165 matches
-
frânturi din plângerea aceasta și întrezăresc în ea un soi de predicție tragică prin care mi se vestește soarta. Aș vrea să am toate cuvintele scrise. Aia îmi făgăduiește să mi le transcrie. Nu par a fi cuvinte, ci numai eufonii ancestrale, ca țipetele abstracte ale delfinilor ce sucombă inexplicabil dimineața pe țărm. Peisaj cu ochi Observ peisajul, îl descriu și, în timp ce fac lucrul ăsta, am și eu, la rândul meu, senzația stranie că sunt observat intens de același peisaj. Simultan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
culegeri (Zbor alb, 1932), precum și a celei următoare (Golful sângelui, 1936), în care e încorporată unui ciclu de cinci secvențe, unde ea devine a doua. Inspirația îi fusese declanșată poetului de o inscripție latină de pe mormântul soției unui principe transilvan. Eufonia numelui francez al domniței, îngropată „la Sâmbăta de Sus/ în munții valahi, cu fața la Apus”, i-a stârnit poetului, el însuși născut din mamă franceză, imaginația și visarea : „ce-ai căutat pe unde plânge doina... Simplul fapt de a releva inscripția
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cetitori cu oarecare cultură. N-am nevoie de explicațiile din josul paginii, dintre care unele cum e nota pentru Pristandà sunt greșite. Neologismele nu trebuiesc înlocuite; autorul le folosește pentru a nuanța și preciza expresiile, cum și pentru motive de eufonie. Bănuesc că "lectorii" care s-au ostenit ca să greșească destul de des la manuscrisul meu au a îngriji lucrări slab redactate ale unor persoane necalificate în meșteșugul scrisului. Colaborarea lor la îmbunătățirea stilului trebuie să înceteze când e vorba de autori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în Olanda. A.B.Cum arată o zi din viața Dumneavoastră? Aveți regrete? Am muncit 42 de ani ca inginer, am călătorit mult și am scris mult, la început instinctiv, cu timpul am devenit mai atent la formă și la eufonie. Am experimentat și perfecționat arta colajului poetic care mă încântă și azi. Aș menționa câteva colaje remarcabile realizate cu Nicolae Tzone și Yigru Zeltil, cu Dorina Sisu, Ana Sofian. La regrete? Faptul că am ratat educația muzicală, practica ei, jazzul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul, „poveste poetică” - 1896). Ca și prietenul său Anghel Demetriescu, P., om cu serioasă cultură clasică, informat și cu privire la ideile și arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță cu autori și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
asigurată de ritm și rimă. La rândul său, poemul Colomba, cu marile lui libertăți în materie de construcție a imaginii și cu sugestia unei dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitând chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar în Ulise, mișcarea însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu găsește. Găsind se va tulbura. Tulburat, se va minuna. Minunându-se, va domni asupra Întregului. Dominând, va dobândi Repaosul”. Poetul, prozatorul, dramaturgul, publicistul, filozoful și omul nu se pot separa fără să-i fragmentăm imaginea. Mai presus de anistorie, eufonie, metafizică și ortodoxie, Voiculescu a devenit o stare și un model care au salvat destine literare. Sărmană cultură care se salvează prin sacrificiu...
