311 matches
-
cu ajutorul unui text atât de sumar. De altfel, clasicii socialismului nu vor detalia niciodată în intervențiile lor, uriașele probleme ridicate de o repartiție socialistă "dreaptă". Experiențele statelor socialiste vor fi, și din această cauză, extrem de diverse, mergându-se de la un egalitarism feroce, până la posibilitatea oferită unor oameni de a face mici afaceri și de a obține câștiguri și averi substanțiale. În aceeași lucrare, "Critica Programului de la Gotha", Marx detaliază, încercând să se facă înțeles. El consideră că elementul principal legat de
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
mintea subiecților, ci că ei au judecat în funcție de caracteristicile situației (sistemului). Atunci când sistemul este holistic și e nevoie de o strânsă cooperare (caz în care este greu a decela contribuția fiecărui membru la rezultatul final), e logic să se practice egalitarismul, dar, când sistemul este individualist și competitiv (deși sarcina e comună, contribuția fiecăruia poate fi precis stabilită), apare clar superioritatea principiului echității. Autorul francez accentuează că subiecții umani sunt în stare să ajungă la concluzii corecte indiferent de gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. În afara acestei chestiuni, etica ar putea fi împărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrarul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
notează Burgchardt, poveștile constituie autentice constructe morale, la care oricine se poate raporta, pe temeiul propriei raționalități, o raționalitate, însă, cu caracter particular, proprie paradigmei narative. În acest fel, paradigma narativă reprezintă un fundament cât se poate de solid al egalitarismului. În ce privește cadrele criticismului de factură narativă, Fisher evaluează discursurile, potrivit lui Burgchardt, în contextul, simplu, a doi parametri: probabilitatea și fidelitatea. Lăsând, pentru moment, la o parte orice caracterizare a celor două criterii critice, să mai consemnăm aici, în acest preambul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
VIP-urilor, fiecare cu dotări specifice. De cealaltă parte, pentru cadre există posturi călduțe, la birouri, dar și posturi în care gardianul este permanent umilit, înjurat de deținuți, care distrug stima de sine și sînt sursa unui stres puternic. În ciuda egalitarismului afirmat public de conducerea penitenciarelor, viața din interiorul zidurilor este foarte diversificată, după cum diversificate sînt și condițiile de existență, care îi pun pe indivizi de condiții egale în poziții inegale. Consecința inegalităților este lupta pentru privilegii și evitarea sancțiunilor. Deși
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
puterii. Situațiile conjuncturale cărora o organizație trebuie să le facă față recreează alte surse ale autorității, deci ale apariției unor noi eroi. Ordinea instituțională nu poate fi concepută fără atribuirea de roluri specifice membrilor săi, deci fără acceptarea inegalităților. În ciuda egalitarismului asumat, închisorile abundă în inegalități. Gestionarea lor oferă posibilitatea exercitării influențelor personale de către unii asupra altora. Eroilor le sînt atribuite o serie de trăsături specifice: inteligență, energie, încredere în sine, spirit dominator, motivația de a conduce, stabilitatea emoțională, onestitatea și
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
teoriile conflictualiste, ci mai ales premisele teoriei acreditărilor). 2. Teza meritocratică se ocupă doar de recompensele asociate ocupațiilor, nu și de cele corespunzătoare proprietăților vreunei clase superioare avute. 3. Societatea meritocratică este structural inegală, ea reprezentând un compromis ideologic între egalitarism și credința în recunoașterea realizărilor individuale 1. 3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?tc "3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut voci care, într-un fel sau altul, pretindeau că lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
cuprinse și ele de febra modernizării și a industrializării, au integrat-o în sintagma „revoluție tehnico-științifică”. Aidoma teoreticienilor din școala capitalului uman (Becker, 1997; Denison, 1964), tehnofuncționaliștii concepeau școala ca investiție productivă. O consecință a economismului teoriilor lor este și egalitarismul conținut în ideea că lipsa egalității de șanse duce la irosirea resurselor societății. Reflectând optimismul acelei perioade, teoreticienii la care ne referim nu acordau mari șanse de supraviețuire inegalităților manifeste care persistau în fața școlii și în raporturile școlii cu sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
să participe la protocolul plin de măsură al Curții, să conducă oștile în războaie - după valoarea lor, și nu după familia în care s-au născut instituie - în chip ideal, firește, pentru că este vorba de un model - un soi de egalitarism: „Și de va fi mai harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu dați acelora cinstea și boeriia, în fățărnicie; ci să o dați aceluia mai sărac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
