188 matches
-
greși prea mult văzînd în el cea dintîi experiență modernistă radicală în cadrul romanului autohton. O experiență comparabilă doar cu cea (ulterioară) a lui Blecher sau H. Bonciu din Bagaj și Pensiunea doamnei Pipersberg: experiența avangardei se dizolvă, aici, în matricea estetizantă, postsimbolistă, precum ceaiul în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea erotică fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o imagine a prejudecăților deformante induse pe cale livrescă. Pe acest drum - mai mult, poate, decît pe acela asumat al lui Urmuz - au mers, mai tîrziu, reprezentanții Școlii de la Tîrgoviște: Mircea Horia Simionescu în tetralogia Ingeniosul bine temperat, Radu Petrescu în estetizanta Sinucidere din Grădina Botanică... Cu adevărat, obsesiile autorului sînt falsificarea tradiției, clișeul poluant; nu insolența blasfemică, nu violența, nu scatologicul plebeu sînt armele cu care caută a le „combate”, ci libertatea umoristică - estetică în ultimă instanță - de a jongla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În continuare, pot fi citite considerații importante referitoare la caracterul „social” și „activist” al revistelor Tett și Ma înființate de Kassák. Ele privesc, pe de o parte, relația ambiguă cu futurismul italian și, pe de altă parte, deplasările în direcție „estetizantă”, ulterioare exilării la Viena a revistei: „În 1915 foaia Tett înființată de mine face cei dintîiu pași pentru realizarea artei sociale. Tett duse nu numai o luptă artistică ci și una politică și socială, cu un pronunțat caracter socialist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deși „nu lipsește niciodată din dezbaterile care agită avangardele europene ale epocii”, el se plasează întotdeauna „în linia a doua”, în ariergarda avangardei, după cum observă același Michel Carassou. Un susținător înțelept și avizat, „de la distanță” (de notat că „distanța” sa estetizantă, „aristocratică” se situează în imediata apropiere a atitudinii lui Ion Vinea, cu observația că, spre deosebire de acesta din urmă, Fondane este un admirabil eseist). Adevărata sa contribuție avangardistă/suprarealistă rămîne, totuși, creația cine-poetică (Trois scénarios) și cinematografică. Numărul 2 al Integralului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pînă la contopire și distincția dintre cele două specii epice devine de o gratuitate absolută” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 335). Un exemplu de roman poetic apreciat superlativ este Paradisul suspinelor al lui Ion Vinea. prizarea suprarealismului pe latura „estetizantă” și „virtuozitatea” ca o qualité maîtresse: „Un pitoresc teatru de păpuși reflexive, în regisarea căruia poetul, psihologul psihanalitic și estetul suprarealist, ce coabitează cu egale drepturi în dl Ion Vinea, își dau măsura virtuozității lor” (idem., p. 339). Metafora critică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmuzian. Este apreciată cu deosebire singularitatea insolită, modernitatea radicală a autorului apărută parcă ex nihilo: „E chiar un fenomen ca, într-o vreme în care poezia noastră era încă în continuarea lui Coșbuc, să apară atitudini de acestea de negație estetizantă” (Istoria..., ediție nouă, revăzută de autor, text stabilit de Al. Piru, Ed. Vlad & Vlad, Craiova, 1993, pp. 888-889). Urmuz apare însă ca un autor solar, de tip clasic, la care „divagația morbidă a spiritului este exclusă”. Prozele sale vădesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Toți trei fac legătura între spiritul avangardei și diferitele centre de validare: Boz realizează un „cuplaj” între avangardă și tînăra generație a anilor ’30, stimulînd - deopotrivă - interesul unei părți a criticii față de Urmuz. Perpessicius recuperează avangarda pe linie „modernist-canonică” și „estetizantă”. În fine, Const. I. Emilian are meritul de a fi introdus, primul, avangardismul (chiar dacă pe ușa din dos...) în conservatorul templu academic... Cel care îi va acorda totuși - în pofida tuturor rezervelor - legitimitatea necesară va fi G. Călinescu, prin al său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
soare, împrăștie razele sale indiferent de natura obiectelor sau de aspectul formelor. Teologii susțin că forma primordială de iubire este iubirea lui Dumnezeu. Toate celelalte manifestări n-ar fi decât reflexe palide ale acestei iubiri fundamentale. Unii panteiști cu tendințe estetizante susțin că natura, iar unii esteți puri, arta. Pentru alții, bazați pe biologie, sexualitatea pură, fără afectivitate, sau pentru unii metafizicieni, sentimentul identității universale. Decât, nici unii dintre aceștia nu vor putea dovedi că această formă este absolut constitutivă omului, deoarece