Vasile Voiculescu – noi contribuții biografice by Gheorghe Postelnicu () [Corola-journal/Journalistic/5285_a_6610]
-
deplorabil. „Deplorabil” însemnînd: moliciunea unor pagini calofile în care cadențele înghit conținutul. Vibrație joasă fără ținută lexicală. La melodici, virtuozitatea e scop în sine, precum dansatorii profesioniști a căror ambiție e să se miște fără stîngăcii pe scenă. La canonici, eufonia textului e secundară, ca un efect de trenă. Bilanț: voința de a impune un canon de interpretare, imboldul de a scrie numai sub surescitarea ideii, neglijență în privința alurii estetice, viziunea care precede intenția de a scrie, vibrația înaltă, plăcerea mică
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
editorial, scris poate de Ioan Chirilă, după finala Cupei din 1958. Poli se calificase și a pierdut cu 7-0, dacă nu mă înșel. Galeria timișoreană a aplaudat tot timpul și a cântat un slogan mișcător prin bănățeneasca lui lipsă de eufonie, asigurându-și favoriții că-i iubea și așa, făcuți zob. Nu mă satur! Intru la un „sibian”. Un domn foarte prezentabil, la 60 de ani, tocmai plătea ce-și cumpărase. Omul dă să iasă, pachetul rămâne pe tejghea. „Nu-i
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4826_a_6151]
-
în verb, oarecum desprins de umanitatea pe care o prizează sporadic, obiectiv, rezervîndu-și subiectivitatea pentru aura cromatică extraordinară cu care îi înzestrează evocarea. Rezultatul nu e atît o "comedie umană" cît una estetă, de forme și culori, de ritmuri și eufonii cu un fond moralist subiacent, precum o fabulă enormă a viziunii autorului, cu tîlcuri ale realului subînțelese. Sensul cel mai general și cel mai important îl reprezintă impactul dintre existența unui artist de excepțională vocație și mediul sufocant în care
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
a Republicii, a Partidului. Și totuși s -au găsit în epocă oameni de gust în stare să depisteze, în compunerile conformiste ale acelor tineri, semnele dătătoare de speranță ale talentului. Un vers pregnant, o metaforă sugestivă, un efect ingenios de eufonie i-au făcut pe acei oameni de gust să-și dea seama că se află în fața unor poeți autentici, capabili de evoluție. Și au mizat pe ei mergând oarecum la risc, supraestimându-le în fond debutul. Cronica lui Paul Georgescu
Generația mea în anii '60 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8596_a_9921]
-
Elena Zottoviceanu Toată suflarea muzicală a globului trăiește anul acesta în eufonia lumii lui Mozart, un regal la care instituțiile de gen se străduiesc să atragă un public cât mai numeros. Filarmonica bucureșteană și-a lansat deja intențiile, Formațiile muzicale Radio se concentrează asupra unui Festival Mozart bogat în programe și Opera
Gustul dulce-amar al infidelității by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/10889_a_12214]
-
devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem avertizați - în paranteză - că este vorba de un "metru
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut prozaică. În lipsa oricărei eufonii, dimensiunea lirică a versului e asigurată totuși de ritm: acesta suplinește sunetele, corpul sonor al expresiei ei constând exclusiv în scandarea pe care o dă succesiunea accentelor. Aș putea să spun că o schemă muzicală fără corp, ca o epură
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a petrecut miercuri, 16 mai, în spațiile generoase ale Galeriei Dialog din incinta noului sediu al Primăriei sectorului 2, acolo unde "zburătoarele" materializate în gesturi spontane, fascinante prin spiritualizarea și sensibilizarea formelor, ale Arianei Nicodim și-au făcut cuib din eufoniile clarinetului atât de viril al lui Aurelian-Octav Popa ori violei atât de senzuale a Sandei Crăciun-Popa. M-am bucurat să surprind din nou capacitatea de adaptare a muzicii contemporane românești (Cornelia Tăutu: De doi; Aurel Stroe: Drumul spre flacără; Tiberiu
Miscellanea by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9434_a_10759]
-
asociațiile de idei". O vibrație de arc sufletesc încordat, care efectiv trimite săgeți ideatice. În concluzie: avem a face în cazul lui Ilie Constantin cu o personalitate complexă ce apasă pe clapele permanențelor și ale devenirilor d-sale, atingînd notele eufoniei clasicismului modern, valeryan, ca și pe cele ale frămîntării confesive, aproape mereu filtrate, ale jurnalului romantic. O personalitate de prim-plan a literelor românești actuale.
