501 matches
-
a pătruns adânc în ce scrisesem, nu l-am transformat în ceva semănând ființei. Sunt curioasă ce va spune Eva despre poemele trimise. Poezie și proză, pentru mine e același lucru. Scriind poemele am jubilat „tragic”, pentru că ele au un epos venind chiar din trauma vieții mele, nefiind totuși niciodată biografie. Mi-am luat, din disperare, libertatea de a ști mai mult decât viața. Cel puțin prin libertatea imaginației sau a destrămării într-o stare de spirit „dureros de dulce”. Eposul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
epos venind chiar din trauma vieții mele, nefiind totuși niciodată biografie. Mi-am luat, din disperare, libertatea de a ști mai mult decât viața. Cel puțin prin libertatea imaginației sau a destrămării într-o stare de spirit „dureros de dulce”. Eposul în poeme e esențial, de la începutul lumii, integrat ca parte a memoriei care e timp, care e mister. 15 iunie. Scrisoare de la Eva (Bonnier): va publica poemele în 1993! M-am bucurat, am luat asta ca pe o mare încurajare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
scriindu-și poemele și excepționalele lui cântece de trubadur. Mi-a comunicat, cu talentul său de povestitor, inefabilul atmosferei, tonul vieții lui Nichita după plecarea mea, exploziile mizeriilor, culminând cu moartea prematură a celui care a fost „iubitul nostru”, dincolo de eposul întâmplărilor reale și imaginare. M-am gândit că, poate, instinctiv, m-am întors numai pentru a mă reconcilia cu adâncul iubirii totale, mai degrabă decât să spun celor care m-au umilit, dorind să mă degradeze, că nu m-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cea dintâi depășire a condiției bestiale, adică cea dintâi manifestare umană. Abia atunci au fost cu putință orânduirea cetății, conștiința civilă, știința, arta și meșteșugurile. Omenirea a păstrat, de la Homer până la Nietzsche, Malraux, Ernst Jünger și Montherlant, trecând prin toate eposurile pe care le mai cunoaștem, gratitudine și admirație pentru luptătorii cei drepți. Exercitarea fizică și morală în spiritul acesta, înfruntarea virilă, gustul victoriei și demnitatea înfrângerii sunt de milenii un principiu de educație și totodată o exaltare primordial-umană. Această exaltare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vizuală fericită”, de „strategia vizuală înrudită prin dinamismul lapidar cu a cineastului”, de „o adevarată punctuație cinematografică” (Doina Curticăpeanu). Ț. va colabora, de altfel, ulterior, cu regizorul Jean Georgescu la realizarea filmului artistic Maiorul Mura. S-a aplecat și asupra eposului popular japonez, pe care l-a prezentat în Basme japoneze (1938) și Cocorul alb (1967), culegeri de povești populare traduse de Ț. Pentru lucrarea Caracterele civilizației japoneze (1942, în colaborare cu Gheorghe Băgulescu) i s-a decernat Premiul Kokusai-Bunka-Shinkokai al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290183_a_291512]
-
anii Unirii Principatelor Române, despre latinitatea poporului român, despre originea glorioasă, despre istoria sa eroică. Autoarea cultivă un istorism moderat, știind că producțiile populare nu rivalizează cu cronicile, cu toate că poezia populară dezvăluie „un admirabil sentiment al realității”. Aprecierile sale asupra eposului versificat au contribuit la cunoașterea acestui compartiment, studiul circulând în publicațiile vremii. Astfel, după părerea sa Miorița este o creație profundă, „o capodoperă”, o mărturie a unei sensibilități profunde, iar în balade descoperă ardoarea, impetuozitatea sentimentelor, a pasiunii chiar. Descrierea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
