260 matches
-
cerându-li-se să confirme elogiul construit prin omisiune. Caracterizările laudative abundau și lecția se încheia cu un ultim efort de a fixa în memoria copiilor un tablou greoi, plin de atribute superlative și redus, în final, la o sentință encomiastică: "calitățile sale de mare conducător și serviciile aduse creștinătății au făcut să se bucure de un mare prestigiu" (Ibidem, pp. 46-47). 72 Zoe Petre (coord.), Marilena Bercea, Ecaterina Stănescu, Mihaela Selevet, Silvia Tache, Istorie. Manual pentru clasa a IV-a
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Corneliu Dragomir, op. cit., p. 111). 149 Se pare că unii dascăli chiar nu pierdeau nici un prilej de a-și asocia propria autoritate cu aceea a Partidului, luând foarte în serios obligația de a-i învăța pe copii să execute ritualurile encomiastice prescrise: "ce bătaie am mai mâncat de la tovarășa învățătoare până să învăț toate cântecele lor. [...] stătea sărmana bunică-mea să mă învețe cântece cu Ceașcă [Ceaușescu]... Nici nu înțelegeam eu de ce trebuie să le cânt în fiecare dimineață, da' le-
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
bine scrisă carte de istorie apărută, În ultima vreme În limba română: Bizanț contra Bizanț. Explorări În cultura politică românească, Editura Nemira, București, 2001, p. 125 (ce-i drept, ar mai fi și De bono coniugali..., chiar dacă, prin acest calambur encomiastic, am depășit măsura bunului-simț). La fel, În Daniel Barbu XE "Barbu" , Scrisoare pe nisip. Timpul și privirea În civilizația românească a secolului al XVIII-lea, Editura Antet, București, 1996, p. 35. Daniel Barbu XE "Barbu" , Bizanț contra Bizanț..., ed. cit
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
în marmură nodul de care se născându-ne, ne rupem. Avea urme de praf ( vezi nota 24). Fragmentul acesta aduce descrierea ekphrastică la antipodul descrierii ekphrastice din epigramă, specie literară ce constituie originile ekphrasis-ului. Efectul lui retoric anulează orice dispoziție encomiastică a contemplatorului, imprimând pasajului nuanțe peiorative. Ultimul element pe care privirea lui Vasi îl înregistrează este anatomic: buricul. Descriptarul nu-l numește printr-un cuvânt, ci printr-o perifrază ("nodul de care născându-ne de rupem"). Detaliul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
alte perspective tematice se înregistrează în Pecetea elină (1985) și în Zei în lacrimi (1987), ambele puse sub semnul reîntoarcerii la principiile organizatoare ale universului începuturilor. Nici de această dată autorul nu își poate struni condeiul de la devieri înspre poeme encomiastice de un ridicol sporit de contextul hibrid. După 1989 activitatea literară a lui P. încetează, el dedicându-se în exclusivitate alcătuirii de lucrări precum Dreptul comunicării (1999), Deontologia profesiunii de ziarist (2000), Conceperea și elaborarea ziarului (2001), în aria de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
Predania - o mostră de conștiință catolică într-o Biserică ce s-ar vrea, pe deasupra, și națională - pentru semnătura mirenilor și a călugărilor, pentru pagini de filozofie și teologie, pentru poezii liturgice și documentare istorice, pentru dezbateri polemice sau discrete note encomiastice. Un limbaj adecvat, o gazetărie decentă, neafectată și atractivă, în care nimic nu era menajat de dragul „liniștii noastre” și al „consensului” salvator. Temele fiind alese în acord cu problemele zilei - în care ne regăsim și astăzi -, nu e de mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
refuzând cu un aer sapiențial existența, hic et nunc, a excepționalului. Ca români, am știut întotdeauna să proslăvim posteritatea. În perimetrul nostru, moartea convertește atâtea figuri triste ale istoriei în efigii perene. Doar pentru că nu ne angajează, discursul funebru devine encomiastic. Poarta admirației noastre este deschisă, aproape grotesc, spre cimitir. La noi, orice demers etic pare a fi compensator, orice cuvânt laudativ, o specie a necrologului. Dar „vremea s-a scurtat acum” (I Corinteni 7, 29). Să privim spre câteva modele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bust al unei figuri bărbătești poliedrice, cu o privire pătrunzătoare, de simți că trece prin tine și vede dincolo de tine, ațintită spre infinit, însoțită de un zâmbet uman perceptibil din toată seriozitatea feței, îți oprește în fașă orice eventuală intenție encomiastică. Pentru că Nicolae Petrașcu era sensibil la multe, foarte multe aspecte ale vieții, ale datelor existenței, în afară de laudă, pe care o repudia instinctiv cu bunul simț de țăran român, cultivat și conștient de poziția lui în raport cu semenii săi oamenii, cu lumea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
