176 matches
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
G. Bataille, Erotismul, Ed. Nemira, Buc., trad. de Dan Petrescu, 1988. 27 Givone, Sergio, în vol. Omul romantic, Ed. Polirom, Iași, 2000, coordonator: François Furet, cap. "Visătorul și vizionarul", p. 255. 28 Ibidem, p. 255. 29 Munteanu, George, Eminescu și eminescianismul, p. 196. 30 G. Vattimo, Op. cit., p. 165. 31 I. Bianu, Op.cit., p. 196. 32 Ibidem, p. 190. 33 Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, I, trad. de Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Ed. Polirom
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Dacia”, printrun festival la Teatrul Național, C. Loghin scria în Tribuna din 21 decembrie 1929: „Vlahuță a fost un cântăreț al vieții, un semănător al ideilor generoase, un artist al stilului, un eliberator al poeziei românești din cătușele pesimiste ale eminescianismului, un deschizător de orizonturi noi. El a fost cel mai autentic afirmator al sufletului românesc, încântat și generos.” Viața artistică la Cernăuți - o pagină (nr.46 din Tribuna) cu Ailim de Victor Eftimiu, pe scena Naționalului de C. Loghin; Teatrul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
poetul pronunțând cu adevărat inspirat uimitoarea formulă "curba în infinit a universului", pe care Einstein o va dezvălui mai târziu (vezi și imaginea din Scientific American, notă supra): "argumentul "depășirii" dialecticii în cerc este conceput de încercare, esențial pentru înțelegerea eminescianismului. În încercare cred că se repune, cu o subtilitate de care numai Eminescu era în stare, problema "cuadraturii cercului", a devenirii infinitului în finit, adică în linia cercului care este "linia" adevărului" (ibidem, 107)80. Pompiliu Crăciunescu (2000, 69 et
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sa din această fază încă nedesprinsă cu totul de influențe, și poate că așa și este, dar viziunea proprie a poetului era deja configurată, deja el absorbise și retopise „influențele“, pe care nimeni, la urma urmei, nu le poate evita. Eminescianismul lui Baltag, de exemplu, din acea perioadă, este real, fără a fi însă numai de contaminație literară, ci și, aș spune, un fapt de trăire. Splendidele poeme ale lui Cezar Baltag din acea epocă sună într-adevăr eminescian, dar nu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
trebuie disociate lucrurile până la capăt. Căci, dacă unora de pe la noi, naționalismul lui Eminescu le pare condamnabil, prin fermitatea exprimării, pentru românii din afara fruntariilor țării, acest naționalism eminescian a fost însuși argumentul și arma de luptă împotriva deznaționalizării: "Pentru spațiul basarabean eminescianismul a însemnat chiar românismul salvator [...] pentru a rezista antiromânismului, nu exista atunci altă cale". Meritul aparte al studiilor consacrate receptării critice a lui Eminescu, reunite sub genericul Eminescu după Eminescu, este acela al contextualizării temeinice a fiecărui cap de acuzare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și resemnificarea tradiției"). Studiile lui Adrian Dinu Racheru din volumul Eminescu după Eminescu, unitare prin idee și prin demonstrații, se constituie într-un autentic tablou de principii teoretice aplicate privind modul în care ar trebui abordată astăzi o istorie a eminescianismului. Verbul acidulat, cultivat cu măsură, condus în polemici nu tocmai surdinizate, arată o atitudine tranșantă, echilibrată în apărarea valorilor și tradiției naționale, pe firul evoluției cărora Eminescu este un punct nodal pe care nu avem cum să-l minimalizăm decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care "descoperise țara prin Eminescu", dezvoltând o poezie de o vibrație patriotică aparte, universul vierian "împăcând suferința și bunătatea" unui întreg popor, și "dezvoltând patetic linia oracular-mesianică" pe filiația Mateevici-Goga, poetul Grigore Vieru reprezintă, în vederile exegetului, "ramura basarabeană a eminescianismului". Eseurile lui Adrian Dinu Rachieru, polemice în esență, reprezintă de fapt o atentă examinare analitică a comentariilor contradictorii privind receptarea lui Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților. Studiul îndeamnă la cumpătare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările lexicale argheziene, romantismul permanent al lui Philippide, vocația autohtonismului tradițional la Voiculescu sau Pillat, până la ceea ce am numit periheliul eminescianismului, reprezentat de Nicolae Labiș și mai ales de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta fiind și momentul de apogeu al influenței catalitice". Iată, avem schițat aici un traiect al evoluției poeziei noastre contemporane, până azi, pe un fir de susținere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta fiind și momentul de apogeu al influenței catalitice". Iată, avem schițat aici un traiect al evoluției poeziei noastre contemporane, până azi, pe un fir de susținere ideatică în expresia lirică, dominat/marcat de eminescianism. Afirmația poate părea oarecum hazardată atâta vreme cât putem vorbi de mari individualități creatoare care au ilustrat modalități specifice de afirmare. Atunci însă când vine demonstrația și Florin Oprescu o face cu multă aplicație și mai ales cu un spirit diagnostical (analitic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în genul primilor romantici, care preferă tonul meditativ, reflexiv, cu toate că activitatea de publicist a lui Eminescu ne relevă un spirit justițiar, mai puțin doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acerbă luptă a creatorului cu modelul romantic eminescian, cea mai intensă convulsie a spiritului creator, chinuit de contrarietatea influențelor, fie cea modelatoare, tentantă și facilă, fie cea catalitică, dinamică și fertilă"). Philippide se prezintă astfel ca un "neoromantic clasicizat", rolul eminescianismului fiind aici de natură catalitică, impunând "osmoza dintre structura romantică, cristalizarea clasică și alienarea de tip modern". Impactul