7,152 matches
-
Dumitriu prin trecerea de la formula romanului „psihologic” din cărțile precedente - Migrații (1971), Masa zarafului (1972), Duminica mironosițelor (1977), Întoarcerea lui Pascal (1979), Sărbătorile răbdării (1980) - la modalitatea specifică romanului așa-zis „istoric”: reperul este secolul XIX, iar semnificația abordării sale epice este definirea momentului și a împrejurărilor în care „s-a deschis viața modernă a unei țări. O țară mică, «înghesuită între imperii»”. Dacă acestea sînt sensul și motivația generală ale proiectului narativ, mijlocul său de realizare este găsit în investigarea
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
se numește „spiritul veacului”. Iar acest spirit al veacului XIX cerea oamenilor săi conștiința apartenenței la o națiune: 1859 - clipa ființării ei în lume și oamenii care au făcut Unirea sînt cele două obective ale Danei Dumitriu în ciclul său epic. Prozatoarea redeschide cartea istoriei pentru a împlini profilul uneia dintre epocile cele mai contradictorii și pentru a finaliza destinul epic al unui personaj aproape legendar, a cărui prezență pe scena politică a veacului interesează atît pe istorici, cît și pe
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
ființării ei în lume și oamenii care au făcut Unirea sînt cele două obective ale Danei Dumitriu în ciclul său epic. Prozatoarea redeschide cartea istoriei pentru a împlini profilul uneia dintre epocile cele mai contradictorii și pentru a finaliza destinul epic al unui personaj aproape legendar, a cărui prezență pe scena politică a veacului interesează atît pe istorici, cît și pe amatorii de literatură. O fie și fugară privire asupra vieții lui Ion Ghica dezvăluie o sumă de fapte pe cît
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
Moldovei (în 1860), deputat și vicepreședinte al Adunării legislative, adversar, însă, tenace al lui Cuza și participant la complotul care va determina abdicarea primului Domn ales și aducerea unui principe străin: cum se vede, un destin cît se poate de „epic” al cărui spațiu larg de desfășurare a permis Danei Dumitriu cuprinderea aproape monografică a perioadei istorice pe care a abordat-o. Cele trei volume din Prințul Ghica se circumscriu efortului de a descoperi epoca în întregul ei, fapt caracteristic pentru
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
Dumitriu mai ales prin intermediul unui simbol ale cărui prezență și semnificație s-au putut vedea în toate volumele; apariția, în momentele tensionate ale „intrigii” din al doilea volum a trăsurii hîrbuite constituie cheia perspectivei romanești asupra faptelor care structurează firul epic al cărții, marca stilistică a romanului și marca istorică a epocii, cînd roșii spun „înainte”, iar conservatorii, „înapoi”, cupeul hîrbuit, calul costeliv și birjarul adormit reprezintă semnalele avertizoare ale imobilității, ale stopării unui proces istoric a cărui țintă este progresul
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
făcut, în principal, de prințul Ghica, cel care se considera încă îndreptățit la succesiunea tronului; Cuza este un personaj ca oricare altul și lectura sa nu se poate face decît în și prin textul romanului, înțeles în specificitatea sa. Formula epică, declarat balzaciană („Ce să facem? Marchiza se încăpățînează să iasă la ora cinci. Și în funcție de acest obicei al ei se scrie istoria...”, notează ironic prozatoarea pe prima filă a celui de-al treilea volum din seria sa epică), se arată
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
sa. Formula epică, declarat balzaciană („Ce să facem? Marchiza se încăpățînează să iasă la ora cinci. Și în funcție de acest obicei al ei se scrie istoria...”, notează ironic prozatoarea pe prima filă a celui de-al treilea volum din seria sa epică), se arată pe deplin constituită mai ales în cea din urmă carte, Dana Dumitriu trecînd fără dificultăți de la registrul „proustian” al primelor volume (care au și impus-o în fond) la scrierea istoriei cu mijloacele de care s-a folosit
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
micii cute grave de pe fruntea scriitorului care explorează fapte atît de cunoscute din manualul de istorie: falsa seriozitate care mimează respectul și admirația față de înaintași nu poate decît să dăuneze privirii din interior a epocii - condiție esențială a unei reconstituiri epice și nu doar sentimentale a acesteia. Există o dimensiune carnavalescă în romanul Danei Dumitriu, care nu ține atît de frecventa temă a lumii ca spectacol, cît de un mod specific de a percepe realitatea, caracterizînd, fără excepție, toate personajele, de la
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
depășește tradiția, sincronizîndu-se cu evoluția prozei noastre contemporane; prin construcție și scriitură, ca și prin știința topirii informației istorice în aliajul ficțiunii romanești, Prințul Ghica este placa turnantă a scrisului Danei Dumitriu care, cu acest roman, își înnoia substanțial formula epică, configurînd un ansamblu narativ dintre cele mai interesante: este cartea-efigie a Danei Dumitriu.
