145 matches
-
fost? nu se poate prestabili la fel ca metodele unui om de știință. Istoricii nu dispun de baghete magice, formule și axiome, ci doar de investigații laborioase pentru a desluși trecutul. Istoriile lor sunt într-un registru al provizoriului și evanescenței. Istoria nu are și nu comportă, în ciuda structurii "secret lingvistice" a datului, relații de ordin lingvistic precum semiotica, semantica, hermeneutica sau logica. Dacă aceste patru discipline îl ghidează pe intelectual în analizele lui, îi oferă omului modern posibilitatea de a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
gândim pe baza a ce știm. În mod incontestabil, istoria scrisă este și un exercițiu mental, dar nu unica modalitate de a privi în trecut, așa cum își imagina Collingwood. Comentarile, descrierile și povestirile sunt negreșit partea relativă a cunoașterii istorice, evanescența structurii sale. Ceea ce contează sunt faptele și dinamica umană, modalitățile autentice de acțiune din trecut, prezent și viitor. Poate că singura filosofie ce se mai poate susține astăzi este o gândire pe baza relaționării faptelor cu spusul. Dincolo de o relație
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
corpului (în chiar viziunea lui Maxențiu). Pe acest versant al semnificării, imaginea personajului se construiește cu mijloace poetice, între care domină metafora obsedantă a îngerului (dematerializare, plutire, zbor asociate), trecută printr-un stadiu intermediar, cînd nu preliminar, de golire și evanescență. (Ambele, cum se știe, consecutive, în mintea lui Maxențiu, hemoptiziei). O metonimie de trecere spre glorioasa autoimagine a zborului se construiește fulgurant, în acord și cu sensul primar al "achiziției": "Maxențiu era acum o biată făptură străvezie, un steag palid
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
toate Portret-ele în cuțit (chiar și cele ce par descinse direct din retorica lui Mircea Ivănescu) sunt, în fond, arheologii ale imaginii de sine, așadar mijloace eficiente de instituire și de comunicare a unui sine vulnerat, căci marcat de iminența evanescenței în acord cu acest corolar tematic este și definiția-tip a poemului: "mulajul propriei mele dispariții". În Cartea invaziilor, acest mulaj al dispariției ființei poetice este mult îngroșat, ca pentru a deriva atenția cititorului dinspre drama emițătorului de text înspre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cum un sărut/ îți tremură pe buze și te doare// dar pânza apei hohotind s-a rupt/ și-n alb cutremur s-a deschis afundul/ din amintiri priveam la râul supt/ și mă privea cu ochi de sticlă prundul" (Narcis). Evanescența, iată, prin urmare, riscul major al acestui gen de reflectare narcisiacă, asumat însă fără preget într-un discurs care se va focaliza, cu aceeași obstinație, pe aceeași retorică grandilocventă a eului hiperbolizat, având acces la celest ("dar ridicând genunchiul nestins
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag halou al evanescenței pe care le cultivă Valeriu Stancu în cicluri bine delimitate (copilăria anotimpurilor din Sinucigași de lux, răstălmăcirea jocului și triunghiuri cu pupila albastră din cărțile eponime) pretind, dincolo de virtuozitate formală sau atașamentul (lucid!) față de o tradiție asumată și în definitiv
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prim-plan, aceea a Deltei, adevăratul protagonist al cărții lui Talpalaru. În ciuda faptului că este jalonată de toponime reale, identificabile prin exercițiul cartografic (Jurilovca, Periprava, Mahmudia, Sarichioi, Letea), Delta sa este o geografie simbolică, în care se luptă permanența și evanescența, asceza și păcatul, bucuria și suferința (pe)trecerii dincolo de limanurile vizibile prin "scara de lacrimi" sau "năvodul de ceață". Referințe critice (selectiv): Nicolae Panaite, în "Convorbiri literare", nr. 5, mai 1999; George Bădărău, în "Convorbiri literare", nr. 8, august 1999
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un tip de cunoaștere modernă, ce este considerată că reflectă o realitate externă, dar care acum sunt complet neadecvate noului stadiu, lipsit de referențialitate. Acest nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip de referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care nu mai există însă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
astfel, chip ce poate fi recunoscut, descris, recuperat prin exercițiul me moriei. Tipologia care ia naștere prin fotografie, caracterul individual, dar în același timp general al subiectului creează o „ontologie istorică“ a orașului, o imagine înghețată (o imagine dialectică) a evanescenței acestei lumi. Întrebarea lui Gilloch „How is the writer to capture the momentary and fleeting?“ găsește în fotografia urbană, ca și, mai ales, în film un răspuns: prin reprezentare în imagini a ceea ce este deja trecut, a potențialității pierdute pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
