160 matches
-
ștergerea/ opacității ființei/ acum iarăși se vede/ în spatele meu/ obiectul/ l-am frînt/ l-am rîvnit" (ibidem). În pofida unor astfel de renegări ale feminității consacrate, Ștefania Plopeanu vădește și o seamă de recăderi în condiția sa primordială. Decorporalizarea, în beneficiul estetizării, e un fenomen relativ. Regretînd, în unele clipe, corporalitatea pierdută, poeta încearcă a o repune în drepturi, privind și palpînd realul, care, în concretețea-i halucinantă, ține în cumpănă extincția. Viața și moartea își amalgamează "direcția": "Filmul real/ palpez și
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
-i de-un litru/ C-o patimă grea.// Astfel, întrucît,/ Își băga către seară/ O sforicică pe gît/ Nemaiscoțînd-o-n afară...” (Epigramă). Din acest animism derivă un delicat joc de-a dragostea al poetului cu lucrurile, substitute ale partenerei violent estetizate (estetizarea e aci, la rîndul său, un substitut al relației trupești): „Mult timp am iubit o ceșcuță de ceai chinezească/ Pictată cu scene naive din viața fîntînilor pe porțelanu-i subțire/ Dar sufletul meu neștiind îndeajuns s-o uimească,/ M-a părăsit
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
se rotesc în jurul Mesei, implorînd har, îmbrăcați în odăjdi de mătase, în luminoase stihare, agitînd cruci și cădelnițe, iar înaintea lor, pe Sfîntul pristol, se arată de față Trupul și Sîngele Mîntuitorului" (Psalmul 8). Avem a face astfel cu o estetizare a hierofaniei. Menționăm că aci opiniile teologilor sînt împărțite. Dacă unii se arată dispuși a vedea în artist un ins ce imită paradigma divină inclusiv, sub raportul capacității sale creatoare, alții îl suspectează de o trufie cu luciferice tangențe. Ultimii
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
conștiință de "ratat" pe care o poartă cu suferind orgoliu, Macedonski își organizează un microclimat convenabil firii sale. Se slujește în egală măsură de "garda clientelară" a devoților din cenaclu și de un spațiu al viețuirii proteguitor printr-o violentă estetizare. Acest habitaclu baroc ne apare sugestiv ca o oglindire a creatorului. "Iată pereții tapetați ai camerei sale cu atlas albastru, în cute onduloase, parcelat de cîte o torsadă de fir, încheiată de un ciucure cu mici mărgăritare. Patul, ridicat pe
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
de lampa cu plăci de sidef și lănțișoare de argint, ce împrăștiau o lumină lunară, ori de Ťorologiul cu lapislazuliť, așezat pe o mescioară de jasp". Interior dominat de celebrul tron al Maestrului, ornat cu picturi ideatice. O culme a estetizării împinse la detalii o constituie intenția poetului de a transcrie Thalassa în pasaje așternute alternativ cu cerneală verde, albastră, roșie și chiar a reda vocalele cuvîntului Montagnes cu verde și negru, spre a reflecta cromatica muntelui. Cea mai semnificativă trăsătură
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
pragmatism valah? N-ar fi exclus, deoarece scriitorul, oltean de obîrșie, îl evocă pe un bunic al d-sale, „Ștefan Cioc, din satul Bălțații de Jos - astăzi Dumbrava - , primul țăran din sat care a purtat pălărie”. Așadar o modernizare, o estetizare sui- generis ! Dar Barbu Cioculescu e un paseist incurabil. Neavînd o legătură aievea cu „belepoca” de care e totuși organic atașat, se mulțumește cu un surogat al ei, de factură interbelică, sub chipul podului casei d-sale, plin de stive
Viziunea retro by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3874_a_5199]
-
culpa de, ceea ce poate azi părea hilar, „expresionist”, până la foarte gravul: „evreu”. A făcut cercetări genealogice pentru a demonstra că este „arian” - iată unde l-a dus viața. Într-un ziar SS-ist era acuzat că scrie „porcării contra naturii”. Estetizarea politicii, de care vorbea Walter Benjamin, un autor care a urmărit atent fenomenul hitlerist (s-a sinucis, în Franța, din spaima de a nu fi prins ca evreu) lua și astfel de forme aberante. După război nu a putut publica
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
supraviețuitor al echipei „clasicizate” a revistei „Steaua”, Aurel Rău, exprimă cu pregnanță condiția poeziei ilustrate de aceasta. Fondul tradițional, de factură rurală, așa cum s-a observat fără dificultate, face joncțiunea, sub pana d-sale, cu un rafinament formal, cu o estetizare care-i acordă o fizionomie distinctă. Imaginea „sămănătoristă”, ca și cea blagiană, a satului nu dispare, însă e trasă într-o viziune nouă. Căutîndu-și inițial portretul „în arborii / cu coaja crăpată”, poetul devine un citadin care, în loc de-a extrapola
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
