716 matches
-
lui Kundera ating "ethosul transmodernității" (vezi De ce Kundera nu e postmodernist). Cercetând zelos un copleșitor evantai problematic și având nevoie de un lector avizat, cartea lui Theodor Codreanu propune ipoteze îndrăznețe și conexiuni îmbietoare. Suspectat (de voci cârcotașe) că patinează, enunțiativ, la suprafața problemelor, că dezvoltă luxuriant un enciclopedism vagant, criticul de la Huși este, înainte de orice, un om foarte informat. Mai mult, s-ar putea nici să nu greșească, transmodernismul instituindu-se ca noua paradigmă culturală. O carte grea, așadar, fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
element de portret. Spune ceva despre nivelul intelectual al persoanei citate. Simplu de realizat, stilul indirect implică: prezența unui verb de declarație și a unei conjuncții subordonatoare: că, dacă etc. În procesul transpunerii din stilul direct în stilul indirect, propozițiile enunțiative devin completive, exclamativele și imperativele își pierd intonația caracteristică, iar dacă sunt construite cu modul imperativ, în subordonată apare conjunctivul [...], în timp ce pronumele personale și verbale la persoana I și a II-a trec la persoana a III-a. (Roșca, 2004
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
îl joacă în creația unui scriitor. Și, totuși, în abordarea noastră teoretică este necesar un argument suplimentar. Este obligatorie acea "iluminare" (Liechtung) heideggeriană oferind criticului șansa de a suprapune romanul operei populare. Considerăm că termenul cel mai adecvat este emergență enunțiativă, întrucât, odată desprinsă din contextul narativ, deschide perspectiva mitică. Pentru câmpul mitic al Meșterului Manole, "decupăm" emergența enunțiativă din jurnalul lui Fred Vasilescu: "Era atât de potrivită acestui interior aranjat de ea, încât mi se părea că, dacă o să plece
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obligatorie acea "iluminare" (Liechtung) heideggeriană oferind criticului șansa de a suprapune romanul operei populare. Considerăm că termenul cel mai adecvat este emergență enunțiativă, întrucât, odată desprinsă din contextul narativ, deschide perspectiva mitică. Pentru câmpul mitic al Meșterului Manole, "decupăm" emergența enunțiativă din jurnalul lui Fred Vasilescu: "Era atât de potrivită acestui interior aranjat de ea, încât mi se părea că, dacă o să plece, are să plece sufletul casei".159 Suntem în fața unei comparații abisale din care conchidem că naratorul personaj își transfigurează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decapitat e păzit de jandarmi. S-a deschis o anchetă pentru cercetarea cauzelor."404 Acest "pliu" intertextual provoacă toate divergențele de receptare și toate supradeterminările semantice posibile. Camil Petrescu se servește de instrumentul narativ respectiv pentru a crea o "duplicitate enunțiativă", o difracție a enunțării în tot atâtea locuri câte personaje au fost implicate în actul narării. Din punctul de vedere al crezului estetic, acesta este mai mult decât respectat: maximă sinceritate/ autenticitate și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a crea o "duplicitate enunțiativă", o difracție a enunțării în tot atâtea locuri câte personaje au fost implicate în actul narării. Din punctul de vedere al crezului estetic, acesta este mai mult decât respectat: maximă sinceritate/ autenticitate și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă atât de pronunțată, încât se poate constata nu numai o multiplicare prin adaus, dar chiar o pluralitate de subiectivități. Sintaxa figurală traversează opera, creând relații transversale și neierarhizate. Constantul derapaj expresiv al subiectivității are ca principal
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pe care-l consideri corect). Exemplu din programa propoziției: „O rachetă gigantică se înalță repede”. Arată felul acestei propoziții, subliniind răspunsul corect: a) după structură: simplă sau dezvoltată? b) după forma verbului predicativ: afirmativă sau negativă? c) după scopul comunicării: enunțiativă, exclamativă sau interogativă? Exemplu de „secvență de fixare sintetică” 1. Atributul este o parte secundară de propoziție care........................ înțelesul unui...................................sau al unui substitut al substantivului. 3. El răspunde la întrebările: a)....................................... b) .................. c)...................d)..............................(dacă nu știi să răspunzi
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
avut loc, dar care nu sunt prezente în desen (în timpul analizei creației artistico-plastice se pot formula unele expresii care să fie folosite în mod obligatoriu în cadrul compunerii, unele sugerate chiar de planșă); * stabilirea planului de idei (sub forma unor propoziții enunțiative sau ca niște titluri care punctează momentele acțiunii); * elaborarea, oral, a compunerii (se dezvoltă ideile în mai multe feluri); * redactarea compunerii; * autocontrolul; * analiza compunerilor și aprecierea lor. Aceste activități au efecte pozitive și asupra pregătirii artistico-plastice, deoarece elevul dă o