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
el a cunoscut o consacrare internațională în 1962 cu Suna no ona (Femeia nisipurilor) - filmul cu același nume, realizat în colaborare cu Teshighara Hiroshi, fiind premiat în 1964 la Cannes. Numeroasele romane și povestiri ce au urmat au o linie epică asemănătoare: un bărbat de vîrstă și condiție socială medie este, în urma unui eveniment neprevăzut, smuls cu brutalitate din rutină. Odată declanșat procesul de ruptură, eroul rătăcește prin labirinturi. Parcursul e susceptibil de lecturi plurale, căci Kobo Abe se joacă simultan
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/13555_a_14880]
-
Ca-n vremile de-odinioară,/ Când sabie și jaf era în țară/ Românii se retrag în munți. Presupunem că dintr-un scrupul asemănător, al prezenței sectorului literaturii pentru tineret, figuează în Dicționar Constantin Chiriță, recomandat de Marian Popa pentru "invenția epică luxuriantă, ce se "sprijină pe un limbaj clar și pe o oralitate fluentă. Autorul a primit, însă, premii ale Uniunii Scriitorilor pe anii 1965, 1966, 1971, 1974... Să luăm, însă, ca paragon, proza, sector bogat al literaturii române, unde existența
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
traversează cu autoritate peisajul literaturilor cu iscusința identificărilor și a localizărilor de o inepuizabilă luciditate. Cercetările se întind și se adâncesc generos, până într-atâta încât o dată deprinsă dimensiunea răspândirii și cuprinderii, traseele exegezei se transformă într-o adevărată pulsație epică. Dacă, așa cum am văzut, cartea se deschide sub semnul unei esențiale întrebări, paginile care formează Introducerea se constituie într-un autentic ceremonial al întrebărilor. Este Dosoftei versificator sau poet? A avut el har sau a practicat poezia din rațiuni străine
Tensiunea lecturii by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13769_a_15094]
-
un an de la dispariție, o expoziție de pictură cu totul specială. Deschisă la Galeria Simeza, această formă de evocare, de resuscitare a memoriei și de mărturisire publică a unei prietenii suspendate prematur de către un destin abuziv, nu este o construcție epică în jurul unei prezențe umane și culturale atît de active în ultimul deceniu, așa cum a fost Irina Nicolau, o descriere mai mult sau mai puțin documentară, chiar dacă este vorba despre o expoziție de pictură, ci o încercare de a circumscrie în
Exuberanță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13827_a_15152]
-
o carte, deși la noi scriitorul ar fi scandalizat "să i se umble în text". Și-l poate închipui cineva pe Nicolae Breban acceptînd ca un editor să-i taie din burțle digresive ale romanelor pentru a cîștiga în coerență epică? Sau un tînăr primind manuscrisul la refăcut după sugestiile unui redactor meseriaș? Sau vreun literat trudind răbdător prin arhive și biblioteci pentru a scrie "la comandă" biografia unei personalități a culturii noastre, cînd e mult mai simplu să faci volume
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13808_a_15133]
-
destule lucruri ascunse. Caragialeta* și Caragialeta bis** sînt, la prima vedere, niște traduceri din piesele, momentele și schițele lui Caragiale în limbajul poetic al lui Șerban Foarță. Implicit, un portret al României de la 1900 făcut din comentarea lirică a ilustrațiilor epice lăsate de nenea Iancu. În realitate miza este mult mai mare. Dincolo de raportarea la opera lui Caragiale, Șerban Foarță intră în dialog (direct sau aluziv) cu alți poeți români dinainte și de după Caragiale și face o demonstrație de poetică aplicată
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
cu o circulație într-o mică parohie, a fost creatorul semioticii, Roland Barthes. De la Plăcerea textului, el și-a modificat unghiul de percepție și limbajul. Fragmente dintr-un discurs amoros este o carte splendidă, cu o lizibilitate maximă, un scenariu epic (un scenariu al ideilor, bineînțeles). Aș putea zice chiar: un roman sentimental despre modelele (fantasmele) discursului romanesc sentimental... Cine mai citește, azi, pe Jean Ricardou, cel care teroriza în anii ’70 congresele, colocviile universitare?.. Un alt mare critic, după Roland
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
