117 matches
-
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, p. 13. 305 "Trebuia să fie mai multe (începuturi ale filosofiei n.n.), exact trei, pentru că tipologic vorbind, trei erau posibilitățile de reconstrucție 'experimentală' a lumii." (Cele trei începuturi sunt: cel milesian, cel eleat și cel atenian.) Gheorghe Vlăduțescu, Deschideri către o posibilă ontologie, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1987, p. 30. 306 Georges Gusdorf, Mit și metafizică, Timișoara, Editura Amarcord, 1996, p. 156. 307 Ștefan Afloroaei, Cum este posibilă filosofia în Estul Europei
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de întîmplător și efemer, de libertate și de tragic în același timp. Opunînd "a fi" și "a nu fi", făcînd din "a fi" (ceea ce este) o necesitate, Parmenide (născut la începutul secolului al V-lea î.Hr.) și în general filosofii eleați, neagă în mod implicit posibilul. Dacă teoria posibilelor-imposibilelor se opune vreunei idei, aceasta este cea a necesității lumii care există. Posibilul nu-și găsește locul nici în doctrina primilor filosofi atomiști, Leucip (născut între 490 și 460 î.Hr.) și Democrit
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
U., dat fiind caracterul lor minor, divagant, schematic, de pastișă. Zidirea e un text care nu mai ajunge să înceapă, o derivă controlată, un șir de preparațiuni nefinalizate, o prefață limbută după care nu mai urmează nimic. Rescriere a paradoxului eleat care neagă posibilitatea deplasării, naratorul conchide răsfățându-se kafkian: „Întocmai ca agrimensorul dintr-un roman celebru, autorul n-a avansat cu nici un pas în lucrarea sa. El sfârșește fără a fi început, cu un simțământ de epuizare”. Acesta fiind debutul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
imagine irealizabilă. El ar dori-o și frumoasă și capabilă de speculația filozofică, de aceea exclamațiile soției "Uf... și filozofia asta" îl exasperează și se încearcă a-i face în patul conjugal o mică Einführung în metafizică, vorbindu-i despre eleați și heraclitieni. Soția se arată (efect mai mult al antipatiei scriitorului) nefilozoafă, geloasă, înșelătoare, lacomă, seacă și rea. Observația morală obiectivă nu-i din cele mai acute. Totuși figura lui Tănase Vasilescu Lumînăraru, omul care nu știe să scrie și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a susținătorilor unei epistemologii că explicațiile sau interpretările partizane nu sunt decât fragmentare și că absolutul lor e iluzoriu, pentru că o cale spre cunoaștere este doar atât, o cale. Consecința acestei "lupte" vechi de când lumea cum ar spune unii între "eleați" și "heracliteeni"12 e că dezbaterile în câmpul teoriilor identității sunt captive într-o încercare sisifică de a răspunde fără echivoc la problema: este identitatea moștenită, esențială și perenă sau este în permanență construită și reconstruită social, fluidă și imaginată
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
den Berghe, Geertz, Isaac, Grosby, Connor ș.a. 11 Aici tind să fie incluse de exemplu teorii cunoscute sub denumiri precum: instrumentalism, situaționalism, cognitivism, modernism, invenționism și chiar postmodernism și autori precum: Barth, Mitchell, Brass, Horowitz, Calhoun, Anderson, Jenkins ș.a. 12 Eleații (Xenofan din Colofon, Parmenide, Zenon din Eleea) susțineau unicitatea și imuabilitatea lumii și existenței, în vreme ce Heraclit din Efes era adeptul ideii de schimbare continuă, foarte sugestiv surprinsă în aforismul său: panta rei. 13 Care pot fi incluse în categoria întrebărilor
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile în cauză, așadar, au îndreptățire, căci pot fi dovedite printr-un demers ce are șanse de a fi acceptat de orice subiect al cunoașterii. Nu eleații însă inventează logica; ei au, în schimb, o intuiție clară asupra unui instrument care ar putea garanta gândirii, odată pus la punct, dobândirea adevărului; iar acest instrument este argumentarea. Logica lui Aristotel, mai târziu, așează într-un loc potrivit argumentarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului, este pus în dificultate, dat fiind faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nerezultată prin "generalizare"), ceva ce ar corespunde a priori-ului originar în sens fenomenologic). Garanția adevărului este dată de calea bună a cunoașterii; calea adevărului, susținea Parmenide, este aceea care duce către ființă. Numai că nu este vorba aici, la Eleat, despre ființa unui lucru, ci mai degrabă despre ființa ca atare; cum este și cazul logos-ul heraclitic, cel Unul. Or, sofiștii erau interesați de "ființa" unui lucru, eventual de natura acestuia sau de simpla prezență a lucrului ca obiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrurilor. Față de această nouă problemă, Platon are poziția pe care o cunoaștem: ființa unui lucru trebuie gândită în "forma" (idea) sau în modelul (eidos) unui multiplu căruia îi aparține lucrul în cauză. Acest răspuns se apropie destul de mult de gândul eleat al căutării ființei, aceasta fiind activitatea legitimă a gândirii care este interesată de adevăr, adică se îndeletnicește cu ceea ce pentru ea este firesc, în acord cu propria natură. Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
