114 matches
-
învățăturii creștine o interpretare burlescă, o dovadă fiind problematica abordată, original, în legătură cu posibilitatea recăsătoriei, statutul mariajului și virtutea castității, acordă literei mai multă valoare, neglijând spiritul textului, de aici și comicul debordant. Târgoveața are cu siguranță în construcția sa ceva epicureic, fizicul ei trădează vitalitate, poftă de viață, dinamism, și încearcă să găsească o justificare pentru propria imoralitate în textele scripturistice. Perceperea ei drept o figură simbolică a carnalității i-a determinat pe unii critici literari, paradoxal, să afirme că personajul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ca fenomen complex, dezvăluie nevoia omului, din toate timpurile, de a-și imagina multiple fețe ale lumii percepute. Astfel, imaginația a fost definită ca "facultatea pe care o are spiritul de a produce imagini" 7. "Viziune asupra lumii", așa cum credeau epicureicii, "afecțiune a corpului", în concepția lui Descartes și a raționaliștilor, "stăpână a înșelăciunii și falsității", după Blaise Pascal, imaginația are ca nucleu gnoseologic puterea de a crea 8. Imaginarul, ca modalitate de creație și ca evadare din chingile individualității 9
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca rezultat inevitabil sustragerea atenției de la ceea ce textul biblic tratează în primul rînd: mărturisirea vinovăției personale" [Dicționar biblic, 1995:989]. În pofida acestei tacite interdicții, nu puține au fost tentativele raționale de a explica geneza răului în lume, începînd de la concepția epicureică și augustiniană pînă la cea a Teodiceei lui Leibniz. În timp ce teologica sugerează că păcatul nu poate fi cunoscut cu mijloace obiective, că el "se scoate pe sine în evidență" (Kierkegaard), o logică iscoditor-profană ne-ar putea sugera că, dacă în afara
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sensul unei călătorii spirituale totale. Nu e ușor de conciliat spiritul vagabond al strămoșilor cu neliniștioarea imobilitate moldavă, ambianța intelectuală a vremii, de sorginte germană, care îndemna spre meditații sfîșie toare în jurul "iernii lui Dumnezeu", cu bovarismul diletant, estetic și epicureic, în cea mai pură tradiție franceză... Ne amintește cumva de Amin Maalouf care, în Identités meurtrières, scria: "Mi se întîmplă uneori să-mi fac ceea ce aș numi 'examenul de identitate', așa cum alții își fac examenul de conștiință"... Exilul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
urme: nu s-a p]strat nici o oper] a lui Chrysippos, iar de la Epicur au r]mas doar trei sumare și o colecție de „doctrine cheie”. Poemul lui Lucrețiu, Despre natura lucrurilor, ne ofer] o prezentare destul de complet] a principiilor epicureice, deși nu prezint] multe informații cu privire la doctrina etic], iar Cicero ilustreaz], într-un mod foarte competent, tr]s]turile centrale ale sistemului epicureic, ale stoicismului, precum și ale concepției sceptice adoptate de Școală lui Platon din secolele al III-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de „doctrine cheie”. Poemul lui Lucrețiu, Despre natura lucrurilor, ne ofer] o prezentare destul de complet] a principiilor epicureice, deși nu prezint] multe informații cu privire la doctrina etic], iar Cicero ilustreaz], într-un mod foarte competent, tr]s]turile centrale ale sistemului epicureic, ale stoicismului, precum și ale concepției sceptice adoptate de Școală lui Platon din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr. În rest, dovezile existenței erei elenistice - care include alte școli minore, cum ar fi cea cinic] - trebuie culese din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
formalului diagnostic, nu dă din mînă a lehamete, dar schima lui acră, de murătură cam răsuflată spune totul. Îi spune totul medicului. Hai, dom'le, revine acesta, nu-i chiar atît de negru, ce Dumnezeu! Pacientului nu-i servește la nimic epicureica încurajare, dar, mde, n-are ce face. Nu vrea să-și indispună curantul și, brusc, îi arde-un rîs (homeric, ar zice portarul de la Socola) și-ntinde mîna după pastile. Adică, hai, lăsați, dați-mi pastilele și nu mai faceți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ale lui D. Apropiindu-se și de dramaturgie, criticul detectează în „temele-obsesii” din unele piese ale lui Horia Lovinescu o sursă existențialistă. Cea mai surprinzătoare imagine este aceea desprinsă din scrisorile lui V. Alecsandri, mirceșteanul fiind înfățișat nu ca un epicureic, răsfățându-se într-un regim de confortabilă luminozitate, ci ca o fire încercată de neliniști și exasperări ascunse, un poet trăind adevărate „drame ale creației”, pe care caută să le depășească printr-un subtil „ritual” de provocare a Muzei. De
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
atât cauzele râsului, cât efectele acestuia. Din acest punct de vedere, teoria râsului înjositor, batjocoritor și periculos, teorie inițiată de Platon, proclamată de Biserică, insinuată și la Descartes și Hobbes, intră oarecum în contradicție cu cea a râsului benefic, relaxant, epicureic, terapeutic. Se poate spune că această din urmă concepție pornește de la Hipocrate și va fi pusă în circulație de spirite ale Renasterii precum François Rabelais, Michel Montaigne și Erasmus de Rotterdam dar și de filosofi precum Kant, Baruch Spinoza, Nietzsche
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nic., IV, 9). El posedă într-adevăr înlăuntrul său ceva ce nu poate, firește, să împărtășească dintr-o dată. Grecii de mai tîrziu s-au înstrăinat din nou de contradicția dintre interior și exterior ce ieșea la lumină în ironia socratică. Epicureicii concepeau ironia ca pe o expresie a trufiei și a lăudăroșeniei 28. Învățătorul lui Cicero, epicureul Zenon, îl numea chiar pe Socrate un măscărici (scurra Atticus)29. Ironia socratică este o mare ironie dacă, în general, poziția lui Socrate este
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
astfel, în acest stadiu al evoluției sale, să nesocotească caracterul pozitiv al ironiei socratice. Chiar și mai tîrziu, (1846), el îl declară pe ironist un om glumeț (Papirer, VII, 1, p. 27). Asta ne amintește de acel scurra Atticus al epicureicilor. Dealtminteri, el și-a ameliorat concepția în scrierile de mai tîrziu, cum vom arăta ulterior. Kierkegaard l-a nedreptățit, în opera sa de tinerețe, nu numai pe Socrate, dar și pe Schlegel. Potrivit lui Kierkegaard (și Hegel), împrejurările ar fi fost
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
psihice și morale (căsătorie, libertate, iubire, tinerețe). Începând din așa-numita perioadă intermediară a republicii, cel puțin unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe Vestaxe "Vesta"; Romulusxe "Romulus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Vitae, VII, 31), trezind În el acea dragoste pentru filozofie care, peste câțiva ani, Îl va Împinge să se stabilească la Atena (312/311 Î.Hr.). Aici, confruntându-se cu marile tradiții filozofice ale trecutului și ale prezentului, platonică, aristotelică, epicureică - să le amintim doar pe cele principale -, formulează acea doctrină care va reprezenta una dintre axele de susținere ale culturii și spiritualității lumii antice. În ea, noțiunea fundamentală de Logos, ca principiu care pătrunde totul, și ideea conexă de providență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind elogiată ca esență a existenței, dătătoare și de suflu poetic. Poemele din culegerea Pe scara unui gând (2000) „adaugă un cerc nou de vârstă” (Constantin Cubleșan), marcând cultivarea timbrului reflexiv, a dialogului cu divinitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]