901 matches
-
se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de conținutul transmis. În acest sens, se delimitează propozițiile asertorice (dictus) de cele modale (dictus + modus) și, de asemenea, sunt teoretizate principalele modalități: alethice (necesar, posibil, contingent, imposibil), deontice (obligatoriu, interzis, permis, facultativ), epistemice (verificat, indecis, falsificat, nefalsificat) sau opinabile (convingerea, considerația, părerea nedecisă, contestarea)62. Constantin Sălăvăstru constată că, în ceea ce privește eficiența argumentării, "performanța opinabilă a intervenției argumentative polemice este favorizată de parcurgerea gradată a modalităților opinabile de la inferior la superior". Aceasă concluzie vizează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
semnului text și a macrosemnului sistem", artele poetice au o funcție metalingvistică echivalentă cu autoexplicitarea idiostilului (la Arghezi, poeziei Testament îi este atribuit acest rol), așadar facilitează receptarea unui mesaj ambiguizat prin însăși natura lui. Lectorului, în postura de autoritate epistemică (Constantin Sălăvăstru), i se jalonează traseul interpretării "din dorința eului performator de a-l feri de erorile inerente liberei decodări"168. Viziunea lui Arghezi despre literatură este expresia unui spirit poetic intuitiv și modern prin însăși înțelegerea gestului artistic, înainte de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
așadar abordate în mod constant cu referire la capitalism (la societățile "moderne", industriale etc., în funcție de denumiri), ceea ce înseamnă că diversele enunțuri teoretice sunt supuse unei verificări reflexive imposibil de dus la bun sfârșit, de vreme ce această verificare este complicată de decupajele epistemice și condamnată să confrunte materiale și abordări eterogene. Această reflexivitate necesară îi constrânge pe antropologi să nu rețină din societățile "moderne" din centrul sau de la periferia capitalismului după termenii în uz la acea dată decât unele scheme abstracte și generale
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
puncte de vedere critice asupra ancorărilor, ideologizărilor, articulărilor sale. Paradoxal, punerea în criză a economiei s-a tradus în câmpul antropologiei prin curente contradictorii, cel dintâi fiind o anumită refulare a dimensiunii economice a fenomenelor spre o lipsă de demnitate epistemică improprie unui academism cu frontiere din ce în ce mai reduse. Studiile recente se angajează în special pe calea unui simbolism detașat de modelele structurale, din care însă este extrasă analiza situațiilor materiale și care se împarte în doi poli. O atracție pentru sincretismele
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
în cadrul unei perspective afirmate de separare între câmpuri sociale a priori deschise unei multitudini de strategii (familie, rezidență, asociații, sociabilitate etc.) și altele precum munca și înscrierea profesională, care ar sta sub semnul impunerilor globale. Punerea în cauză a decupajului epistemic postulat, care abandonează întreprinderea sociologilor, economiștilor și disciplinelor având ca finalitate gestionarea, a fost propusă doar de puțini antropologi, preocupați de a nu elimina această sferă dintr-un demers antropologic prin definiție "totalizant" privind prezentul societății. În această optică, problema
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
obiective și indică un fel de pistă hermeneutică. Capitolul 3 Industrializare, dezindustrializare* Laurent Bazin Cercetările realizate asupra întreprinderii și a raporturilor de muncă au permis instituirea unor problematici, experimentarea și confruntarea unor metode de investigație care constituie tot atâtea achiziții epistemice ale disciplinei. Progresele științifice au avut loc în prelungirea unei perioade în care munca și sfera producției se impuneau cu evidență atât în ceea ce privește influența ideologică asupra cercetărilor, cât și la nivelul fabricării realităților sociale ca piloni ai definirii statutelor, ai
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
a surprinde actualul, prezentul, contemporanul, formulată succesiv de G. Balandier, G. Althabe și M. Augé, se prezintă acum ca o evidență împărtășită de o largă majoritate de etnologi. Aceste calificative sunt însă foarte des utilizate ca afișaje vide de conținutul epistemic cu care le înzestraseră enunțătorii, utilizarea lor fiind prin urmare înțeleasă ca o tentativă de a conjura marginalizarea unei practici științifice. Exigența ca disciplina să reintegreze terenurile așa-zise "apropiate" alături de o etnologie exotică este de acum acceptată. Dar acest
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
de acum acceptată. Dar acest lucru se întâmplă frecvent: o simplă juxtapunere în care clivajul "apropiat" / "îndepărtat" se poate reproduce, eventual transformat într-o sciziune între diversele avataruri ale "modernului" și ale "tradiționalului". Se face astfel o economie a implicațiilor epistemice ale acestor evoluții, care pot apărea atunci ca simple extensiuni sau aplicații ale disciplinei. Această situație nu este lipsită de urmări, așa cum constata M. Kilani în 1992: "Mișcarea de "repatriere" a antropologiei în societatea ei de origine se complace în
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