că "în oaza mea de umbră și cuvînt/ mă rușinez mereu de-atîta viață" și că "adevărul e/ o egalitate între himere". "Egalitate" ce acordă materiei dreptul de-a se pune provocator în ecuație cu spiritul, justificare de facto a acestei estetizări răzvrătite, pline de tumult metaforic. Poezia de un asemenea tip funcționează, în consecință, ca un alibi formal al subminării spiritului. Plasat în acest mediu al materialității neîngrădite în expansiunea sa, visul însuși apare lipsit de autonomie, o simplă îngînare a
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
cu pustiul provincial și cu sentimentul zădărniciei, Dora este o idilă salvatoare, o rază de lumină și speranță. Amândoi sunt structuri bovarice, încrezătoare că iubirea este singurul sens nobil al existenței. Scriitorul învăluie idealismul erotic al protagoniștilor săi într-o estetizare simbolistă, impresionistă, mizând pe forme și culori, pe intensități variabile de lumini, pe estomparea contururilor și pe reverberațiile psihologice ale duratei interioare. În romanul Matei Iliescu, Radu Petrescu scrie cu o artă proustiană (impresionismul psihologic) un subiect flaubertian (iubirea bovarică
O iubire de altădată by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9449_a_10774]
-
cu drogurile petrecăreților și înmormântat într-un cimitir animalier, firește de lux, unde fostul stăpân depune, din când în când, o jerbă cu flori albe. O fi adevărat, o fi frumos, dar parcă prea vrea să ne convingă de extrema estetizare a vieții peronajului.
Cannes 2014: Bărbatul care iubea femeile by Corespondență specială de la Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/62230_a_63555]
-
ne-am emancipat! Să ne întoarcem la fondul chestiunii. "Indecența" și "onorabilitatea" se amestecă mereu pe teritoriul erosului. Ponderea lor depinde de tendința pe care i-o aplicăm, cea a senzualității dezlănțuite, a carnalității lascive, sau cea a îmblînzirii, sublimării, estetizării (pentru cea din urmă ipostază îl cităm pe autorul Florilor Răului care definea iubirea drept "frenezia de a transforma unul pe celălalt, de a se înfrumuseța unul pe altul într-un act care devine act artistic și care excită ca
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
Uite se lasă noaptea sau ziua/ nici nu mai știi/ sînt voci sînt biciclete sînt baloane/ sînt animale cu aripi și ghiare cu șolzi și cu blănite/ sînt tot felul, și parcă niște prieteni/ adolescenți" (Zinoapte). Dintr-o tentație spre estetizare (id est spre formă, o formă care s-o ghideze pe autoare prin junglă visului pur, intranscriptibil), revine visul meditativ-cultural: "Coșmare inventez acum că-i ziua. Cosmaru-i joc estetic./ O, aș putea acuma să mă uit tot chicotind/ la filmele
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
e numai atît. E și o cale, repetăm, a regăsirii eului, o dureroasă convertire a neajunsului în cauză în calitate. Prin nobila replică dată idealizării factice pe care o implica obligația ideologică, prin confruntarea unei ambianțe repulsive cu o intensivă estetizare. „Eu (...) spun lucrul interesant, declară autorul, că propice marii arte e tocmai regimul dictatorial care forțează pe oameni să trăiască în pure convenții și prin aceasta să dea un conținut și o valoare convențiilor”. Să remarcăm că această tăioasă disociere
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
tu, șunt eu! Șunt eul tău de zgură,/ Inoxidabilul experienței!/ Ascultă-mă: soarele zdrente-i,/ Vînturi polare-ti matură prin viață./ Vrei leac la foame de căldură?/ Îmbracă-te cu gheață!". O situatie limită a acestui vizionarism ambivalent o formează estetizarea demoniei însăși, în atari cristale ale răului, care, tinzînd spre culminație, explodează în fast baroc: "Frate, ce vine nu-i război:/ E cristal adînc de cruzime". Sau: Diamantul final de-ntunecime". Sau: "soare negru de strigoi". Sau: "Tot omenescul muribund
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
paraziți ce le devoră miezul. E interesant de urmărit în acest tip de poezie raportul complex dintre "fondul" formalizat, totuși rezistent, și "forma" substanțializată, adică permeabilă la datele psihice. Dacă pe de o parte poetul își găsește compensația în fervoarea estetizării, pe de altă parte aceasta din urmă e pusă în chestiune de postura meditativă, chestionată, măcar în subsidiar, de conștiința critică. Țesătura estetă nu se asumă integral, cochetînd cu existențialul, păstrînd un prag zero, declarativ, sub chipul unui inventar, de
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