fotografie, la afiș și modă, care-l reflectă chiar și consumerist, inconstant, ca pe o sensibilitate care condensează spontan. Și în mod esențial, trebuie spus, simbolismul reprezintă un catalizator estetic, deschide către arta europeană, către orizontul culturii universale. A surprinde evanescența constitutivă, inefabilele simbolismului într-o "formă" a făcut printre altele obiectul acestui studiu, dar mai mult decât atât, dificultatea a constat în a demonstra că nu este vorba de o formă goală, o formă fără fond, ci de existența unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din profil, atent la contraste și la efigierea acestui chip -, îi corespunde un altul, care conferă, de fapt, caracterul simbolist acestei picturi, cel al interiorității. Acest chip ne trimite prin sugestie către altundeva, o proiecție incertă, o vibrație emotivă, o evanescență. Tablouri precum Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă sau Pe gânduri asociază reveriei și o gesticulație afină. Visarea vine și din așteptare, precum într-un tablou ca Femeie lângă stâncă, așteptare pe care nimic nu o clarifică. O
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Aici, în schimb, perspectiva este schimbată: transformările și accelerările prin care tehnica îl supune pe om apar sub semnul următorilor Titani, sunt înaintemergători ai unei noi epoci a fierului neprielnică spiritului. În acest caz, "Dumnezeu se retrage" (L. Bloy), și evanescența credinței, dispariția Vechiului nu lasă în urmă nimicul, ci "un gol, cu puterea sa de absorbție", o neliniște și o nevoie. Cu toate acestea, Jünger privește cu optimism trecerea spre noua epocă, încrezător în faptul că spiritul nu va sucomba
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
forțe exterioare lui, de a cunoaște cine este, de unde provine și în ce direcție se îndreaptă omenirea (întrebare reformulată și de Paul Gauguin, într-o celebră lucrare de-a sa: De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?). Constatarea efemerității și evanescenței fenomenelor ce ne înconjoară a separat teoriile existențiale în două direcții fundamentate pe nevoia găsirii unui răspuns la întrebarea dacă lumea a fost sau nu creată. Această problemă a născut și naște în continuare discuții tot mai aprinse, mai ales
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
locuiește în sacru, ci din contră sacrul locuiește în noi și prin noi"221. Cum să considerăm o ființă a cărei constituție, cel puțin în cultura creștină, poartă chipul și asemănarea lui Dumnezeu, are suflet nemuritor, dar trup trecător, supus evanescenței și morții? Unde să-l încadrăm, atâta vreme cât putem vorbi deopotrivă de virtuți și păcate, de sfinți și damnați, de homo religiosus și homo a-religiosus? În acest context, reamintim o mai veche dilemă ce planează asupra conceptelor de sacru și divinitate
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
mic o mică perlă o lumină în “infinitul ud”... Imuabilitatea cerului recele mesagerul îndepărtat al serii în praf fin de lumină: floarea de crin devine infimă umbră de stea și polenul iese în evidență. Asistăm la o subtilă reacție între evanescența purtătoare de viață și Viața însăși, generatoare de efemer... un simplu praf de stea, un grăunte de polen, generează o floare; o singură petală de puritate, de crin, este o oglindă pe Cer. Acest haiku răstoarnă ordinea imanentă unde Frumusețea
COMENTARII LA POEME by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83883_a_85208]
-
constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar în cel de al doilea, sub un titlu sugerând și el evanescența, deși în regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace în inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
divin și inexplicabil al creației. Lui Eminescu i s-au dat în așa măsură amândouă, încât le va resimți ca pe o adevărată povară; rămânând pururi tânăr 116, el persistă în imaginea posterității, tinzându-și dreapta în deșert 117... Crepusculul, evanescența premerg celor descrise mai sus, așa cum se aleargă în tradiția populară soarele cu luna: O, ceas al tainei, asfințit de sară118 este timpul concret al copilului, când ar fi trebuit să se întoarcă acasă, însă nu poate pentru că vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
