137 matches
-
liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele momentane, prin însăși natura planului lor semantic, nu pot prezenta caracter durativ la nici o formă temporală. Valoarea aspectuală este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este, de aceea, la imperfectul acestor verbe, totdeauna iterativă, niciodată durativă: „Adesea, în nopți lungi de iarnă... Maria intra deodată în salonul încălzit... intra îmbrăcată ca băiet...” (M. Eminescu) Când planul semantic al verbului nu permite manifestarea deopotrivă a caracterului durativ și a celui iterativ al imperfectului, întrebuințarea la acest timp a verbelor în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost să fie de la Dumnezeu” (I. Creangă) Pe de altă parte, perfectul simplu se deosebește de perfectul compus și din perspectiva relației timp-aspect. Perfectul simplu se cuprinde în opoziția aspectuală durativ-momentan. Se opune, în acest sens, imperfectului, timp al acțiunii durative, prin caracterul relativ momentan al acțiunii verbale pe care o situează în trecut. În relație contextuală cu un imperfect, perfectul simplu accentuează și mai mult această opoziție, între o acțiune care durează și o alta care punctează, care vine din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la o rază de soare ce se oglindea în luciul părului ei, și-i veni s-o mângâie pe cap, cu un sentiment aproape părintesc - atâta sfială era în ținuta ei.” (Duiliu Zamfirescu) Datorită caracterului momentan al perfectului simplu, verbele durative prin conținutul lor lexical se întrebuințează mai rar la această formă de perfect; perfectului simplu i se preferă atunci perfectul compus: a dura, a se afla, a dormi, a plânge, a trăi etc. Fiind un timp cu caracter momentan, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când, oricând, aseară, tot timpul, acum, atunci, adineaori etc. Prin articol definit, devin adverbe de timp, substantive care exprimă noțiuni temporale, precum vara, dimineața, duminica etc. • adverbe aspectuale; exprimă modul de desfășurare a acțiunii verbale (sau aspectul obiectiv) dezvoltând sensurile: - durativ: mereu, întruna: „Mereu va crește umbra, eu voi dormi mereu.” (M.Eminescu, I, p. 129); - iterativ: iar, iarăși, din nou: „Trecu o zi, trecură trei/ Și iarăși noaptea vine/Luceafărul deasupra ei/Cu razele-i senine.” (Ibidem, p. 171); • adverbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
câteva variante, unele - modele sintactice deschise oricărui verb, altele - modele sintactice “închise” sau relativ închise: • sintagme formate prin reluarea aceluiași verb într-o relație de coordonare copulativă desfășurată doar în planul expresiei; în planul semantic al predicației se dezvoltă aspectul durativ (sau/și intensiv): „Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări.” (I. Creangă) „Râzi, tu, râzi, Harap Alb, zise atunci Ochilă...” (I. Creangă) • sintagme formate prin reluarea aparent tautologică a aceluiași verb într-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mări.” (I. Creangă) „Râzi, tu, râzi, Harap Alb, zise atunci Ochilă...” (I. Creangă) • sintagme formate prin reluarea aparent tautologică a aceluiași verb într-o relație de subordonare desfășurată numai în planul expresiei; în planul semantic al predicației se dezvoltă aspectul durativ (sau/și nedeterminare): „Mai merge cât merge, și când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om...” (I. Creangă) • sintagme formate prin intrarea unui verb în relații de coordonare copulativă sau, mai rar, de subordonare - desfășurată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
om...” (I. Creangă) • sintagme formate prin intrarea unui verb în relații de coordonare copulativă sau, mai rar, de subordonare - desfășurată numai în planul expresiei - cu verbul a sta sau a (se) lua; în planul semantic al predicației se dezvoltă aspectul durativ al acțiunii verbului al doilea: „Dac-ar fi stat și-ar fi plâns de mila altora unde ajungea?” (I. Creangă) „Și asta în toate zilele de câte două-trei ori, de-ți vine câteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai adesea ca predicate: „Ea trebui de el în somn / Aminte să-și aducă.” (M. Eminescu) „Nu e adevărat că există un trecut - consecutivitatea e în cugetarea noastră...” (M. Eminescu) • „obiectul”, acțiunea sau starea, caracterizate din perspectiva aspectului (incoativ sau durativ): „Începuse a se însera.” (M. Eminescu), „Începea să ningă mărunt.” (E.Barbu), „Începea să i se facă teamă.” Subiecte (subiective) circumstanțiale23tc "Subiecte (subiective) circumstan]iale 23" Mai ales în nuclee predicaționale complexe în structura cărora intră verbe (expresii verbale) impersonale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantice ale temporalității. Suprapunerea este totală: a. când ambele verbe implicate în relația de dependență sunt momentane: „Odată, intrând pe ușă, a găsit-o discutând la telefon.” (O. Paler, Viața..., 116) b. când amândouă verbele (regent și subordonat) au aspect durativ: „Câtă vreme trăiesc și sunt în stare să urăsc rugurile, voi crede că am făcut ceea ce era necesar.” (O. Paler, Galilei, 80) c. când planul semantic al circumstanțialei descrie o durată temporală egală cu durata temporală în care se desfășoară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și