337 matches
-
Subiectul vorbitor este direct interesat în desfășurarea acțiunii verbale; realizarea acțiunii este dorită de el: „Ar zâmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează...” (M. Eminescu) În limba vorbită, dorința se exprimă cu o intensitate specială, în propoziții exclamative, în a căror structură optativul verbului-predicat este precedat de conjuncția de: „Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Observații: Optativul caracterizează structura sintactică a enunțurilor imprecații. Enunțul prezintă, de regulă, aceeași structură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putea: „Poți să te îmbolnăvești.”, a fi, a avea: „Era să cad.”, a vrea: „Am vrut să cad.”), mijloacelor fonetice și prozodice (intonație etc.). Unele adverbe exprimă modalitatea logică a frazei, altele realizează modalizarea subiectivă. Exprimă modalizarea logică adverbele interogative, exclamative și adverbele negative care se situează la nivelul enunțului (al textului lingvistic). Adverbele interogative (oare, au) realizează enunțuri interogative: „Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396), „Și când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396), „Și când se va întoarce pământul în pământ,/Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?” (Ibidem, I, p. 177) Adverbele exclamative (ce, cum, cât) dezvoltă caracterul exclamativ al unor enunțuri asertive: „Calea aici ce greu se găsește!” (L. Blaga, p. 277), „Între ziduri, printre arbori, ce se scutură de floare,/Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare.” (M. Eminescu, I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396), „Și când se va întoarce pământul în pământ,/Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?” (Ibidem, I, p. 177) Adverbele exclamative (ce, cum, cât) dezvoltă caracterul exclamativ al unor enunțuri asertive: „Calea aici ce greu se găsește!” (L. Blaga, p. 277), „Între ziduri, printre arbori, ce se scutură de floare,/Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare.” (M. Eminescu, I, p. 136) sau interogative: „Cum nu vine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semne îi anulează sensul specific: „Poate că vine.”, „Probabil că vine.”, „Pe semne că vine.” VII. INTERJECȚIAtc "VII. INTERJEC}IA" Gramaticile curente - între acestea și Gramatica Academiei - definesc interjecția ca și cum ar reprezenta o clasă unitară de cuvinte, „neflexibile cu valoare exclamativă, prin care se exteriorizează senzații, sentimente, manifestări de voință sau se produc sunete și zgomote din natură.” (vol.I, p. 421). Spre deosebire de poziția exprimată în edițiile precedente, ediția din 2005 a Gramaticii Academiei subliniază caracterul eterogen al acestei clase de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încearcă stabilirea identității proprii a interjecției, cu aceleași criterii ca în cazul celorlalte unități lexico-gramaticale, numai din punct de vedere morfologic și prozodic, s-ar putea vorbi de particularități comune cuvintelor numite interjecții; toate sunt neflexibile și toate au intonație exclamativă. Invariabile morfologic, în funcție de opoziții categoriale, interjecțiile sunt variabile din punct de vedere fonetic; numeroase interjecții prezintă realizări fonetice diferite ale unor consoane sau vocale din structura lor, în strânsă legătură cu intensitatea stărilor (sau manifestărilor sonore ale lumii exterioare) pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective, care se impun ca termeni centrali (sau unici) ai unor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective, care se impun ca termeni centrali (sau unici) ai unor enunțuri neanalizabile, componente ale unor enunțuri complexe, întemeiate pe relația
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii (subclase). Caracterul exclamativ al interjecțiilor asigură realizarea predicației prin intonație sau numai prin marcarea exclamativă a predicatelor. Realizează predicația prin intonație interjecțiile afective, care se impun ca termeni centrali (sau unici) ai unor enunțuri neanalizabile, componente ale unor enunțuri complexe, întemeiate pe relația de incidență: „Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri neanalizabile - termeni ai unor enunțuri complexe - realizează și onomatopeele înscrise în stil direct: „Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă) Au aceeași poziție sintactică interjecțiile volitive, care realizează, ca și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în afara realizării unor funcții sintactice. Se disting între acestea: • adverbe interogative: oare (cu o nuanță modală dubitativă cel mai adesea): „Oare nu cântă ei ceea ce gândesc eu?...Oare nu se mișcă lumea cum voi eu?” (M. Eminescu) • adverbe (locuțiuni adverbiale) exclamative (sau interogativ-exclamative): „Apoi încet-încet m-am furișat printre oameni și unde-am croit-o la fugă spre Humulești, uitându-mă înapoi.” (I. Creangă), „Și atunci unde nu începe Flămânzilă a cărăbăni deodată în gură câte o haraba de pâine...” (I.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
