750 matches
-
un război, sau un dezastru natural drept cauză a distrugerii orașului. Troia VIIb (aprox. 1120 î.Hr) și Troia VIIb (aprox. 1020 î.Hr) par să fi fost distruse de incendii. Ultimul oraș de pe acest sit arheologic a fost Iliumul elenistic, fondat de romani în timpul domniei împăratului Augustus, a fost un oraș comercial important până la desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman în secolul al IV-lea. În perioada bizantină, orașul a intrat în decil, și, în cele din urmă, a
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
în jurul aceleiași date ca cea estimată pentru Războiul Troian. În situl arheologic nu s-a descoperit nicio inscripție sau alt obiect care să identifice clar orașul din Epoca Bronzului. Acest lucru se datorează probabil planificării fostului fort în timpul construcției Iliumului elenistic (Troia IX), fiind distruse părțile care cel mai probabil conțineau arhivele orașului. A fost descoperit un singur sigiliu al unui scrib luvian într-una dintre case, dovedind existența corespondenței scrise în oraș, însă nu s-a păstrat niciun text. Geografia
Troia () [Corola-website/Science/303252_a_304581]
-
altul formând o intrare „în clește”, acest tip de intrare expunea flancurile atacatorilor. Zidul nu înconjura complet dealul, el a fost construit doar în părțile în care panta era lină deoarece accesul era mai ușor. Zidul era inspirat de construcțiile elenistice analoge iar tehnica de construcție a fost adaptată de daci la condițiile specifice ale Munților Orăștiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialiști "murus Dacicus" (zidul dacic). Zidul avea cel puțin 3-4 m înălțime, era gros de 3
Cetatea dacică Costești-Cetățuie () [Corola-website/Science/308928_a_310257]
-
tracică a acestui cavaler, de presupus un zeu chtonic, aniconic, sau în curs de antromorfizare este discutată, dar s-a precizat că tipul plastic este de origine greco-elenistică. Cavalerul care s-a bucurat de o devoțiune specială încă din epoca elenistică are o zeitate protectoare, prin excelență, atotputernică, simbol al nemuririi și al victoriei forțelor binelui asupra celor ale răului și morții, considerat de credincioșii epocii romane "dominus" (lat. "stăpân"), "aeternus"(lat. "veșnic"), "sanctus" (lat. "sfânt"), "invictus" (lat. "neînvins"), "ktistes" (gr.
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
asirienii din Mesopotamia, erau numiți „sirieni” sau „siriaci”, deși aceștia erau popoare distincte, dar această confuzie va continua și în lumea modernă. În cele din urmă, părți ale Siriei seleucide au fost preluate de Hașmonei până la dezintegrarea lentă a imperiului elenistic. Pentru scurt timp, Siria ajuns sub control armenesc din 83 î. Hr., prin cuceririle lui Tigran cel Mare, care a fost întâmpinat ca salvator al poporului său de seleucizi și romani. Armenii au menținut controlul asupra Siriei pentru două decenii înainte de
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
geografice budiste se manifestă influențele externe. Astfel în zona de nord-vest a Pakistanului de astăzi, începând din secolul I d.Hr. (regiunea Gandhara de atunci), Drumul Mătăsii aduce cu sine puternicele influențe romane și grecești. La aceasta se adaugă și influența elenistică adusă de cuceririle lui Alexandru Macedon. Astfel că în primele șapte secole ale erei creștine, în regiunea Gandhara se realizează multe exemplare de sculpturi greco-budiste. Și în perioadele care au urmat avem câteva realizări: templele lui Șiva (secolele V - VIII
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
Greaca Koine (, "limba greacă comună", sau , "dialectul comun") este forma populară a limbii grecești, apărută în antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. - 300 d.Hr.) și marchează a treia perioadă a istoriei limbii grecești. Alte nume sunt greaca alexandrină, elenistică, comună, sau greaca Noului Testament. Greaca Koine este importantă nu numai pentru istoria grecilor, ca primul lor dialect comun și principal strămoș al limbii demotice, ci și pentru impactul său asupra civilizației occidentale ca lingua franca a Mediteranei. Koine a
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
comun era vorbit din Egipt până la hotarele Indiei. Deși elemente ale dialectului comun au prins contur în timpul epocii clasice, perioada postclasică a limbii grecești datează de la moartea lui Alexandru cel Mare, în anul 323 î.Hr., când culturile aflate sub influență elenistică au început să influențeze, la rândul lor, limba greacă. Trecerea în următoarea perioadă, cunoscută ca limba greacă medievală (bizantină), datează de la fondarea Constantinopolului de către Constantin I în anul 330 d.Hr. Perioada postclasică a greacăi se referă, astfel, la crearea
