142 matches
-
Am pierde, atunci, și prospețimea aurorală a Eladei, și adăugirile ulterioare de cultură și sensibilitate; și am cădea în ridicolul "arcadienilor" din Seicento, păstori și păstorițe de operetă. Mișcându-ne printre ruinele antice, le vom reconstitui spiritul nu printr-un epigonism involuntar parodic, ci prin investițiile noastre imaginative, prin "aventuri interioare" mai importante decât excursiile turistice, printr-o reflecție mai consistentă decât o reflectare fidelă (de altfel, imposibilă). Printre statuile ciobite, albite de ploile și vânturile mileniilor, printre coloanele prăbușite ale
Melancolii eline by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8491_a_9816]
-
de eficiență și putere de expresivitate. La Aurelian talentul nu este celibatar. Îi țin companie inteligența, instinctul și vocația. În absența talentului, restituirile sale ar virtualiza impostura, în lipsa inteligenței, interpretarea sa ar fi sub semnul facilului; atrofierea instinctului ar încuraja epigonismul, iar a vocației snobismul. Nimic din toate acestea: Aurelian rambursează muzica într-o manieră cât se poate de curată și cinstită, complexă și deplină, veritabilă și, nu în ultimul rând, încărcată cu discernământ, mai presus de toane ori mode. Există
Spațiul care cîntă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13096_a_14421]
-
Personalități bine conturate, deși antinomice ca demers artistic, ei reușesc să închege un spațiu plastic omogen, al cărui spirit coagulat este însăși contrastul viziunilor. Nicolae Alexi, structural un cerebral de tip apolinic, își construiește parcursul în respectul, dar nu în epigonismul valorilor clasice. În antiteză, Aurel Bulacu, dionisiac convins, optează pentru un limbaj ale cărui repere formale și spirituale le aflăm în modernismul secolului XX. Atașat firesc unor imagini care licitează filonul epic, Nicolae A. Alexi își formulează discursul ca pe
"Niște artiști" by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/11614_a_12939]
-
nu-l mai putem citi altfel decît ca pe un epigon eminescian, deși atunci cînd își publica poeziile muzicale și pesimiste, Eminescu era încă acela de dinainte de 1870, un emul zglobiu al lui Alecsandri și Bolintineanu. Iată două cazuri de epigonism paradoxal. Neșansa lui Agârbiceanu nu se oprește aici. Întîia parte a operei sale, aceea de pînă la război, se încheie cu romanul Arhanghelii din 1913, roman solid, de pionierat realist, care este reținut totuși de către istoria genului doar ca o
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
două coloane, adică de a-i incrimina plagiatul, evident, din Eminescu". Fără a face vreo concesie oneroasă, cercetătorul afirmă, comprehensiv: "Astăzi, cînd realizăm că în epocă eminescianiza aproape fiecare al treilea și că în umbra poetului s-au sufocat de epigonism și condeie mai mari și cu ceva mai multă individualitate, "delictul" Veronicăi nu mai pare atît de grav. Eminescianizările ei sînt mai curînd un fapt sentimental decît literar și sînt dictate de "statutul de iubită" a poetului. Acolo unde alții
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
esteticului, ex(-) centricul O. Nimigean a părut să fie acceptat, cu bilet personalizat, în „loja“ literaturii. E drept că unele voci critice încercaseră, încă de la apariția volumului de versuri nicolina blues (2007), să-l scoată pe scriitorul ieșean de sub umbrela epigonismului optzecist. De pildă, Andrei Terian, care atrăgea atenția că „pactul pe care O. Nimigean îl stabilește cu precursorii săi este fundamental diferit de acela din optzecismul «canonic»“, întrucât „livrescul nu e doar un arc pentru propulsarea propriei viziuni literare, ci
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
-i indica succint pe urmașii piperniciți, purtători de stigmat epigonic, ai celui pe care nemții îl numesc der Alleszerbilder (atoatedistrugătorul). Se înțelege, e vorba de Kant. În schimb, dacă citim eseul domnului Vâlcu, ceea ce sare în ochi nu este atît epigonismul lui Humboldt, cît mai curînd ingratitudinea memoriei noastre culturale, o memorie care îi preferă pe unii și îi uită pe alții, după motive care deseori nu au de-a face cu valoarea gîndirii lor. Dovada cea mai bună este stringenta
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
roua ta de/ înger care ne trece în cele trei ceruri ca pe orbi strada" (Chemarea îngerilor). De altminteri, prezența bardului Necuvintelor se simte adesea în filigranul stihurilor în discuție, care, în pofida acestui fapt, știu să evite, în ansamblu, capcana epigonismului: "zidului îi dai nume de zid/ și te întorci spunînd:/ nu există,/ voi sînteți pietrele -/ dezgropatele cetăți ale ființei.// propria ta mînă care a făcut zidul/ o numești mînă./ dar întorci privirea și zici:/ nu există.//...imposibil - se aude o
