148 matches
-
scolastica medievală. Al treilea moment corespunde constituirii fizice moderne de Galilei și Descartes care au corectat erorile aristotelice, continuând intenția lui Toma d'Aquino referitoare la valoarea rațiunii ca mijloc de acces spre adevăr. Ca urmare a conjuncției între gândirea empiristă și rigoarea iconoclastă a raționalismului apare pozitivismul. Istoricismul și scientismul reprezintă două filosofii care anulează valoarea gândirii simbolice, a raționamentului prin analogie, adică metafora, Imaginarul fiind lipsit de orice funcție simbolică 3. Dacă romantismul, simbolismul și suprarealismul au fost adevărate
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a adevărului în politica internațională și să ne întrebăm din perspectiva cui este forța interstatală "legitimă" cea mai semnificativă expresie a violenței și o posibilă explicație pentru război. Totuși, dacă întrebările despre locul femeii în politica mondială, adresate de către feminismul empirist depinde de conceperea genului ca un construct analitic care răspunde de marginalizarea femeilor în relațiile interna-ționale, atunci teoria feminismului normativ pune sub semnul întrebării conceptul binar de gen. Opoziția reciproc exclusivă dintre masculinitate și feminitate nu este "esența prin care
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
metode care considera contactul nemijlocit cu lucrurile sau cu imaginile acestora ca hotărîtor pentru procesul învățării. De aici și prețuirea de care s-au bucurat J. H. Pestalozzi și A. W. Diesterweg. Această metodă se întemeia pe psihologia și epistemologia empiristă care făcea din imagine elementul fundamental al procesului de cunoaștere. Din percepție se forma reprezentarea, iar din aceasta, printr-un dublu proces de abstractizare și generalizare se constituia noțiunea. Este adevărat, intuiției i se adăuga conversația euristică; ideea de activitate
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
istorii naționale în sînul istoriei europene a filozofiei, a literelor, a artelor; acestea sînt într-o relație osmotică unele cu altele, însă fiecare își are propriile trăsături dominante sau propriile sfere de excelență. Astfel, tradiția filozofică anglo-saxonă este mai curînd empiristă, cea franceză, mai curînd raționalistă, cea germană, mai curînd idealistă; însă în fiecare țară există contracurente puternice, pluralism, devieri. Astfel, Rusia nu a încetat să întrețină în ea însăși o dialogică între despotism și populism, între slavofilie și occidentalism, iar
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
astfel periculoasa dezbatere despre nominalism. Prezentarea noastră va fi efectuată în trei timpi: mai întâi, vom reaminti fecunditatea acestei perspective care, departe de a fi marginală, inspiră, conștient sau nu, majoritatea cercetărilor sociologice. Motivul este simplu: căutarea efectelor este total empiristă și se traduce în fapte prin cercetarea semnelor măsurabile ale unei realități. Apoi, vom prezenta în multiplele lor dimensiuni efectele bunurilor culturale. În fine, vom descrie câteva mecanisme importante în funcționarea lor. Origini și aplicații O inspirație comună: pragmatismul Se
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
făcut. Pe scurt și fără riscul de a deforma complexitatea căreia i se adresează cogniția economică se poate spune așa: a explica înseamnă a exprima bunul simț. Logica situațională la care apelează conceptualizarea Economiei trebuie interpretată dincolo de obiectualism și obiectivismul empirist în sensul că obiectul cunoașterii economice presupune implicarea, conștientă sau nu, și ca subiect și ca obiect în procesul de cogniție. Legătura acestui dualism de instanțiere are consecințe de genul problemelor descrise de Heisenberg (Heisenberg, 1971) în legătură cu măsurarea în lumea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
pe această bază metodologică nu condamnă ineluctabil la un empirism trivial capabil să ofere doar un descriptivism steril teoretic. Cercetătorul social ce mânuiește metoda analizei documentelor poate evita, cu puțin efort și simț teoretic, ceea ce ar putea fi numită eroarea empiristă, constând în "confundarea științei cu acea vană erudiție care acumulează mașinal fapte" (Comte, 1999, p. 26). Dimpotrivă, metoda analizei discursive, mobilizată de un cercetător imaginativ, pune la dispoziția acestuia o platformă metodologică robustă de analiză a datelor empirice. Mânuită cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Engelmann și neîncheiate, aceste amintiri au apărut la o jumătate de secol după elaborarea Tractatus-ului. Receptată mai întâi de Russell, de cei apropiați filozofului englez, precum și în Cercul de la Viena - un grup de filozofi și oameni de știință de orientare empiristă și pozitivistă - cartea lui Wittgenstein a fost socotită mult timp drept o contribuție fundamentală la filozofia logicii și a limbajului, un domeniu care interesează doar un cerc restrâns de cunoscători. Din discuțiile sale cu Wittgenstein, lui Engelmann Tractatus ul i-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați însă de formulări din partea finală a lucrării, de exemplu, de propoziția 6.45: „Contemplarea lumii, sub