de factori economico-sociali, de condițiile naturale și istorice în care a apărut și s-a dezvoltat civilizația umană. Inexistența diviziunii muncii în faza incipientă a dezvoltării societății umane a determinat un nivel scăzut al productivității și comunități închise bazate pe egalitarism și autoconsum. Diversificarea activităților umane a condus la apariția unei diviziuni a muncii de tip natural, dar modul de satisfacere a nevoilor indivizilor a rămas tot autoconsumul; schimbul de activități între oameni nu era încă posibil. Această formă de organizare
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
ce promovează dinamismul, încrederea între oameni și valoarea. Este încurajată competiția „sportivă”, fie că este vorba despre manifestări culturale de înaltă ținută, competiții sportive sau concursuri asociate unor promoții. Activitățile se adresează tuturor segmentelor de populație, existând o marcă a „egalitarismului”, în sensul unui comportament ce cultivă principiile fundamentale ale democrației și drepturilor omului. Paralel, este întreținută aspirația spre crearea unor lucruri noi, deosebite, spectaculoase. De exemplu, în februarie 2004 Coca-Cola HBC stabilește un record de Guiness Book realizând la București
[Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
vin"; hiperbolizate atât ca prezență, cât și ca semnificație, tablourile enumerative de sorginte populară subminează, ca pretutindeni în cele cinci cărți, livrescul modelelor, anticipându-l pe acel "Fay ce que vouldras!" ce tronează pe frontispiciul abației. Nici vorbă aici de egalitarismul rezultat, în mijlocul oceanului unde Morus proiectase insula Utopia, prin abolirea dreptului de proprietate. E adevărat că toți telemiții sunt egali, dar egali în privința consumului de băutură, a dorințelor carnale și, în caz de plictis accentuat, în lectură, plimbări ș.a.m.
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
egală măsură, au o anumită semnificație morală în sens slab, astfel încât bunăstarea unei asemenea populații are valoare intrinsecă, dar fără a prejudicia nevoile de bază ale oamenilor. Teoria lui Attfield este, în opinia mea, o încercare rezonabilă de a reconcilia egalitarismul ecologist, care devine contraintuitiv, cu un principiu ierarhic slab care are consecințe mai cu seamă în rezolvarea unor probleme care implică alegeri și decizii. 3. Câteva medieri teoretice 3.1. Structuri argumentative în etica mediului În construcția diverselor argumente ale
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
drept morală acest gen de diferențiere între indivizii care aparțin unei aceleiași clase? Nu este însă clar cum rezolvă holismul o situație de acest fel în care unii indivizi au avantaje față de ceilalți. Aducerea în discuție a oricărui gen de egalitarism nu este o soluție admisibilă din mai multe perspective, inclusiv aceea a propriilor experiențe istorice. Teoria evoluționistă a lui Darwin reprezintă un alt element în disputa dintre holism și individualism. Dar de partea cui? Care ar fi legătura dintre teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
animale, și, pe de altă parte, de acei teoreticieni ai mediului care iau în considerare întreaga comunitate biotică în sensul cel mai larg cu putință. Apărătorii drepturilor animalelor, așa cum ar fi Singer sau Regan, susțin o morală individualistă și favorizează egalitarismul biocentric, adică susținerea tezei că toate organismele sunt egale, pe când teoreticienii holiști ai mediului sunt interesați în primul rând de păstrarea stabilității și echilibrului ecosistemului ca întreg. Teoreticienii mediului consideră că merg mai departe decât apărătorii drepturilor animalelor. Doar extinderea
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
socială nu contează individualitatea autonomă, ci sinele și țesătura naturii. • Nivelul epistemologic. Este necesară o perspectivă holistă. Sesizarea întregului și a interdependențelor se realizează intuitiv. Moralitatea se poate constitui intuitiv. • Nivelul etic. Natura are valoare intrinsecă. Ecologia profundă susține un egalitarism biocentric, în opoziție față de antropocentrism. • Nivelul politicilor. Trecem printr-o criză ecologică și ținta strategică trebuie să fie oprirea degradării mediului ambient. Unii reprezentanți ai ecologiei profunde găsesc posibilă depășirea crizei prin readucerea în discuție a tezei lui Malthus cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
sociologie politică la Universitatea Paris-X (Sophiapol), specialistă în chestiunile legate de comunism și utopie; a publicat, între altele, l'Utopie ou la memoire du futur (Utopia sau memoria viitorului [Robert Laffont, 2000]). Secțiunea Momente cruciale: Eternul comunism • Anticapitalism; Clasa muncitoare; Egalitarism; Ideologie; Neocomunism; Revoluție; Socialism; Utopie. JEAN-LUC DOMENACH, istoric și politolog, el a fost director al CERI, apoi director științific la Sciences-Po, înainte de a fonda secțiunea franco-chineză de științe Umaniste și Sociale la Beijing (2002-2006); actualmente își continuă cercetările la CERI
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