fenomen aproape unanim acceptat. Dovadă, între altele, interesul pentru genurile biograficului (jurnal intim, eseul biografic, memorialistica, biografia ca atare) în critica occidentală. Optez azi, ca și ieri, pentru o critică de tip complex, o critică creatoare, lizibilă, cu un fond epic (pentru a fi înțeleasă, poate chiar pentru a-și seduce cititorul), o critică literară care a trecut prin spațiul noilor metode și și-a regăsit autoritatea și lărgimea de spirit. Prin ‘lărgime’ înțeleg capacitatea criticii de a cuprinde toate palierele
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
nici nouă, nici veche, ci doar un alt fel de convenție? E.S. Totu-i convenție, chiar și acolo unde scriitorul respinge deliberat, programatic convenția. Este diferită, întortocheată, cum zici, proza actuală? Poate. Speram ca postmodernismul să însemne o întoarcere la epic. N-a fost așa, nu-i așa. Este o autoreferențialitate care se complică la infinit. Romanul și-a pierdut din această pricină cititorii. Faptul este evident. Când intri într-o librărie franceză, vezi că ceea ce domină nu este romanul (ca
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
observat această tendință încă din anii ’70. În locul lui a apărut mitul teoreticianului, mitul profesorului. A dispărut și el. Ce putem aștepta? O întoarcere a romanului. Condiția este ca, după ce a trecut prin experiența postmodernismului, romanul să se întoarcă la epic. Nu zic la realism, la narațiunea de tip secolul 19, dar la condiția omului. Am spus și în alt loc, aștept cu ardoare romanul care să înceapă cu propoziția celebră: la 5 mai 2003, la ora cinci după-amiază, marchiza ieși
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Cota unei cărți este stabilită acum de Bernard Pivot (sau, mă rog, de cel care i-a luat locul la Apostrophe), nu de foiletonistul de la Mercure de France. S-au schimbat vremurile. Opere fără temă, fără personaje, fără acțiune, fără epic, fără idei, fără filosofie, fără punctuație? Da, există (îmi amintesc că Philippe Solers a scris un roman care de la început la sfârșit avea o singură frază, fără punctuație, bineînțeles!), poate exista orice. Problema este cine o publică și, dacă o
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
a formulărilor, culoarea scenelor evocate cu mijloace economice, dar cu perfectă stăpînire a mijloacelor căci Florin Manolescu nu este aici numai istoricul literar sagace și elaborat din cartea sa binecunoscută despre Caragiale, ci și prozatorul care-și regizează savant construcțiile epice din Misterul camerei închise... Autorul explică în Introducerea enciclopediei sale principalele criterii de alcătuire și structura articolelor, inclusiv motivul pentru care include autori din Israel, dar nu și emigrația etnică din alte țări precum Germania (justificarea este că autorii din
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
fost puțin comentat, iar cineva dintre cei care au făcut-o au văzut în el o expresie a epuizării literare a scriitorului. Nu am avut, citind romanul, același sentiment, chiar dacă și pe mine m-au nemulțumit repetările, discursivitatea, rarefierea substanței epice, resimțită pe alocuri. Sunt păcate în care Breban cădea și mai înainte, dar se răscumpăra de fiecare dată, cum o face și acum, prin forța de a-și proiecta cititorul într-un univers propriu, inconfundabil. Prin mizele mari tematice puse
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
unor fragmente monologice, direcționate ( " Ce-a făcut subiectul ieri", "Cum preparați porcul?") și orientate către descoperirea particularităților de pronunție, a trăsăturilor gramaticale și lexicale regionale. Interesante erau și unele înregistrări fidele de texte folclorice, mai ales antologia de proză populară epică a lui Ov. Bîrlea, din 1966, în care totuși textele erau tot de tip monologic: narațiuni bine constituite, destinate producerii repetate, depărtate deci de oralitatea dialogului spontan. S-au mai publicat în ultimii ani, dar nu cu destinație lingvistică, unele
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
I). Pentru cei care îi cunoșteau volumele anterioare, Călătorie în Uriaș este, în mare parte, o surpriză: cartea conține trei poeme lungi sau grupaje de poeme legate, nu prin aceeași temă, ci, și aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
mare parte, o surpriză: cartea conține trei poeme lungi sau grupaje de poeme legate, nu prin aceeași temă, ci, și aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și valoare. Primul poem, cel
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]