268,482 matches
-
asemenea, ca urmare a abdicării unei mari părți a populației, care, în loc să-i opună rezistență, consimte și abdică de la dreptul său de a i se opune - încât el devine un monstru. Acesta este procesul prin care trec toți dictatorii, fără excepție. Cred că Ceaușescu a devenit un monstru, precum Stalin sau Mao, Hitler sau Fidel Castro, ca urmare a unui proces în care au existat mulți complici și în care o societate întreagă, la un anumit moment, a încetat să mai
Cu Mario Vargas Llosa în direct by Alin Genescu () [Corola-journal/Journalistic/14504_a_15829]
-
ori, o atitudine obosită, astenică și o autocompătimire neglijentă a organizatorilor, penibilă, la urma urmelor, care culminează lamentabil în cadrul solemnității finale până la totala substituire a acesteia. Am apreciat la Astra Film Fest tocmai vitalitatea fenomenului, injectată de acest public de excepție - generator de eveniment și de context cu mijloacele cele mai simple și mai spontane. O "rețetă" foarte economică, în fond, acest "turism juvenil" - care s-a dovedit și cea mai eficace. Între umorul de pușcărie și dramele războiului A fost
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
drept, și mai plini pentru tânărul cu monoclu și cravată, apărând întotdeauna într-o vestimentație sobră, elegantă. Dar nu mai puțin interesante sunt momentele evocate în continuare, când Tzara, aflat în ruptură cu cea mai mare parte din gruparea suprarealistă (excepții sunt, între alții, René Crevel ori Soupault), începând mai ales cu 1924, anul publicării Manifestelor Dada, dar și a primului manifest bretonian al suprarealismului: încheiere și început al unei epoci foarte semnificative, fiindcă permite individualizarea pregnantă a personalității sale. Poetul
O biografie a lui Tristan Tzara by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/14556_a_15881]
-
în numele religiei au fost și mai sunt încă persecutate, ținute în planul doi, milioane de femei. în zilele noastre se consideră că, "dacă mai există un teritoriu de cucerit de către femei, pentru a se elibera " acela e al religiei" (singura excepție fiind marcată de lutheranism). După epocile războinice, în care femeile și-au pierdut străvechiul rol sacru iar religiile consacrate de bazinul mediteranean - iudaismul, creștinismul și islamul - au impus rolul predominant al bărbaților în societate ("în Vechiul Testament, doar două cărți din
Singur cu forțele istoriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14582_a_15907]
-
după moartea dictatorului, fiindcă nimeni nu le-a acordat nici o clipă prezumția de legalitate sau legitimitate. Colaboratorii dictatorului dominican, ca și ai lui Hitler, au fost socotiți criminali de drept comun. Și tratați în consecință. Colaboratorii lui Stalin și Ceaușescu (excepțiile au durat un timp scurt și s-au referit la cîteva persoane) au fost iertați, fiindcă, nu e așa, regimul democratic postdecembrist nu-i putea transforma în deținuți politici.
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]
-
nas doisprezece ani la rând. În societatea românească a momentului se petrec lucruri cumplite, dar lumea ridică lehamisită din umeri. Avem asociații și fundații cu duiumul, specializate în violarea drepturilor omului, dar parc-au intrat în pământ. Cu o singură excepție - scandalul OTV -, nici una dintre consumatoarele de fonduri externe nu s-a lăsat trezită din somnolența indusă de sunetul plăcut foșnitor al eurodolarilor. Dar și atunci când două doamne oneghiste au ieșit în arenă au pierdut un minunat prilej să tacă: vizibila
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
esc) a fost, unanim, considerată un "atac" împotriva originilor latine ale limbii noastre. În 1965, o hotărîre academică nouă reinstaurează pe "â" în termenii (naționali) mai sus-citați: de atunci, drept este a se scrie Român, român(esc)/ (ește), ca o "excepție". Cealaltă notație, "î", rămînea în vigoare. Iată, deci, intrată în domeniul politic problema ortografiei românești! De aici înainte apar exagerările "patriotice". Academia Română post-decembristă, care s-a vrut a fi legată de străvechea instituție desființată în 1948, a luat inițiativa schimbării
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
sustrage noilor paradigme. Din această pricină, ca nici un altul dinaintea sa, veacul pe care tocmai l-am traversat a fost unul al experimentelor imediate și al suspiciunii absolute. Într-un asemenea context, întreaga artă europeană, de la care nu putea face excepție nici arta românească, nici măcar în perioada realismului socialist - el însuși o formă grotescă de experiment -, a avut o dinamică marcată exclusiv de problemele limbajului, ale mediului și ale materialelor. Cu alte cuvinte, o dinamică marcată de problema mijloacelor. Puțină maieutică