SEMANTICETC "TIPURI SEMANTICE" Gramatica Academiei (ediția a II-a, 1963 ) clasifică propozițiile, "după scopul comunicării" , în două categorii: propoziții enunțiative și propoziții interogative (vol.II, pp. 21-42). Între propozițiile enunțiative se disting, ,apoi, sub aspectul modalitații, propoziții neexclamative și propoziții exclamative.Tot aici este integrată și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apoi, sub aspectul modalitații, propoziții neexclamative și propoziții exclamative.Tot aici este integrată și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în aceasta interpretare, propoizițiilor enunțiative exclamative. Sub aspect semiotic, în funcție de specificul implicării celor trei factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și propoziții exclamative.Tot aici este integrată și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în aceasta interpretare, propoizițiilor enunțiative exclamative. Sub aspect semiotic, în funcție de specificul implicării celor trei factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile sintactice, în ansamblu sau numai unele componente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în aceasta interpretare, propoizițiilor enunțiative exclamative. Sub aspect semiotic, în funcție de specificul implicării celor trei factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile sintactice, în ansamblu sau numai unele componente ale lor (propoziționale, cel mai adesea) pot
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile sintactice, în ansamblu sau numai unele componente ale lor (propoziționale, cel mai adesea) pot fi: 1. asertive 3. imperative 2. interogative 4. exclamative Enunțuri asertive În enunțurile asertive, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de conținutul mesajului. Enunțurile asertive se impun ca expresie sintactică a cunoașterii prin limbă a unei realități extralingvistice și mijlocul principal de comunicare a acestei cunoașteri. În procesul comunicării, enunțurile asertive
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variante de enunțuri asertive: • enunțuri asertive obiective (neutre), prin care subiectul vorbitor transmite conținutul semantic al mesajului în mod obiectiv: „Omul e zidit din același lut care se târăște în șarpe și zboară în vultur.” (M. Codreanu) • enunțuri asertive subiective (exclamative), prin care subiectul vorbitor își comunică totodată și atitudinea sa afectivă față de (sau provocată de) conținutul semantic (admirație, extaz, indignare, surpriză, uimire, ironie, dispreț, regret etc.): „Ce frumoasă, ce nebună / E albastra-mi, dulce floare! Și te-ai dus, dulce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru.” (I.Creangă) În planul expresiei, în comunicarea orală, marca distinctivă a enunțului asertiv o constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe primul loc în structura sintagmei din care fac parte: „- Bădie, tare-mi ești drag! zise ea...” (C. Hogaș), „...N-ai ce mânca la casa mea? (...). Acuș te descalț!” (I. Creangă) Când enunțurile analitice au dezvoltare de frază, caracterul lor exclamativ își are originea mai ales în propoziția-predicat: „- Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Când caracterul exclamativ aparține unei propoziții subordonate, cel mai adesea, în stil indirect, fraza primește intonație de enunț
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mea? (...). Acuș te descalț!” (I. Creangă) Când enunțurile analitice au dezvoltare de frază, caracterul lor exclamativ își are originea mai ales în propoziția-predicat: „- Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Când caracterul exclamativ aparține unei propoziții subordonate, cel mai adesea, în stil indirect, fraza primește intonație de enunț neutru (obiectiv). Caracterul subiectiv al propoziției subordonate este marcat de elemente exclamative și de topică: „N-am reușit să-i spun ce greu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
iarna, să te mai dau odată la școală undeva...” (I. Creangă) Când caracterul exclamativ aparține unei propoziții subordonate, cel mai adesea, în stil indirect, fraza primește intonație de enunț neutru (obiectiv). Caracterul subiectiv al propoziției subordonate este marcat de elemente exclamative și de topică: „N-am reușit să-i spun ce greu a fost totul.” Enunțuri interogative În enunțurile interogative raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de care emițătorul le organizează; subiectul vorbitor cere interlocutorului să-i comunice sau să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) Prezența sau absența atitudinii afective a subiectului vorbitor în transmiterea conținutului semantic al mesajului se concretizează în dezvoltarea a două variante ale enunțurilor interogative: • enunțuri interogative obiective (neutre): „Vă place? ne întreabă fata.” (B. Fox, 74) • enunțuri interogative subiective (exclamative): „Ce naiba să fi pățit tovarășul meu? mă întrebam eu nedumerit din când în când.” (C. Hogaș) Sub aspect structural, enunțurile interogative totale sunt mai ales enunțuri autonome (sintetice sau analitice): „Ei? reuși el să articuleze înghițind în sec.” (C. Țoiu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) 2. parțiale: „Cine mai distinge, în grimoarul orașului, în tabloul proteiform al orașului, chipul spectral al mulajului?” (B. Fox, 179) Sub aspect structural, se realizează ca interogative retorice numai enunțurile autonome analitice. Enunțurile interogative retorice sunt toate subiective (exclamative). În planul expresiei, interogativa retorică prezintă în general aceleași mărci ca enunțurile interogative. Uneori intervin, însă, unele particularități în organizarea enunțului care-i fixează identitatea de interogativă retorică: • însoțirea elementelor interogative cu adjectivul altul (alta) sau cu adverbe compuse pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]