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Marin Sorescu își manifestă, implicit, neîncrederea în spiritul solemn, sacerdotal, cultivat cu asiduitate de poeții șaizeciști. În genere, tot ceea ce admite determinări ca „înalt” și „nobil” pare să îi provoace idiosincrazii, iar inerția perpetuării comode a prejudecățiilor (inclusiv a acelora estetizante) îi stârnește apetitul parodic și verva iconoclastă. Încă din volumul de debut, toate aceste aspecte transpar în mod cât se poate de clar. S-a remarcat, nu fără îndreptățire, că, dincolo de „exercițiul de digitație”381 pe care îl presupune Singur
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
subiectelor literare, slujește promovării fără precedent a noțiunii de text, interpretată sub diverse aspecte. Textul cu majusculă e noul obiect al studiului, iar el trebuie descris ca practică semnificantă în interiorul productivității generate în și prin limbaj. Critica impresionistă sau valorizările estetizante nu mai au cuvântul acum. Nici măcar istoria literară nu mai operează confrom încetățenitelor ierahizări, orice text fiind egal cu celelalte în calitatea lor de simple mecanisme, generate în interiorul relației semnificat/ semnificant. Telqueliștii au pus "rescrierea" parodică sub semnul intertextualității 40
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
viață în imaginația mea... din vremea când, îndrăgostit de Rebecca, cea mai dulce creatură a imaginației poetice, am dorit să i se facă dreptate". Din perspectiva vieții reale însă, tot ce este sublim în ficțiune se perimează, pierzându-și aura estetizantă și căzând, cu ușurință, în uitare: "Sunt deci sigur că ea și Ivanhoe s-au căsătorit și l-au adoptat pe micul Cedric; nu cred însă să fi mai avut alți copii sau să fi fost din cale afară de fericiți
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi permis (protagonistului) să satisfacă și cerințele dragostei, și interesele superioare ale științei". Din perspectiva vieții reale însă, tot ce este sublim în ficțiune se perimează, pierzându-și aura estetizantă și căzând, cu ușurință, în uitare. În final, schema circulară a textului se completează tot într-o notă tragi-comică. Primul "triunghi amoros" (Stamate-soție-pâlnie) este înlocuit de un al doilea (Stamate- fiu-pâlnie), de unde rezultă un absurd la pătrat, dar și un
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în mod evident parte dintr-o lume asemănătoare, dintr-un univers social axat pe aceleași coordonate și pe aceleași mecanisme. Or, tocmai acestor oameni care sunt niște excrescențe ale unui univers social codificat, ale unui cocon protector centrat pe preocupări estetizante "înalte" și pe o bunăstare materială evidentă, li se va pune cu acuitate o problemă morală. Catastrofa va irupe neașteptat și va cere un răspuns kierkegaardian. În Tico, Ioana care se află la volan tocmai și-a anunțat fratele că
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
contact, un șoc. Modern, "modernitate" înseamnă cu totul altceva. Există o nevoie sinceră, o necesitate reală de autoexprimare a noastră, a tinerilor. Autoexprimarea capătă însă o valoare obiectivă, suplă, doar dacă atinge zonele adânci ale substanței scenice. Risipită în soluții estetizante, rămâne pur subiectivă. Teatrul "soluțiilor fără destin" e un teatru născut mort, un teatru fără contacte vitale, și în care actorii de multe ori rămân simpli executanți. Executanți cu sarcini minime. Interesant e faptul că actorii buni, actorii mari, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
evoluție permanentă care, pe cât este de legitimă și stimulatoare, pe atât de mult amenință și atacă straturile profunde, esențiale ale operei, fiindcă esențialul se află întotdeauna ascuns adânc înăuntrul ideilor și nu poate fi adus la suprafață prin căutări superficiale, estetizante, formale. Chiar și actorii noștrii simt această tiranică pretenție de schimbare și fac de la ei, unii modificând adesea până la deformare rolurile, pentru a fi pe placul publicului. Când le merge! Sau, poate, când modelul care li se propune nu le
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Nerval, Charles Baudelaire ș.a. Cu alte cuvinte, autoarea operează o dislocare a poetului nostru din paradigma pură a romantismului european, unde a fost plasat de majoritatea cercetătorilor, spre a demonstra apartenența poeziei și a prozei eminesciene la o tendință formalizantă, estetizantă, decadentă. Explorând nuanțat lucrarea "Fragmentarium", dar și multe poeme postume eminesciene, Maria-Ana Tupan insistă asupra gândirii net kantiene a poetului, la polul opus gândirii absolutiste, învecinate narcisismului hegelian. Traducându-l și comentându-l pe Kant, poetul se va încrede doar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie, sarcasm și-o imensă tristețe, a neputinței de-a înainta. Revoltă, spaimă, curaj și foarte puțin umor. Râsul e expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale este, mai degrabă, cel care iese în exergă. Gravitatea nu se preschimbă-n ludic neapărat, ci-ntr-un dinamism al zicerii, o poftă nebună de a devora cuvinte, de a scrie, de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