următoarele cărți. Lirica, mereu ancorată în realitate, putându-se numi chiar „poezie ocazională”, este declanșată de istoria în curs, îndeosebi de a doua conflagrație mondială. Poeta încearcă să își apropie, patetic, evenimentele, dar modalitatea e mereu discursivă și retorică, iar eposul, menit să constituie nervul poemelor, se diluează într-o frazare greoaie, perifrastică, monoton tânguitoare. Z.R. alternează, într-un discurs prolix - Șerban Cioculescu observa „excesul vocal de «haut parleur» care-i sonorizează sensibilitatea” -, versurile scurte cu cele foarte lungi, operează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290759_a_292088]
-
reflexive în general, și un roman-eseu. În subtext, un roman polemic. Nedeclarat și, aproape sigur, neintenționat, meditația pe tema fugii devine o replică la o idee ce traversează ca laitmotiv proza narativă postbelică a lui Mircea Eliade. Tema fundamentală a eposului eliadesc este căutarea libertății, și din toate experiențele personajelor angajate în această căutare rezultă că adevărata libertate nu poate fi decât interioară. Doar pe aceasta n-o poate răpi nimeni și nimic, doar ea nu dispare sub nici o tiranie, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
însă cu o gesticulație care afectează libertate de spirit, lărgime de vederi, intelectualitate, moralism clasic. În proza narativă P. debutează, imprevizibil, cu o construcție amplă - trilogia romanescă Pumnul și palma (1980-1982). Trecerea era totuși doar în aparență nepregătită, întrucât nu eposul definește natura scrierii, ci efervescența publicistică, ideologică. Osatura epică structurează cadrul unor dezbateri de idei, al unor confruntări de natură etico-socială. Prin rememorarea prilejuită de moartea unui înalt funcționar de partid, a raporturilor acestuia, timp de aproximativ două decenii, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
acei care-au negat, / Poznași eretici, monștri de otravă, / Bufoni cu ochi de împărați pe tavă, / Prelați atei din zâmbet de mătase, / Lunatici cavaleri cu zale roase, / Antihriști triști în robe violete". Descrierea se sprijină pe un limbaj procesional de epos! Se vânzolesc făpturi respingătoare sau fantastice: aligatori, cobolzi, inorogi, homunculi, arătări de "Turnuri Babele multicolore". Li se adaugă, în ton cu ansamblul înfricoșător: "Felii de tancuri, țevi de tun, chesoane". Ca într-un documentar filmic plural, demonstrația crește pe imagini
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de protocol. Dar cei trei nu sunt indivizi oarecare: „Unul e din Burdușani,/ Altul e din Cegani,/ Al treilea din Lupșani”. Localitățile nu ne spun mare lucru (deși se citează Cegani, cu direcție la peștele cegă; altfel spus, în economia eposului se pune în mișcare, printre altele, și onomastica, după cum am văzut, alături de toponimie), dar se vede că erau stăpîni pe locuri bine cotate, cum „mic de ciobănaș” dispunea de turme fabuloase. Moșnegii purtau în fală „vîslele la spinare” și se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fapt, o variantă degradată a recunoașterii. Deocamdată, mama depune mărturie, scoțînd la iveală un document probatoriu, scris, firește, de mînă omenească. Acesta convinge pe toată lumea, frații se recunosc, se iartă și se îmbrățișează. Abia după consumarea acestui act, în existența eposului este solicitată (ca fapt devenit secund ?) proba însemnelor cosmice.: Îi găsea domnești odoare: Sfînta lună, sfîntul soare, Iar în cei doi umerei, Găsea doi luceferei. S-a produs mutația de imagine probatorie în favoarea susținerii dreptului familial la domnie, eventual prin
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
teren ale lui Vladimir Dumitrescu și Petrescu-Dîmbovița pînă în zilele noastre. Altă sursă interesantă se află în paginile epopeii finlandeze Kalevala. Cîntul al XV-lea cuprinde povestea mamei care-și caută fiul pierdut în împrejurări năprasnice, după schemele cunoscute din eposul eroic și fantastic. Este drept că împrejurările mito-geografice operează modificări de natură stilistică asupra motivelor de largă circulație, flotante prin natura lor general-umană. Structura de bază rămîne, însă, neclintită: mama își caută fiul. În Nord, predomină mulțimea de duhuri acvatice