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
originali inventatori de lumi și limbaje poetice, au fost imitați, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, de emulii lor, sub neliniștea și presiunea unui trecut prea încărcat de glorie, încât se părea că la umbra acestuia nu înflorește decât epigonismul. Imitând forma în detrimentul conținutului, neuitând obscurul cod ideatic-cultural-filozofic, în absența căruia poezia persană clasică nici nu poate fi concepută, epigonii n-au putut să-i egaleze pe marii creatori de imaginar poetic, dar nici să se îndepărteze de modelele consacrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o lectură, ca la Iași, de pildă. Din discuțiile particulare, ca „tânăr prozator“, am primit, desigur, sfatul de a-mi alege alte subiecte cu care să „intru în Europa“. Eu am fost întotdeauna împotriva subiectelor fabricate, împotriva prefăcătoriei și a epigonismului. N-am înghițit revistele de propagandă ce servesc teme și maniere de a scrie. Am considerat că am trăit într-un Imperiu despre care se pot scrie romane, așa cum Marquez a scris despre dictatura din America Latină. Pe atunci era la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
restrânsă, moda se întâmplă să producă o mulțime de victime. Unele se pot dezmetici, altele nu. O altă capcană ce-l pândește pe tânărul confrate, în legătură cu cea mai sus indicată: afilierea la generație. Insist: formula generaționistă induce nu doar un epigonism lipsit de șanse, ci și un comportament de asistat, năravul de a-ți închipui că dispozitivul cu pricina îți poate asigura izbânda prin simplul fapt că te-ai înscris în rândul membrilor săi. Or, generația e autofagă. Numai câțiva aleși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un volum la concursul național de poezie "Aurel Dumitrașcu" din toamna anului trecut ieșind câștigător ex aequo cu un tânăr poet din Cluj Napoca. În manuscrisul depus la concurs se afla și un ciclu de poeme clasice care ți-a probat epigonismul. Mie mi-ai povestit despre aceste poeme "infamante" la Botoșani și, cu primul prilej, chiar în casă la Lucian Vasiliu l-am pus să ne recite câteva ... După ce ne-a recitat două-trei poeme, verdictul a sunat ca o ghilotină: "Încetezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 326). Un alt posibil „argument” al ignorării ar fi discreția personajului: „Discret personaj al avangardei românești, însă recunoscut ca un ferment și animator, fire profund boemă” (cf. D.G.L.R, vol. II, p. 399). Și, nu în ultimul rînd, prejudecata epigonismului urmuzian. Un „minor discret”, surîzător și bonom, care a trecut - fără zgomot - printr-o avangardă unde Zgomotul și Furia erau zeități tutelare. Volumul Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (apărut în 1931 la Editura Naționala, S. Ciornei cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volum - gen „Criza sacîzului“ (cu observații de efect: „Neputința de a îmbogăți literatura unui instrument e cea mai rea prevestire pentru resursele lui”), verva și rafinamentul lui Costin își dezvăluie, la o lectură atentă, subtilități și profunzimi care exclud deopotrivă epigonismul și lipsa de personalitate, făcînd din el unul dintre cei mai interesanți și mai rafinați autori ai avangardei românești. „Poemele-definiție” grupate în revistă sub titlul ironic de „Științe naturale“, iar în volum - sub titlul altfel „didactic” de Abecedar („Cismarul“, „Tinichigiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de sesizat și de gustat”). Apar și „emuli” urmuzieni: de la epigoni fără har precum Moldov și Madda Holda (Magdalena Binder, sora lui Sașa Pană) pînă la autori afini precum Jacques G. Costin, Grigore Cugler sau Jonathan X. Uranus. Acuzat de epigonism, ultimul va simți nevoia să se delimiteze de model („Către Ionathan X. Uranus, autorul lui Totog”) în Bilete de papagal, nr. 435, 11 iulie 1929, p.3., apud. Ionathan X. Uranus, În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), ediție îngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sale din 1934) Apunake. Florin Manolescu, în a sa Enciclopedie a exilului românesc postbelic, Editura Compania, București, 2002, consideră că „Fără să se poată vorbi de două tendințe clar conturate, înainte de 1989, exegeza (sporadică) din România a pus accentul pe epigonismul acestei literaturi, care ar fi «departe de concentrarea lui Urmuz» (Constantin Ciopraga), în timp ce exilul (Mihai Niculescu, Ștefan Baciu, Monica Lovinescu, Horia Stamatu) a canonizat figura scriitorului, făcînd