128 matches
-
pe această linie - bunăoară, „Gînduri spre o mai limpede înțelegere a problemei mîntuirii“ de Marcel Avramescu, alias urmuzianul ezoterist Jonathan X. Uranus, alias viitorul preot ortodox Mihail Avramescu (colaborator la Ulise, Radical și Bilete de papagal, dar refuzat pentru „confuzie epigonică” la poșta redacțională a revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pot apare niciodat? �ntocmai toate condi?iile (ne)(re)cunoscute �n care acestea au avut loc. Nu se mai repet? �cre?terea oră?ului Chicago� pentru sociologii �?colilor de la Chicago� (Hegel aprecia c? istoria se repet?, dar �n forme comice, epigonice �). Nici un eveniment, fapt, act nu se degaj? �de la sine� �n raport cu toate celelalte. �Importan?a� unui fapt, �semnifică?ia� lui �deosebit?� pot fi apreciate �n acest fel de c?tre cei care �i povestesc un fapt care a avut
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
spiritul național”, care s-a format de-a lungul secolelor. Totuși N. Iorga nu putea să nu integreze dezvoltarea națională, socială și culturală a României în curentele și tendințele europene. În general însă, colaboratorii revistelor lui Iorga produc o literatură epigonică, minor romantică, paseistă, idilică, didacticistă și mistică. Prin conservatorismul estetic al directorului și prin importanța acordată mesajului etic, și această publicație încurajează literatura minoră, cu atât mai mult, cu cât nu mai beneficiază de prezența constantă a unor scriitori precum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288391_a_289720]
-
riscul operării cu functori lirici imediat recognoscibili, preferând să rămână fidel modelului modernist, recunoscut de altfel în elementele de paratext (a se vedea, spre exemplu, motto-ul extins al cărții, selectat dintr-un cunoscut poem al lui T. S. Eliot). Epigonic, actantul liric își poartă "frunzele de aur ale durerii", până se transformă în cuvinte "care există și luminează întunericul", se entuziasmează de sângele devenit "cerneală de scris" (Sângele mă părăsi mă striga) și de Mâna scriitoare, un fel de alteritate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Yeats, Stefan George, Walt Whitman. Simbolismul românesc Simbolismul românesc, primul curent sincron cu cel european, nu a fost un fenomen de imitație a școlilor simboliste franceze, ci manifestarea unei atitudini estetice moderne, născută din tentativa de a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ș.a. se mișcă între confesiunea sentimentală și vibrația protestatară; deziluzie și elan, dezgust și indignare se articulează patetic, schema antinomiilor tranșante, violente fiind de altfel extrem de uzitată. Și înrâurirea lui Eminescu, poet pentru care aici există un cult, se răsfrânge epigonic. La rândul lor, prozatorii „decupează” din realitate fapte diverse, întâmplări ieșite din comun. Nuvelele și schițele publicate sunt populate de oameni roși de mizerie, suferințe și vicii, văzuți cu milă, duioșie, exasperare, revoltă, ca victime ale unei societăți imorale. Teza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
Trebuie precizat, imediat, că ideea de canon este tot mai respinsă, mai contestată. Și atunci se pune o întrebare fundamentală, crucială, și pentru studiile literare românești: de ce ele ar fi neapărat obligate să se alinieze docil-sincronic (unii ar spune mimetic, epigonic) exclusiv canoanelor occidentale? Faptul că acestea resping sintezele personale, că istoriile literare, în Vest, sunt exclusiv fragmentare, poate constitui, în toate împrejurările, un îndreptar, un reper și o obligație pentru toți autorii, români și ne români, fără excepție? Nu sunt
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de alta de a scrie în perspectiva unei tradiții culturale ajunse la un anumit stadiu de dezvoltare. Iar acesta poate prezenta sau nu și decalaje față de nivelul occidental actual. Și, în definitiv, de ce destinul criticii românești ar fi doar unul epigonic și soarta sa ar fi doar să imite la infinit numai modelele apusene? O astfel de reacție se înregistrează, fugitiv, anterior, și la G. Călinescu, în Istoria literaturii române. Bineînțeles, o dezbatere sistematică a problemei este necesară. Sigur că nimeni
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
încearcă în 1939 și 1940 o revenire, au trecut neobservate. Destul de incert încă de la început, legat de mișcarea „Literatorului” în ceea ce a avut aceasta mai caracteristic în prima ei fază, autorul era de pe atunci un uitat. C. compune o poezie epigonică; a imitat, după Macedonski și Mircea Demetriade, imagistica intens colorată - la el de o somptuozitate prețioasă -, căuta demonismul, magia, evadarea în paradisul artificial al visului (Demon negru, Diamant negru, În largul mărei). Recuzita simbolismului era folosită din plin pentru o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286076_a_287405]