Compunerile şcolare : forme eficiente de stimulare a creativităţii elevilor by Elena Sonea () [Corola-publishinghouse/Science/653_a_1256]
-
aceasta fiind văzută ca o manifestare a prea-plinului trăirilor. Deși, în general, temele și mesajul au la M. cea mai mare importanță, în volumul Lilioară se poate constata atenția dată expresiei, versurile, imaginile fiind mai elaborate, mai puțin descriptive și enunțiative. Intervin sugestia, ambiguitatea, incantația (uneori în genul colindei sau al descântecului), ponderea căzând pe jocul cuvintelor, pe sonoritate. Se observă un alt tratament stilistic, căutarea unor imagini mai originale, a unor efecte, în special muzicale, fie prin euforia unor vocabule
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
cât mai puține cuvinte fără a se neglija esențialul. - solicitarea din partea elevilor a unor propuneri, folosind o serie de Întrebari;folosirea unui set de intrebări ale căror răspunsuri reprezintă ideile principale. Ideile elaborate sub forma propozițiilor interogative, sub forma propozițiilor enunțiative sau sub forma unor titluri, se dezvoltă cu aspectele esențiale ale conținutului și se ajunge la alcătuirea rezumatului oral, iar În urma formarii priceperilor și deprinderilor necesare, se redactează În scris. Prin exerciții repetate de extragere a ideilor principale dintr-un
Modalităţi de stimulare a capacităţilor creatoare în lecţiile de compunere la clasele primare by Lenuţa Barbu, Laurenţiu Tolontan () [Corola-publishinghouse/Science/91825_a_92802]
-
103 2.1. Aspectul / 104 2.2. Perfectul compus și perfectul simplu / 106 2.3. Cele două sisteme / 108 2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat / 112 2.5. Mărci de subiectivitate și substantive de calitate / 114 2.6. Eterogenitatea enunțiativă / 117 2.7. Dubla temporalitate narativă / 119 2.8. Eul din "povestire" / 121 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă / 123 2.10. Tentative de depășire / 125 2.11. Prezentul narațiunii / 129 Lecturi recomandate / 136 Exerciții / 137 Capitolul 3. "Scoaterea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau limitată. În sens restrâns, strict lingvistic, este vorba despre "cercetarea procedeelor lingvistice (deictice, modalizatori, termeni evaluatori etc) prin care locutorul își imprimă marca în enunț, se înscrie în mesaj (implicit sau explicit) și se situează în raport cu el (problema distanței enunțiative). Este o tentativă de reperare și de descriere a unităților de orice natură sau nivel -, a înscrierii lor în enunț ca indici ai subiectului enunțării"5. În sens larg, lingvistica enunțării are drept scop descrierea "relațiilor care se țes între
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de descriere a unităților de orice natură sau nivel -, a înscrierii lor în enunț ca indici ai subiectului enunțării"5. În sens larg, lingvistica enunțării are drept scop descrierea "relațiilor care se țes între enunț și diferitele elemente ale cadrului enunțiativ, precum: protagoniștii discursului (emițător și destinatar (i)); situația de comunicare; circumstanțele spațio-temporale; condițiile generale ale producerii / receptării mesajului: natura canalului, contextul socio-istoric, constrângerile universului discursului etc."6 Din perspectiva analizei discursului (înțeles ca rezultat al unui act de comunicare determinat
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
condițiile generale ale producerii / receptării mesajului: natura canalului, contextul socio-istoric, constrângerile universului discursului etc."6 Din perspectiva analizei discursului (înțeles ca rezultat al unui act de comunicare determinat din punct de vedere socio-economic), au fost studiate diferite tipuri de fenomene enunțiative, îndeosebi deicticele personale și spațio-temporale (Guespin, 1976), discursul raportat, polifonia, ghilimelele (Authier, 1981), în așa măsură încât au devenit unele dintre caracteristicile francofone ale analizei discursului. Mai precis, problematica legată de enunțare s-a organizat pe nouă nivele ce interacționează
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de alternanța perfectului simplu cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autorul folosește cele două forme de viitor: "Voi lua autobuzul la ora două și voi sosi în cursul după-amiezii. Astfel voi putea sta de priveghi și mă voi întoarce mâine seara."19 În acest caz, se vede îndepărtarea de situația enunțiativă inițială și "necesitatea de a trece peste un obstacol, de a umple golul dintre situația prezentă și realizarea sa", valori semantice atribuite de lingvistică acestui viitor simplu. Viitorul perifrastic presupune contiguitate, continuitate, certitudine: "VP presupune contiguitatea, iar VS ruptura cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ce implică înlănțuirea lor logică. Optând pentru perfectul compus, Camus nu mai integrează faptele personajului unui șir de cauze și efecte; ideea de absurd este susținută astfel și prin această opțiune gramaticală cu certe valențe stilistice. Desigur, cele două planuri enunțiative pot alterna într-un același text cu efecte stilistice diverse: evenimentul povestit devine contemporan cu momentul lecturii, se obține un "efect de natural", autorul și personajul par a împărtăși același punct de vedere; se combină un tip de enunțare literară