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
greacă. Trecerea în următoarea perioadă, cunoscută ca limba greacă medievală (bizantină), datează de la fondarea Constantinopolului de către Constantin I în anul 330 d.Hr. Perioada postclasică a greacăi se referă, astfel, la crearea și evoluția dialectului Koine de-a lungul perioadelor elenistice și romane ale istoriei grecești, până la începutul Evului Mediu. Koine (), cuvântul grecesc pentru "comun", este un termen care a fost aplicat mai înainte, de către erudiții antici, câtorva forme de vorbire grecească. O școală de erudiți, din care făceau parte Apollonius
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
nucleul stabil" al greacăi comune este atic. Cu alte cuvinte, greaca Koine poate fi privită ca rezultatul amestecării celor trei dialecte grecești vechi cu cel atic. Gradul de importanță al elementelor lingvistice non-atice în Koine poate varia, în funcție de regiunea lumii elenistice. Astfel, idiomurile greacăi comune, vorbite în coloniile ioniene ale Asiei Minor și în Cipru, ar fi avut caracteristici ionice mai intense decât alte idiomuri. Greaca Koine literară a epocii elenistice se aseamănă cu atica atât de mult, încât este numită
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
elementelor lingvistice non-atice în Koine poate varia, în funcție de regiunea lumii elenistice. Astfel, idiomurile greacăi comune, vorbite în coloniile ioniene ale Asiei Minor și în Cipru, ar fi avut caracteristici ionice mai intense decât alte idiomuri. Greaca Koine literară a epocii elenistice se aseamănă cu atica atât de mult, încât este numită deseori "limbă atică comună". Primii erudiți care au studiat greaca comună, atât în timpurile alexandriene, cât și în cele contemporane, au fost clasiciști al căror prototip era limba literară atică
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
greacă, ce nu merită atenție. Reconsiderarea importanței istorice și lingvistice a limbii grecești comune a început să aibă loc abia la începutul secolului XIX, când erudiți renumiți au desfășurat o serie de studii asupra evoluției greacăi Koine în timpul întregii epoci elenistice și romane în care a fost vorbită. Sursele folosite pentru studierea dialectului au fost numeroase și de încredere variabilă. Cele mai semnificative sunt inscripțiile perioadei postclasice și papirusurile, deoarece sunt două tipuri de texte care au conținut autentic și pot
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
greacă a Vechiului Testament, și Noul Testament grecesc. Învățătura Testamentelor era îndreptată către cei mai simpli oameni și, pentru acest motiv, ele folosesc cea mai comună limbă a epocii. Informații mai pot fi găsite și la unii erudiți aticiști ai perioadelor elenistice și romane, care, pentru a lupta cu evoluția limbii, au publicat lucrări ce comparau presupusele forme "corecte" atice cu formele "greșite" Koine, prin citarea de exemple. Spre exemplu, Phrynichus Arabius, în timpul secolului II d.Hr., scria: Alte surse se pot
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
greaca modernă. Următorul fragment, dintr-un decret al Senatului roman către orașul Thisbae din Boeotia, din anul 170 î.Hr., este redat într-o pronunție reconstruită, reprezentând o ipotetică varietate conservatoare a greacăi Koine de pe teritoriul principal al Greciei, în epoca elenistică timpurie. Transcrierea arată înălțarea parțială, dar nu completă, a lui η și ει la / i/, păstrarea accentului tonic, fricativizarea lui γ la /j/, dar nu și a celorlalte momentane încă, și păstrarea lui / h/ la începutul cuvintelor. Următorul fragment, începutul
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Cartledge scrie că s-a bucurat de film deși găsește descrierea ateniană a lui Leonida drept „iubitor de băieți” ca fiind ironică din moment ce spartanii înșiși încorporaseră pederastia instituționalizată în sistemul lor educațional. Ephraim Lytle, profesor asistent la catedra de studii elenistice a Universității din Toronto, afirmă că "300" idealizează selectiv societatea spartană într-un mod „problematic și deranjant” la fel ca și portretizarea „sutelor de națiuni ale persanilor” ca monștri și a non-spartanilor drept slabi ca războinici. El sugerează că universul
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
