132 matches
-
absențe totale a viselor" (Dicționar de simboluri, vol. 3, Editura Aramis, 2002, p. 457). 9 Ibidem. 10 Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, Editura Minerva, București, 1975, p. 197. 11 "Noul performer al productivității, Mircea Daneliuc, continuă derivă spre filmul-parabolă, esopic, alegoric, la care-l constrânsese vechiul regim, împotriva cursului inițial, realistic și la timpul prezent, al operei sale, de la Cursa (1975) la Croazieră (1987), curs întrerupt odată cu ecranizarea unui român de epocă, Glissando din 1984" (în cap. "În trena "Deceniului
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
își are sursele de căpătâi în literatura română, de la Urmuz la Eugen Ionescu, de la Gellu Naum, Virgil Mazilescu la optzeciști precum Mircea Nedelciu sau Daniel Vighi. Când renunță la stilul alegoric, metonimic, la monologul interior sau la apolog (vezi episodul esopic al gândacilor roșii), Herta Müller își țese textul cu aceeași răbdare benedictină din absurde, scabroase, neliniștitoare senzații prozaice tip "Praful este în fiecare dimineață mai bătrân decât ziua" sau din înfiorătoare, incredibile realități: chiuretajul Clarei a fost posibil doar cu ajutorul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Călinescu în autoportet. Iași: Timpul, 2007. DRĂGHICI, Georgeta. În apărarea lui Călinescu? În: România literară, 41, 29 aug. 2008, nr. 34, p. 18. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. TERIAN, Andrei. Blestematul limbaj esopic. În: Cultura (București), 3, 31 ian. 2008, nr. 4, p. 10. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. MUNTEANU, Ștefan. Elvira Sorohan despre kantianismul lui Eminescu (I). În: Ateneu (Bacău), 48, nov.-dec. 2011
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pe Alexandru Phillipide (1900-1979) și pe Oscar Lemnaru (1907-1968). În literatura scrisă în perioada comunistă, proza de teroare era, previzibil, descurajată atât de omniprezenta cenzură, cât și de interesele auctoriale înseși, orientate mai degrabă fie asupra realismului obiectiv, fie asupra esopicului sau parabolicului, care, în sine, ca expresii alegorice, nu puteau acționa în direcția consolidării ori reformării unui asemenea model beletristic. Deși, la limită, ar fi posibilă identificarea câtorva texte corelabile, cu mare clemență critică, terifiantului narativ, prefer să nu abuzez
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
destinul unui tip de discurs mixt, hibrid, cu virtuți fundamentale pentru rosturile culturii românești, dar și pentru metabolismul unei culturi în ansamblul ei. E vorba de starea civilă a discursului polemic, o construcție de prea multe ori abordată, până acum, esopic, aproximativ, cu umoarea simțului comun. Perspectiva aleasă de exegeză nu este deloc comodă. Dimpotrivă. Foișorul cu laboratoarele analizelor făcute actului polemic e situat undeva într-un spațiu cu determinații cvasimetafizice. Dintr-un unghi vădit antropologic, sunt deconstruite, mai întâi, sintaxa
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe două direcții: viața cotidiană și evaziunea. Romanul dezvoltă mai multe elemente obsesive: teama de bătrânețe, ireversibilitatea timpului, irosirea tinereții, refugiul într-o lume fictivă, idealizată, sau în oniric, pregnante în pofida lirismului uneori excesiv. În subsidiar circulă și un curent esopic, V. amestecând în jocul ei câte ceva din lumea lui Franz Kafka, Leonid Dimov sau Czeslaw Milosz. SCRIERI: Scenarii lirice moderne (De la T. S. Eliot la Paul Valéry), București, 1983; T. S. Eliot: An Author for All Seasons, București, 1984; ed.
VIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290511_a_291840]
-
și nouă, a apăsat mai ales asupra noastră, a intelectualității, cu precădere asupra scriitorimii. Noi aveam un „nume”, noi păream a ne bucura de anumite privilegii; oricum, unii dintre noi ne-am opus Într-un fel sau altul, direct sau esopic, printr-o tăcere demonstrativă sau chiar prin anumite „Împotriviri” la unele măsuri discreționare ale puterii - după anii ’60, se’nțelege! De ce... nu am mers mai departe? De ce nu am Îndrăznit mai mult? Simplu... oarecum: nu eram uniți! Nu eram uniți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
în comunism, înainte ca reflexele democratice să prindă suficiente rădăcini. Obosiți de cascada limbajului ideologic, consumatorii de literatură au preferat lucrările scriitorilor români, care refuzând înregimentarea politică, se foloseau de tematica impusă de regim pentru a prezenta, într-un limbaj esopic, codificat problemele reale ale societății comuniste. "Scris-cititul printre rânduri"18 oferea astfel o senzație de libertate scriitorului și cititorului deopotrivă, ambii având acces la un adevăr pe care niciunul dintre ei nu-l putea rosti cu voce tare. Discursul scriitorilor
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
ante comunist. Hibridizarea tradiției la care aspiră Baranga este, indiscutabil, o formulă de succes, reacționând la stimulii unui public care are nostalgia formulei dramatice accesibile și aparent non-ideologice. Contrastul cu Horia Lovinescu este simptomatic: în locul retragerii în parabolă, mit și esopic, Baranga exploatează, până la căpăt, rețeta ancorării în real, de pe poziții angajate, "partinice". Volumul de teatru din 1953 este o piesă centrală în acest dosar al devenirii dramaturgului oficial. Apărută în intervalul de expansiune al realismului socialist, cartea traduce canonizarea oferită
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
echivalent mitologic, ceea ce putea să justifice încețoșarea perspectivei. Trimiterile făcute de cronicari sau de autoarea însăși la Butor sau Lobo Antunes, perfect îndreptățite, nu epuizau totuși capitalul de noutate adus de Gabriela Adameșteanu în formula romanescă a Întâlnirii. De la proza „esopică“ a nuvelei din 1989, romanul din 2003 trecea în zona divagației lirice, a dialogului cu umbrele, a referinței cețoase la intertextul Odiseei și al unui trecut greu de scos la iveală. Romanul reprezenta o amplă încercare a personajului de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
schimbare radicală: dacă ieri a fost dictatură, azi este libertate. Prin analogie, raționamentul a fost extins în felurite direcții: dacă ieri a fost sărăcie, acum va fi abundență, incompetența de ieri va ceda locul competenței, limba de lemn și murmurul esopic vor fi înlocuite de o gândire limpede și relaxată, iar delațiunea sinistră va fi spulberată de o demnitate firească. Bună parte din așteptări au fost înșelate. Așa cum scria Adam Michnik în 1993, n-a căzut mana cerească și cineva trebuia
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
și-ar downloada ce are ea mai adînc, azi, cînd tot felul de avortoni ai istoriei descoperă ce înseamnă re-evaluarea, ignorînd că toată devenirea noastră de pînă acum e rezultatul legitim al unui asemenea act repetitiv, unul reformulat de Nietzsche esopic și transcendent sub forma lui Gott ist tod, ei bine, cînd pînza vieții noastre se țese cu ițele unui atare amestec mecanic, actul critic s-a transformat într-un preparat hocus-pocus comercializat non stop de orice fast-food care confundă cultura
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
formulare: "Socialismul acest lucru îl cere tuturor: o cuminecare mai largă"73. În schimb, cînd judeca felul în care radioul și televiziunea deveneau, din mijloace de comunicare, "tot atîtea feluri de a cumineca", Noica intuia exact, chiar dacă într-o formă esopică, puterea de manipulare a ceea ce numim azi comunicare mediatizată. Poate tocmai de aceea, invocînd acele societăți unde "partea de comunicare e mai întinsă decît cea de cuminecare" (și era indicat în mod expres Apusul), el vorbea de neputința acestor comunități
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
replici și sfîrșește, calm, o astfel de tatonare așa-zis epistemică în cheia lui "de, știu eu?". De aici concluzia lui Noica despre raportul dintre prostie și inteligență, o evaluare formulată într-o meditație din Rampa, cu o retorică intenționat esopică, în răspăr cu simțul comun: "Prostul știe totdeauna, asta-i marea lui superioritate. Chiar dacă n-o știa el, au știut-o alții: iar el are memorie. Vorbele de spirit, marile adevăruri, fleacurile esențiale care fac viața unei societăți prostul le
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
urmă, constata Noica în iarna lui 1938, mediocritatea părea favorizată de împrejurarea că lumea credea mult mai mult în inteligența omului și mult mai puțin în ceea ce el numește omul întreg. Tocmai de aceea, măsura valorii unei persoane, conchidea cumva esopic Noica, ar fi dată nu de locul ocupat pe o orbită prin forța centrifugală a inteligenței (cu toate că, accepta filosoful, oamenii sînt mai mult sau mai puțin inteligenți), ci dacă această persoană este, cu adevărat, un om întreg, așa încît nu
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
