603 matches
-
aveau vite mari. Iar dintre aceștia din urmă, 10 erau proprietarii tuturor oilor (3.025) care pășteau pe imaș. În orașe, distribuția pământului nu s-a făcut în mod echitabil, în funcție de necesități, ci în funcție de suma pe care familiile o avansau eforiei care răscumpăra moșia, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna celor înstăriți. Se înțelege că între aceștia nu se aflau lucrători angajați în atelierele industriale. Muncitorii din întreprinderile și instalațiile mecanice erau, cum este și firesc
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
urmează. În iulie 1856, de pildă, rufetașii au cerut domnitorului să li se restituie terenurile rășluite, să li se sporească lefurile și să aibă reprezentanți în conducerea administrativă a Tg. Ocna: „să avem și noi rufetașii - cer jăluitorii - drepturi la eforie și deși suntem noi mai mulți, ne mulțumim a fi privită obștea noastră deopotrivă cu a orășenilor”. Această din urmă cerere este semnificativă, ea vădind conștiința intuitivă a locului pe care-1 ocupau și a rolului pe care-1 jucau rufetașii în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mănăstirești. Locuitorii lor aveau obligații feudale. Dreptul de a vinde bunurile de primă necesitate era monopol al proprietarilor. Chiar în orașele zise libere, libera concurență era îngrădită; asupra desfacerii bunurilor de primă necesitate (pâine, carne, băuturi, iluminare) era instituit monopolul eforiilor. Imigrarea țăranilor în orașe era împiedicată prin prevederile restrictive ale Regulamentului Organic și, ulterior, prin așezământul din 1851. În pofida principiilor proclamate prin Regulamentul Organic, circulația oamenilor precum și a mărfurilor se lovea de numeroase piedici (taxe de intrare în orașe, taxe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ca urmare nu numai ruinarea unora, ci și înavuțirea altora. Este adevărat că meșteșugarii și negustorii înstăriți treceau fie în rândul boierilor, fie, îndeosebi, în rândul sudiților, atrași fiind de avantajele și privilegiile de care se bucurau cele două categorii. Eforia orașului Iași, de pildă, a constatat în 1833 că „toți fruntașii neguțitorilor fiind sudiți”, nu are posibilitatea să aleagă un mai mare staroste (starostele tuturor breslelor de negustori din Iași) de negustori, care trebuia să fie indigen. Trecerea lor la
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
nu numai pentru hrana familiilor lor, ci și pentru furaje. Dar, ca și meșteșugarii, ei practicau agricultura sau creșterea vitelor ca îndeletniciri complementare. Faptul că problema aprovizionării orașelor cu alimente constituia în acea epocă o chestiune de importanță capitală pentru eforii și Ministerul de Interne dovedește că o parte a negustorilor și meșteșugarilor, care alcătuiau majoritatea populației în principalele orașe, erau rupți total de agricultură. Ruperea totală de agricultură a meșteșugarilor și a negustorilor a fost un proces îndelungat, care nu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
16 erau proprietarii tuturor oilor (3.025) care pășteau pe imaș. Vitele erau crescute și îngrășate numai pentru piața orășenească. Distribuția pământului nu s-a făcut într-un mod echitabil, după necesități, ci în funcție de suma pe care orășenii o avansau eforiei, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna orășenilor mai înstăriți, mai ales că și pământul intrase în circulația mărfurilor, începuse să fie vândut și cumpărat. Pentru cultivarea acelor loturi ajunse în proprietatea unui orășean mai înstărit
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
rangul. Cei mai mulți dintre aceștia din urmă erau și prin concepție, și prin îndeletniciri, burghezi, ca să nu mai vorbim de o mică parte a boierimii, așa-zisă liberală, din care s-au recrutat cadrele conducătoare ale mișcărilor social-politice, cu caracter burghez. Eforia orașului Iași, referindu-se în 1833 la unii negustori, arată că deși primiseră „numiri de boieri... nu se leapădă de cea întâi a lor ființă”. Casierul din 1855 al Cămării ocnelor fusese funcționar al isprăvniciei, făcuse avere, „de dânsul câștigată
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și binale”, iar pentru slujbele aduse statului i se conferise rangul boieresc de sulger, rang pe care-1 arbora demonstrativ și de pe urma căruia trăgea foloase; în cele din urmă, el a ajuns însă, ca reprezentant al târgoveților, membru și președinte al eforiei Tg. Ocna. D. Căliman, deși avea în 1846 rang de boier, era librar. Așadar, nici boierimea nu constituia în orașe o pătură socială omogenă. Boierimea mică, și în parte cea mijlocie, se afla, fie și parțial, pe poziții economice și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