subordonat) sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își veni în fire, preotul era întins în birou pe canapea.” (I.L. Caragiale) • temporalitatea regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a circumstanțialei: „Pe când discutam astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își veni în fire, preotul era întins în birou pe canapea.” (I.L. Caragiale) • temporalitatea regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a circumstanțialei: „Pe când discutam astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a termenilor adresativi cu trăsătura semantică [+ politețe], [+ diplomație] etc.; * actualizarea, în texte subsumate stilului beletristic oral, cu rol stilistic, a unor arhaisme, regionalisme morfologice; * folosirea, în stilul beletristic oral, a anumitor moduri și timpuri verbale cu valențe specifice: imperfectul acțiune durativă, iar perfectul simplu acțiune derulată rapid în basme; prezentul cu rol în implicarea afectivă a auditoriului în doine; imperativul, cu caracter mobilizator în strigături etc.; * predilecția, mai ales în stilul conversației familiare și în stilul beletristic, pentru mijloacele expresive de
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
mine)", ése "acesta (de lîngă tine sau de lîngă noi") și aquél "acela (de acolo)". La fel ca portugheza, spaniola are două verbe pentru semnificația "a fi" și două verbe pentru semnificația "a avea". Pentru a se reda o stare durativă, permanentă și esențială se folosește ser (soy enfermo "sînt invalid"), iar pentru a reda o stare trecătoare, accidentală se folosește estar (estoy enfermo "sînt momentan bolnav"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste verbe. Pentru "a avea" se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a realiza distincția în modul cel mai relevant. În italiană, în spaniolă, în franceză și, rar, în română, în locul verbului esse se pot folosi, pentru a exprima valoarea pasivă, și alte verbe de mișcare, care aduc o nuanță dinamică sau durativă: fr. La conjuration s΄en allais dissipé." Conjurația era (în curs de a fi) împrăștiată".; rom. Rochia vine strînsă la gît (de fermoar). Aprecierea acțiunii exprimate de verb de către vorbitor se redă de obicei prin intermediul categoriei modului, care s-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma verbală care exprimă din perspec-tiva aspectului acțiunea în curs de desfășurare, iar din perspec-tiva timpului simultaneitatea (măcar parțială) cu momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile romanice cu aceleași valori din latină. Insistența asupra caracterului durativ al acțiunii, redată în limbi precum româna și franceza prin mijloace perifrastice, a fost gramaticalizată în italiană, spaniolă și portugheză, prin construcții cu anumite verbe, it. stare, sp., pg. estar: rom. Citesc o carte interesantă.; fr. Je lis un livre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
numai haber funcționează ca verb auxiliar (hemos ventido un sombrero), în vreme ce portugheza poate uza de ambele pentru formarea timpurilor compuse (haver / ter cantado). Spaniola are verbele ser și estar, ambele cu semnificația "a fi", dintre care primul indică o stare durativă, permanentă și esențială (soy enfermo "sînt infirm"), iar al doilea o stare trecătoare, accidentală (estoy enfermo "sînt bolnav (pentru moment)"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste două verbe. În mod similar, portugheza are verbul ser pentru a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
întărire (Juan es español Juan este spaniol), iar estar pentru relația circumstanțială (Juan está aqui Juan este aici). Cele două verbe pot fi folosite și pentru a stabili gradul de permanență al atributului: ser pentru o însușire sau stare permanentă, durativă și esențială (Juan es simpatico Juan este întotdeauna simpatic), iar estar pentru o însușire sau stare trecătoare, momentană, accidentală (Juan está simpático Juan este acum simpatic). La fel, în portugheză, ser este pen-tru însușiri sau stări permanente și estar pentru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
între procedeul literar al metaforei negate în colinde și acest basm. Nu putem face abstracție de repartizarea timpurilor verbale din fragmentul de mai sus. Dacă perfectul simplu caracterizează intrarea în scenă a zmeului, tot ceea ce conturează armăsarul ține de valoarea durativă a timpului imperfect indicativ. Acțiunea zmeului este surprinzătoare, dar limitată, odată ivit, el poate fi învins de voinic. Interjecția prezentativă stă în sfera timpului prezent, instaurat prin capacitatea evocatoare a poveștii, și constituie poarta de intrare în mitic, în era
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mistricean se conturează ca războinic mitic. Armele, ca exteriorizare a puterii interioare, au fost îndelung pregătite și perfecționate - ne-o arată adjectivele provenite din verbe la participiu - iar poziționarea atentă a arsenalului urmează reguli magice. Predicatele cu verbe la timpul durativ al prezentului indicativ completează imaginea intensă a înghițirii arhetipale și o prezintă în desfășurare într-un plan sacru. Un buzdugan solar își alege în cadrul probei vitejești Mizilca, fecioara ce trebuie să pară războinic: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]