Clasicul romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8141_a_9466]
-
un englezesc, nu foarte frecvent, suspiciousness): "Pacienții au o suspiciozitate nu numai nejustificată, dar și inflexibilă" (farmaciata.ro); "Tulburarea se caracterizează prin suspiciozitate, neîncredere în ceilalți" (otvforum.com); termenul umple un gol, chiar dacă este destul greoi și de lipsit de eufonie. Din tablou nu putea lipsi un verb; de fapt, sunt chiar două, în concurență: a suspecta (împrumut din fr. suspecter) și a suspiciona (probabil creație internă, de la substantivul suspiciune). Despre sufixul -iona s-a scris de multe ori; în genere
„Condiții suspicioase“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6827_a_8152]
-
al volatilității luminoase) cu mâinile împlântate până la umeri în pământul și dramele lumii. Materia aceasta grea, purtând o veritabilă istorie a suferinței umane, românești, țărănești, e frământată și modelată cu tenacitate, la concentrația înaltă a obsesiei și în disprețul oricărei eufonii. E mai degrabă proză aici decât poezie, o pastă verbală densă ce umple spațiul paginii fără a lăsa cel mai mic lăcaș de ventilație lirică: ,Suflă țăranii cu capetele lor de cai/ În scăldătorile mașinilor - nici fiert/ Nici înghețat;/ Trece
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]
-
poate, cu cea a intervenției exilului ca element perturbator al biografiei reverberate în poetica, bardul pune acum accent pe stările de scepticism, de angoasa, de ruptură. înaintînd pînă la sarcasm și violență, isi refuză adesea nu numai euforia, ci și eufonia consacrată, plonjînd într-un limbaj crispat. Surghiunul e numit, fără înconjur, centru al Răului cu expresioniste conotații: "Des deux côtés, leș ailes du toit/ se mettent ŕ battre, majestueuses,/ avec paresse dans l'air étale;/ puis leș vagues du vent
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
Cărții Românești, nu se numea Vetuța ci Pena. O Vetuță la Cartea Românească nu a existat. Un scriitor cu numele Marian Micu, prieten sau nu cu Marin Preda, Cronicarul nu știe să existe. Poate fi vorba, dacă ne luăm după eufonie, ori de Marin Mincu ori de Mircea Micu, dar nici unul din ei nu era la Mogoșoaia în noaptea fatală. După cum nici Fănuș Neagu sau Mircea Dinescu nu erau, deși autorul articolului din Jurnalul Național susține contrariul. Că soții Raicu l-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9955_a_11280]
-
pe un i ipotetic nu un punct, ci o tremă, sînt, precum criteriile de selecție pomenite în prima dintre ele, "inefabile și insidioase ca parfumul". Au, se vede, aceeași capacitate de "difuziune". Ideile intră una în "țesătura" celeilalte, atrase de eufonii, de spontane emanații de sens, de "căderi" neprevăzute în păcatul comentariului livresc. "Cestiuni" grave, ale celei mai presante actualități politice, dobîndesc un calm charmant, odihnitor, subminate "părintește" de ironia calambururilor. În general, Foarță gazetarul, un perpetuum (i)mobile, "fără redacție
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
că actul însuși al traducerii este un act hermeneutic. O foarte bună traducere presupune o opțiune între niște versiuni posibile. Această opțiune ține de un univers hermeneutic: de ce aleg asta și nu asta. Sigur că intervin și factori legați de eufonie, de stilistică propriu-zisă, de proprietate a termenilor și așa mai departe. Pentru traducătorul-hermeneut, traducerea este o lectură, una dintre lecturile posibile, te înscrii pe o izotopie, care poate fi asta, dar poate fi și alta. Aceasta este o convingere profundă
Cu Irina Mavrodin despre Traducerea ca "nesfîrșită urcare a muntelui" by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16737_a_18062]
-
cai"; "călugărul Dan e unul din școlarii Academiei", "unul din acei îngeri căzuți" etc.) și niciodată unul dintre. Alternarea pare să depindă de rațiuni stilistice: preferința unui autor pentru una sau alta din construcții, dorința de variație sinonimică, diferențe de eufonie, necesitatea de a sublinia un segment de text etc. Și G. Călinescu pare a fi preferat în mod clar tiparul unul din: în Viața lui Eminescu apare doar acesta (de 14 ori). Am putea presupune că lucrurile stau altfel în
Din și dintre by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12430_a_13755]