spre decadentism cu o Psychopathia sexualis estetizată, cu decorativismul pletoric înscris în însăși substanța personajelor care evoluează în cadrul de viață estetizat, cu privilegierea unei componente fantasmale care se regăsește într-o artă somptuară asociată cu cruzimea. Luchian va transcrie viziunea estetizantă a lui de Feure în panourile sale decorative centrate în jurul câte unui personaj feminin. Pentru pictura română devine semnificativă trecerea de la un idilism cu note naive, pitorești, la o dimensiune a unui simbolism difuz al întâlnirilor semnificative, emblematice, misterioase, la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de tinere fete, zâne, cu părul foarte lung, expresie a fluidizării amintite mai sus, atente la scena care se desfășoară. Basmul este o lume în care frumusețea și tinerețea nu sunt privilegii temporare, ci regula. Atmosfera de basm configurează dimensiunea estetizantă a artei simboliste a lui Kimon Loghi, ale cărui influențe prerafaelite se regăsesc, ca și la Cecilia Cuțescu-Storck în crearea unei coregrafii gestuale care răspunde unor intenții decorative. Există astfel un gest de o feminitate grațioasă, care se repetă în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și alte inefabile simboliste Fenomenul decadent care caracterizează sfârșitul secolului XIX prezintă aceeași ambivalență fondatoare la nivelul relației cu religiosul. Sfârșitul secolului al XIX-lea aparține pozitivismului și raționalismului, dar și unei resurecții a religiosului sub forma misticismului, a ereziilor estetizante, precum catolicismul rozacrucian de coloratură dandy al lui Joséphin Példan, sau a ermetismelor școlilor spiritiste, dintre care cea a doamnei Blavatski și a colonelului Olcott a fost poate cea mai populară. Cercurile teozofice înfloresc și în România, după modelul pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dedicată compozitorului Beethoven), având în centru un singur exponat, sculptura lui Max Klinger. Cu toate acestea, există un întreg context decorativ, din care se desprinde prin proporții și forța viziunii, Friza Beethoven. Întreaga expoziție evidențiază panestetismul Secesiunii și utopia sa estetizantă. Friza lui Klimt trebuia să respecte un program, înfățișarea progresului omenirii prin intermediul artei, care dobândea și o funcție soteriologică, așa cum remarcă și Carl Schorske: "Acesta era, cu siguranță, punctul culminant al unei tendințe secesioniste menționat mai devreme: aceea de a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la social și la eveniment; spre exemplu, reprezentarea Răscoalei din 1907 la Octav Băncilă. Pe un ton critic, caracteristic unui revizionism ideologizant care exclude sau minimalizează orice estetică sustrasă temelor sociale, Petre Oprea evidențiază cea de-a doua dimensiune evazionistă, estetizantă, simbolistă, prin contribuția picturii lui Kimon Loghi cu peisajele din Macedonia, a peisajelor venețiene ale Ceciliei Cuțescu-Storck, ale celor franceze ale lui Samuel Mützner și Alexandru Poitevin-Scheletti, a peisajelor bulgare ale lui Artachino, engleze ale Alexandrei Popini, spaniole ale lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
criticului un delicios derapaj stilistic de o plastică rafinată, diferită de abordarile convenționale, uscate ale subiectului în critica de artă a vremii, abordări bazate pe pe constatări și distincții cvasigenerale. Descrierea se termină apoteotic, criticul desfășurând tabloul propriei sale sensibilități estetizante, pentru care tabloul pictorului nu fusese decât un pretext. Bogdan-Pitești plonjează într-o mitologie senzuală, de rafinament decadent, cu rituri orgiastice, cruzimi orientale și mistere sesizabile în spectrul unei sensibilități decadente: "Ne vin în minte toate riturile mitice, toate felurile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sfântului. Se specifică faptul că pictura fusese cumpărată de Principesa Maria. De asemenea, la pagina șaizeci și șase, avem reproducerea proiectului de fronton al lui Ștefan Popescu, în care se poate sesiza (dincolo de stilizarea proprie picturii bizantine) și o componentă estetizantă. Pentru viitor, Ioan Duican (Alexandru Bogdan-Pitești) anunță la finalul eseului colaborarea a încă patru artiști francezi și belgieni prin intermediul lui Pierre de Quérlon și al revistei L'Hemicycle. Revue Littéraire Illustrée, al cărei fondator era Louis des Gachons, editor de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tăiat într-un sens decorativ-licențios, asemeni unei coroane de lauri, sunt menite să confere un caracter burlesc ororii, plonjând în abisul blasfemiei. Avem aici o raportare la sensibilitatea decadentă, care comandă contrastele violente, cu o notă blasfemică și o rezultantă estetizantă, prin care cruzimii i se atribuie mai întotdeauna o conotație sexuală. Masca apărută din neant ne avertizează asupra ororii delectabile; ea prezintă oarecare similitudini cu trăsăturile chipului sfântului, intenția pictorului fiind să reia, cu o altă expresie, cea a Gorgonei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]