utopia*. în secolul al XVIII-lea, aceasta a evoluat într-o pasiune utopică, prezentă parțial și în platforma programatică a Revoluției Franceze, și în ea își are originea termenul „comunism”. în accepția sa contemporană, el echivalează cu apariția unui puternic egalitarism* care, asociat pasiunii pentru revoluție*, caută să stabilească o „comunitate a bunurilor” printr-o răsturnare socială și politică. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, avântul scientist - „știința” evoluției istoriei și a societăților - îl încurajează pe Karl Marx* să elaboreze o ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a întărit pretutindeni - în Nicaragua, Salvador, Mexic - și se observă o politizare masivă a populațiilor indios, cele mai defavorizate din punct de vedere istoric. Această stângă împărtășește un anumit număr de valori: naționalism, anticapitalism și respingere a supremației americane, un egalitarism* moderat implicând o redistribuire parțială a bogățiilor și a pământurilor. Marxismul nu mai joacă un rol ideologic important decât în Venezuela, unde „revoluția bolivariană” propovăduită de Charez vizează construirea unui „socialism al secolului XXI”. Este în curs de structurare un
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vorbi de „revoluția soldățimii” - apoi de izgonirea ofițerilor, după 7 noiembrie 1917, și în sfârșit de semnarea tratatului de la Brest-Litovsk, care abandona puterilor centrale partea cea mai occidentală a imperiului țarist. Actul înființării Armatei Roșii ține parțial de utopie* - prin egalitarism* și prin referirea la Comuna din Paris; gradele și titlurile militare sunt abolite, pe 29 decembrie 1917, iar pe 12 ianuarie 1918, Sovnarkom decretează formarea unei armate socialiste „concepută pe principiile alegerii ofițerilor, al disciplinei și al respectului mutual în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se alăture UE într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Dacă ele n-au fost reținute în trenul integrării, aceasta pentru că nu și-au fundamentat în suficientă măsură transformările pe existența unui stat de drept, care rămâne baza primordială a UE. EGALITARISM Plasând „sfânta egalitate” în inima doctrinei sale, comunistul francez Gracchus Babeuf aproprie explicația rousseanistă a originilor inegalității de mijloacele de a-i distruge cauzele. Lucrarea sa Manifestul egalilor din 1795 propovăduiește o societate bazată pe suprimarea proprietății private, a comerțului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reală”, cea din primele societăți, anterioare apariției proprietății. Preschimbată în „drept burghez”, „falsa egalitate” sau „egalitatea formală” este denunțată ca ideologie* a sistemului exploatator, care ar masca alienarea producătorului sub vălul cetățeniei. Contrar noțiunilor de echitate și de justiție socială, „egalitarismul comunist” este opus principiilor socialiste ale unei egalități legate de meritele și de talentele care, după Saint-Simon, trebuie să suprime prerogativele nașterii. Egalitarismul comunist rezidă în refuzul oricărei diferențe de condiție: „Comunitatea nu cunoaște decât egali” (Dezamy, 1842). Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
exploatator, care ar masca alienarea producătorului sub vălul cetățeniei. Contrar noțiunilor de echitate și de justiție socială, „egalitarismul comunist” este opus principiilor socialiste ale unei egalități legate de meritele și de talentele care, după Saint-Simon, trebuie să suprime prerogativele nașterii. Egalitarismul comunist rezidă în refuzul oricărei diferențe de condiție: „Comunitatea nu cunoaște decât egali” (Dezamy, 1842). Pentru a depăși economia de partaj proprie comunismului ancestral și a propovădui societatea dezalienată, Marx* se sprijină pe „egalitatea proletară”, născută din pauperizarea producătorilor industriali
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a lui Marx din 1875, „dreptul nu mai este egal” ci „inegal”. în 1927, Stalin* va reaminti că, în această nouă lume, „dreptul inegal” ar decurge din repartiția produselor după regula „De la fiecare după capacitățile sale, fiecăruia după nevoi”. Acest egalitarism teoretic a alimentat cu generozitate pasiunea egalitaristă, voința de a lupta contra inegalităților sociale și culturale, care a fost - și rămâne - unul din resorturile fundamentale ale angajamentului comunist, chiar dacă, în mod paradoxal, regimurile comuniste au instaurat niște societăți profund inegalitare
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
corespunzătoare pregătirii, în timp ce reproducția socială își impune regula: copiii intelectualilor și ai nomenclaturii pot accede mai ușor la studii universitare decât copiii de muncitori, și încă și mai ușor decât copiii de țărani. Departe de a deschide vreo perspectivă înspre egalitarismul* proclamat, dezvoltarea industrializării pe baze mai competitive reclamă o întărire a etosului meritocratic: acum diploma devine mai importantă decât originea socială. Dinamica modernizării industriale bazată pe selecția celor mai buni candidați și valorizarea prestigiului intelectual ajunge puțin câte puțin să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]