123 matches
-
pronominală la dreapta negației, la dreapta complementizatorului subjonctival să sau la dreapta auxiliarului verbal, ilustrate prin exemple ca (172). Toate cele trei contexte sunt nespecifice pentru că distribuția enclizei la dreapta negației, a complementizatorului să sau a auxiliarului verbal arată că encliza verbului nu se asociază cu deplasarea verbului în domeniul C53. Alte situații de encliză pronominală, chiar dacă se produc prin copierea unui model străin, respectă specificul sintactic al românei vechi, deci nu pot fi considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ilustrate prin exemple ca (172). Toate cele trei contexte sunt nespecifice pentru că distribuția enclizei la dreapta negației, a complementizatorului să sau a auxiliarului verbal arată că encliza verbului nu se asociază cu deplasarea verbului în domeniul C53. Alte situații de encliză pronominală, chiar dacă se produc prin copierea unui model străin, respectă specificul sintactic al românei vechi, deci nu pot fi considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu-m-ai și nu află-să întru mine nedereptate (CM.1567: 238r) b. Se sfiască-seși
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
serie de întrebări privitoare la statutul și relevanța acestor construcții "nespecifice" pentru sintaxa limbii vechi. Prima chestiune este de ce există construcții de acest fel în limba veche: pentru că imită în mod parțial o opțiune internă a sintaxei românești, și anume encliza pronumelor clitice, care este un fenomen romanic (v. §3.1.4 supra). Cu alte cuvinte, nu avem a face cu enunțuri total negramaticale, ci se exploatează - în mod parțial - opțiunile sintactice ale limbii-țintă. Construcțiile nespecifice nu au un număr foarte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Explicația oferită de Hill și Alboiu (2016) este solidă teoretic și presupune că dubla realizare a cliticului pronominal este un fenomen propriu sintaxei românei; fenomene precum cele discutate mai sus arată însă că influența slavonă, manifestată ca o preferință pentru encliză, nu poate fi cu totul eliminată din discuția privitoare la dubla realizare a pronumelui clitic. Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de dublă realizare a cliticului este aceea ca fenomen de "compromis" între procliză și encliză; cea de a doua
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ca o preferință pentru encliză, nu poate fi cu totul eliminată din discuția privitoare la dubla realizare a pronumelui clitic. Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de dublă realizare a cliticului este aceea ca fenomen de "compromis" între procliză și encliză; cea de a doua lexicalizare a cliticului, în encliză, este într-o oarecare măsură consolidată de existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
totul eliminată din discuția privitoare la dubla realizare a pronumelui clitic. Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de dublă realizare a cliticului este aceea ca fenomen de "compromis" între procliză și encliză; cea de a doua lexicalizare a cliticului, în encliză, este într-o oarecare măsură consolidată de existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de față, contextele de encliză pronominală din slavona veche nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de dublă realizare a cliticului este aceea ca fenomen de "compromis" între procliză și encliză; cea de a doua lexicalizare a cliticului, în encliză, este într-o oarecare măsură consolidată de existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de față, contextele de encliză pronominală din slavona veche nu corespund perfect contextelor de același tip din româna veche) dă naștere
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
doua lexicalizare a cliticului, în encliză, este într-o oarecare măsură consolidată de existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de față, contextele de encliză pronominală din slavona veche nu corespund perfect contextelor de același tip din româna veche) dă naștere la un grad mare de variație sintactică, nu întotdeauna încadrabil în regulile sintactice din limba-țintă. În schimb, în absența unui model străin, gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Roberts și Roussou 2003; Roberts 2007), ci și crearea de tipare specifice; atunci când structurile gramaticalizate nu se încadrează în tiparul convenționalizat, acestea sunt eliminate din sistemul gramatical. Deplasarea verbului (iii) În româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
