "a percepe vizual cu atenție, a urmări cu privirea observând" (acțiune stativă și durativă), sens caracteristic pentru verbul a privi. Iliescu (2009: 148) precizează că în contexte precum a se uita la ceas, a se uita la ziar, a se uita la vreme, substituirea verbului a se uita cu a privi antrenează o ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
în contexte precum a se uita la ceas, a se uita la ziar, a se uita la vreme, substituirea verbului a se uita cu a privi antrenează o ușoară modificare de sens: a privi ziarul, a privi ceasul desemnează acțiuni durative, spre deosebire de exemplele cu a se uita, în care se exprima acțiuni non-durative. 137 În DA, tomul I, partea I, s.v. asculta, se menționează: Când ceea ce ascultăm nu mai e un sunet din afară sau o povestire mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
între procedeul literar al metaforei negate în colinde și acest basm. Nu putem face abstracție de repartizarea timpurilor verbale din fragmentul de mai sus. Dacă perfectul simplu caracterizează intrarea în scenă a zmeului, tot ceea ce conturează armăsarul ține de valoarea durativă a timpului imperfect indicativ. Acțiunea zmeului este surprinzătoare, dar limitată, odată ivit, el poate fi învins de voinic. Interjecția prezentativă stă în sfera timpului prezent, instaurat prin capacitatea evocatoare a poveștii, și constituie poarta de intrare în mitic, în era
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mistricean se conturează ca războinic mitic. Armele, ca exteriorizare a puterii interioare, au fost îndelung pregătite și perfecționate - ne-o arată adjectivele provenite din verbe la participiu - iar poziționarea atentă a arsenalului urmează reguli magice. Predicatele cu verbe la timpul durativ al prezentului indicativ completează imaginea intensă a înghițirii arhetipale și o prezintă în desfășurare într-un plan sacru. Un buzdugan solar își alege în cadrul probei vitejești Mizilca, fecioara ce trebuie să pară războinic: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Timpul imperfect al relatării poetice și insistența pe gesturile aparent prozaice de dinaintea plecării pe câmpul cu flori, marcate de culoarea spectrală a trecerii (albul), construiesc clar un ceremonial mitic, care nu este cuprins în durată. Schimbarea perspectivei temporale, de la imperfectul durativ la prezentul mitic, marchează cu precizie ruptura de nivel ontologic, provocată de gestul ritual al culegerii. Metafora florală pentru fata de măritat, întâlnită în orațiile de nuntă integrează tânăra până la identitate în lumea inflorescențelor: „Grele ploi că mi-or ploiatu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ce implică și o conștiință de sine acută. Efortul capturării este redat sacadat, prin flash-uri dinamice. Seria lor, înscrisă în durată de perfectul compus indicativ, începe printr-o deschidere a timpului sacru care se revarsă asemenea fluviului prin valoarea durativă a imperfectului. Repetiția de cinci ori a verbului a veni, din care de patru ori la imperfect, dilată momentul mitic printr-o percepție hiperbolică a hierofaniei avimorfe și construiește, prin emfază, proporții sacre. Considerată o „vie epifanie a luminii”, lebăda
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mijloc trebuie să-l înghită șarpele pe flăcău și împlinirea ritualului deschide temporalitatea eternă a ființei totemice, jumătate om, jumătate șarpe. A putea are aici atât sensul capacității fizice, cât și semnificația modalizată a permisiunii refuzate. Opoziția cu imperfectul, timp durativ al esenței, revelează voința care face să se întâmple lucrurile: „Și împăratu’ acesta n-avea copii. Împărăteasa a dat cu mătura prin casă. Un bob dă piper sărea mereu în mătura ei. Ea l-a luat șî l-a pus
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
eroice ale strămoșilor sunt reluate de neofitul întors pe axa temporală. Cele două mișcări ale energiilor, dinspre sacru și dinspre profan, dezvăluie raportul de lumi comunicante, stabilit de limbajul poetic într-un timp magic aferent. O valoare diferită de imperfectul durativ au verbele în fragmentul următor: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci venea.../ În mână că mi-l lua,/ De genunche mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
deal,/ Să gândi la deal,/ Să gândi la vale,/ Gândi la negrul din grajd”. Repetiția aprofundează reflexivitatea specifică verbului pronominal printr-o exhaustivitate spațială. Coordonatele bidimensionale accentuează căutarea interioară și sugerează importanța vitală a hotărârii. Adverbul are impact asupra aspectului durativ al acțiunii, dovadă că apare alături de imperfect: Repetarea adverbului (transcris aici în mod eronat) face și mai sensibilă reluarea evenimentului sacru și supradimensionează la nivel afectiv reflectarea: „’Ntr-una că creștea,/ ’ Ntr-una cănflorea,/ ’Ntr-una că-mi lega/ Și meră făcea”. Modelele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe la chindie,/ Trăgea moarte cu mânie./ Soarele mi-a scăpat,/ Mistricean a răposat”. Ritmicitatea cu care ea apare crește tragismul pe două coordonate: afectul uman și evoluția astrală. Curba emoțională conștientizează în mod subiectiv sfârșitul, în timp ce structura repetitivă cu aspect durativ sună ca o sentință rece a destinului, neschimbat precum drumul soarelui pe boltă. În comparație cu mai cunoscuta expresie trage să moară, în care modul conjunctiv al celui de-al doilea verb lasă o slabă posibilitate muribundului să-și revină, construcția trăgea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