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
la acele expresii care descriu fapte, expresii ce sunt fie adevărate, fie false. „Propoziția poate fi adevărată sau falsă doar datorită faptului că este o imagine a realității“ (4.06). Ceea ce pare să apropie Tractatus-ul de opere reprezentative ale filozofiei empiriste și pozitiviste a vremii. Era o filozofie care avea deja o tradiție în spațiul de limbă germană. Autorul Tractatus ului a putut fi astfel socotit un urmaș al lui Ernst Mach sau al mai puțin cunoscutului Fritz Mauthner și, mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
inițiată de Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce constituie originalitatea ei. Cei care văd Tractatus-ul, înainte de toate, drept o critică empiristă a metafizicii îl vor citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de interesant deoarece deși se integrează, în anumite privințe, în mod
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
metafizicii, ca tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
transcendentă și valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt lipsite de obiect, în opoziție cu enunțurile care pot fi raportate la fapte. Acestea din urmă sunt enunțuri verificabile. Referindu-se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se poate vorbi și ar trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
spiritul nostru și ne-o furnizează, cel puțin în unele cazuri, cu o certitudine superioară aceleia pe care o au concluziile care pornesc de la premisele sceptice. Dar, deși în domeniul teoriei cunoașterii Moore se situează pe o poziție de esență empiristă, el respinge concluziile sceptice la care s-a ajuns uneori prin empirism, relația exactă dintre datele senzoriale și lucrurile materiale rămînînd mereu enigmatică. Orientarea sa novatoare în problema cunoașterii a înrîurit însă gîndirea unor urmași precum Bertrand Russell și Ludwig
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Engelmann și neîncheiate, aceste amintiri au apărut la o jumătate de secol după elaborarea Tractatus-ului. Receptată mai întâi de Russell, de cei apropiați filozofului englez, precum și în Cercul de la Viena - un grup de filozofi și oameni de știință de orientare empiristă și pozitivistă - cartea lui Wittgenstein a fost socotită mult timp drept o contribuție fundamentală la filozofia logicii și a limbajului, un domeniu care interesează doar un cerc restrâns de cunoscători. Din discuțiile sale cu Wittgenstein, lui Engelmann Tractatus ul i-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fundamentală despre lume sau despre condițiile posibilității experienței. Cu alte cuvinte, atât o respingere a metafizicii clasice, cât și a metafizicii înțeleasă ca filozofie transcendentală. Se putea, așadar, presupune că scrierea reprezintă o nouă contribuție la critica metafizicii de pe poziții empiriste.3 Cei care au perceput Tractatus-ul în acest fel, bunăoară fostul profesor și protector al tânărului Wittgenstein, Bertrand Russell, trebuie să fi fost contrariați însă de formulări din partea finală a lucrării, de exemplu, de propoziția 6.45: „Contemplarea lumii, sub
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la acele expresii care descriu fapte, expresii ce sunt fie adevărate, fie false. „Propoziția poate fi adevărată sau falsă doar datorită faptului că este o imagine a realității“ (4.06). Ceea ce pare să apropie Tractatus-ul de opere reprezentative ale filozofiei empiriste și pozitiviste a vremii. Era o filozofie care avea deja o tradiție în spațiul de limbă germană. Autorul Tractatus ului a putut fi astfel socotit un urmaș al lui Ernst Mach sau al mai puțin cunoscutului Fritz Mauthner și, mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
inițiată de Cercul de la Viena. Putem înțelege o asemenea asociere dacă ne gândim că în una dintre înfruntările de pe scena filozofică vestică, la mijlocul secolului al XX-lea, linia frontului despărțea metafizica tradițională și kantiană de o „filozofie științifică“ de orientare empiristă și pozitivistă. Tentația de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce constituie originalitatea ei. Cei care văd Tractatus-ul, înainte de toate, drept o critică empiristă a metafizicii îl vor citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui 164 GÂNDITORUL SINGURATIC criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat-o, cu câteva decenii în urmă, filozoful american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de interesant deoarece deși se integrează, în anumite privințe, în mod
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
metafizicii, ca tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]