-
fusese citit cu interes, în zorii formării lor, de Mihail Sadoveanu, N. Iorga, Gala Galaction ș. a. Mai publică, prelucrate, alterate, basme și legende, editează începând din 1878, cu modificări și adăugiri de la o ediție la alta, Dorul inimei, culegere amintind epigonic de Spitalul Amorului a lui Anton Pann, unde sunt agregate versuri populare, romanțe, „cântece de dor și amor”, cuplete, poezii de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Al. Sihleanu ș. a., versificări proprii, traduceri. Era de așteptat să aleagă spre a traduce Crimele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
evolua rapid, omul nu și-a mai găsit locul, supraviețuind propriei legende de fondator cultural. Poezia lui V. poartă, adânc încrustată, pecetea unui gust de epocă. Vizibile mai mult decât oriunde în erotică, înfluențele vin dinspre lirica neoanacreontică, dinspre clasicismul epigonic italian și „mica poezie” franceză de sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat, Évariste Parny, Jacques
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
secolului al XX-lea, în special cea de după 1918, e considerată din perspectivă îngust ideologică, de pe poziții naționaliste rigide și în spiritul conservatorismului estetic radical. Modalitățile artistice noi, moderne sunt respinse tranșant și menținute în atenție cele tradiționale, oricât de epigonice. Tudor Arghezi e pus la stâlpul infamiei și sunt apreciați cu bunăvoință, chiar elogiați, autori submediocri. Însă contribuția la cunoașterea literaturii de până la 1900 rămâne substanțială. Dintr-un curs a rezultat Istoria literaturii românești. Introducere sintetică (1929). De ordinul zecilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
fapt, în conștiința publică și spirituală românească, mai multe Europe. La limită, ele sunt, nu o dată, străine unele de altele. Uneori, chiar contradictorii. S-au făcut și la noi ca și în Occident de altfel, dar în stil mult mai epigonic și compilativ destule speculații pe această temă. S-au definit, de fapt s-au notat mecanic, o serie de valori specific europene. S-a vorbit, bineînțeles, și de existența unui spirit european. Ca să nu mai spun de mentalitatea europeană, adesea
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
tărie. Ceea ce dorim este a produce cât mai multe creații reale și autentice. Ele vor fi atunci și specifice, ținând seama că specificul național este în același timp și un proces organic, evolutiv. pe scurt, nu dorim o cultură pur epigonică, imitativă, în bătaia tuturor modelor culturale europene. După cum suntem departe, foarte departe, și de idealul culturii etniciste, izolate, adesea șovine și intolerante. Idealul nostru este o sinteză de influențe occidentale constructive și de inițiative proprii, locale și originale, care se
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
Alecsandri, își plânge sentențios și retoric nefericirile, iubirea destrămată. Rarisim, clișeul este abandonat și se ivesc versuri ceva mai energice, cu o anume inventivitate imagistică. În Țara, unde tutelar este spiritul lui V. Alecsandri din Ostașii noștri, C.-P. narează epigonic, banal, episoade ale Războiului pentru Independență, făcând declamator apologia bravurii și a iubirii de țară. O „istorie critică”, Războiul neatârnărei (1913), relatând „asaltul și luarea Griviței”, și paginile autobiografice intitulate Amintiri din viața-mi, publicate postum în două volume (1944
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286062_a_287391]
-
D. Gusti Îi mai include pe H. Stahl, Petre Andrei, G. Marica, V. Bărbat și se continuă cu reconstrucția instituțională Începută după 1989 și aflată În plină desfășurare. Cu certitudine, trebuie reținute următoarele aspecte: sociologia românească nu s-a afirmat epigonic, ci ca partener valabil de dialog În status nascendi al sociologiei europene. Iată aportul sociologiei la construirea unui spațiu european al cercetării sociale de care Încep, tocmai acum, să vorbească unele Înalte autorități din structurile europene. Sociologia românească nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
tirului, țintele lui fiind selectate preponderent din rândul criticilor tineri, lipsiți de influență politică și deci de posibilitatea de a reacționa pe linie socială sau administrativă. Cică niște cronicari... mai conține un dialog cu Toma Pavel despre „călinescianism” ca fenomen epigonic: deși perspectiva este lucidă și echilibrată, epoca l-a receptat fie drept scandalos, fie plin de curaj. Următoarele volume de cronici - Colocvial (1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), Explorări în actualitatea imediată (1978), Noi explorări critice (1982), De la imperfect la mai puțin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
