142 matches
-
convins de regulile acestei mecanici literare destul de simpliste. Poetica pe care ei o adoptă e din mai multe motive interesantă, și încă din și mai multe precară valoric. Într-o singură formulă, ei ilustrează perfect ceea ce am putea numi un "epigonism web" al ultimului val de autori impus la noi. Și nu - așa cum se obișnuiește - prin ecouri șterse din textele unor Marius Ianuș, Dan Sociu sau Claudiu Komartin, ci prin ample encomioane incantatorii adresate când acestora, când altora, obscuri, dar suficient
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat în primul rând cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
trece cu ușurință. Ea contează deopotrivă în demersul mai general avangardist al momentului de reformare a limbajului liric românesc prin elemente cert înnoitoare, ca și în evoluția propriei personalității a poetului, ca încercare (și reușită) de autodepășire, în sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care le ia față de universul Restriștilor, această carte conservă totuși date esențiale ale unei sensibilități elegiace, neliniștite. Ele transpar îndeosebi în reinterpretările expresioniste ale unor elemente constitutive universului imaginar al cărții
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
subtilități, pe seama falsificării cântarului adevărului. Teza la care ajunge, finalmente, Vattimo este aceea că arta, nefiind adevăr, este întotdeauna un fenomen epigonic. Și de astă dată, meritul de a fi pus problema i se atribuie lui Nietzsche, în sensul că epigonismul îl împiedică pe om "să producă o noutate istorică veritabilă; mai cu seamă îl împiedică să aibă un stil specific, fapt pentru care acest om e constrâns să-și scoată formele artei sale, ale arhitecturii sale, ale modei, din marele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ale modei, din marele depozit de costume teatrale care a devenit, pentru el, trecutul"95. Vattimo nu are de unde să știe că a existat în cultura românească o minte nu mai puțin ascuțită decât a lui Nietzsche care a gândit epigonismul chiar ceva mai devreme, cu același arsenal de măști și în virtutea aceleiași eterne reîntoarceri, dar fără falsificarea cântarului adevărului. Am putea zice, forțând lucrurile (în sensul unei lecturi postmoderne), că Nietzsche este un postmodernist avant la lettre, pe când Eminescu un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ocultarea adevărului, pe când transmodernul nu are nevoie de sofistica morții lui Dumnezeu, căci e prea realist ca să se complice cu o imposibilitate ontologică. O asemenea trăsnaie nu i-ar fi putut da prin minte lui Kant. Să încercăm a confrunta epigonismul transmodern eminescian cu cel postmodern nietzschean, sau mai exact spus cu modul receptării lui de către filosofii diferenței. În 1870, Eminescu tipărea în "Convorbiri literare" poema Epigonii. Poetul preluase termenul tot din literatura germană, cum va face și Nietzsche, dar cei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
eternă, poate, într-adevăr, să iasă din "centralitatea" lui Dumnezeu și să intre sub cea falsă a diavolului, care nu se vede, deoarece el este Nimeni. Primejdia aceasta a văzut-o, în schimb, Eminescu, chiar prin tratarea comună a temei epigonismului. Epigonii săi, spre deosebire de ai lui Nietzsche, sunt doar măști râzânde, sub care străjuiește nimicul: "Iară noi? Noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; / Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer". Iată, așadar, o cu totul altă rebeliune filosofică decât la Nietzsche, nu mai puțin radicală, implicând toate datele rupturii de metafizică 99, inclusiv ideea morții Demiurgului, a eternei reîntoarceri, a epigonismului. Din păcate, Occidentul păstrează o ignoranță intermitentă față de alte culturi, iar cărturarii români, complăcându-se în epigonism (sincronism), refuză a vedea comoara din propria casă. Deși postmoderniștii îi dau dreptate lui Nietzsche și-l ignoră pe Eminescu, se dovedește că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
filosofică decât la Nietzsche, nu mai puțin radicală, implicând toate datele rupturii de metafizică 99, inclusiv ideea morții Demiurgului, a eternei reîntoarceri, a epigonismului. Din păcate, Occidentul păstrează o ignoranță intermitentă față de alte culturi, iar cărturarii români, complăcându-se în epigonism (sincronism), refuză a vedea comoara din propria casă. Deși postmoderniștii îi dau dreptate lui Nietzsche și-l ignoră pe Eminescu, se dovedește că Nietzsche, cel interpretat de postmodeniști, e pierzător, iar Eminescu câștigătorul încă ignorat. Și asta se vede din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
