203 matches
-
după mulajul tiparului masculin hegemonic, subliniază potențialul contestării locale care emerge din condiția marginalității. Procesul de accentuare a diferenței dintre bărbați și femei, de la diferitele moduri de cunoaștere până la variile modalități de comunicare și de interacțiune online este socotit unul esențialist și exclusivist (promovând punctul de vedere al femeii universaleă și periculos în tentativa de impunere a unor noi bipolarități și scheme comportamentale. Chiar dacă instrumentarul terminologic și imaginarul postcolonialist este identic, până la un anumit punct, cu discursul feminismului, lucrurile se complică
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
este socotit a fi divizarea lumii în „bogații informatici” și „săracii informatici”, categoria din urmă incluzând și oamenii de culoare, slab vizibili sau reprezentabili în lumea cibernetică. În acest sens, discursul cyberfeminist este criticat el însuși de adoptarea unei viziuni esențialiste a femeii occidentale, în sensul că femeile de culoare rămân categoriile defavorizate prin privilegierea viziunii occidentale asupra femeii, o perspectivă stereotipă, fără problematizări de locație, rasă, clasă sau sexualitate și fără acceptarea Celuilalt și a Celeilalte. Identificarea problemelor unilaterale de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
încurajatoare modificări. Jorje Volpi, tânăr scriitor mexican, ce face parte din așa-numita "generație crack", în articolul Sfârșitul prozei latino-americane, spune că în spatele multiculturalismului militant al multora din universitarii europeni și americani se ascunde în prezent o viziune reificata și esențialista a identităților, care, în numele diversității și al apărării acesteia, generează o serie de atitudini protecționiste și paternaliste, la fel de conservatoare că cele ale marelui public. Deși obiectivul lor este, în principiu, salvarea particularităților, "rezultatul final este transformarea unei culturi într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
zdruncinat considerabil metafizica occi dentală, lingvistica, semantica, sociologia etc. Această revoluție a fost îndreptată împotriva unei anumite viziuni statice despre lume, subiect și limbaj, considerate anterior ca stabile, unitare, monolitice. De la Newton și Descartes, concepția noastră se consolidase pe baze esențialiste, subiectul fiindu-și propriul fundament, imuabil și ire ductibil. Or, am înțeles treptat că identificarea, departe de a fi în mod natural dată pentru totdeauna, este, dimpotrivă, efectul unei construcții, al unui proces niciodată încheiat, niciodată deplin, mereu deschis. Problema
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
individuală. Noțiunea de "identi tate" de altfel este prea fluidă și multifuncțională pentru a mai putea, astăzi, încerca să definim prin intermediul ei o personalitate, un spațiu, o apartenență oarecare. A vorbi despre construcție identi tară înseamnă a renunța la viziunile esențialiste și culturaliste dominante pînă prin anii 1960 și pe care obișnuința e gata mereu să le reactiveze care consideră identitatea ca pe ceva înnăscut, ca pe un atribut imuabil al indivizilor și colectivităților. Or, dimpotrivă, avem de a face cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
moderată ("modest mode of postmodern discourse"). Prima dintre ele postulează ruptura modernism postmodernism, care se răsfrânge și în aceea dintre discursurile moderne și cele postmoderne, accentul căzând aici pe particula "post-"; teoria modernă este respinsă în totalitate ca fiind universalistă, esențialistă și fundaționalistă. În această categorie sunt incluși teoreticienii din mai tânăra generație a postmodernilor, care se angajează în diverse polemici și dispute, în care apără un discurs bazat pe retorică și stil. A doua categorie pune accentul pe particula "modern
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
următoarea interpretare: "Viziuni stranii de ființe umane surprinse în ceea ce este mai esențial în instinctul lor sau în sentimentele lor. Plăcerea de a trăi sau nepăsare, sau doar îngrijorare maternă. În centru, idealul, inspirația"528. Criticul francez subliniază o dimensiune esențialistă a acestei picturi de reflex vizionar, din care este eliminat orice reziduu anecdotic și care reprezintă o concentrare idealistă a condiției umane, care include maternitatea printre cele mai profunde taine ale sale. În Tripticul cu țigănci, pictorița precizează structura simfonică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
conținut care permite dezvoltarea minții. Negând necesitatea orientării practic - utilitariste, noul curent consideră că nu există nici un motiv pentru diversificarea metodelor de instruire. Învățământul trebuie să ofere o educație nediferențiată în cadrul căreia elevii să cunoască valorile perene și stabile. Pedagogii esențialiști propun un învățământ teoretic, analitic și integrativ care consideră trecutul o sursă de cunoaștere și pregătește intelectual prin transmiterea moștenirii culturale. Un grup de intelectuali considerați gânditori de frontieră propun reconstrucționalismul, o mișcare culturală care promovează o instituție școlară capabilă
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]
-