la Paris, în 1930, volumul de poeme Soveja ou Le Retour du coeur, care include, alternativ, poezii proprii, cât și traduceri din Tudor Arghezi, Ion Barbu și Adrian Maniu. Fără legătură cu sumarul cărții, introduce în avant-propos și un text encomiastic intitulat Michel Ier ou Le Visage royal de la Roumanie. Își încearcă talentul și în domeniul picturii, deschizând expoziții la București și Cannes, care stârnesc oarecare interes pentru noul procedeu exploatat, denumit „foto-pictură”. Îi trimite zece tablouri proprii lui Tristan Tzara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
cunoscutei dispute antice cu privire la natura cuvintelor. Se face apel la autoritatea filosofiei lui Platon, potrivit căreia fixarea numelui se face în funcție de natura lucrului. Pe baza tezei din Kratylos, autorul încearcă să derive, fantezist, desigur, dar în acord cu țelul discursului encomiastic, numele doamnei Elina din cuvântul grecesc eleos - „milă, milostivire”. Spune: „vezi cât de potrivit se numește Elena cu Eleos”, după ce nu mult înainte explicase cu precizie sensul lexemului elin. Versurile mai conțin cel puțin încă o trimitere interesantă la înțelepciunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
miazănoapte. Așa va proceda M. în Chresmologhion, pe care îl compilează sau îl traduce după o carte a profețiilor (chresmoi) întocmită de Paisie Ligaridis, sau în Vasiliologhion, unde drepturile divine ale monarhului sunt afirmate fără echivoc. Cărturarii vremii nu făceau encomiastică gratuită. Dimpotrivă, colectând „semne”, sistematizându-le și interpretându-le, ei exersau o operă de stimulare politică și de justificare. În Chresmologhion M. ajunge să formuleze direct sfaturi și recomandări adresate țarului Petru. Se supuneau însă presiunii sistemului și ceremonialului baroc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
o scriu; apoi, când a fost gata, i-am trimis-o prietenului meu, Cotta, care a publicat-o, prefăcându-se c-a regăsit-o printre hârtiile mele rămase la Roma. El mi-a falsificat percepția avută inițial, adăugând unele rânduri encomiastice despre Augustus și schimbând numele lui Zalmoxis cu acela, mult mai familiar lui, de Pitagora (în Cartea XV). A sperat că asta va influența atitudinea Cezarului. Dacă voi avea timp, voi reveni asupra acestei variante mutilate. Veghe Am presentimentul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de doctorat, dar mai ales au încetat, în bună măsură, invectivele prin diverse gazete (ca la ușa cortului), și propaganda ostentativă contra antisemitului Eminescu, în special în afara hotarelor literaturii (în diverse conjuncturi politice), dar s-au împuținat simțitor și intervențiile encomiastice ale diverșilor pompieri de ocazie, de pe la serbările școlare (mai ales) sau cele festive, prilejuite de tradiționalele zile comemorative ori aniversare, așa încât lucrurile par a se fi așezat într-o matcă a normalului, în ceea ce privește cunoașterea și recunoașterea... poetului național. Continuă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prea convinși că literatura începe cu ei", tratând poezia eminesciană ca "datată și neinteresantă" ("un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află atâta vreme cât "din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă" și tocmai aceste controverse "îi asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar". Trecând în revistă tentative oarecum similare de discreditare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede ca o "continuare imaginară a dialogului ceresc", inspirat din poemul eminescian și din textele filosofice ale lui Giordano Bruno, dar sugerând și contactul cu ideile hegeliene, pentru a poetiza, encomiastic, un soi de definire a personalității lui Eminescu: "Da, zice Demiurgul lui George Popa pe pământ apare-un ins,/ O altă lume-n lume,/ Cât vecii gândul lui e'ntins/ Și geniu-i al său nume". IMAGINARUL CATILINAR (Ioan Derșidan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acelei întreprinderi, de anvergura vastelor panorame, ce se alcătuiesc din segmente mozaicate, viu colorate, menite a descripționa un întreg unitar desăvârșit. ORATORUL EMINESCU (Daniel Ciurel) Scrierile publicistice, gazetăria lui Eminescu au stârnit de-a lungul vremii numeroase controverse, de la angajamente encomiastice la atitudini de respingere totală, mai ales în funcție de conjuncturile politice în care ea a fost solicitată ca argumentație ideologică pentru orientările cele mai diferite cu putință, toate aflând în ea suficiente elemente la care să se poată raporta cu folos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