s-a dovedit a fi cea mai scurtă etapă a leninismului sovietic. 2.3. Leninism post-revoluționar Acest concept acoperă ceea ce în istoria sovietică este denumit de obicei stalinism. Stalinismul este abordat deseori ca o extremă birocratizare a PCUS, concomitent cu evanescența fermentului revoluționar. Cel mai frecvent argument adus în sprijinul acestei ipoteze este onceptul lui Stalin de "socialism într-o singură țară", o inovație ideologică având rolul de a stabiliza și consolida tânărul regim sovietic. Dacă Lenin credea și lupta pentru
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
se confruntă țara, lumea și veacul, binemeritând înaltul titlu de Erou al națiunii române și de cel de Erou al Păcii (subl în orig)". Avem de-a face acum cu "epoca Ceaușescu", în care PCR intră într-un proces de evanescență concomitent cu accentuarea trăsăturilor "eroice" și "geniale" ale secretarului său general. Charisma este proiectată, ca în cazul fascismului, la nivelul liderului, ale cărui trăsături romantice sunt dincolo de orice îndoială. Aflăm în continuare că inițiativele internaționale ale dictatorului român "împlinesc un
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
manipulate de către capitalismul global; mai mult, reprezentau o minoritate insignifiantă în interiorul unei societăți sovietice care ar fi subscris imperativelor ideologice ale PCUS (vezi Vincent: 1995, 61-75). Această argumentare nu invalidează teza de la care am pornit în ceea ce privește leninismul sistemic, și anume evanescența flerului său revoluționar. Principiile ideologice începuseră să conteze tot mai puțin pentru leninismul sistemic, așa cum se poate observa și din acceptarea în cele din urmă a variantei occidentale de drepturi ale omului. Tot ce îl interesa era stabilitatea politică, internă
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
La nivel interpretativ, punctul culminant implică menținerea cu strictețe a aceluiași nivel de tempo, producerea unei eventuale relaxări inoportune a discursului determinând denaturarea caracterului său extrovertit. De asemenea, concepția imaginii finale proiectează metafora sonoră a unei risipiri cu discreție, o evanescență ce implică în mod exclusiv reducerea progresivă a nivelului dinamic. În planul redării interpretative, evitarea cu fermitate a oricărei tendințe în sensul atenuării tempo-ului va opera distincția esențială dintre o imagine ce își destramă formele și cea în care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
contrastante ffpp. Efectul aceluiași moment apare potențat, în mod suplimentar, de stridența sonoră rezultată din folosirea abundentă a secundelor mari. Disonanța acestora amplifică semnificativ forța de expresie a vârfului tensional și, implicit, impactul produs asupra auditorului. Finalul aduce risipirea până la evanescență a imaginii, înscriindu-se în aceeași sferă dinamică redusă (ppp - p în 47 de măsuri din totalul de 49) și asociindu-se cu o tendință de relaxare progresivă a tempo-ului. II.5. Et la lune descend sur le temple
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
asemenea, disonanța secundelor mari accentuată de insistenta repetiție a acestora face ca stridența sonoră să alunece spre o adevărată violență acustică, amplificând în mod semnificativ impactul emotiv resimțit de auditor. Dar, imaginea acelei monumentalități copleșitoare se estompează curând într-o evanescență ce conduce până la dispariția definitivă (pp, più pp și ppp). Menținerea prelungită a armoniilor proiectate în finalul acestei secțiuni () este posibilă cu aportul vital al pedalei de rezonanță, care reactivează efectul o dată cu începutul fiecărei măsuri. Înlănțuirea prin terțe ascendente a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
-și afle sursa inspirației în sonoritatea complexă a celui mai mare gong al muzicii de gamelan, gongul ageng, ce conține în armonicele sale toate sunetele emise de oricare alt instrument. Risipirea sonoră progresivă (perdendo - stingându se) ce se topește până la evanescență odată cu stabilirea pe acordul final de lasă impresia unei „nesfârșiri”, ce îndeamnă auditorul la aflarea propriei echivalențe semantice. III.9. La sérénade interrompue (Serenada întreruptă) Tabloul unei parodii galante, preludiul La sérénade interrompue satirizează serenada unui Don Juan, victimă nefericită
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
într-o plăcută abandonare. Scena luminii selenare îndreptate spre o țintă învăluită în mister aduce cu sine corespondențele sonore ale unei pasive solitudini, iradiată uneori de o tandrețe reținută sau o senzualitate sfioasă, ce își pierd apoi urmele în aceeași evanescență finală. Alături de Feux d’artifice și Les fées sont d’exquises danseuses, preludiul La terrasse des audiences du clair de lune va fi interpretat în primă audiție la 5 aprilie 1913, de către pianistul spaniol Ricardo Viñes, la Societatea Națională. Delimitarea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]