111 matches
-
subiecți individuali) ajung să fie de acord asupra impresiei că există asemenea lucruri ca reguli, definiții comune, norme, valori. Problema fundamentală a sociologiei va fi, în consecință, detectarea metodelor utilizate de către oameni pentru a crea sentimentul unei ordini sociale. Termenul etnometodologie vrea să sugereze tocmai un astfel de obiectiv: ea studiază metodele pe care le utilizează oamenii. „Cimentul” vieții sociale, sugerează adepții acestei orientări, s-ar putea să nu fie valorile, normele, rolurile, interesele, sancțiunile și beneficiile sau alte lucruri de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unii pe alții că există o asemenea ordine caracteristică diferitelor împrejurări sociale și, mai general, întregii societăți (Garfinkel, 1967; Ciccourel, 1974; Mullins, 1973; Turner, 1978; Vlăsceanu, 1982; Ungureanu și Costea, 1983). Utilizând schema terminologică propusă mai înainte, am putea caracteriza etnometodologia ca un idealism sociologic de factură subiectiv-individuală. Indivizii, în mod izolat, utilizând un set de metode cognitive ce urmează a fi descoperite de sociolog, fac efortul de a crea ideea unei lumi sociale existente „acolo afară” și de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Aceste poziții sociologice ne amintesc de o reacție similară prilejuită de descoperirile din fizică de la începutul secolului și care au generat poziții etichetate drept „idealism fizic” (Lenin, 1966) sau „fenomenalism” (Flonta, 1985). Ca și filosofii fizicii de atunci, în ceea ce privește natura, etnometodologii actuali consideră realitatea socială ca un dincolo problematic. Singura realitate este efortul individului de a elabora o ordine socială care să-i organizeze percepția și comportamentul și pe care s-o „semnaleze” celorlalți indivizi. Etnometodologia avansează un indeterminism complet, considerând
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fizicii de atunci, în ceea ce privește natura, etnometodologii actuali consideră realitatea socială ca un dincolo problematic. Singura realitate este efortul individului de a elabora o ordine socială care să-i organizeze percepția și comportamentul și pe care s-o „semnaleze” celorlalți indivizi. Etnometodologia avansează un indeterminism complet, considerând doar mecanismele cognitive și comunicative individuale ca singură realitate asupra căreia sociologia, ca știință, se poate exercita. Și, într-adevăr, contribuția etnometodologiei se lasă așteptată într-un mod din ce în ce mai dezamăgitor. Ea a atras atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
-i organizeze percepția și comportamentul și pe care s-o „semnaleze” celorlalți indivizi. Etnometodologia avansează un indeterminism complet, considerând doar mecanismele cognitive și comunicative individuale ca singură realitate asupra căreia sociologia, ca știință, se poate exercita. Și, într-adevăr, contribuția etnometodologiei se lasă așteptată într-un mod din ce în ce mai dezamăgitor. Ea a atras atenția asupra unor mecanisme cognitive și de comunicare socială care sunt, fără doar și poate, importante și necesar de a fi luate în considerare. Ca alternativă a sociologiei obiective
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se lasă așteptată într-un mod din ce în ce mai dezamăgitor. Ea a atras atenția asupra unor mecanisme cognitive și de comunicare socială care sunt, fără doar și poate, importante și necesar de a fi luate în considerare. Ca alternativă a sociologiei obiective, etnometodologia pare însă un eșec ce se conturează cu tot mai mare claritate. Ca investigare complementară, ea ar putea aduce o contribuție la îmbogățirea explicației sociologice. Deja în interiorul etnometodologiei se prefigurează un proces de delimitare a ambițiilor și obiectivelor, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
necesar de a fi luate în considerare. Ca alternativă a sociologiei obiective, etnometodologia pare însă un eșec ce se conturează cu tot mai mare claritate. Ca investigare complementară, ea ar putea aduce o contribuție la îmbogățirea explicației sociologice. Deja în interiorul etnometodologiei se prefigurează un proces de delimitare a ambițiilor și obiectivelor, dintr-o abordare sociologică cu pretenție de globalitate, ea tinzând să se transforme, mai degrabă, într-o ramură a sociologiei. În acest sens este semnificativ că unul dintre întemeietorii etonometodologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pretenție de globalitate, ea tinzând să se transforme, mai degrabă, într-o ramură a sociologiei. În acest sens este semnificativ că unul dintre întemeietorii etonometodologiei, Aaron Ciccourel (1974) afirmă că aceasta trebuie considerată doar o „sociologie cognitivă”. Interacționismul simbolic și etnometodologia, dincolo de pozițiile lor extremiste, antiobiective, atrag atenția asupra unui aspect important: realitatea socială se constituie prin intermediul unor mecanisme cognitive, atât individuale, cât și colective. A devenit din ce în ce mai clar că aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe baza unei epistemologii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe baza unei epistemologii realist-naive, drept promotoare automate ale unui determinism obiectiv, ci ca aducând ele însele o contribuție independentă la determinarea proceselor sociale. Limita fundamentală a interacționismului simbolic și, mai ales, a etnometodologiei îmi pare a fi aceea că ele pornesc în mod absolut de la subiect. Subiectul uman, cu mecanismele sale de cunoaștere și de comunicare, nu este privit ca o parte a realității sociale, ci ca generator absolut al acesteia. „De ce”-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dintre sociologia „pură/teoretică” și sociologia „empirică/de teren”, Max Weber constituie punctul de plecare al unui postmodernism (avant la lettre) În dezvoltarea sociologiei. Eu Îl consider Întemeietor al sociologiei interpretative pe coordonatele căreia va evolua sociologia fenomenologică, interacționalismul simbolic, etnometodologia și chiar sociobiologia. Este legitim sub raport științific să avem ca obiectiv reconstituirea timpului interior al sociologiei plecând de la secvențele definitorii pentru maturizarea sa conceptuală și metodologică, nu de la timpul (obiectiv, cronologic) al societății și nici de la timpul (subiectiv) al
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sau liniile teoretice pe baza cărora se construiesc analizele neoinstituționale: teoriile cognitive inițate de concepția lui H. Simon, teoriile fenomenologice și culturale inspirate de concepțiile lui C. Geertz în antropologie, P. Berger și T. Luckmann în sociologie și studiile de etnometodologie (H. Garfinkel). În acest capitol, R. Scott introduce problematica și totodată tema relației complexe dintre instituții și organizații și a cercetărilor care și-au propus acest tip de analiză. Rădăcinile acestor abordări sunt plasate la un triplu nivel: a) cel
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]