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
Marina Constantinescu În viața oricărui teatru, ca și în viața fenomenului în general sau a omului, pur și simplu, există suișuri și coborîșuri, stagnări, întunecări, momente faste sau (și) nefaste. Nici Teatrul din Oradea nu a făcut excepție de la această regulă nescrisă. Aici au montat Radu Penciulescu, Marietta Sadova, Valeriu Moisescu, Ion Cojar, Sorana Coroamă Stanca, Sanda Manu, aici și-a pus bazele solide ale carierei actorul Mircea Constantinescu, aici au lucrat Alexandru Colpaci, Alexandru Darie, Victor Ioan
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
spațiului și în meandrele vieții. Actorilor li s-a cerut să expună gramatica stării de excitație și reacțiile la ea, nu există nici un plan doi al intențiilor sau la gândurilor, totul e pe față, de la început până la sfârșit. O singură excepție: Mosbie, sluga înălțată în grad se folosește de patima ce o inspiră doar pentru a mai urca pe scara socială și intenționează să scape cât mai curând de partenerii la crimă. Marius Stănescu joacă duplicitatea rece a personajului, absolutul ticăloșiei
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
de-a valma, antrenori, arbitri, jucători, șefi de cluburi, chibiți, "acționari majoritari" nu pierd ocazia de-a se da în stambă. Amestecând ca zahărul în ceai democrația și cumetria, adunătura de inși care cu greu articulează două fraze coerente (onoare excepțiilor!) devine brusc vioaie atunci când are prilejul de-a arăta că ei, semianalfabeții, aparțin de fapt lumii bune. Așa s-a ajuns să-i știm după numele mic, diminutiv și poreclă pe tot felul de inși cărora, altminteri, n-ar merita
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
tradiție de familie - tatăl meu fusese intern în Germania , la Liceul Francez din Berlin, bunicul făcuse Bacalaureatul în Franța pe la 1870... Dar, între timp, liceele noastre deveniseră de nivel european, așa că noi, din lumea pe care o frecventam, reprezentam o excepție cu plecarea în străinătate. Deci asta a fost viața mea între cele două războaie - nu eram în România decât în timpul vacanțelor mari și mai mult la țară decât la București, așa încât nu prea am ce povesti când mă întreabă lumea
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
cel mai prolific scriitor român apărut după 1989. Prozele sale au ca numitor comun permanentul balans între realism și fantastic (oniric), precum și, la nivel ideatic, o vizibilă inspirație guénonistă. Drumul spre piatră, cel mai recent roman al autorului, nu face excepție de la regulă. Drumul spre piatră este ceea ce s-ar putea numi un roman-eseu. Accentul cade aproape exclusiv pe idei, iar la sfîrșitul lecturii ceea ce rămîne în mintea cititorului este o viziune asupra istoriei. Nu personaje, întîmplări sau cine știe ce efecte artistice
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
broscuță nu ne mirăm - se știe, broscuțele sînt rezistente! Mai mult ne mirăm că au supraviețuit oamenii din echipă! Dar, de fapt, știam din manifest că echipa s-a compus numai din maniaci (în sensul de entuziaști maladiv!); singurele trei excepții ("ca să nu dai de belea") au fost electricianul, juristul(a) și contabilul(a)! Poate și de aici titlul de 3 păzește!... Am înțeles, de pe genericul de sfîrșit, că un rol important a avut, în privința "locațiilor", "bunica Theodorei Herghelegiu"! Deci totul
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
pe raftul bibliotecii unui intelectual sau pe o etajeră la un cabinet de donare de spermă. Spre deosebire de acest prim volum, unde - cum o arată și numele - totul se reduce, în final, la sex - de la primele la ultimele pagini, aproape fără excepție, Plexus este romanul celui de-al doilea episod. Acum, fata a fost cucerită (June Mansfield, a doua soție a lui Miller), slujba mic-burgheză la "compania cosmodemonică" fusese abandonată, și personajul Miller se pregătește, sub aripa protectoare a "Monei", Să Scrie
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
în gură. Dar există momente - și acestea nu mai țin de pace sau de război - când artistul e mai important decât arta. Sunt momentele de ticăloșie umană, când artistul moare de foame sub privirile indiferente ale contemporanilor. Cu câteva, minime, excepții, artiștii români n-au fost și nu sunt oameni bogați. Pe vremea comunismului, doar o mână de aleși puteau trăi din scris - și nu era neapărat vorba de scriitorii cei mai populari. Câștigurile enorme mergeau la autorii aflați în slujba