menit să accentueze efemeritatea vieții). De la aliterația din titlu, continuînd cu aliterațiile din versuri și pînă la bizara compoziție general-recurentă a textului, totul arată dominația muzicalului. Cele doar 12 versuri cuprind 8 versuri repetate. Atent la detalii, poetul utilizează timpul durativ al imperfectului, cu o singură excepție, cea a versului decisiv și repetat, aflat la perfectul compus și destinat să marcheze dispariția punctuală ( S-au dus în umbră zîmbitori): generațiile trec, inconștiente, în decorul mirific al naturii mereu reînviate, dar trecerea
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
românești s-au ocupat destul de puțin de exprimarea aspectului, adică a felului în care e prezentată în enunț desfășurarea acțiunii: ca petrecîndu-se într-un interval scurt și neanalizabil (momentan, punctual) sau într-unul întins în timp și descriptibil din interior (durativ), ca act unic sau repetat, cu focalizare pe începutul evenimentului, pe continuarea sau pe încheierea sa. De fapt, interesul mai general pentru aceste fenomene a fost creat de studierea limbilor slave, care au un sistem gramaticalizat de exprimare a diferențelor
"Dă-i și luptă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15873_a_17198]
-
forme și reguli morfosintactice la cele mai deschise către semantică și pragmatică. în română, ca și în celelalte limbi romanice, există în primul rînd o puternică opoziție aspectuală, mascată prin tradiție sub categoria de timp: cea dintre perfect și imperfect - durativ / punctual (trecea / a trecut), repetitiv / unic (sărea / a sărit). Există apoi numeroase perifraze cu verbe ca a începe, a porni, a se pune pe..., a termina, a sfîrși, a continua etc., precum și posibilitatea de a folosi adverbe și locuțiuni specifice
"Dă-i și luptă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15873_a_17198]
-
de aspect: "vorbește mai departe", "vorbește înainte" = "continuă să vorbească". Una dintre construcțiile cele mai interesante prin care româna populară și familiară exprimă aceste valori este cea formată dintr-un verb cu sens aspectual - a sta, a da (cu sens durativ, continuativ), a lua, a se apuca (cu sens incoativ, de început al acțiunii) - coordonat cu verbul principal: "stă și așteaptă", "se apucă și cîntă"; a lua și a da apar mai ales la imperativ "ia și mănâncă", "dă-i și
"Dă-i și luptă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15873_a_17198]
-
arhaizant/modern. Nu e indiferent nici factorul eufonic: unele secvențe sînt evitate, în genere sau în anumite contexte, din cauza formei lor sonore. Dincolo de toate acestea, e probabil să intre în discuție, în cazul adverbelor, nuanțe aspectuale: accentuînd caracterul repetitiv sau durativ al unei acțiuni (în cazul mereu / totdeauna această ipoteză mi se pare demnă de luat în considerație). De obicei dicționarele noastre nu indică asemenea deosebiri, iar proba contextului, verificarea compatibilității, e de multe ori neconvingătoare. Fenomenul are însă și un
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă�. De ce imperfectul ar trebui să sugereze dezolarea, sau cum poate fi încă în desfășurare o anume acțiune evident trecută (cînd de fapt ea este doar prezentată durativ, din interiorul intervalului) sînt întrebări care nu par să tulbure prea mult liniștea discursului didactic al �referatelor�.
Referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16117_a_17442]
-
ale toposului retoric și să ne punem întrebarea dacă nu cumva există aici o influență din Odiseea. Acest exemplu, rar menționat, arată că mai ales poetica, deși dominată ca teorie a povestirii de axa chrono-diegetică, admite o altă axă, "aspectuală, durativă, formată dintr-o serie schimbătoare de staze: descrierile" (R. Barthes, 1970, p. 216). Mult timp acestea își păstrează totuși un statut de eterogenitate textuală care se traduce printr-o tematică a straniului ce poate fi găsită, de exemplu, în mod
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
fură el însuși, se teme de pedeapsă și pedepsește etc.). Adjectivul definit din punct de vedere sintactic ca nume predicativ, este clasificat semantic în trei categorii: STĂRI, socotite în mare parte variante ale opoziției fundamentale "fericit/nefericit", PROPRIETĂȚI, cu caracter durativ și corespunzînd în mare virtuților și viciilor și STATUTE, "calități exterioare, independente de voința subiectului, în opoziție cu proprietățile" (op. cit.: 135), legate de condiția socială, religie, naționalitate și sex. Noțiunea de verb corespunde acțiunii narative. Verbul cel mai important, verbul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
apare și în scrieri de graniță de tip memorialistic). Narațiunea este esențială în operele epice tradiționale, dar își pierde relevanța în epica modernă, devenind adesea un pretext. - Seria de evenimente (fabula, istoria) este definită prin temporalitate, fiindcă întâmplările au caracter durativ și se succed pe o axă temporală. Reperele temporale multiple sunt, așadar, un indice al narativității; lor li se asociază repere spațiale unice sau multiple. - Discursul narativ se organizează ca structură sintagmatică, cuprinzând: nucleele narative (episoade, evenimente), personajele (actanții implicați
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
motive literare: toamna, nostalgia, scrisul, cartea, suferința creatoare, demonul interior etc. 6. dimensiunea temporală: pe la mijlocul lui octombrie; zile de toamnă, ceasuri întregi etc. 7. Valoarea expresivă a verbelor la indicativ imperfect constă în capacitatea de a sur prinde un proces durativ, în desfășurare. Încadrate în „rama“ unor serii de verbe la perfectul compus, verbele de aspect imperfectiv creează un plan de adâncime care pla sează momentele de evocare a procesului creator (mă reîntorceau, îmi redeșteptau nostalgii, simțeam, știam, scriam, cunoșteam etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]