care au debutat în acești ani? Este prea mică diferența de timp ca să ne putem da și seama de o astfel de diferență. O fi, fără îndoială o diferență, pentru că în anii '80 erai obligat să-ți asumi un limbaj esopic, eu însumi am scris o carte intitulată ostentativ Esopia, apărută parțial la editura Albatros, pe când acum nu te mai poți ascunde în spatele acelui limbaj care putea dosi chiar și puterea ta de-a te folosi de metaforă, metonimie, litotă, cochetând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ce e ruptură și ce e continuitate față de cineaștii români mai în vârstă ? Alex. Leo Șerban : Eu văd mai multe puncte de ruptură decât de continuitate. Ruptura este mai ales față de ceea ce spuneam mai sus : un anumit tip de cinema esopic, greoi și pretențios. De asemenea, nu constat un mare apetit pentru ecranizări - cel puțin ale unor opere clasice. Acestea erau, de altfel, cele două „mameleș ale cinematografului (care-și merită acest nume) de dinainte de ’89 : filmul-parabolă și ecranizarea (uneori, ele
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ca pe un text ermetic, expresie a unei capacități de predicție a autorului, text care admite proiecții neașteptate și care se des- chide către un câmp de posibilități mult mai extins. Într-un context mai larg, Nicolae Manolescu respinge „lectura esopică și polemică a comediilor prin prisma experienței noastre istorice din comunism” , ca lectură deformatoare și străină de natura operei caragialiene, lectură inițiată în anii ’60 sub semnul tea- trului absurdului al lui Eugen Ionescu. În aceiași termeni se referă și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
opinia lui Nicolae Manloescu, ne plasăm în zona abuzurilor sau a unei rele întrebuințări nu doar cu instrumentarea ideologică a unui antijunimism caragialian de esență realist socialistă în anii ’50, dar și cu o lectură de opoziție, antitotalitară și evident esopică precum cea a lui Mircea Iorgulescu din Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale . În același sens pledează și Monica Lovinescu, asupra revenirii operei lui Caragiale în matca literaturii după o îndelungă întrebuințare a ei în sens ideologic sau contra-ideologic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Esop (Guțu 230). În literatura greacă, fabula apare la Hesiod, Arhiloc, înainte de a fi consacrată de Esop (sec. VII-VI î.Ch. - prima culegere, atribuită lui Esop, îi aparține lui Demetrius din Phaler, sec. IV î.Ch). La romani, fabula esopică este imitată de Babrios și Phaedru. În literatura medievală franceză, sensul se specializează: fabliaux reprezintă povestiri scurte, în versuri, moralizatoare, doar relativ populare, compuse mai mult pentru a fi interpretate / recitate, decât pentru lectură. 24 Vezi: făbula, ae f. 3
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
niște soldați la instrucție! // Hai, rupeți rândurile!” (A avea și a nu avea). Triumfalismul de odinioară cedează locul interogației atinse de dezamăgire. Pavăză putredă (1981) consemnează punctul terminus al acestei coborâri lucide. Cartea fixează imagistic coșmarul ultimului deceniu ceaușist. Limbajul esopic e atenuat de aspectul de cronică tranzitivă. Lumea fericirii în care crezuse tânărul devine o distopie lirică (este caracteristic, sub acest raport, Dincolo de proverbe, colecție de parimii întoarse ironic și sarcastic în negativul lor). Amplele poeme au acum o prozodie
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
și vițelul, Câinele și cățelul, Toporul și pădurea, Oglindele, Vulpea liberală) trebuie raportată, de asemenea, la racilele vieții sociale și, mai ales, politice ale vremii, devenite ținte de atac pentru un observator, realist și critic, al contemporaneității. Sub scutul limbajului esopic, sunt denunțate mereu parvenitismul, demagogia, trădarea, ipocrizia, semnalmente morale ale unei epoci și societăți caracterizate de cameleonismul politic și de amestecul strident de tiranie și aparentă libertate. Observator realist în punctul de plecare, fabulistul este în fond un moralist clasic
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
de jumătate de secol înaintea Istoriei naturale, Istoria ieroglifică se afla pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește reprezentarea animalelor, chiar dacă sursele lui Cantemir erau, de bună seamă, cele ale antichității și ale Evului Mediu. Iată, deci, fabula 251 din corpusul esopic, intitulată Liliacul și nevăstuicile: "Un liliac tocmai căzuse la pământ. Fu prins de o nevăstuică și, aflându-se în primejdie de a fi omorât, se rugă de ea să-i lase viața. Când nevăstuica i-a demonstrat că nu poate
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
șoarecii, liliacul îi zise că nu e șoarece, ci un liliac, și din nou scăpă cu viață. Astfel s-a întâmplat că liliacul, schimbându-și de două ori numele, și-a salvat viața"11. Dată fiind imensa autoritate a fabulelor esopice, influența lor asupra imaginarului zoomorf vreme de secole, dacă nu chiar de milenii, de aici se trage una dintre trăsăturile simbolisticii liliacului: reputația sa de ființă schimbătoare, duplicitatea sa, predispoziția de a trece cu ușurință de la o cauză la alta
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
lucru, descumpănitor, ar fi de menționat. Faptul că, totuși, în aceste vremuri de aspră cenzură, a putut apărea o literatură excepțională și lucrări cărturărești de certă valoare. S-au folosit, în acest nobil scop, diferite subterfugii, știute (nu numai stilul esopic și aluziv), care, iată, totuși, au dat rezultate. Și toată marea literatură românească a ultimelor decenii, scrisă și publicată sub aspra cenzură, e rezistentă estetic și (pentru cărturărie) valabilă științific. Ar mai trebui meditat asupra faptului că marea literatură rusă
Cenzura și vocația by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16647_a_17972]