el a visat la apariția supraomului și a rezultat subomul sau omul recent postmodern. Atât de apropiat de Nietzsche în critica vechii antropologii și a metafizicii, Eminescu se desparte de acesta decisiv. Piatra lor de hotar poate fi și critica epigonismului. Poetul român dă credit înaintașilor iar nu epigonilor. Punctul de divergență este credința. Epigonii lui Eminescu sunt "moderniști" și, deopotrivă, "postmoderniști". Raportându-se la istorie, ei vor progresul cu orice preț, precum Cațavencu al lui Caragiale, iar în plan real-istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
epigoni, cei îmbătrâniți înainte de vreme, prostituați, stâlpi de cafenele pariziene care se-ntorc să fericească norodul cu chipul lor isteț de oaie creață. În poezie, este vidul din cuvintele ce din coadă or să sune. În acest mod percepe Eminescu epigonismul. După opinia lui, fantasma pictorului, ca și a poetului, nu este condamnată la diseminare decât atunci când e fără arheu, când răceala reflecțiunii copleșește fantazia. În scrisoarea către Iacob Negruzzi (însoțitoare a poemei Epigonii, Viena 5/17 iunie 1870), spune: "Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a descoperit peste 70 de heteronimi creatori. Dar aceasta e o întărire, iar nu o pierdere de identitate. Din păcate, în individualismul postmodern tendința e dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină omul este unic, cu o identitate inconfundabilă. În artă, epigonismul e pierdere fără regăsire și potențare a identității persoanei, ca într-un carnaval la sfârșitul căruia individul rămâne pe față cu masca, nemairevenind la propria personalitate. Arta e mai mult decât fantasmă, mai mult decât jocul de măști. Revin la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmodernism o constituie cea a moldovenilor, înclinați, prin natura lor, spre deosebire de sudicii de cartier, spre profunzime și gravitate. De aceea, după opinia mea, Moldova (și chiar Ardealul) n-a produs un veritabil curent postmodernist decât cu excepții care țin de epigonism (un Liviu Antonesei, în "filosoficărie", un Mihail Gălățanu, în pornolirică, imitator teribilist al mai "bătrânului" Emil Brumaru, poet de o altă factură decât cea strict postmodernistă, un soi de echivalent liric al jocurilor de limbaj cărturăresco-filosofic ale lui Luca Pițu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fenomenul la Mircea Cărtărescu și la "Cenaclul de luni". Este limpede că Manolescu lucrează cu un criteriu modernist acela al valorii. Dacă îl acceptăm, ieșim din canon și riscăm să-i nedreptățim tocmai pe veritabilii postmoderniști, care stau sub semnul epigonismului. De altfel, valoarea nu mai este un reper pentru cultura postmodernistă. Nici criteriul exclusiv al tehnicilor textualiste nu e suficient de relevant, fiindcă unii dintre scriitori le practică, fără însă a îndeplini alte condiții mai importante, cum ar fi neabandonarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
largi, gustul pentru formatele larg dreptunghiulare ale pânzelor, care permit obiectului să se expună în toat ă splendoarea sa, nestingherit. Paleta coloristică amintește cu si- guranță de unele lucrări ale pictorului francez fără ca, totuși, să ne gândim nici un moment la epigonism. Și Stahi aspiră în felul său către un ideal asemănător celui al pictorului francez, ideal sintetizat de contemporanul său Diderot prin cuvintele: “O, Chardin, ceea ce frămânți tu pe paletă nu e alb, roșu sau negru; substanța însăși a lucrurilor, aerul
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
respingere sau de alienare europeană docilă și lipsită de personalitate. Complexul de inferioritate face încă ravagii. Nu ne vom putea compara și deci integra niciodată după unii Europei. Cultura română ar fi iremediabil minoră etc. De unde fenomene frecvente de satelizare, epigonism, sincronism mecanic, imitație, aliniere docilă la diferite școli europene etc. Invers, se manifestă uneori și un agresiv complex de superioritate, de esență naționalistă, căruia teoria protocronismului i-a dat, sub regimul ceaușist, cea mai directă expresie. Românii ar fi pionieri
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
să spunem , clare și distincte, cu puncte de plecare și de sprijin și în reflexia românească anterioară, consolidate pe parcurs cu toate referințele europene esențiale. Oricât de savante și poliglote. Dar efectiv asimilate și integrate unei scheme de gândire proprii. Epigonismul nu poate duce, în orice domeniu, decât la mimetism mecanic și mediocritate. O notă specifică oricărei culturi minore. În cazul Europei, se amintește, în primul rând, prea puțin de faptul că acest concept are tradiția sa efectivă, bine consolidată, în
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
