116 matches
-
cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
exprimau același gen de rezervă și față de Wittgenstein. În Austria natală, unde autorul Tractatus-ului a rămas mult timp necunoscut, despre el a început să se vorbească abia atunci când în mediul filozofic au intrat în circulație lucrările lui Russell și ale empiriștilor logici.70 Se accepta drept ceva neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de vedere al lui Russell și al empiriștilor logici, prin orientarea muncii filozofice spre clarificarea conceptelor de bază ale gândirii prin metode logice va fi depășit contrastul tradițional dintre spiritul cercetării filozofice și cel al activității științifice moderne. În filozofie va deveni posibil în acest fel să se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
deosebește radical de ruptura cu tradiția a unei gândiri ai cărei vectori principali sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 361 încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă. Obiectivul lor programatic a fost să facă și filozofia „științifică“. Acesta este un atribut pe care filozofia îl câștigă atunci când intră în posesia unor metode care
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
claritatea și precizia, filozofia este adusă, pentru prima dată, pe „drumul sigur al științei“. Dincolo de o multitudine de deosebiri în ceea ce privește modul cum a fost conceput și aplicat proiectul analizei logice, aceste presupoziții au fost împărtășite de Frege și Russell, de empiriștii logici și apoi de toți cei activi în filozofia analitică de orientare logică, succesoarea legitimă a lui Russell și a filozofiei empirismului logic. Evoluția gândirii lui Russell ilustrează în mod exemplar acea ruptură cu tradiția pe care o reprezintă „filozofia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și Wittgenstein, și anume preocuparea de a obține clarificări prin descoperirea și înlăturarea unor confuzii conceptuale favorizate de expresiile limbajului comun. Este însă esențial să se observe că Russell și Wittgenstein caută aceste clarificări în direcții opuse. Russell, ca și empiriștii logici, credea că este vorba de confuzii care pot fi înlăturate prin construirea și utilizarea limbajelor formalizate. În gândirea sa târzie, Wittgenstein a urmărit clarificări conceptuale nu prin operații de purificare și rafinare logică a limbajului comun, ci prin examinarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ei în examinarea noastră. Dacă rămânem la ea și nu încercăm să trecem de ea. Dificultatea este aici să ne oprim.“86 Aceasta este reacția caracteristică a lui Wittgenstein față de orientarea pe care încercau să o imprime filozofiei Russell și empiriștii logici. Ea răzbate în multe pasaje din prima parte a Cercetărilor filozofice.87 * * * Orientări fundamental diferite ale gândirii dau socoteală de ruptura dramatică de comunicare ce s-a accentuat continuu, cu trecerea timpului, între Wittgenstein și omul care i-a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
consacrată Cercului de la Viena, Friedrich Stadler, comparându-l pe Wittgenstein cu Carnap, formulează concluzii sensibil diferite, scriind: „Pe de o parte, Wittgenstein cel extrem de scrupulos, năzuind spre moralitate, gândind aforistic, de cealaltă parte, gânditorul sistematic cu program, logicianul rece și empiristul cu ambiții luministe, ca prototip al modernității filozofice. Îl vedem astfel la un pol pe sensibilul gânditor solitar, pentru care critica limbajului, claritatea și exactitatea sunt o preocupare morală, la celălalt pe intelectualul care este obișnuit să lucreze în colectiv
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și universală. Deci cunoștințele sigure trebuie să aibă alt izvor în afară de experiența simțurilor; acest izvor nu poate fi decât spiritul „rațiunea pură”, altfel spus, activitatea apriorică a inteligenței, sigură, ca tot ce este rațional. Immanuel Kant, se referă la îndoiala empiriștilor și adaugă, ceea ce deja susținuse anterior, că acele cunoștințe a priori (care nu vin din experiență, ci din rațiunea fără greș, sigură) sunt numai forme goale, activități de ordonare, ele căpătând eficacitate, numai aplicate la experiență, la datele sensibile, de la
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
istorică, tip de demers care poate evita apariția erorilor. În cazul raționalismului continental, eroarea provine pe filiera lui Descartes din cauza lipsei a ceva care ar fi trebuit să fie prezent în mintea omului. Ori, după cum subliniază Adrian-Paul Iliescu, "dimpotrivă, pentru empiriști, nu lipsa ideilor generale, ci prezența lor, sau excesul de constructe mintale, este principala cauză a erorii". Constructele mintale, făurite de rațiunea umană, sunt, așadar, periculoase, căci în planul cunoașterii ele ne duc la erori, iar în plan socio-politic ele
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care fac obiectul cunoașterii practice (knowing how), iar nu al
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
și prin proliferarea obiectelor de cercetare. Marea majoritate a producției rămâne "clasică", în sensul de "empirică", dar curente critice domină dezbaterile și ocupă partea din față a scenei. Într-un portret schițat din trăsături largi de penel, putem afirma că empiriștii continuă să creadă în valoarea observațiilor, refuză rejudecarea "achizițiilor disciplinei" și se mențin, cel mai adesea, la distanță de discuțiile epistemologice. Dacă am citi dezbaterile din revistele cele mai de vârf, am putea crede că monografia etnografică descrierea cea mai
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
de atâtea ori. De fapt, nu este așa: după cum se publică mai multe romane realiste astăzi decât în secolul al XIX-lea, tot așa se editează actual mai multe monografii decât în perioada vârstei de aur a monografiei. De altfel, empiriștii nu se limitează la descriere; utilizând materialele lor de teren și resursele literaturii, ei formulează teorii și se distribuie între doi poli: cei care încearcă să coroboreze o ipoteză generală funcționalistă, de exemplu și cei care procedează prin inducție, încercând
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
pure, și ceea ce nu poate fi niciodată cunoscut, tărâmul marilor și insolvabilelor probleme metafizice (moartea, "lumea de dincolo", divinitatea − lumea lui noūs), ale căror soluții posibile nu pot fi decât contradictorii, pentru ca sunt un factor antinomic al rațiunii. Din factualitatea empiriștilor și rigoarea iconoclastă a raționalismului clasic reies în secolul XIX pozitivismul lui Auguste Comte și filosofia istoriei. Scientismul (adevărul unic este doar cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările materiale) constituie alte două modalități
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Note finale" se referă la tipul de "fenomenalitate mentală" imagine, concept etc. pe care îl asigură, formal, judecata. În această direcție, a răspunsului la întrebarea tocmai formulată, există o lungă tradiție filosofică modernă, în genere, de gândire, care începe cu empiriștii englezi, în special Locke și Hume, și care prinde o semnificație fenomenologică în "psihologia descriptivă" a lui Franz Brentano și în psihologia fenomenologică a lui Husserl și Merleau-Ponty. Neurmând îndeaproape, în acest discurs, linia modelului empirist sau logica "tare" a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dezvoltarea ei filosofice. Astfel, Platon o consideră înșelătoare și utilă doar ca instrument pentru reminiscența ideilor, în timp ce Aristotel vede în această componentă elementul necesar pentru formarea unei judecăți generale în jurul cazurilor particulare. Raționaliștii o consideră ca pe ceva secundar, iar empiriștii recunosc în ea nu doar unicul izvor al cunoașterii obiective, dar și criteriul suprem al adevărului. I. Kant a căutat o cale de mijloc prin judecățile sale sintetice și apriorice. Cunoașterea este rodul experienței sensibile și al elementelor a priori
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]