axă centrală de problematizare modurile de înscriere a structurilor globale de dominare și de comunicare în câmpul raporturilor interpersonale, reprezentat de nivelul realității sociale în care se concretizează anchetele etnologice. Izolarea antropologiei este astfel întreținută de o serie de blocaje epistemice și de confuzii a căror depășire se dovedește astăzi necesară. Până la urmă, disciplina însăși pare să fi fost folclorizată. Este vorba desigur înainte de toate de o miză științifică internă. Aceasta îi privește însă în egală măsură pe toți actorii care
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
atenția cercetătorilor din domeniul științelor educației încă de la începutul acestui secol. Toți teoreticienii au căutat să dea o semnificație termenului de evaluare, în funcție de cadrul conceptual dezvoltat până în acel moment în jurul acestui act. Astfel, Serard Scallon distinge trei planuri de semnificație epistemică pentru verbul a evalua: * a concepe o procedură de evaluare; * a face practic o evaluare; * a exprima o evaluare. Dicționarul de pedagogie explică termenul a evalua prin acțiunea de a aprecia activitatea intelectuală, a ierarhiza, a „măsura procesele intelectuale ale
Autoevaluarea : o treaptă spre progres by Adriana Apostol, Vergina Șerban () [Corola-publishinghouse/Science/295_a_1372]
-
pe noi perspective privind imaginarul. Pornind de la neacceptarea teoriilor moderne ale imaginarului, am considerat că trebuie reevaluată dezvoltarea universului cognitiv în relație cu modalitatea în care se construiește imaginea despre lume. Relativizarea cunoașterii la imaginea despre lume introduce în construcția epistemică elemente aparținând contextelor psihosociale, culturale, științifice într-un "stop cadru" ce reprezintă statu-quoul științific reflectat de un produs epistemic (carte, idee, formulă matematică etc.), cât și de evoluția inclusă în "istorie". În această formulă relativitatea cunoașterii depășește limitările de prim
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cognitiv în relație cu modalitatea în care se construiește imaginea despre lume. Relativizarea cunoașterii la imaginea despre lume introduce în construcția epistemică elemente aparținând contextelor psihosociale, culturale, științifice într-un "stop cadru" ce reprezintă statu-quoul științific reflectat de un produs epistemic (carte, idee, formulă matematică etc.), cât și de evoluția inclusă în "istorie". În această formulă relativitatea cunoașterii depășește limitările de prim nivel, specifice cunoașterii perceptive (ale "simțului comun"), și include știința cea mai profundă regăsită în întregul univers cognitiv, cum
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
intenție termenul de imaginar în lucrarea sa, el nerealizând o identitate imaginar-imagine, lucru de altfel de neconceput, ci doar reconsideră posibilitatea de cunoaștere a lumii prin imagine. Cea de-a doua este că lucrarea sa nu a aprofundat suficient valențele epistemice ale imaginii și consecințele acesteia pentru știință. Dar nu acesta a fost scopul lucrării. Ea integrează imaginea între celelalte posibilități de cunoaștere, oferind una dintre cele mai diverse și mai ample analize asupra acesteia. În fața unui paradox determinat de multitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
posibilitatea umană de cunoaștere și unde sunt analizați, în principal, doi autori Francis Bacon (idolii) și René Descartes (scepticismul), urmată de analiza cenzurii prin metodă. Importantă este și cenzura metafizică care reordonează universul repunând omul în centrul construcției ontice și epistemice prin Meditationes de Prima Philosophia. Regândirea cosmosului și lupta dintre geocentrism și heliocentrism joacă un rol important în dezvoltarea cenzurii, fiind una dintre elementele importante ale acesteia, atât prin modificarea în structura imaginarului, cât și în componenta modalității (metodei) în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
specifice unei imagini. Încercările de interpretare au determinat o nouă direcție ce surprinde zona inconștientă a imaginarului. Un element important în modalitatea în care este perceput imaginarul este perspectiva lui Mircea Eliade. Filosoful român reconsideră imaginarul, introducându-l între modalitățile epistemice ca o modalitate viabilă de cunoaștere: "Gândirea simbolică nu este apanajul exclusiv al copilului, al poetului sau al dezechilibratului; ea este consubstanțială ființei umane; precedă limbajul și gândirea discursivă. Imaginile, simbolurile, miturile nu sunt creații arbitrare ale psihicului, ele răspund
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Prin aceasta imaginarul uman este o formă primordială de cunoaștere și singura universală. Cele două atribute ale imaginarului îl transformă pe acesta într-un axis mundi al cunoașterii. Direcția lui Eliade este continuată și amplificată de Ioan Petru Culianu. Fundamentată epistemic mult mai clar, acesta viziune universală asupra imaginarului, introduce în aria sa majoritatea acțiunilor omenești. La fel cum Eliade considera că imaginarul prin simbolurile sale se manifestă la nivelul omului indiferent de mediul în care trăiește, Culianu vorbește despre o
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