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un simplu locutor. De pildă, un rol important îi revine modului în care intonează și expresiei chipului în momentul în care vrea să dea o turnură ironică unei replici. Din punctul de vedere al pragmaticii, ironia implică o anume postură enunțiativă față de un context precis, trimite la un anume comportament ambiguu, la o anume stare de spirit. Este interesant de amintit că, în teatrul comic al lui Aristofan, eirôn-ul era mincinosul, construit în opoziție cu lăudărosul. În fabulele grecești, eirôn-ul nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de suspensie, semnul exclamării) în scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens. Dan Sperber și Deidre Wilson analizând modalizarea autonimică (decalajul enunțiativ ce se produce atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de polifonie enunțiativă. Dominique Maingueneau observă că acest fenomen este posibil datorită specificității limbilor naturale ce amestecă continuu discursul și metadiscursul. Categorii privilegiate de manifestare a subiectivității, adjectivele, adverbele, anumite întrebuințări stilistice ale substantivului au ocazionat apariția distincției pertinente dintre clasificare și non-clasificare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu mai este îndeajuns: din acest moment, analistul este constrâns să se sprijine pe o teorie a enunțării literare ale cărei categorii nu sunt reductibile nici la cele ale gramaticii, nici la cele din retorica tradițională. 1.2. Enunțarea Dimensiunea enunțiativă a limbajului a fost mult timp neglijată de curentele dominante din lingvistica structurală. Ea a fost abordată în perioada interbelică de către lingviști precum Ch. Bally sau G. Guillaume; în anii '50, lucrările lui R. Jakobson 44 și în special cele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acestui enunț în singularitatea lui, în încercarea de a stabili circumstanțele și motivele care stau la baza producerii sale, le revine istoricilor. Teoriile lingvistice referitoare la enunțare resping tocmai diferențierea dintre lingvistică și "extralingvistică". Ele disting două aspecte în evenimentul enunțiativ: pe de o parte, ceea ce este specific fiecărei enunțări, ceea ce rămâne exterior câmpului de investigație al lingvisticii; pe de altă parte, schema generală a enunțării, regulile care permit existența, în sistemul limbii, a unor acte de enunțare întotdeauna unice, și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și eul nu sunt decât fenomene marginale și că, în esență, limbajul trebuie analizat independent de faptul că le permite subiecților să producă acte de enunțare particulare. Desigur, este posibilă o dezbatere pentru determinarea unei limite a legitimității folosirii perspectivei enunțiative, însă toate teoriile întemeiate pe o perspectivă enunțiativă postulează faptul că nu ar exista o concepție adecvată privind structura limbajului dacă nu admitem că ea este menită să facă posibil actul enunțării. 1.3. Situația de enunțare Noțiunea de situație
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
că, în esență, limbajul trebuie analizat independent de faptul că le permite subiecților să producă acte de enunțare particulare. Desigur, este posibilă o dezbatere pentru determinarea unei limite a legitimității folosirii perspectivei enunțiative, însă toate teoriile întemeiate pe o perspectivă enunțiativă postulează faptul că nu ar exista o concepție adecvată privind structura limbajului dacă nu admitem că ea este menită să facă posibil actul enunțării. 1.3. Situația de enunțare Noțiunea de situație de enunțare se află în centrul oricărei reflecții
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
construiască orice enunțare: și înainte de toate, nu există enunțare fără determinare personală și temporală. În acest cadru, categoriei persoanei îi sunt atribuite trei poziții: de enunțător, de co-enunțător și de non-persoană: * poziția de enunțător este punctul de origine al coordonatelor enunțiative. În franceză, marca sa este pronumele JE (EU); * între enunțător și co-enunțătorul său (marcat prin TU (TU), există o relație de "diferență", de alteritate: enunțătorul și co-enunțătorul sunt atât solidari, cât și opuși. Termenul de "co-enunțător" nu este totuși lipsit
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]