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la editurile Ion Creangă și Sport-Turism, culegeri de povești, legende, basme, intitulate sugestiv: Orologiul împăratului (1957), Vârful cu dor (1973), Grădina înțelepților (1975), Piatra Craiului (1978), Fata din dafin (1982), narații ample cu pretext istoric - se întrevede un proiect destinat eposului vitejesc, în Banul Mărăcine (I-II, 1967), Inelul lui Dragoș-Vodă (1968), Taina lui Mircea-Voievod (1970), Spătarul Coman de Suceava (1977), Mărețul rege Burebista (1980) -, unde accentul cade îndeobște pe latura spectaculară: suspans, culoare locală, aventuri picarești, șabloane, stereotipii, menite să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
Bentley, The Playwright as Thinker, New York, 1946. 5. Pentru observații privind problema timpului în roman, vezi Edwin Muir, The Structure of the Novel, Londra, 1928. Pentru problema timpului în alte genuri, vezi T. Zielinski, Die Behandlung gleich-zeitiger Vorgănge im antiken Epos, în Philologus, Supplementband, VIII (1899-1901), pp. 405-499; Leo Spitzer, Vber zeitliche Perspek-tive in der neueren franzosischen Lyrik, în Die neueren Sprachen, XXXI (1923), pp. 241-266 (retipărit în Stilstudien, II, Munchen, 1928, pp. 50-83) ; Oskar Walzel, Zeitform im lyrischen Gedlcht, în
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
evită atît pozitivismul cît și "metafizicismul". 8. Goethe numește oda, balada ete. "Dichtarten", iar epopeea, poezia lirică și drama, "Naturjormen der Dichtung" - Es gibt nur drei echte Naturformen der Poesie: die klar erzăhlende, die enthusiastisch aufgeregte und die personlich handelnde: Epos, Lyrik, und Drama - (cf. Adnotări la Westostlicher Divan, în Goethe, Werke, Ju-bilăumsausgabe, voi. V, pp. 223-224). Terminologia engleză pune probleme spinoase; categoriile literare majore le-am putea prea bine nunii types (tipuri) (așa cum face N. H. Pearson) iar speciile ca
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
despre realitățile politice, culturale, psihologice de dincolo de Prut. După interludiul basarabean, Inelele lui Saturn (1998) investighează „paradisul tulburat” al lui I. L. Caragiale (în care domnește „puterea întunericului”), descoperind premonitorii accente ionesciene în Victimele datoriei, identifică în proza lui Gh. Brăescu eposul destinului capricios, comentează pentru prima dată umorul lui Lucian Blaga, strategia disimulării defensive în epica lui Zaharia Stancu. Bun cunoscător, deopotrivă, al chestiunilor literar-estetice și al celor politice (Z. Ornea), A. publică o masivă sinteză, Panteon regăsit. O galerie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285175_a_286504]
-
173) le poate atrage atenția asupra aceluiași motiv: semnificația inițiatic-funerară a originilor jocului de șotron 2. Când Stig Wikander este recuperat din vecinătatea operei lui Dumézil, acest lucru se petrece în virtutea continuității pe care savantul suedez a propus-o între eposul medieval indian și iranian și vechea literatură religioasă indo-iraniană, vedică și avestică. Personajele principale din Mah³bh³rata și Sh³hn³meh reproduc în manieră personificată și context dramatic structura vechilor divinități indo-iraniene, repartizate trifuncțional de Dumézil. Cei cinci frați PañĂava, YuddhiÌÚira, Bhima, Arjuna
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
vastă monografie dedicată ierarhiei divine în Iranul pre-islamic și „credinței în marii zei” privește analiza credinței în marii zei la câteva populații africane, tocmai pentru o îmbogățire și limpezire a datelor iraniene. 3. Cercetările lui Wikander asupra tradițiilor orale în raport cu eposul indo-iranian ar merita un studiu particular. El și-a îndreptat atenția cu precădere asupra tradițiilor folclorice ale kurzilor și afganilor, moștenitoare ale vechilor credințe (nu întotdeauna canonizate) iraniene. Ca și Dumézil în cazul populațiilor caucaziene, a făcut cercetări de teren