1941), a ajuns la vârstă deplinei maturități și impunându-se în peisajul literar ca una dintre vocile cele mai personale după război. "Cezar Ivănescu scrie Theodor Codreanu și-a creat un idiom poetic inconfundabil, aproape imposibil de imitat, fără riscul epigonismului și a pastișei. Asta explică de ce n-a creat școală de imitatori precum, să zicem, Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Structura strofică, așezarea în pagină, acele semne de mirare având rostul unei "rame'' supratextuale, concentrarea versurilor (având contrapondere în gustul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu mai este însă o negare a literaturii anterioare, ci o încercare de punere la punct a celei contemporane. Se refuză tiparele de creație, încadrarea în anumite clișee menite să asigure o literatură "de succes"157. E un refuz al epigonismului ("nu invocăm formule consacrate și autoritare, oricât de inactuale sau prestigioase ar fi") și o pledoarie pentru arta autentică, care nu devine modalitate de propagandă a unor idei sau instrument în atingerea altor scopuri. Ideea nu e nouă, dar se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dată romantismului decât o prelucrare a lui. Imaginea spânzuraților a stat, probabil, printre altele, la baza apropierii de Villon, dar la Tonegaru e un villonism jucat, mimat și parodiat ca și restul literaturii. E mai aproape de conștiința postmodernilor decât de epigonism. Structura ironică și parodică e mult mai evidentă în penultima strofă, "Dânsul ținea sub braț un motan/ negru-violet, smuls din noapte;/ trebuia să-i plombeze un dinte molar,/ acum era nemișcat, mort precis". Sunt imagini baudelairiene evident, dar e aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
direct în paginile primelor numere ale revistei amintite, și anume manifestarea spiritului de frondă, o vor face în publicațiile la care reușesc să mai aibă acces după interzicerea Albatrosului. Se ia atitudine astfel împotriva ipocriziei și protecționismului în artă, împotriva epigonismului și se face o pledoarie în favoarea artei autentice. Ideile acestea exprimate în Gândul nostru (numele sub care se continuă, camuflat, Albatrosul) nu sunt, evident, noi, dar, în epocă, se cer parcă enunțate mai mult ca oricând și meritul celor de la
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
psihologică universală. Nici nu se putea altfel, trecutul literar din orice parte de lume are un impact fundamental asupra unui scriitor. Problema este cea a eliberării de obsesii, cea a impunerii propriei identități, pe cât e posibil, inconfundabilă. Depășirea stării de epigonism este condiția existenței celui care croiește drumuri prin spații greu accesibile. Aici este de altfel și cea mai mare dificultate. Ce se poate face ca gestul să nu se repete, să nu amintească de Înainași? De cele mai multe ori creatorul Însuși
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
o lectură, ca la Iași, de pildă. Din discuțiile particulare, ca „tânăr prozator“, am primit, desigur, sfatul de a-mi alege alte subiecte cu care să „intru în Europa“. Eu am fost întotdeauna împotriva subiectelor fabricate, împotriva prefăcătoriei și a epigonismului. N-am înghițit revistele de propagandă ce servesc teme și maniere de a scrie. Am considerat că am trăit într-un Imperiu despre care se pot scrie romane, așa cum Marquez a scris despre dictatura din America Latină. Pe atunci era la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
neplanificabil ci la formele sale strict organizate și, mai ales, la motivarea lor ideologică. Doar acestea pot și trebuie să fie puse în discuție. Ideea directoare centrală: numai personalitatea și originalitatea, în orice domeniu cultural, sunt virtual creatoare. Imitația mecanică, epigonismul și alinierea servilă, minoră, sunt lipsite de valoare. 1. Rănile revoluției culturale Autorul sinistrei revoluții culturale importată din China maoistă, dar intrinsecă marxismului dogmatic și utopic, a fost măturat de valul indignării populare, îndeosebi tinerești. El a fost executat și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
este, pe de altă parte, în mod indiscutabil, încă foarte puțin curent la noi. Dar el reprezintă singura soluție, cu adevărat constructivă și creatoare, în cultura română actuală. Destinul său nu este, orice s ar spune, eterna compilație și pastișă, epigonismul și sincronismul mecanic, servilismul de suiveur intelectual, bătut cel mult pe umeri superior și ca încurajare. Peste tot, deci, concepte și scheme străine, dar ca termen de încadrare, definire și înțelegere a unor teme românești corespunzătoare. Sau care devin semnificative
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]