KorAP: Find »[drukola/base=ester & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...205 >

5,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

în timp ce el ar sta și s-ar agita pe lângă Ester. Îl credeam în stare de așa ceva după semnalele pe care mi le tot trimitea, mirându-se întruna că nu mă volatilizasem încă. Nu am întrebat-o mai târziu nimic pe Ester, de fusese ceva între ei. Nici nu mă interesa. Simțeam în acea clipă că inginerul doar o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
întruna că nu mă volatilizasem încă. Nu am întrebat-o mai târziu nimic pe Ester, de fusese ceva între ei. Nici nu mă interesa. Simțeam în acea clipă că inginerul doar o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul remușcărilor, venise la el să i se ofere. La pușcărie. Amuzat de idee, am început să chicotesc. „Chiar nu te înfioară grozăviile astea?“, s-a răsucit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul remușcărilor, venise la el să i se ofere. La pușcărie. Amuzat de idee, am început să chicotesc. „Chiar nu te înfioară grozăviile astea?“, s-a răsucit Ester spre mine. „Nu-ți dai seama ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu gândul că îl chinuisem puțin pe inginerul acela. Am preferat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pă deal? Da’ uite că comunismu’ ține cu poporu’. Ne dă și de muncă.“ Nu aveam chef să-l ascult. În fața bisericii aceleia ruinate mă simțeam chiar vinovat, rușinat. O stare confuză, grea, de mocirlă sufletească. Am strâns-o pe Ester de mână. Tăcea închisă în ea, privind minunea aceea pângărită. „Cum de se poate așa ceva?“, a șoptit de câteva ori, clătinând parcă nedumerită din cap. Se putea. O știam prea bine. Dar parcă niciodată nu avusesem în față atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
meserie“, strigă spre noi. „Ne-a dat și pufoici, și cizme, și mânuși, de toate ne-a dat partidul. Facem icspre planu’, să nu se zică că nu corespundem la orânduială. Da’ și noi... Că ne dă tăiate dom’ inginer!“ Ester mi-a făcut semn să plecăm. Dinspre comandament venea alergând inginerul. Ne făcea semne disperate. Am zorit spre el. „Dom’le“, a gâfâit el. „Plecați repede, că a ieșit scandal. V-a văzut tov. Dobre, de la Municipiu, și s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
într-o goană bucuroasă, hârjoană tăcută, clăbucită de minunea libertății, într-o zbenguială nepăsătoare, așezându-se peste pietrele acelea bătrâne, rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să se scuze că n-a știut, că a crezut, că mai bine, că, vai, ce ninge, medievală ninsoare, că zău că-i pare rău, dar n-a crezut că, nu-i așa, e și tov. Dobre om, înțelege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
poartă urme de vopsele de demult, un rest de pictură, poate, chiar din biserica jefuită, pângărită, spre care încă priveam peste umărul lui. Mă compătimea sincer, bărbătește: „Are o meliță coana de nu mai dai p-acasă“. O lăsam pe Ester să-și desfășoare recitalul. Eu doar priveam, parcă atunci vedeam pentru prima dată așa ceva, cum zăpada adunată pe acoperișul înalt, pe turlele feciorelnice, făcea biserica să râdă, să se bucure, să lumineze, să răspândească liniște și măreție, chiar și așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să râdă, să se bucure, să lumineze, să răspândească liniște și măreție, chiar și așa cum era, schilodită, rănită, batjocorită. Am simțit, am crezut atunci că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem când zburdam cu Ester pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
unui strat cu tufe de trandafiri. Șoferul nu pățise nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în șold, privea nedumerit isprava. Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să-l prindă pe Mocofanu, bărbatul care mergea înaintea ei urmând-o, să-l jughinească și să damblagească popa de la Sf. Elefterie. Am încercat de câteva ori să o întreb ce era cu Mocofanul acela. Într-o seară ieșisem cu Ester de la Operă și intraserăm la „Tosca“. Veneam din când în când acolo spre a zăbovi îndelung în fața unor cafele și în preajma unor umbre care încă mai hălăduiau prin fumul cafenelei, plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prin fumul cafenelei, plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte iluzii și vagi chemări. Teodora se așezase în seara aceea la masa noastră. Nici nu se uită la mine. O privea lung, ca într-o fascinație, pe Ester. Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de jelanie gâjâită, înfundată. Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