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
destinate pentru o plănuită Poartă a Infernului, inspirată de lectura lui Dante, iar opera lui cealaltă e modelată în tehnica impresionistă. Bourdelle și-a stilizat statuile în maniera egipteană, iar Ivan Meslrovici le arhaizează într-un fel de gotic adaptat eposului iugoslav. Cu alte cuvinte, însăși arta cea mai aservită, prin caracterul ei, e cu termenul consacrat o stilizare. Pictura la rândul ei când vrea să fie naturalistă, adică să copieze credincios contururile naturii, cade în particularul documentar, lipsit de o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mit sau pe o legendă medievală. Dar soluția cea mai amplă e arta complexă a lui Richard Wagner, crescută din arborescenta fantastică a mitologiei germanice și din „mitologia” creștină a Evului Mediu. Într adevăr, Tetralogia lui e tăiată din substanța eposului germanic al Nibelungilor. Wagner e astăzi venerat ca un erou național întrucât, prin arta lui, neamul german apare transfigurat pe planul walhallic al zeilor. Cât despre eelelalte drame muzicale, Olandezul zburător, Lohengrin, Tannhăuser, Tristan și Isolda, sfârșind cu imensa liturghie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
produs unic al geniului creștin chiar, luminând în literatura universală ca un pisc de foc, cel mai înalt și cel mai pur, al nostalgiei după desăvârșire. Milton a încercat întregirea operei sale prin Paradisul Regăsit, care a vrut să fie eposul Noului Testament, al lui lisus Hristos, ca și Messiada lui Klopstock. Nici una nici alta nu sunt considerate mai mult decât încercări. Mântuitorul trece dincolo de puterile oricărui geniu omenesc. El e teantropia prin excelență, adică unică. Modul teandric, fie în accepția
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în Scoția. Anglii, care au dat numele lor și țării (pînă în sec. X Englaland, apoi England) și-au impus limba (anglo-saxonă sau vechea engleză), iar celtica s-a folosit în zone marginale (Cornwall, Wales, Scoția).340 Engleză veche (450-1100): eposul eroic Beowulf, cu amestec de elemente păgîne și creștine. Alfred cel Mare (sfîrșitul sec. IX) unifica Anglia, iar dialectal saxon de vest devine limba literară. Engleză veche a fost o limbă flexionara sintetică. Din sec. XIV dialectul londonez devine limba
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
care l-a ilustrat cu mai multă strălucire, unde este analizat însă în toate compartimentele activității sale, de asemenea după modelul indiscutabil în epocă, biografia fiind urmată de prezentarea operei și de aprecierea ei. Scriitorii sunt grupați în funcție de structurile operei: eposul, realismul dur, caleidoscopul mediilor, analiza psihologică, literatura autenticității și a experienței, poezia htonică, poezia sentimentului cosmic și a fiorului metafizic, lirica sensibilității religioase, lirica elegiacă și sentimentală, lirica avangardistă, poezia pură ș.a. Numai enumerarea capitolelor din sumar este suficientă pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
de cercetare complementare, precum: poetica, estetică, hermeneutica, metafizica, istoria ideilor, istoria religiilor 5. Scopul meu preliminar este acela de a arăta că, deși Blake nu urmărește să creeze un sistem în chip explicit, el o face în mod implicit. În eposul Jerusalem, Los, simbolul blakean al eului creator 6, declară emfatic: "I must Create a System, or be enslav'd by another Mans / I will not Reason & Compare: my business is to Create" (E: 153)7. Spectrul lui Los se sacrifică
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]