a Peninsulei Arabice: Cu excepția Yemenului, aceste țări sunt printre cele mai bogate din lume pentru populația lor redusă, datorită rezervelor mari de hidrocarburi. În funcție de particularitățile geografiei și climei, autorii greci și romani au dat nume sugestive regiunilor Arabiei. În perioada elenistică, zona era cunoscută sub numele de "Arabia" sau "Aravia". Romanii au utilizat denumiri diferite pentru trei regiuni distincte: Arabia Petraea (ce cuprindea sudul actualului stat Siria, Iordania, Peninsula Sinai și nord-vestul Arabiei Saudite), Arabia Deserta (cuprinzând interiorul Peninsulei Arabe) și
Peninsula Arabică () [Corola-website/Science/302983_a_304312]
-
aflat pe teritoriul municipiului Constanța ce conține: Întreaga peninsulă (după descoperirile din ultimii ani) este ocupată, imediat sub stratul orașului modern, de o multitudine de monumente. Straturile de cultură materială antice se succed de sub caldarâmul modern în ordinea: bizantin, roman, elenistic, grec antic și grec arhaic în care apare și material băștinaș din prima epocă a fierului (Hallstatt). Înălțimea stratificației variază între 1 m și 7 până la 10 m, atingând nivelul actual al mării. Până în prezent, ultimele cercetări au determinat în
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
și material băștinaș din prima epocă a fierului (Hallstatt). Înălțimea stratificației variază între 1 m și 7 până la 10 m, atingând nivelul actual al mării. Până în prezent, ultimele cercetări au determinat în peninsulă: acropola orașului antic, agora, cartierul atelierelor, necropola elenistică deasupra căreia se află zidul nou al epocii romane și necropolele romane și bizantine, numeroase străzi, canalizări, temple și locuințe; toate la un loc fac să se cunoască orientarea antică a orașului: NE-SV. Ansamblul este format din următoarele monumente
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
Domna, sunt adorați ca Iupiter și Iunona. Cultul imperial este o inovație care marchează sfârșitul religiei romane tradiționale, constituind etapa desuetă a sa. Mircea Eliade afirma că dacă în epocă există ceva viu cu adevărat, apoi acestea sunt sintezele intelectuale elenistice, pe de o parte, și misterele, pe de alta. Pentru a frâna răspândirea masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
n. circa 87 d.Hr., probabil în Ptolemais Hermii — d. circa 165 d.Hr., Alexandria) a fost un astronom, matematician și geograf grec din epoca elenistică tardivă în timpul stăpânirii romane a Egiptului, ale cărui teorii au dominat știința până în secolul al XVI-lea. Din vechile izvoare istorice rezultă că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Alexandria, unde și-a desfășurat activitatea științifică
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
d.C. (sub împăratul Teodosiu al II-lea, la care s-a condamnat "nestorianismul" si s-a stabilit dogma întrupării lui Iisus Hristos) și în 449 d.C. (la care s-a susținut "monofizitismul"). Aria arheologică actuală cuprinde vestigii importante din perioada elenistică și romană (agora, forum, odeon, biblioteca lui Celsus, stadion etc), precum și din epoca bizantină (ruine de biserici).
Efes () [Corola-website/Science/310039_a_311368]
-
Franța (Universitatea Paris-Sorbonne, École Pratique des Hautes Études, École de Hautes Études en Sciences Sociales). La Padova a predat și un curs de numismatică greacă (1969). La Universitatea din București a susținut doar un curs de istorie economică a lumii elenistice (1974-1975), apoi un altul de istorie a culturii antice pentru studenții la Filosofie (1977-1979) și unul de introducere în numismatică (1980-1981); semnificativ, abia după 1990 a fost solicitat statornic pentru cursuri regulate de numismatică antică și a primit dreptul de
Gheorghe Poenaru-Bordea () [Corola-website/Science/315110_a_316439]
-
Astăzi grecii își spun „eleni” ("Έλληνες" - ellenes), deși au fost cunoscuți sub diferite denumiri de-a lungul istoriei. Soldații greci care au căzut în Bătălia de la Termopile din august 480 î.Hr. erau considerați „eleni“, protectori ai Hellas-ului. În perioada elenistică acest nume a ajuns să se refere la o persoană care îmbrățișa modul de viață și valorile grecești. În timpul lui Isus din Nazaret termenul și-a schimbat înțelesul, și orice persoană care nu era de rit iudaic era numită "elen
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
în urmă în gânduri și exprimare, așa încât elevii săi au ajuns profesorii lumii, iar ea a făcut numele de Hellas distinctiv nu de naționalitate, ci de intelect, iar titlul de elen o emblemă a educației, nu a originii comune." Civilizația elenistică reprezintă evoluția civilizației grecești clasice, de această dată deschisă întregii lumi. Analog, "elen" a evoluat de la un nume național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești. Cuvântul românesc „grec” provine din
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]