266 matches
-
literare" poema Epigonii. Poetul preluase termenul tot din literatura germană, cum va face și Nietzsche, dar cei doi îl interpretează diferit, contrapunctic. E nevoie, așadar, de o nouă lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-a depășit niciodată tălmăcirea școlărească de simplă artă poetică de fragedă tinerețe. Dar Epigonii nu-și dezvăluie înțelesurile fără ansamblul operei, fără modul cum conturează Eminescu "dialectica" eternei reîntoarceri, în istorie și în artă, cum intuițiile lui se întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un colocviu dedicat poetului român, la Stuttgart. Acolo l-a cunoscut pe filosoful și cărturarul Ștefan Teodorescu, fascinată fiind de discursul acestuia. La îndemnul universitarului, s-a apucat de lucru la o carte despre Eminescu din perspectiva unei lecturi heideggeriene. Eminescologia românească, tributară încă marilor modele interbelice, nu-i va fi de nici un ajutor, așa că își va deschide un drum nou. Încercam, pe vremea aceea, și eu un drum nou în eminescologie, chiar cu ingerințe heideggeriene, dar cartea Svetlanei Paleologu-Matta va
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o carte despre Eminescu din perspectiva unei lecturi heideggeriene. Eminescologia românească, tributară încă marilor modele interbelice, nu-i va fi de nici un ajutor, așa că își va deschide un drum nou. Încercam, pe vremea aceea, și eu un drum nou în eminescologie, chiar cu ingerințe heideggeriene, dar cartea Svetlanei Paleologu-Matta va avea o soartă și mai contorsionată decât Eminescu Dialectica stilului (1984). Eminescu și abisul ontologic a fost, mai întâi, redactată în franceză, ca teză de docență, sub titlul Eminescu, axiologie poétique
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
C. Michael-Titus din Londra, a tradus cartea în românește, într-o formă de acuratețe sporită, fiind publicată la Editura lui Victor Frunză din Danemarca, în 1988. În țară, Eminescu și abisul ontologic a fost primită ca pe o revelație a eminescologiei. Patru femei s-au impus, în mod deosebit, în câmpul emiescologiei: Rosa del Conte (Italia), Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Svetlana Paleologu-Matta și Ioana Em. Petrescu. Exemplarele pătrunse în România au fost răspândite în rândul cunoscătorilor de către Edgar Papu, Paul Anghel și Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o înclinare spre categorial în sfera sintezei. Observație valabilă pentru volumele apărute fie în țară, fie peste ocean. Titanul și geniul în poezia lui Eminescu, subintitulat Semnificații și direcții ale etosului eminescian, propune o tipologie creatoare situată aparent pe linia eminescologiei anterioare (cu precădere D. Popovici).Totuși, ductusul investigației diferă sensibil de cel al predecesorilor. C. semnalează existența unui Eminescu bifrons, a cărui efigie de Ianus va fi ulterior limpezită și legitimată de Ion Negoițescu, într-o carte fundamentală. Mai curând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
precursor al lui Ion Negoițescu. Spre deosebire de primul, el citește pe Eminescu într-un mod vizibil situat, la fel ca și cel de-al doilea: din perspectiva unei estetici conservând emfatic memoria experienței moderniste. De aici decurge o altă diferență în raport cu eminescologia antecedentă: interesul pentru plasarea fizionomiei creatoare în orizonturi epistemice ample. Indiferent de obiectul lor imediat, interpretările din carte rămân constant la nivelul relației simptomatice dintre un intelectual (Eminescu) și timpul său. În perspectiva conceptualizantă a lui C., eminescianismul devine o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