național", cum este numit de către personajul Filosoful, Mihai Eminescu, "o întruchipare a împlinirii creatoare a geniului românesc". Conceput în trei acte, trei trepte, trei momente de cunoaștere și recunoaștere a poetului, construcția dramatică a lui George Uscătescu este o înscenare encomiastică privind viața și opera autorului Luceafărului, într-o suită de imagini cu amplă deschidere spre simbol și mit. Primul act ni-l înfățișează pe tânărul Eminescu, obosit și bolnav, aflat la Floreasca (de fapt Florești, o localitate din vecinătatea vestitei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la centenar este unul cât se poate de nobil și demn de toată lauda, cu atât mai mult cu cât poetul și poezia lui a însuflețit necontenit simțirea națională a celor desțărați, cum zicea Aron Cotruș. Dar tonul inflamat al encomiasticii discursului e vecin cu tocmai compromiterea intenției, și nu pentru că textul acesta nu are nici o valoare dramaturgică la urma urmelor nici nu-i putem pretinde așa ceva, el rămânând un scenariu de lectură menit a puncta meritele operei lui Eminescu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Maiorescu (preocupările lor pedagogice), Panait Cerna (pe care însă îl supralicitează ca poet). O atenție specială îi acordă R-P. lui Maiorescu în calitate de profesor și mentor (Profesorul Maiorescu, Un adevărat „învățător” al neamului - ambele articole din 1910 - ș.a.), într-un ton encomiastic care îl va face pe E. Lovinescu să îl înscrie, alături de Simion Mehedinți, în „ortodoxia cultului” întreținut magistrului. Cea mai importantă contribuție a istoricului literar rămâne însă editarea Jurnalului lui Titu Maiorescu (perioada 1855-1891), sub titlul Însemnări zilnice (I-III
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289112_a_290441]
-
era așezată pe picior de egalitate cu originalul ebraic, iar tălmăcitorii considerați nici mai mult, nici mai puțin decât urmașii spirituali ai profeților. Philon, cu un secol după Pseudo-Aristeas, redă ceva din această atmosferă, elogiind acuratețea transpunerii și felicitându-i encomiastic pe făptuitori: „Așa cum, cred eu, În geometrie și dialectică, noțiunile nu suportă un vălmășag de interpretări, ci aceea stabilită de la Început rămâne neschimbată, tot astfel, pare-se, și acești traducători au găsit cuvintele care să coincidă cu realitățile exprimate, singurele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
sale. Pe dinafară, părea o poveste, „mergea”. Sporici a reușit un paragraf consistent, în rest - niște încîlceli. Ceea ce am scris eu ar fi putut să intereseze sub raportul ideilor politice; era însă „prea rece!”. Natura mea e contrară stilului înalt, encomiastic. Asamblarea s-a făcut avîndu-l ca „secretar” pe Adam. Nu mai conta ce-i al meu și ce-i al celuilalt. Involuntar comice, discuțiile în jurul fiecărei fraze semănau cu cele de la o repetiție teatrală. „Stop!”, striga unul. „Aici mai trebuie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi exclamat că, pur și simplu, n-a mai văzut niciodată o pagină întîi atît de deșănțat colorată, ca aceea pe care i-a prezentat-o Genoiu. Ulterior, numărul a fost „ajustat”, dar în esență a rămas tot bălțat și encomiastic. Ciudat, în loc să aibă remușcări, pe Genoiu această tragere de mînecă îl amuză. Lucrul e cu atît mai trist, cu cît excesul de zel înseamnă, în acest caz, lipsă de gust. *Revista italiană „Expresso” (febr. ’83) consideră regimul din România unul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o operă de minia- turist. Scriitorul care colaborase cu Caragiale la Moftul român și scotea revista Furnica în 1904, - iată o probă de minimalism consacrată prin ironie - redimensiona aceste texte la scara grandiosului, acolo unde este înregistrată canonic capodopera. Exagerarea encomiastică nu este lip- sită de o potrivire interesantă și anume rolul jucat în literatura vremii de speciile scurte, nuvela, schița, fabula etc. mai agere decât romanul și el feliat în fascicule și foiletoane. Întreprinderi romanești precum cele ale lui Duiliu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
părți (Marii înaintași, Universitarii, Cei aleși dintre cei mulți), volumul Oameni pentru care mi-a bătut inima. Portrete și amintiri (1990) evocă figuri ale trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat, precum Miron Costin, Gheorghe Lazăr, George Enescu, prin scurte biografii encomiastice, în care nu transpar nici emoția, nici posibila influență avută asupra autorului. Universitarii Nicolae Titulescu, Tudor Vianu, George Vâlsan și alții, cunoscuți sau audiați de autor, nu au parte de alt tratament. Portretistica lui G. suferă de o anume tonalitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287281_a_288610]
-
post de lauri. Mai deunăzi, mia fost dat să văd o emisiune a Mihaelei Rădulescu unde era invitat Ser giu Nicolaescu. Știm cu toții cât de lăudăros e personajul. El a inventat roata, alfabetul și apa caldă. Ei bine, în fața cascadei encomiastice pe care o emitea moderatoarea, senatorulre gi zor a fost pur și simplu blocat. Nui mai rămăsese decât să încuviințeze zâmbind. Dacă Mihaela Rădulescu înțelege să acceadă la statutul de om cult prin genuflexiuni repetate în fața „marilor personalități“ pe care
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]