o operă care a germinat neîntrerupt. Recunoscut ca întemeietor de dinastie literară cu mulți descendenți, mai mult sau mai puțin loiali, mai mult sau mai puțin originali, Caragiale este scriitorul român a cărui posteritate nu s-a redus la valuri epigonice, ci a constat în revalorizări și fructificări de mari intuiții, între care absurdul și "texistența" (Mircea Cărtărescu) sunt cele mai evidente. În acest scop, cartea este structurată astfel încât constituirea corpusului literar postcaragialian să se poată face gradual, prin depistarea urmelor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imaginarului caragialian, un fel de matrice cromozomială unică și irepetabilă, dar ale cărei gene se pot regăsi la descendenți din aceași dinastie literară. Depistarea în miniatură a aceluiași corpus imaginativ este practic imposibilă sau, mai grav, ar ilustra un fenomen epigonic neproductiv și neonorant, în sensul că ar sugera facilitatea imitării modelului, diminuându-i, implicit, valoarea. Însă recontextualizarea unor tipuri puse în valoare de Caragiale, precum cel al lui Mitică, al demagogului, al pseudosavantului etc., reabordarea unor teme recognoscibile din patrimoniul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încadrare dezvăluită de lectura critică intertextuală care permite, pe baza unor "asociații memoriale"46, constituirea unui corpus mai larg de texte relaționate caragialismului. Din această perspectivă, suntem îndreptățiți să afiliem atât scriitori care se plasează mai mult sau mai puțin epigonic sub "mantaua" lui Caragiale, precum G. Ranetti și Al. O. Teodoreanu, cât și scriitori remarcabili prin originalitate, însă având conștiința succesoratului, cum ar spune Monica Spiridon care își prefața revelatoriul studiu Melancolia descendenței prin această departajare : "Memoria antecesorilor este privilegiul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
analiza operelor care pun în evidență "incidența cazurilor de transmutație creatoare" (Dan Grigorescu). Paleta intertextualităților nu se restrânge la simpla citare sau pastișare a elementelor constitutive ale imaginarului caragialian, ci dezvăluie raporturi de continuitate care nu presupun nimic degradant sau epigonic. Independența față de modelul asumat se verifică în maniera originală de prelucrare și revalorizare a unui patrimoniu literar, recunoscut ca atare. Dintre coordonatele caragialismului, marcate pe axele tematice, tipologice și expresive, vizibil recurente în dramaturgia și în proza românească sunt cele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
face domnu Jenică la Bacău. Atâta îț spun Jenică.143 Așa cum precizam, Al. O. Teodoreanu se dovedește astfel un sârguincios "ucenic la clasicul" Caragiale, a cărui lecție de încondeiere și arhivare a vorbirii "moftologice" și-a însușit-o temeinic, nu epigonic, ci în semn de prețuire și confirmare a validității modelului. Spre deosebire de situația din multe proze scurte ale lui Al. O. Teodoreanu, relativ puține aspecte lingvistice din scrierile impregnate de un suav umor patristic ale lui Damian Stănoiu amintesc de limbajul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alte coordonate istorice și de idiostil. Am arătat deja că aceste suprapersonaje s-au dovedit, de altfel, cele mai fertile mărci ale caragialismului, trecând definitiv în patrimoniul valorilor atestate și reciclate printr-o activitate productivă de resemantizare, în afara oricărei intenții epigonice. În capitolul respectiv anunțam că exemplificarea recurenței acestor personaje epitom în literatura postcaragialiană poate fi completată cu ipostaze ficționale din proza scriitorilor târgovișteni. În cazul acestora se poate observa că ceea ce se prelucrează este, de fapt, un construct deja modelat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragialian imaginary creation, a sort of chromosomal matrix that is unique and non-repeatable, but whose genes are recognized in heirs of the same literary dynasty. If a copy of the same imaginary corpus were discovered, one would only notice an epigonic phenomenon that is nonproductive and highly disadvantageous, because it only reveals the facility of imitating the model, thus, diminishing its value. Caragiale's work has not survived due to this kind of imitations, but rather by its being rewritten in
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
memory associations"3, it allows the making up of a larger corpus of texts that are connected with Caragialism. From this perspective, we are entitled to affiliate to Caragialism both those writers who placed themselves in a more or less epigonic manner in this trend, as one could consider the case of G. Ranetti and Al. O. Teodoreanu, and some writers who were remarkably original, but who were aware of being mere successors. Within the latter group there are more categories
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]