ei, o reluare mult lărgită a unui studiu de succes din 1939, Conceptul de artă populară. Zoe Dumitrescu- Bușulenga se distinge prin cercetările Eminescu. Cultură și creație (1976) și Eminescu și romantismul german (1986), o sinteză a preocupărilor sale de eminescologie fiind volumul din 1989, Eminescu. Viață, creație, cultură. Zoe Dumitrescu- Bușulenga s-a îndreptat deopotrivă spre cultura și umanismul Renașterii, ca în Valori și echivalențe umanistice (1973), Sofocle (1974) și Umanismul artelor (1975), reprezentând dezvoltarea unor sugestii generoase preluate de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287561_a_288890]
-
unde vorbește întâi de toate profesorul, prea puțin criticul literar. Multe dintre deschiderile speculative, dar și idiosincraziile Ioanei Em. Petrescu se regăsesc aici, ca și în prima parte a volumului din 1997, Trădarea cuvintelor, unde sunt analizate diverse contribuții în eminescologie, de la D. Popovici la Mircea Cărtărescu. Foarte utilă este încercarea de a-l situa pe D. Caracostea în peisajul ideilor literare românești și europene (D. Caracostea, teoretician și critic literar, 1999), teză de doctorat care cuprinde abordarea studiilor de lingvistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
critic literar, 1999), teză de doctorat care cuprinde abordarea studiilor de lingvistică, stilistică și poetică ale lui Caracostea, problema „formei interne” și relectura lui Humboldt, înțelesurile noțiunii de „expresivitate” în limba română, evoluția ideilor literare ale autorului, aportul acestuia la eminescologie, la teoria literară și folcloristică, problema criticii genetice ș.a. SCRIERI: Eminescu și lirica românească de azi, Cluj-Napoca, 1990; Trădarea cuvintelor, București, 1997; D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, 1999; Histoires littéraires: littérature et idéologie dans l’histoire de la littérature
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
balcanică, București, 1997 (în colaborare cu Ana Mihăilescu); Charles Mauron, De la metaforele obsedante la mitul personal, îngr. în colaborare cu Raluca Lupu, Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Ioana Em. Petrescu, Eminescu și lirica românească de azi, TR, 1990, 24; Mircea Mihăieș, Eminescologia în bluejeans, O, 1990, 24; Ion Simuț, Citatul - semn de criză, RL, 1990, 31; Alex. Ștefănescu, Farmecul discret al erudiției, RL, 1990, 33; Ion Buzera, Dincolo de citat, R, 1990, 9; Gabriela Duda, Acțiunea citatului eminescian, VR, 1991, 1; Maria-Cornelia Oros
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
Un destin perdant, O, 2000, 11; Petraș, Panorama, 141-144; Al. Cistelecan, Poezia patriotică, un concept acordeon, VTRA, 2002, 3-4; Ioana Pârvulescu, Fluturele regal, RL, 2002, 27; Paul Cernat, Totuși, poezia patriotică, OC, 2002, 100; Mihaela Ursa, A patra evanghelie a eminescologiei?, ST, 2003, 4-5. D.C.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285826_a_287155]
-
română, curs continuat, între 1957 și 1978, la Universitatea din Roma. Este doctor honoris causa al Universităților din București și Cluj și membră de onoare a Academiei Române (din 1994). D. C. este un nume de seamă în românistică și în eminescologie, având contribuții majore la cunoașterea și dezvoltarea raporturilor culturale româno-italiene. A ținut, în Italia, cursuri despre folclor și cultura veche românească, ca și despre scriitori din secolul al XIX-lea (de la V. Cârlova și I. Heliade-Rădulescu până la Al. Macedonski și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
poliției politice - KGB-ul de ieri și de azi. Altul, coborât din fotoliul propagandei de partid, publică o carte de versuri intitulată - chiar așa! - „Steaua Eminescu”, poate cea mai proastă carte scrisă vreodată în limba română. Nimeni din criticii și eminescologii noștri nu s-au simțit ofensați, n-au consemnat măcar blasfemia, iar „creatorul”, devenit deodată un adorator impenitent al lui Eminescu, promite să scrie și un al doilea volum. Nu mai pomenesc aici de marea armată de versificatori, plodiți parcă