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ani după moartea sa - întîmpină dificultăți serioase, date fiind diferențele de concepție și de realizare dintre cele două lucrări. În primul rînd, Dictionarul limbii poetice a lui Eminescu înregistrează materialul de limbă poetică numai din antume și, cu titlu de excepție, din "cîteva dintre cele mai cunoscute postume" și din "patru dintre povestirile eminesciene". Apoi, scopul acestuia este, pe de o parte, "să fixeze etapa pe care o atinge Eminescu în dezvoltarea limbii noastre literare în secolul al XIX-lea", iar
O nouă perspectivă by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14136_a_15461]
-
schimbat și pe ăla!" și trofeul ar fi trebuit depus urgent în brațele lugubrului personaj. (E drept că ea figurează la secțiunea "Top șoc", dar nu știu ce e șocant în astfel de gesturi care sunt regula comportamentală a pesediștilor și nu excepția!) Fără nici un efort, mi-au venit în minte cel puțin alte patru-cinci secvențe care-ar fi meritat cu prisosință să figureze în colecția de perle a "Adevărului". Cea mai gogonată dintre toate aparține unei femei — și probabil așa se explică
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
ce le-au exterminat, de la tigrul tasmanian la mamuți, al căror ADN a fost recuperat într-un leș acoperit de zăpezi milenare. Vor fi clonați, dispăruții vor reapare - în câteva generații de însămânțări celulare. Altfel, prin definiție, dispăruții sunt absenți, excepție făcând marcante personalități, cuprinse în categoria de iluștri dispăruți. Astfel numiți, ei se află, totuși, pe catafalc, la înălțimea genunchilor celor ce-i jelesc. A da anunțuri întru aflarea lor ar fi curată blasfemie. Logic, dispăruții întorși la viață pierd
De disparitione baronorum by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14160_a_15485]
-
de spontană, dar de o fecunditate ce le face inegale, ale grațiosului Tudor Mușatescu". Nici adevăratul debut în dramaturgie nu îl lasă indiferent pe E. Lovinescu: jucată în premieră la 25 februarie 1928 la Teatrul Mic cu o distribuție de excepție, premiată de Asociația criticilor dramatici, Panțarola nu trezește în rîndul spectatorilor emoția și aprecierea pe care sconta valorosul mentor. Reacțiile de semn contrar între public și critică dispar însă, o dată pentru totdeauna, cu Titanic vals (1932), comedie de succes imediat
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14230_a_15555]
-
aici, cu spectatorii. Mi s-a părut mai credibilă formula cu Amzulescu, mai adecvată stilului lui Darie din această montare: un povestitor-autor detașat, cu aerul unui lord rece și cinic, care își controlează reacțiile milimetric - cu o singură izbucnire semnificativă, excepția ce confirmă regula - un contrapunct într-o furtună de gesturi și decizii extrem de brutale, de implicate. Pe Dan Aștilean l-am descoperit într-un fel prea teatral, lăsat în replică, expozitiv și explicativ, mai degrabă povestitor, nu și autor, dramaturg
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
nu i-am pomenit pe cei care ne-au părăsit înainte de instalarea comunismului. Multe discipline ale Filologiei Clasice, altădată reprezentate în chip strălucit, la nivel european, absente azi, ar fi avut corifei pe măsura înaintașilor. Antichitățile greco-romane nu constituie o excepție. Nu există domeniu, fie din științele umaniste, fie din cele exacte, fie din cele tehnice, în care specialiști importanți să nu se afle în afara României. În ceea ce privește politicul, lucrurile stau și mai prost: dacă acțiunea bolșevică nu s-ar fi produs
Clădiri simbol ale comunismului Casa Scânteii și Casa Poporului by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14244_a_15569]
-
tot la post, doar că ceva mai în umbră - a readus în prim-plan personaje de tristă faimă. Iată, într-o țară din nordul Africii ne reprezintă tot omul cu mitraliera, Voican-Voiculescu. Si tot așa, capitală de capitală - cu fericitele excepții numite Sorin Ducaru sau Theodor Baconski, inexplicabile accidente dintr-un parcurs gândit parcă dinadins să ne facă de râs. Una din culmi - între atâtea abisuri! - o reprezintă, însă, numirea ca director al Centrului Cultural Român de la Paris a lui Virgil
Din abis în abis, spre noi culmi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14269_a_15594]