cultural dintre cele două culturi franceză și germană se manifestă activ în secolul al XIX-lea la noi arată cum cea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în unele perioade, posteminescian) clarificând în aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea postbelică, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae Labiș, "eminescianismul" dobândește "dimensiuni perihelice" în vreme ce "prin lirica modernă" a lui Nichita Stănescu, poetul marcat definitiv de fiorul morții învățate din Oda (în metru antic), modelul eminescian se dovedește a fi exemplar în creativitate. Aici, la Nichita Stănescu se înregistrează ne încredințează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în vreme ce "prin lirica modernă" a lui Nichita Stănescu, poetul marcat definitiv de fiorul morții învățate din Oda (în metru antic), modelul eminescian se dovedește a fi exemplar în creativitate. Aici, la Nichita Stănescu se înregistrează ne încredințează Florin Oprescu "apogeul eminescianismului" în forma sa catalitică, pe care, de fapt, a urmărit-o cu aplicație de-a lungul întregului demers eseistic al studiului. Gradul influențelor și ruptura, însemnând "despărțirea de model" pe care îl evidențiază poezia lui Nichita Stănescu, relevă "o primă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
propune această relație catalitică: Mihai Eminescu Nichita Stănescu, funcționează "obiectiv", ca "necesitate de ființare poetică". Cum lesne se poate observa, demersul lui Florin Oprescu este unul de transgresare a poeziei noastre moderne, de la Eminescu până azi, pe coordonata modelator-catalitică a eminescianismului. "Depășind orice formă de epigonism și înscriindu-se într-o mișcare literară de o originalitate aparte, poeticile lui George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu etc., prezențe de o importanță determinantă în planul literaturii române, se integrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o mișcare literară de o originalitate aparte, poeticile lui George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu etc., prezențe de o importanță determinantă în planul literaturii române, se integrează într-o amplă mișcare de restaurare directă și adoptarea eminescianismului la realitatea literară a momentului, prin cunoașterea și relecturarea critică a textelor lui Eminescu". (In)actualitatea lui Eminescu se dovedește a fi un studiu realizat cu multă acribie analitică și critic interpretativă asupra fenomenului, făcând dovada explicită că opera lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lirice, o muzică inconfundabilă a versurilor, un număr de simboluri și, desigur, o relație specifică între ele". De-acum se simte "artistul", se simte "detașarea lui de nimicurile vieții", e "în fașă" aici, "atitudinea hiperionică". Astfel e de părere exegetul "eminescianismul explodează". Ce înseamnă acest eminescianism? El se deslușește din faptul că "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă în figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice". Privită în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
versurilor, un număr de simboluri și, desigur, o relație specifică între ele". De-acum se simte "artistul", se simte "detașarea lui de nimicurile vieții", e "în fașă" aici, "atitudinea hiperionică". Astfel e de părere exegetul "eminescianismul explodează". Ce înseamnă acest eminescianism? El se deslușește din faptul că "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă în figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice". Privită în ansamblul ei, lirica eminesciană e definită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mit al poeziei", cu două ipostaze; prima, ca "temă de reflecție în poem", iar a doua, aceea pe care criticul o consideră a fi esențială, este "expresia unei muzicalități interioare" a unui "orfism generalizat" ce devine "semnul de identitate al eminescianismului". Pentru acesta, "poezia este înainte de orice o muzică încorporată în limbaj". Iată, un tablou coordonator al operei eminesciene, în cadrul căruia își află loc fiecare comentariu aplicat asupra textelor individuale. Rugăciunea unui dac, din care se citează amplu este, în concluzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
semantice, al armoniei și polisemiei". Nu este uitat, în această ordine de idei, nici Dicționarul de rime pe care l-a alcătuit poetul. Opera lui Mihai Eminescu beneficiază de o tratare, firește, pe ample spații. În deschidere se punctează chestiunea eminescianismului care trebuie a fi înțeles ca "manifestare a desăvârșirii estetice, apoi a deplinătății culturale și mai larg a exponențialității identitare, deopotrivă naționale și universale", relevându-se ca o "cuprindere a Ființei în tot Întregul ei de către un poet care caută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ține îndrăgostit tot timpul. Bună impresie într-o exprimare simplă, îmi zic. Ceea ce dă un plus de farmec și substanță e, înainte de toate, poezia. Parcă ea plutește ca o aură iubitoare de imagini cu Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos. Câte ceva din eminescianismul remanent spune altcineva răzbate și-n poezia ieșeană contemporană. Cu mici excepții, aș completa, care excepții se nasc din mediocritate, șoc și perfidie, din neprețuirea și bagatelizarea poeziei românești de la începuturi. Dar sub ochii orbi și sub mintea înceată lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
în orice caz alogene sau o expresie a minoratului propriu cul- turilor mici și civilizațiilor neașezate. Adeseori, cei care îl resping pe Caragiale și caragialismul în acest fel își iau, ca alibi etic și substanță de contrast, pe Eminescu și eminescianismul. Emil Cioran și mai ales, Constantin Noica constituie exemple semnifi- cative pentru o astfel de înaltă disociere sanitară, iar această perspectivă implică iar un indice de deformare la lectură. Nuanțat, profund, cu o maximă acribie și în orice caz moderat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]