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
XVII: Bibliografie. Viața-Opera, București, 1999 (în colaborare), Poezii, vol. I: Satire, București, 2002; I. E. Torouțiu, Exegeza eminesciană, București, 2002 (în colaborare cu Doina Rizea). Repere bibliografice: Z. Ornea, Din nou despre senzaționalul în istoria literară, RL, 1994, 27; Ioana Bot, Eminescologia de scenarii și mistere, ST, 1994, 9; Constantin Cubleșan, Eminescu în perspectivă critică, Oradea, 1997, 20-25; Gh. Bulgăr, „Luceafărul” lui Eminescu. O nouă ediție comentată, L, 1999, 34; „Mă topesc în flăcări.” Dialoguri cu eminescologi din lume realizate de Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287222_a_288551]
-
1926), O problemă de versificație românească (1937), Simbolurile lui Eminescu (1939), și două volume compacte, Arta cuvântului la Eminescu (1938) și Creativitatea eminesciană (1943). Prin acestea, ambițiosul critic își propunea - și nu se îndoia că a și reușit - să revoluționeze eminescologia. Fapt e că, în marile studii eminesciene, C. și-a valorificat plenar pregătirea științifică, în special filologică, punând în aplicare ideile și îndrumările de ordin metodic din operele lui Wilhelm. von Humboldt, W. Meyer-Lübke, Karl Vossler, Oskar Walzel, Ferdinand de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
Virgil Ierunca, Ioan Petru Culianu, N. Caranica, Basarab Nicolescu, Al. Paleologu, Cezar Baltag, Liviu Petrescu, Marian Papahagi, N. Steinhardt, Dumitru Micu ș.a.), Iată ce, despre ce și cum scriu ungurii, Cum poate fi cineva scriitor român evreu, Amantul-amanta anului 2000, Eminescologia anului 2000, Clubul cronicarilor literari despre moartea unei specii critice: cronica literară, Ultimii debutanți ai mileniului III (cu texte critice despre scrierile începătorilor din ultimii ani ai secolului trecut și cu texte literare ale unor autori din cele mai noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
ale urmașei lui Eminescu a fost devastat sălbatic de comuniști." Măi, să fie! Punctul de plecare al tărăboiului l-a constituit o mai veche solicitare a sătenilor din Boureni ca școala din localitate să poarte numele Valeriei Sturdza, care, afirmau eminescologii din Boureni, "a fost concepută de Eminescu cu Veronica Micle și a văzut lumina zilei la mănăstirea Văratec." Repede (urgență națională!) a fost convocată o comisie de specialiști autentici, căreia i s-au prezentat dovezile că Valeria Sturdza a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și apoi, a doua zi, s-o discute iarăși și iarăși?" Nu, cu certitudine, nu mai avem. Îl văd, fără urmă de ironie, pe N. Georgescu în postură de ultim mohican, încheind șirul acestor cărturari, cu atât mai mult cu eminescologia coboară nemeritat într-o oarecare desuetudine, nu prin epuizarea cercetării, ci prin acutizarea contestării snoabe a însăși creației poetice eminesciene. Recenta contribuție a lui Georgescu, intitulată cu tâlc "Scrisul, ca o taină", demonstrează că, nu de puține ori, buna intenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
VTRA, 1985, 9; Adrian Dinu Rachieru, Miorițologie, „Crai nou” (Suceava), 1995, 11 noiembrie; Mircea A. Diaconu, Stanțe rustice, „Crai nou” (Suceava), 1996, 30 noiembrie; Rachieru, Poeți Bucovina, 175-177; Nicolae Manolescu, Oaia năzdrăvană și Hyperion, „Curentul”, 1998, 6 noiembrie; Th. Codreanu, Eminescologie la timpul prezent, „Sinteze” (Bacău), 1999, 4; Liviu Papuc, Din nou Eminescu, CRC, 1999, 7; Al. Pintescu, „Asupra cuvântului «noroc»”, PSS, 1999, 3-4; George Munteanu, Jurnal intermitent, ALA, 1999, 491; Theodor Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Brașov, 1999, 139-142