în raport cu cele neesențiale, care îi deosebesc unii de alții. Primele sunt stabile și determină natura lucrului, celelalte - schimbătoare, aparente. Înteresul științei este îndreptat spre ceea ce este esențial, opus contingentului, spre ceea ce este constant, imuabil, opus schimbătorului. Notele distinctive ale viziunii esențialiste asupra naturii sunt discontinuitatea - supoziția că între genuri există intervale, că ele sunt despărțite prin granițe clare și nete - și constanța - supoziția că ceea ce se schimbă sunt trăsăturile individuale, în timp ce însușirile esențiale, definitorii pentru genuri, sunt imuabile. Viziunea esențialistă consideră
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
viziunii esențialiste asupra naturii sunt discontinuitatea - supoziția că între genuri există intervale, că ele sunt despărțite prin granițe clare și nete - și constanța - supoziția că ceea ce se schimbă sunt trăsăturile individuale, în timp ce însușirile esențiale, definitorii pentru genuri, sunt imuabile. Viziunea esențialistă consideră rezultatele taxonomiei - clasificările - drept cele care fixează cadrul a ceea ce prezintă interes pentru știință. Cele două regnuri - al plantelor și al animalelor - se divid în încrengături și, mai departe, în clase, ordine, familii, genuri și specii. Cuvântul specie este
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
regnuri - al plantelor și al animalelor - se divid în încrengături și, mai departe, în clase, ordine, familii, genuri și specii. Cuvântul specie este traducerea dată în scolastică termenului aristotelic eidos, care semnifică forma fixă. Cercetătorii naturii care împărtășeau presupozițiile gândirii esențialiste considerau însușirile comune ale unei anumite categorii taxonomice drept însușiri definitorii, esențiale. Ei respingeau evoluția speciilor deoarece aceasta implică existența a numeroase forme de tranziție între categoriile sistematicii. Caracterele comune, cele care delimitează un grup într-o taxonomie, erau atribuite
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
supraviețui și de a-și transmite caracterele urmașilor. Selecția naturală face posibilă acumularea continuă a caracteristicilor cu valoare adaptativă, prin gradații succesive. Ideea selecției naturale nu putea să apară decât în mintea unui cercetător care s-a eliberat de viziunea esențialistă și a adoptat-o pe cea populațională. Este ceea ce au subliniat filozofi și cercetători ai evoluției care au reflectat asupra premiselor acelei schimbări de perspectivă care a făcut posibilă formularea teoriei selecției naturale. Astfel, Stephen Toulmin a caracterizat explicația darwiniană
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
formulări, existența speciilor ca realități substanțiale. Totuși, poziția lui nu este atât de radicală cum lasă să se înțeleagă unele din aceste formulări. Ea va putea fi caracterizată drept una intermediară între punctul de vedere „realist“ al naturaliștilor cu vederi esențialiste și punctul de vedere „nominalist“, așa cum a fost formulat de Buffon, care a afirmat că divizarea ființelor vii în specii constituie o decizie arbitrară a cercetătorilor, că în realitate nu există nimic altceva decât ființe individuale. Într-adevăr, Darwin considera
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
arhetip, ci populații în continuă schimbare, formate din indivizi care se deosebesc din multe puncte de vedere unii de alții. De aici nu rezultă totuși că pentru Darwin speciile ar fi fost simple abstracții. Contrastul dintre abordarea populațională și abordarea esențialistă este bine pus în evidență de caracterizarea dată omului ca specie biologică. Filozoful David Hull subliniază că nu toate organismele care aparțin speciei homo sapiens sunt identice din punctul de vedere al acelor trăsături care sunt socotite esențiale. În general
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
sau de dislexie în specia homo sapiens. Nici măcar limbajul artriculat nu este comun tuturor membrilor speciei homo sapiens. „Deoarece suntem o specie biologică, iar variabilitatea este esențială pentru speciile biologice, trăsăturile ce ne caracterizează tind să varieze, în ciuda constrângerilor noastre esențialiste.“ Multe din trăsăturile comune membrilor speciei homo sapiens astăzi sunt adaptări ce se pot schimba în timp. Concluzia autorului este că genurile naturale, acele genuri care se disting prin caractere necesare și suficiente, sunt rare. În ciuda unei impresii răspândite, speciile
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
Val d'Aosta, Bolzano, Alsacia, Țara Bascilor, Catalonia etc.). Partidele altădată "etnice" au renunțat treptat, îndeosebi în contextul schimbărilor majore în structura etnolingvistică a populației și al celor survenite ca urmare a adoptării paradigmelor politice europene, la discursul de tip esențialist în favoarea unuia mai puțin rigid și care integrează o dimensiune nouă, teritorial-identitară. Deși sunt prezentate în continuare drept partide de apărare a periferiei, autonomiste (în termenii lui Seiler) sau non-naționale (Pilet), o importantă parte a acestor partide nu mai pot
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
de a acționa la distanță de conducătorii politici, îi determină pe membrii societății civile să se conducă singuri, să fie încrezători în ei înșiși. Și nu numai că diferitele tipuri diverse și complexe de viață din cadrul societății civile slăbesc noțiunile esențialiste despre condiția umană ("locuitorul Societății Civile... este complet diferit de membrii altor tipuri de societăți. El nu este doar un om-ca-atare [sic]", scrie Gellner). Printre alte atracții ale societății civile este și faptul că mulțimea de rețele de activități și