La fel cum Eliade considera că imaginarul prin simbolurile sale se manifestă la nivelul omului indiferent de mediul în care trăiește, Culianu vorbește despre o unitate de scopuri între universul magic specific Renașterii și cel modern 13. Într-o perspectivă epistemică teleologică nu există diferențe între știința modernă și imaginarul renașterii, iar diferențele ce apar nereprezentând o evoluție, ci mai degrabă o involuție din punctul de vedere al controlului inconștientului și a propriilor fantasme. Astfel putem vorbi despre o universalitate a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cu rol în construcția a eului cognitiv care este de esență imaginară. Limbajului nu este în antiteză cu imaginea dezvoltând o zona a abstractului ca non-imagine, ci dor o altă formă de structurare și dezvoltare a imaginarului. Există la nivelul epistemic al omului o componentă non-imaginativă? În momentul în care gândirea ajunge la nivelul non imaginativ intră într-un moment de colaps, într-o situație apodictică sau paradoxală 17. Într-o astfel de situație căutăm imagini alternative, și încărcăm imaginile simple
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
rezolva o problemă de cercetare normală însemnă a obține anticipatul într-un chip nou, și, pentru aceasta, trebuie rezolvate tot felul de puzzle complexe de natură instrumentală, conceptuală și matematică"19. Imaginarul științific reprezintă totalitatea informației umane și a structurilor epistemice specifice acesteia organizată în scopul explicării raționale a i-mediatului. În dorința de a explica lumea și universul așa cum este el perceput 20, există un moment în care, cu ajutorul limbajului, imaginea ce se formează este organizată rațional, iar descrierea acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
poate decide calea. Geocentrismul întărește această concepție prin plasarea pământului în centrul universului și a omului pe pământ. Odată cu modificarea imaginii cosmosului în viziune heliocentrică se modifică treptat și plasarea omului în lume, el fiind plasat central doar în perspectivă epistemică. Cel de-al treilea rând de probleme sunt cele ce urmăresc descrierea psihosomatică a omului încercând să identifice toate componentele acestuia. Descrierea începe cu partea din componenta necorporală numită suflet: "Sufletul este o substanță vie, simplă, necorporală, prin natura sa
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a treia problemă este aceea a unui animism natural. Sufletul individual, făcând parte din cel universal, participa în mod pasiv la acesta, iar prin interrelație erau într-o stare de coerență perfectă. Perspectiva dublului adevăr duce la separări de natură epistemică între rațiune și revelație. Diferențierea dintre cele două tipuri de adevăr poate da naștere la interpretări asemănătoare celei lui Etienne Gilson care susține că Averroes considera că există un adevăr superior, reprezentat de rațiune, și unul inferior, adevărul religios 127
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în a accepta elementele ce sunt conforme cu natura drept cogitate. Această regulă alături de regula simplității constituie una dintre metodele prin care este creată lumea cogito-ului. Sintagma "așa mă învață natura" este folosită pentru a explica de ce anumite dubitate (elemente epistemice de care ne îndoim) trebuie să devină cogitate și să se integreze în noul univers. Ceea ce este natural poate fi privit la un moment dat ca fiind și corect și de aceea poate fi integrat între adevărurile din interiorul lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
imaginarului științific în totalitatea sa. Teoria idolilor 35 La începutul secolului al XVII-lea existau multe modalități de a privi realitatea. Imaginile asupra lumii ce s-au succedat au creat imposibilitatea de a avea o viziune holistică asupra universului. Limitele epistemice ale fiecărui dintre noi arată că știința se face cu ajutorul imaginației și a fantasticului. Aceste forme ale intelectului uman sunt singurele care pot realiza o imagine holistică asupra lumii. Prin intermediul lor se dezvoltă imaginarul, pierzându-se legăturile cu imediatul. Știința
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cenzură metodică se realizează și una de natură metafizică. Aceste demers este completat în Meditationes de prima philosophia când se realizează o cenzură totală și ego-ul manifestat ca dubito devine singura certitudine și, implicit, singura modalitate de cunoaștere. Dincolo de cenzura epistemică se află cea metafizică care este sursa a întregii metodologii carteziene. Din punctul de vedere al evoluției gândirii autorului, pasul cel mai important este revelația din iarna lui 1619. Ea a fost cea care i-a dezvoltat autorului ideea întoarcerii
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
care nu numai că oferă omului posibilitatea de a-și alege propriul drum, dar îl transformă pe acesta în creator al lumii proprii, al existenței în care se manifestă. Filosoful francez modifică modalitatea de a face metafizică prin introducerea elementelor epistemice, aceasta devenind specifică modernității. Lipsa unei granițe clare între subiectiv și obiectiv, între ontologic și epistemic, reprezintă modul în care se reconstruiește universul, în care omul este integrat în existență ca un cunoscător și ca un creator al cunoașterii. 2
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]