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
noroc»”, PSS, 1999, 3-4; George Munteanu, Jurnal intermitent, ALA, 1999, 491; Theodor Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Brașov, 1999, 139-142; Ion Beldeanu, Eminescu și marea sa călătorie, „Crai nou” (Suceava), 2000, 19 februarie; Grațian Jucan, O carte falsă și eminescologia, „Gazeta de Câmpulung”, 2000, 60; Constantin Cubleșan, Drumul împărătesc, PSS, 2000, 3-4; Datcu, Dicț. etnolog., I, 265-266. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
ca o carte de discuții, câteodată cu puncte de vedere surprinzătoare, propice polemicilor. Fermitatea în susținerea unor opinii adeseori extrem de personale, care au suscitat riposte vehemente, caracterizează majoritatea contribuțiilor sale de istorie literară, consacrate în general unor probleme controversate (de eminescologie, cu privire la pașoptism, romantism, poporanism, simbolism, la romanul românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, la paternitatea Cântării României etc.). Cele mai multe dintre acestea i-au fost strânse postum în volumele Studii și articole despre Eminescu (1968) și Structură și continuitate (1970
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288444_a_289773]
-
poate întâm plător, în sfera percepțiilor sale intelectuale poate exista subteran multă vreme, germinând mai târziu într-un chip imprevizibil, asemeni acelor ape care dispar inexplicabil sub pământ pentru a ieși la suprafață în altă parte (ibidem, 33)4. Imperativele eminescologiei actuale asu pra cărora Marina Mureșanu-Ionescu insistă acribia în fața documentului și deschiderea spre alteritate sunt acceptate de alți cercetători, cu atât mai mult cu cât "ambele presupun nenumărate corelaționări, care duc, finalmente, la consolidarea comparatisticii, la diversificarea uneltelor ei și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe gradul de specializare a autorului care poartă archaeii prin vieți suc cesive, în materie de filosofie (apreciere nefavo rabilă formulată de G. Călinescu și pentru cu noașterea mai mult sau mai puțin aprofundată a altor științe, minimalizare pe care eminescologii și cercetătorii operei eminesciene au infirmat-o ulterior). Pe Schopenhauer îl citise încă de acum, căci în chiar Sărmanul Dionis se amintește de "ipocrizia vecinică, care ține cât istoria omenirii", de "acel sâmbure negru și rău, care-i rădăcina adevărată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1989, 12; Ioana Bot, Poezia românească după Eminescu, ECH, 1990, 1-2; Monica Spiridon, Conceptul de Eminescu, R, 1990, 2; Sanda Cordoș, A douăsprezecea elegie, APF, 1990, 3-4; Alexandru Duțu, Vedere și viziune, VR, 1990, 3-4; Petru Poantă, O „integrală” a eminescologiei, TR, 1990, 24; Gabriela Omăt, Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, TR, 1990, 42; Ion Vlad, Harul deplinei dăruiri, TR, 1990, 42; Regman, Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Heidelberg, sub îndrumarea lui Walter Biemel, cu teza Merleau-Pontys Phänomenologie der Sprache. Principalele preocupări se îndreaptă spre cercetarea fantasticului, a avangardei și a suprarealismului, a legăturii dintre naratologie și interpretarea literară a autobiograficului, iar în domeniul istoriei literaturii române - spre eminescologie. Contribuie cu prezentări ale scriitorilor români la Brockhaus Enzyklopädie și la Kindlers Neues Literaturlexikon, este prezentă în reviste academice și în volume de sinteză apărute în Germania, Olanda, Franța cu o serie de studii și eseuri despre Mihai Eminescu, I. L
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287350_a_288679]