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
naționalismul zămislește națiunile, și nu invers" (id., p. 88). Unele etnii tind să treacă de la un status modernist la unul primordialist, adică de la coeziunea etnică bazată mai mult pe factori culturali și istorici, la cea fundamentată pe un statut "ontologic esențialist". Pentru a reliefa teoria lui Gellner, putem oferi un exemplu valabil și astăzi: în cazul minorităților kurde din Irak, Iran, Turcia și Siria, reprezentate prin populații tribale aflate într-un stadiu predominant agrar, această tranziție de la coeziunea etnică la cea
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
dinainte. Autorul, aici, nu se teme de melodramă, de fapt adevărul cel mai adânc al oricărei povești "de amor". Dimpotrivă, el accentuează melodrama și, în "Vademecum", din perspectiva "coafezei", a ființei mărunte și libere de artificiile intelectului, dă o definiție esențialistă a sentimentului: "Dragostea e atunci când se termină filmul și ei doi se sărută dar mai înainte ea nu știa că el o iubește și voia să plece în altă parte să se întîlnească acolo cu alt băiat și el nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
importantă. Scopul lor este să critice pretențiile neorealiste privind "realitatea cognoscibilă" a relațiilor internaționale. Postmoderniștii, de exemplu, susțin că "realitatea" este produsă discursiv (adică, este construită prin intermediul discursului): ea "nu este niciodată "ceva" complet, total coerent, accesibil unei înțelegeri universalizate, esențialiste sau totalizante..., [ea] este mereu caracterizată de ambiguitate, lipsă de unitate, discrepanță, contradicție și diferență" (George 1994:11). Attfel spus, nu poate fi limitată la o singură mare teorie sau redusă la un singur set de forțe, considerate a fi
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a fost unul din motivele dezvoltării literaturii feministe. Totuși, perspectivele feministe nu au fost mai omogene decât alte puncte de vedere teoretice. Unii feminiști, precum Christine Sylvester (1994a, 2002) au folosit abordări postmoderne pentru a pune sub semnul întrebării descrieri "esențialiste" ale femeilor, ale drepturilor și intereselor lor. Una din preocupări a fost să se pună sub semnul întrebării enunțul potrivit căruia concepțiile dominante occidentale privind "femeia" sunt valide pentru femeile de pretutindeni. Alți feminiști, precum Steans (1998), au fost influențați
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cultura, în acest sens lărgit, pe agenda internațională, creând o deschidere și o obligație pentru constructiviști. Teza "ciocnirii civilizațiilor" a lui Samuel Huntington a căpătat un nou suflu de viață, comentatorii de pe diverse paliere nemaifiind inhibați în atribuirea unor caracteristici esențialiste "Occidentului" și "Islamului". Puțini mai neagă astăzi importanța culturii în politica mondială, dar tendința copleșitoare este de a naturaliza și a reifica cultura, săpând în piatră linii definite etic și rasial de-a lungul globului. Nevoia unei voci constructiviste este
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
anarhic, trebuie să fie subordonată celei superioare, reprezentată de bărbați, de mintea rațională și de autoritatea de stat. Jean Elshtain (1992) susține că perspectiva realistă asupra relațiilor internaționale se sprijină mai ales pe această distincție public-privat și pe construcția sa esențialistă a feminității și masculinității drept cauze ale dezordinii și, respectiv, ale reinstaurării ordinii. Pentru școala feministă, independența politicii interne față de cea internațională, precum și separarea sferei publice de cea privată, nu pot sta la baza unei frontiere disciplinare, din moment ce anarhia din
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este atribuită și lirismului care contrabalansează, de fapt, definiția aceleiași literarități, impunându-se ca un criteriu determinant ce, în planul receptării, corespunde evident emoției estetice. Pornind de la această perspectivă bipartită a literarității, G. Genette constată discriminarea nefondată, indusă de "poeticile esențialiste", prin includerea în câmpul literar doar a "texte(lor) a priori marcate de pecetea generică, sau mai degrabă arhigenetică, a ficționalității și/sau a poeticității", în detrimentul celor foarte multe și variate care alcătuiesc "literatura neficțională în proză", adică "istoria, elocvența
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comunicării, unei retorici a persuasiunii. De altfel, pledoaria autoarei se focalizează pe ideea literarității demersului publicistic al unui Eminescu, nemutilat ideologic, care, înainte de orice, trebuie "lăsat să redevină scriitor"42. La fel, gazetăria polemică argheziană, recitită astăzi fără prejudecățile "poeticilor esențialiste" (dacă e să recurgem din nou la terminologia lui Genette), este, mai întâi de toate, parte a creației unui scriitor ale cărui talent și originalitate nu mai sunt, astăzi, puse la îndoială. Prin această cheie ar trebui reconsiderată toată publicistica
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]