lung, ca într-o fascinație, pe Ester. Luă și sorbi din paharul ei cu nectar și prinse a murmura un fel de jelanie gâjâită, înfundată. Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Îi prinse mâna și i-o mângâia ușor, abia atins, șoptindu-le parcă degetelor lui Ester, degetelor ei prelungi, fiecăruia în parte, dojenindu-le parcă: „Fată, fată, de ce-ai fugit de sub cruce... Nu știi că locul tău acolo este?“. Ester râdea înfiorată de o astfel de dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o prin localuri), ține un unic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă va face un vas de vin, o strachină, un chiup ori un cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie. Spunea că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne adusese la smalțul ultim. ...Îmi frământ doar sufletul, lutul fumuriu al zilelor, căutându-mă. Știu că sunt ascuns în bulgărele acela inform. Nu știu încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De multe ori, în anii care au urmat, venind spre casă, așteptând tramvaiul, sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi un număr de telefon. Am rămas în stație, rezemat de grilajul metalic, privind, așa cum priveam de atâtea și atâtea ori, spre ferestrele și balconul unde ieșeam cu Ester. Nu mă mai gândeam la ea. Dar un automatism al gândului, al gestului mecanic, al golului mă făcea de fiecare dată să ridic ochii spre ferestrele acelea, ca și cum aș fi urmărit dacă Ester s-a întors acasă, dacă a aprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
spre ferestrele și balconul unde ieșeam cu Ester. Nu mă mai gândeam la ea. Dar un automatism al gândului, al gestului mecanic, al golului mă făcea de fiecare dată să ridic ochii spre ferestrele acelea, ca și cum aș fi urmărit dacă Ester s-a întors acasă, dacă a aprins luminile, dacă ferestrele ei luminează, dacă mai este acasă, dacă mai este, dacă mai... Am sunat-o pe Conți mai apoi, peste câteva zile, și a venit. O sunam și, într-adevăr, apărea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
uimirea că parcă timpul încremenise în secvența aceea din urmă cu mulți ani, adolescentul de odinioară alergând, tot alergând, ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
alergând, ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pe celălalt trotuar. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc. Abia în față la „Tic-Tac“ am realizat ce putuse să facă. Cu ochii holbați, o priveam de parcă văzusem cum șterpelise adineauri diamantele Coroanei și o tulise cu ele. „Ce faci, Ester, cu mine?“, am bâiguit. „Știi doar...“ Știa prea bine că îmi era o teamă teribilă să traversez prin locuri nepermise. Și la stop mă codeam mult dacă era momentul să traversez chiar atunci sau să mai aștept, poate la următorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
teamă teribilă să traversez prin locuri nepermise. Și la stop mă codeam mult dacă era momentul să traversez chiar atunci sau să mai aștept, poate la următorul nu se mai adună atâtea mașini chiar lângă zebră. A ridicat din umeri Ester, mormăind: „N-ai decât să te duci în colț la borcanul de pe Brezoianu să-i spui curcanului că ai traversat neregulamentar. Și să-l trimiți să-i plătesc eu amenda“. Am râs și, ca să mă dau de spaima Bulevardului, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
însorisem cu Ania, de fapt, din dorul mamei mele de satul ei, de locurile unde învățase, unde fusese mulți ani fericită, de unde fugise ca un prigonit fără altă vină decât că se născuse într-un pământ râvnit de alții. Abia Ester, mult mai târziu, m-a făcut să pricep ce cumplită-i dezrădăcinarea, prigoana, doar pentru că un altul îți urăște numele, sângele, neamul, casa, tot ce te leagă de acest Pământ, al cărui rod ești, la fel ca arborii, florile, gâzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
era, așa beat cum eram, am simțit forța din sufletul lui (folosim chiar și în mileniul ăsta astfel de cuvinte), revărsată în acele gemete cântate. Mult mai târziu aveam să-l ascult și pe Vîsoțki, pe un disc adus de Ester dintr-o călătorie în Israel. Avea aceeași voce ca a lui Matvei. Ascultându-l pe Vîsoțki, i-am povestit Esterei despre ziua aceea cu Matvei. Fusese coleg de grupă cu ea. Îl trimiseseră înapoi la Moscova chiar în vacanța de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]