diferit al celor două mărci de negație (nu - adverb plin, grup sintactic, inserat ca specificator al proiecției de negație / ne- - afix, centru sintactic generat direct în NEG0) se corelează cu opțiuni sintactice diferite: nu blochează deplasarea verbului la stânga negației (e.g. encliză pronominală pentru imperativul pozitiv / procliză pronominală pentru imperativul negativ), inducând efecte de minimalitate sintactică, pe când ne- se încorporează prin adjuncție la stânga în structura gerunziului și permite deplasarea acestuia în domeniul C - o problemă deschisă rămâne analiza afixului negativ ne-, mai
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
diferit; auxiliarul fi marchează modalitatea irrealis (Avram 1999; Avram și Hill 2007) - nivelul înalt de deplasare a verbului în româna modernă derivă din instanțierea paradigmatică săracă (v. Schifano 2015a) a categoriei modului deplasarea verbului în domeniul complementizatorului (V-la-C), diagnosticată prin encliza pronumelor clitice și/sau a auxiliarelor, este de asemenea prezentă în gramatica românei moderne; locusul deplasării la C este FINP - trăsătura [+directiv] este responsabilă de deplasarea la C pentru imperativul pozitiv și în imprecațiile condiționale și subjonctivale - gerunziul se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de texte / modele sintactice străine, am identificat două situații relevante: - există calcuri parțiale de structură, care nu respectă regulile sintaxei vechi, însă care se grefează imperfect pe opțiuni sintactice ale limbii vechi (e.g. inversiunea la dreapta negației, grefată pe disponibilitatea enclizei pronominale în româna veche); unele fenomene de contact pot consolida, de fapt, opțiuni din gramatica limbii-țintă (encliza pronumelui reflexiv din slavonă consolidează într-o anumită măsură gramatica V2 a românei vechi, dat fiind că una dintre manifestările gramaticii V2 în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
respectă regulile sintaxei vechi, însă care se grefează imperfect pe opțiuni sintactice ale limbii vechi (e.g. inversiunea la dreapta negației, grefată pe disponibilitatea enclizei pronominale în româna veche); unele fenomene de contact pot consolida, de fapt, opțiuni din gramatica limbii-țintă (encliza pronumelui reflexiv din slavonă consolidează într-o anumită măsură gramatica V2 a românei vechi, dat fiind că una dintre manifestările gramaticii V2 în româna veche este encliza pronumelor clitice) - încercarea de imitare a topicii străine prin exploatarea unor opțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
veche); unele fenomene de contact pot consolida, de fapt, opțiuni din gramatica limbii-țintă (encliza pronumelui reflexiv din slavonă consolidează într-o anumită măsură gramatica V2 a românei vechi, dat fiind că una dintre manifestările gramaticii V2 în româna veche este encliza pronumelor clitice) - încercarea de imitare a topicii străine prin exploatarea unor opțiuni de topică specifice românei determină uneori încălcări ale interpretărilor pragmatice cu care sunt asociate aceste opțiuni de topică în română (e.g. la Cantemir, topicalizarea CP, structură care este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
dintr-o "conspirație" a mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt următorii: atribuirea liberă a nominativului în poziție postverbală, dublarea clitică a obiectului direct și indirect, marcarea diferențială a obiectului direct. 1 Asupra analizei gerunziului, în cazul căruia encliza era aproape generalizată (v. Niculescu 2014; Nicolae și Niculescu 2015, 2016), ne vom opri în §III (româna modernă) și §IV (româna veche). 2 Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016) argumenteză explicit pentru deplasare V-la-FOCUS; vom arăta
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
3SG 'i-a dat multe lovituri mortale' (napolitana veche; Ledgeway 2008) 6În studiul cliticelor pronominale în limba română veche pentru The Syntax of Old Romanian (v. Nicolae și Niculescu 2016), pe baza unui corpus mare de texte, am constat că encliza pronominală la dreapta negației apare doar ocazional în traduceri de secolul al 16-lea, fiind eliminată în secolul al 17-lea (de exemplu, am identificat patru exemple cu imperativ și encliză pronominală la dreapta negației, toate din același text: CB