bresle, din o parte a meșterilor și negustorilor patentari de starea I-a și a II-a ș. a., care beneficiau și ei de regimul feudal în măsura în care aveau acces la dobândirea monopolului asupra unor antreprize, la conducerea breslelor și a eforiilor. Ei puteau fi aleși în acest din urmă organ când depășeau vârsta de 30 de ani, aveau un capital negustoresc de 25.000 lei, o casă și erau pământeni. O dată ajunși în fruntea eforiilor, ei se foloseau de poziția lor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
antreprize, la conducerea breslelor și a eforiilor. Ei puteau fi aleși în acest din urmă organ când depășeau vârsta de 30 de ani, aveau un capital negustoresc de 25.000 lei, o casă și erau pământeni. O dată ajunși în fruntea eforiilor, ei se foloseau de poziția lor pentru a-și spori veniturile prin indiferent ce mijloace și nu arareori deveneau aliați ai regimului împotriva „obștei” care i-a ales. „A cere dreptate - se plângeau 40 de locuitori ai orașului Focșani împotriva
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Kernbach (Gheorghe din Moldova). În 1883 a absolvit Liceul Național din Iași și a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, luându-și doctoratul în 1893. Este una dintre primele femei care, la noi, îmbrățișează cariera de medic. Funcționează la Eforia Spitalelor Civile din București, iar ca profesoară de igienă publică manualul Noțiuni de medicină și farmacie populară (1912). Colaborează cu versuri mai întâi la „Revista nouă” (1891-1893), unde Gheorghe din Moldova se bucura de aprecierea lui B.P. Hasdeu. Se numără
CORNELIA DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286425_a_287754]
-
Consiliul Național al Unității Românilor, în care calitate a colaborat, la Paris (1918-1919), la alcătuirea hărții etnografice a Transilvaniei. A fost inspector școlar (1924-1925), preot paroh la biserica „Sf. Nicolae” din Șchei și protopop al Brașovului (din 1924), președinte al Eforiei școlilor românești ortodoxe din Brașov (din 1925). Între 1928 și 1931, a fost vicepreședinte al Senatului. Poetul Lucian Blaga îi era nepot. În publicistica lui B., preocuparea dominantă este aceea estetică. Chestiuni cum sunt arta și finalitatea ei (care este
BLAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285755_a_287084]
-
de viețuire. "Romînul" nu cere abnegațiune de la profesori; căci nu se poate cere de la cetățean în orice profesiune decât îndeplinirea datoriei lui în schimbul unui echivalent moral și material în raport cu munca sa. Foaia oficioasă cere dar sporirea lefilor și reînființarea... răposatei Eforii a școalelor. Ia să 'ntoarcem odată chestiunea cum stă în adevăr. Pentru a fi profesor de gimnaziu ori de liceu se cer studii academice - cel puțin acum; deci 18 - 20 de ani de învățătură continuă. E în adevăr singura ramură
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în pustnicie să-și petreacă rămășița zilelor, scârbită de răutatea oamenilor. Ci 'nainte de-a pleca a spus de ce. Majoritatea n-a voit să-i primească reformele. Aceste sunt: decentralizarea, reforma legii electorale, electivitatea magistraturii, libertatea învățămîntului cu dezgroparea răposatei Eforii și - - ca ton fundamental al muzicei - scăparea țăranului de asuprire. Cum și ce fel nu se spune, dar în sfârșit scăparea lui. Acesta e drapelul lăsat în mînile viguroase ale onor. Costinescu care, cu inima în dinți și cu funia
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de la guvern autoritar, absolutist, care vrea să le facă oamenilor bine cu de-a sila, n-o înțelegem însă din partea unei Adunări cari se poreclește liberală, a unui guvern ce se pretinde liberal. Poate în adevăr ca să fie bună o eforie numită în locul unui consiliu ales - dar în acea eforie desigur guvernul, asemenea autoritar, n-ar numi pe Cariagdi, ci ar alege un om cu cunoștințe tecnice, în stare a pricepe lucrările de resort ale municipalității. Un guvern autoritar are a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
oamenilor bine cu de-a sila, n-o înțelegem însă din partea unei Adunări cari se poreclește liberală, a unui guvern ce se pretinde liberal. Poate în adevăr ca să fie bună o eforie numită în locul unui consiliu ales - dar în acea eforie desigur guvernul, asemenea autoritar, n-ar numi pe Cariagdi, ci ar alege un om cu cunoștințe tecnice, în stare a pricepe lucrările de resort ale municipalității. Un guvern autoritar are a judeca oamenii pur și simplu după aptitudinile lor, certificate
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
o călătorie la românii din Istria, pe care o va repeta în 1861. Despre această călătorie scrie Itinerar în Istria și vocabular istriano-român, lucrare editată postum de Titu Maiorescu, în 1874. Profesor la Școala de la „Sf. Sava” și director al Eforiei Instrucțiunii Publice, profesor la Școala Superioară de Litere din București, alcătuiește, împreună cu Florian Aaron, A.I. Odobescu, August Treboniu Laurian și P.I. Cernătescu, proiectul de statut al Societății Literare Române (Academia Română). M. a privit toate problemele de limbă și de literatură
MAIORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287964_a_289293]
-
de Simeon Marcu) a devenit un susținător al lui I. Heliade-Rădulescu și al tuturor inițiativelor sale culturale. După studii de filosofie, filologie și matematică, urmate între 1822 și 1827 la Pisa și Paris, unde a fost trimis ca bursier al Eforiei Școalelor, se consacră învățământului, mai întâi ca profesor de matematică, apoi de franceză și, pentru mai mulți ani, de retorică, la Colegiul „Sf. Sava” din București. A fost un profesor de prestigiu printre contemporani, convins de însemnătatea școlii pentru progresul
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
corespondent al Academiei Române și în 1915 membru titular, discursul de recepție intitulându-se Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale. Numit în 1918 ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, sub îndrumarea sa se votează legea pentru organizarea eforiilor școlare și cea privitoare la școala pregătitoare și seminariile normale. În 1919 publică volumul Altă creștere: școala muncii, în 1930, Coordonate etnografice: civilizația și cultura și tot în acest an, ca o încununare a activității sale științifice, lucrarea în două
MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288078_a_289407]
-
la Universitate ca audient, și a făcut cercetări de istorie și filologie în arhivele vieneze. Aici își tipărește prima lucrare de lingvistică, Tentamen criticum in originem, derivationem et formam linguae romanae in utraque Dacia vigentis vulgo valachicae (1840). La solicitarea Eforiei Școalelor din București este numit în 1842 profesor de filosofie la Colegiul „Sf. Sava”, și din necesități didactice traduce manualele de filosofie ale lui A. Delavigne (1846) și Wilhelm Traugott Krug (1847), contribuind prin aceasta la formarea terminologiei filosofice în
LAURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
cu fostul său prieten Simion Bărnuțiu, demisionează în 1858 și se mută la București. Profesor de limba și literatura latină la Colegiul „Sf. Sava”, redactor la revista pedagogică „Instrucțiunea publică” (1859), devine curând director al Bibliotecii Naționale și membru al Eforiei Școalelor (transformată în 1862 în Consiliul Superior al Instrucțiunii Publice). Din 1864, când ia ființă Universitatea din București, funcționează ca profesor de istoria literaturii clasice, fiind primul decan al Facultății de Litere (până în 1878). Funcțiile însemnate se succedă mereu și
LAURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
a Curții Aulice. Oportunitatea de a se angaja ca preceptor în casa din Brașov a logofetesei muntence Catinca Bărcănescu îl conduce în 1816 la București. Aici se va împlini rolul său predestinat, de întemeiere și dezvoltare a învățământului național. Anaforaua Eforiei din 24 martie 1818, aprobată de domnitorul Ioan Gheorghe Caragea, consfințește deschiderea în august a primei școli superioare românești, în localul de la „Sf. Sava”. Într-o Înștiințare. De toată cinstea vrednică tinerime (1818), L. expune un program de studii în
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
ruso-turc ajunge „deputat” la marele cartier din Brăila (1829), fiind rânduit în același an staroste la Focșani, pe urmă vechil de staroste în ținutul Putnei. Sameș și îngrijitor la spitalul ostășesc, S. este ales, în 1840 și 1842, președinte al Eforiei din Focșani, unde se așezase de la un timp. Odată cu urcarea pe tron a lui Mihail Sturdza, cât și în vremea domniei lui Grigore Alexandru Ghica, ascensiunea ambițiosului boier, avid de înalte cinuri, încetează. Socotindu-se persecutat, dospind în el nemulțumirea
SION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
băiat, viitorul medic și scriitor Horia Stancu. În iarna lui 1925 și în primăvara anului următor efectuează stagiul militar la Regimentul 6 Roșiori din Bălți. De-a lungul acestor ani își câștigase existența ca slujbaș la diferite instituții, printre care Eforia Spitalelor Civile, Ministerul Agriculturii, Fundația Culturală „Principele Carol”, revista „Gândirea” (administrator), Ministerul de Externe (Direcția Presei). Continuă să facă jurnalistică. Îi apar poezii în „Foaia tinerimii”, „România nouă”, „Săgetătorul” lui Mihail Sorbul, „Universul literar”, „România nouă” ș.a., multe semnate cu
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
1812 și 1816. Remarcându-se la cursurile de filosofie, a fost numit profesor la aceeași școală, condusă de Neofit Duca, de unde în 1818 se transferă ca profesor de geografie și religie la școala românească înființată de Gh. Lazăr. Trimis de Eforia Școalelor la studii în străinătate, împreună cu alți trei tineri bursieri, urmează cursuri de filosofie, istorie și teologie la Pisa (1820-1823) și Paris (1823-1825). La întoarcere este numit profesor de filosofie la „Sf. Sava”, unde rămâne până în 1832, cu o întrerupere
POTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288988_a_290317]