regulă este semnificativă pentru viitoarea reconstrucție formală a logos-ului croită și, în bună măsură, realizată de Aristotel. Corectitudinea condiționează dobândirea adevărului; ceea ce înseamnă că adevărul nu-și mai prescrie sieși reguli, nu mai este autonom, așa cum se întâmpla la eleați, pe baza identității lui cu ființa, ci el apare întotdeauna pe temeiul unor reguli de corectitudine a gândirii; ceea ce înseamnă, mai departe, că aceasta din urmă nu mai poate fi tot una cu ființa sau cu adevărul. E drept, mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
părerea este sursa erorilor logice, a sofismelor, și nu trebuie să fie luată drept știință. În perspectivă istoric-naturală însă, distincția în cauză este formulată ca atare înainte de Aristotel, în cadrul Școlii eleate, de către Parmenide, așa cum a fost arătat în capitolele anterioare. Eleatul, precizând obiectul științei (ceea-ce-este, ființa), indică și temeiul posibilității de a o practica: dobândirea adevărului prin refacerea relației de identitate dintre gândire și ființă. La fel procedează, cumva, și cu părerea, deși în cazul ei nu mai poate fi vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin reactivarea cuplului categorial ființă neființă (ambii termeni din urmă fiind socotiți "calitativ", luați în diferența lor contradictorie, totuși activați prin mișcarea fiecăruia de la un termen la altul al "gândirii care se gândește pe sine", așa cum îi găsim și la Eleați). Kant, de asemenea, a recontextualizat logic gândirea-care-se-gândește- pe-sine, prin felul în care a concentrat-o în semantica termenului "eu gândesc" (apercepția originară) și prin analitica fenomenului de constituire a cunoștinței veritabile, prin schematismul temporal al imaginației, prin diferența dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ, trebuie aplicată și timpului; așadar, timpul are propriul său timp, adică ființare. Dar este timpul-ființare-timp acel timp originar, despre care am amintit mai sus și pe care îl regăsim în cele mai pătrunzătoare analize ale timpului, de la Heraclit, Zenon eleatul și Platon, trecând prin Aristotel, Plotin, Augustin, Leibniz, Newton, Kant, până la Husserl, Einstein, Bergson, Heidegger, Blaga, Rădulescu-Motru, Noica? Dacă orice altă ființare este timp, atunci timpul-ființare-timp este el însuși ființare, se-nțelege, și este și altceva; mai bine spus, el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
J. E. Raven, Cambridge University Press, 1971; Chapter X, pp. 263-285. (2) "Fragmente", trad. D.M. Pippidi, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979. (3) "Parmenides. Fragmente", în vol. Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure', Editura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Istoria ieroglifică, "Scară a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", pp. 11-32. 11 Lucian Blaga, Despre viitorul filosofiei românești, p., 14. 12 M. Merleau Ponty, Phénoménologie de la perception, p. XVI. 13 Parmenides, Despre natură, "Fragmente", 1, în D.M. Pippidi, Presocraticii. Fragmentele eleaților, p. 117. Gh. Vlăduțescu, Filosofia în Grecia veche, p. 97. G.S, Kirk, J.E. Raven, The Presocratic Philosophers, Fr. 342, p. 267. 14 Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 59. 15 A se vedea Nota 9. 16 Cf.
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice influențe, registrul lui M. se rotunjește continuu sub presiunea unui suflu poetic de veritabilă intensitate a trăirii, contopind elemente diverse, cărora le împrumută pecetea propriei voci, de o simplitate aparentă, dar scoțând la lumină nervurile unei fine cizelări. Semnul eleat al începuturilor atice aruncă din când în când la suprafață mari izbucniri de lavă vulcanică, zgura pietrificată a unor impetuoase trăiri. O aură mitică plutește peste lucruri și ființe, dând strălucire și fosforescență sensurilor cuvintelor, care se deschid spre lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]