la Grünewald. Dintre toți artiștii Germaniei, acesta este cel mai greu de înțeles. Pentru latini, el e de-a dreptul ininteligibil. Arta italiană ne-a obișnuit cu paradoxalul suferinței frumoase. În toată arta italiană, durerea este imaterializată prin frumusețe, încît estetizarea ei răpește acel caracter de materialitate grea, de bestialitate și ireparabil; în cea germană (ca și în cea rusă), dimpotrivă, aceste caractere se revelează în strania lor măreție. De aceea madona în arta nordică este de o tristețe atât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei arzători... factura narațiunii apare cu totul alta șdecât în O istorie de demultț, mai puțin dramatică. Povestitoarea e o «babă cu clonț și cu ochii verzi și vicleni», ca în Halima. Lumea însăși a trecut printr-un proces de «estetizare» livrescă.“ (N. Manolescu) Pe Deleleutc "Pe Deleleu" Toamna începuse și se isprăvise în secetă. Unduiau lin funigeii prinși de cheutorile și streșinile caselor; cerul alburiu și zările în ceață se desfășurau, zile după zile, în aceeași tihnă blândă. Moș Calistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intervalul dintre ele urmând a-ți țese existența; pe primul îl dorești iar celălalt de vrea. Uneori cele două sunt extrem de apropiate, fiind despărțite doar de zâmbetul ei. În manea asistăm la o decădere a limbajului; e o încercare de estetizare a bârfei, care nu face decât să evidențieze limitele de jos ale vorbirii. Un limbaj utilizat în sens slab, cu o coloană sonoră la fel de subțire în conținuturi explică succesul acestui gen; această structură lipsită de o minimă rigurozitate este permeabilă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
paseismului. Spirit atletic, constructiv. Discursul lui Mussolini în Parlament e un discurs futurist: «guvernul meu e un guvern de vitessă»”. Tonul sobru, aparent neutru, nu exclude simpatia. Fascinația față de futurismul fascist al lui Marinetti indică, în cazul de față, o „estetizare a politicului”; însă Contimporanul, publicație de stînga, consideră că „paralelismele și alianțele” politice au loc după specificul fiecărei țări: „futurismul în celelalte țări nu este necesarmente aliat cu fascismul, mișcare specific italiană. Spre exemplu, în Rusia, futurismul e arta oficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pronat regicidul, care a stigmatizat parlamentul, briganzii finanței, armata, imperialismul, clerul, dumnezeul, religia Mussolini”. Personalizarea fascismului implică... depolitizarea („adevăratul Mussolini - cel care a creiat acest spirit mussolinian - era ignorat, fiind prea ascuns îndărătul aparențelor înșelătoare ale politicei”), avînd drept corelativ estetizarea „aurei” personajului: „Nimic nu e mai romanesque și mai tragic ca evoluția acestui bărbat cu privire de hipnotizator, a acestui institutor, zidar, ziarist devenit dictator al poporului celui mai capricios și mai pasionat”. În epilogul la Opera de artă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestui bărbat cu privire de hipnotizator, a acestui institutor, zidar, ziarist devenit dictator al poporului celui mai capricios și mai pasionat”. În epilogul la Opera de artă în epoca reproducerii mecanice, Walter Benjamin va teoretiza, cu referire expresă la Marinetti, estetizarea politicului ca „rezultat logic” al fascismului: „Fiat ars - pereat mundus este cuvîntul de ordine al fascismului care, după cum admite și Marinetti, așteaptă ca războiul să ofere satisfacție artistică unei percepții senzoriale care a fost modificată de tehnică. În mod evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a văzut, ca dandysmul să aparțină doar decadentismului. Să mai spunem o dată că ne referim strict la accepția sa restrânsă, de curent literar. E drept, dacă am survola teritoriul de la mari Înălțimi, am vedea că aproape toate trăsăturile dandysmului „etern” (estetizare excesivă, efeminare, ostentație, cult de sine etc.) apar predilect În epoci de decadență, la finele unor cicluri istorice, când valorile „tari” se relaxează, pierzându-și din forță. Efectele pe care această criză axiologică generală le produce au un spectru enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
rândurile lui Byron rămân necruțătoare: „Nu știu ce a vrut să spună Scrope Davies când ți-a povestit că aș iubi copiii. Le detest prezența”. Adresanta nu e alta decât Augusta Leigh, iubita soră vitregă. Nu-i mai puțin adevărat că și „estetizarea” morții, punerea În scenă a propriului sfârșit ține, până la un punct, de dandysm. Ce i se Întâmplă la Missolonghi, locul fostelor sale fapte de bravură și al ultimei poezii, Astăzi Împlinesc treizeci și șase de ani, e mișcător până dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
câta oară? - specificul Însuși al dandysmului), s-ar vedea că Marcel Proust ar intra ușor și firesc În tipar prin suficient de multe trăsături. Cum ar fi credința de nestrămutat În forța frumosului, În arta Înțeleasă ca o nouă religie, estetizarea Întregii lui vieți nu doar prin elemente de recuzită (interioarele, obiectele), vestimentație sau accesorii, ci printr-un Întreg „program interior”. El Începe ca o joacă, Încă din adolescență, când, alături de bunii prieteni Jacques Bizet și Daniel Halévy, colegii de la liceul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]