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
baza unui corpus mare de texte, am constat că encliza pronominală la dreapta negației apare doar ocazional în traduceri de secolul al 16-lea, fiind eliminată în secolul al 17-lea (de exemplu, am identificat patru exemple cu imperativ și encliză pronominală la dreapta negației, toate din același text: CB.1559-60). 7 În chip grăitor, există diferențe mari de frecvență între structurile din (4)-(6) și structurile din (7) (cele din urmă fiind limitate la câteva atestări), care se explică prin
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
grăitor, există diferențe mari de frecvență între structurile din (4)-(6) și structurile din (7) (cele din urmă fiind limitate la câteva atestări), care se explică prin aceea că prima clasă reprezintă un calc de structură parțial (se importă doar encliza pronominală, pe când negația, auxiliarele și complementizatorii apar în poziția lor canonică conform regulilor sintactice ale românei, v. §§III; IV.2); în schimb, structurile din a doua clasă nu reproduc întocmai un model străin, ci sunt doar încercări nereușite de imitare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
natura mărcii de negație: negatorul selectat de gerunziu este un prefix (centru, element X0) care se încorporează el însuși prin adjuncție la stânga în structura verbului gerunziu (eventual precedând adverbe X0 ca mai, prea) și permite deplasarea la C, după cum arată encliza pronominală (nevăzându-l /nemaicitindu-l / nepreavăzându-l) (v. §§3.2; 3.3 infra). 46 Lăsăm deoparte perifrazele bazate pe subjonctiv, care prezintă grade diferite de gramaticalizare (e.g. am să plec / aveam să plec / o să plec). 47 Analiza lui Ledgeway (2015a) este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
discuția). 58 Avram (2003) arată că în structura domeniului flexionar al gerunziului se proiectează doar Grupul / câmpul sintactic de Aspect (ASPP), însă Niculescu (2013) argumentează și pentru proiectarea Grupului de Timp (TP); ridicarea obligatorie la C a gerunziului, diagnosticată prin encliză pronominală, este independentă de structura domeniului flexionar al acestei forme nonfinite. V. discuția din §3.3 infra. 59 Nu ne propunem o discuție aprofundată a negației propoziționale în limba română, ci ne concentrăm doar asupra interacțiunii dintre negație și deplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de marcare a forței interogative, neapărat un reflex al gramaticii V2 (v. Roberts 1993; Poletto 2014 i.a.). 24 Spre deosebire de toate celelalte varietăți analizate, în sarda veche topica nonmarcată, canonică, este V1 (Wolfe 2015a). 25 Celălalt tip de inversiune (i.e. encliza pronominală) este bine reprezentat în limbile romanice vechi. 26 În propozițiile interogative, deplasarea auxiliarului la C este interpretabilă ca o strategie de verificare a trăsăturii [interogativ], nu ca un mecanism de satisfacere a constrângerii V2. Inversiunea subiect-auxiliar / deplasarea AUX-la-C este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1750−66: 10) d. Deci Ștefăniță-vodă, cum au vădzut bățul cu cărțile, s-au prea mâniet și l-au adus pre acel Nicolai Milescul înaintea lui (NL.~1750−66: 27) 33Cu referire la spaniola veche, Rivero (1993) face observația că encliza nu apare niciodată în propozițiile interogative parțiale: (i) E quien lo mató: și cine îl ucide.PS.3SG ' Și cine l-a ucis / îl ucise?' (spaniola veche; Rivero 1993) 34"[we take]verum focus [...] to represent focus on the truth
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
următorul comentariu din Oniga (2014): "The inflection of Latin verbs is particularly rich. This is because the inflectional information is expressed jointly by the stem, the tense suffix and the inflectional ending" (Oniga 2014: 109). 53De asemenea, foarte nespecifică este encliza pronumelui reflexiv la infinitivul scurt verbal în structura predicatului complex cu verbul modal a putea, dat fiind că o bine-cunoscută caracteristică a acestor structuri este realizarea pronumelui clitic în domeniul verbului modal (Se puteau vedea), nu în domeniul infinitivului (*Puteau
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]