din el un precursor ignorat al lui Eugen Ionescu, și a transformat «apunakismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să devină adesea explicit. Nu se ferește, uneori, de grandilocvență. E drept, nici nu adoptă epigonismul proustian al unor confrați - dintre care cel al lui Makine a fost bine remarcat la un moment dat de Grete Tartler. La răstimpuri, Quignard strecoară solemne definiții ale artei, ale literaturii, ale mîinii care scrie. Nimic nou, aici. Ultimul lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al dezagregării universale, convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile“ (P. Cornea). - Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul Realismul exprimă, în sens general, năzuința artei de a reflecta realitatea. Sensul specializat are în vedere curentul manifestat în literatură și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
liric bacovian - o subtilă artă poetică - este cea care dă titlul volumului de debut (publicat în 1916), Plumb. Începând cu această poezie, George Bacovia conferă esteticii simboliste românești profunzimea de substanță, de viziune și de expresie, determinând ruptura definitivă de epigonismul eminescian. În tonalitatea gravă a unei elegii existențiale, Bacovia își focalizează viziunea despre lume pe un simbol multisemnificativ, ilustrând astfel o caracteristică a poeticii simboliste. Metalul saturnian, plumbul, impune un simbol referențial, prin excelență antimetafizic. „Cel mai moale și cel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ideilor sociale față de arta propriu-zisă, amestecul utilului cu poeticul, noțiuni care în filosofia lui H. Spencer (utilizat de R.) se exclud. Nega existența unei direcții a „Contemporanului”, relevând discordanța dintre principiile programatice și literatura revistei, de nivel artistic scăzut, prin epigonism eminescian și naturalism, și sublinia inconsecvența ideologică, ceea ce provoacă demonstrația lui Gherea din Direcțiunea „Contemporanului”, privind mecanismul determinării în raportul artă-societate, cu definirea tendinței și a tezei în artă. Ulterior R. a devenit însă colaborator al publicațiilor socialiste „Munca”, „Literatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
în circuitul european de valori). Directorul revistei se străduiește să facă din L. o școală, lecțiile de prozodie clasică și de artă literară urmărind să impună poeziei românești reguli, să fixeze limba și versul. Respingerea lirismului elegiac-intimist, care prolifera prin epigonismul posteminescian, se face de pe poziția poeziei sociale, o poezie „bărbată”, cugetată, izvorâtă din suferință, umanitară. Adevărate texte-manifest sunt poezia lui Macedonski Destul și prefața volumului său de poezii din 1882, apărute aici. În critică Macedonski va contesta poziția lui Titu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
atît spre cunoștințele care alcătuiesc cunoașterea, cît spre modul cum este posibilă și spre instrumentele cu care se realizează ea (sensibilitate, intelect, rațiune). Cu Immanuel K a n t acest tip de filozofare atinge apogeul și, după o perioadă de epigonism kantian, se produce o nouă orientare a filozofiei, de data aceasta spre mijlocul de comunicare a cunoașterii, limbajul (sau limba). Această orientare, începută cu Gottlob F r e g e la sfîrșitul secolului al XIX-lea, devine tot mai evidentă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
neplanificabil ci la formele sale strict organizate și, mai ales, la motivarea lor ideologică. Doar acestea pot și trebuie să fie puse în discuție. Ideea directoare centrală: numai personalitatea și originalitatea, în orice domeniu cultural, sunt virtual creatoare. Imitația mecanică, epigonismul și alinierea servilă, minoră, sunt lipsite de valoare. 1. Rănile revoluției culturale Autorul sinistrei revoluții culturale importată din China maoistă, dar intrinsecă marxismului dogmatic și utopic, a fost măturat de valul indignării populare, îndeosebi tinerești. El a fost executat și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
este, pe de altă parte, în mod indiscutabil, încă foarte puțin curent la noi. Dar el reprezintă singura soluție, cu adevărat constructivă și creatoare, în cultura română actuală. Destinul său nu este, orice s ar spune, eterna compilație și pastișă, epigonismul și sincronismul mecanic, servilismul de suiveur intelectual, bătut cel mult pe umeri superior și ca încurajare. Peste tot, deci, concepte și scheme străine, dar ca termen de încadrare, definire și înțelegere a unor teme românești corespunzătoare. Sau care devin semnificative
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]