320 matches
-
ochilor noștri este, inevitabil, o lume a imaginii. Ea se adresează, în egală măsură, la ceea ce Platon considera că este „ochiul interior”. Derulajul continuu al imaginilor în orizontul „roiului de galaxii Argus” este tot o poveste, un mit cotidianizat. Inducând exemplarități, imaginea „educă” axiologic cetățeanul, care rămâne pentru spațiul politicului o țintă. Electoratul judecă prestația politică prin raportare la anumite repere preluate din orizontul de verosimilități plasate de administratorii câmpului mediatic al imaginii. E adevărat că imago-mitologia și-a pierdut poate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
noi că este poziția lui Platon care are o filosofie puternic marcată etic și civic. Platon fundamentează cu grijă această luare de poziție. În esență, este vorba de o nevoie structurală a omului de a-și raporta propria istorie la exemplarități. Faptele devin exemplare, intră în orizontul istoric, întotdeauna „cosmetizate” la nivelul unor semnificații convenabile din perspectiva epocii. Platon nu recomandă, în dezacord cu propria vocație și structură spirituală, minciuna rectilinie. Regele-filosof nu este în mod direct încurajat să mintă. Conotațiile
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
riscă să fie date uitării dacă formația profesională a tinerilor tinde la o specializare îngustă, lipsită de perspectivă. Formația profesională nu poate fi despărțită de un orizont cultural cuprinzător. Între viață și cultură, respectiv între aspectul practic al existenței și exemplaritatea ei absolută, nu poate fi decât o permanentă osmoză. Producția de bunuri materiale trebuie să fie comandată de o finalitate umană, care se traduce efectiv prin calitate și adecvare la necesitățile și gusturile omenești; cultura, la rândul ei, nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
contra vieții interioare, îmi place să cred că am și eu una, dar purtată prea la vedere devine o impostură și încă una stupidă. E bine să știm că mediocritățile pot fi uneori „interesante”, dar oamenii superiori sunt superiori prin exemplaritate, deci printr-o mare cuprindere omenească. Ceea ce ne deosebește ne și împuținează; autismul e tot ce se poate mai insipid și mai pauper. Montaigne când își avertiza cititorul: Je suis moy-mesmes la matière de mon livre, înțelegea prin această „materie
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ca individ, ci asupra „condiției umane”. Dar „introspecția” sau confesiunea nu e memorialistică decât dacă devine o mărturie umană cu valoare de cunoaștere obiectivă, adică dacă e un „memoriu” asupra „condiției umane”. La Rousseau, autobiografia și spovedania intimă au o exemplaritate obiectivă și lasă de altminteri loc destul pentru tabloul societății și al epocii. Atât în memorii, cât și în confesiuni, și nu mai puțin în literatura de ficțiune, autismul e totalmente irelevant și insipid. Nici un mare scriitor n-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în confesiuni, și nu mai puțin în literatura de ficțiune, autismul e totalmente irelevant și insipid. Nici un mare scriitor n-a făcut introspecție pentru ea însăși, ci totdeauna ca studiu asupra „condiției umane”. (Chiar termenul acesta de „condiție” arată că exemplaritatea e totdeauna încadrată într-un context de relații, deci social și istoric.) Cine vede bunăoară în Proust numai „autoanaliză” și nu vede că ea nu e decât o metodă pentru a cuprinde un univers social plăsmuit de o formidabilă imaginație
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sunt riguros argumentative, voit demonstrative și impersonale, pe când discursurile sale sunt cele care tind către polemică. Dincolo de cazul Maiorescu, cartea lui M. vizează articularea unei opere cu fundalul epocii sale și, în același timp, capacitatea lui de a accede la exemplaritate în orizontul culturii române. Micul eseu Introducere în opera lui Alexandru Odobescu (1976) este o demonstrație în planul tehnic și, în același timp, etalează unele dintre obsesiile ulterioare ale programului critic al autorului. Recanonizarea lui Odobescu din Istoria critică a
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
într-o tipologie dihotomică: nemții și partizanii francezi, apărători ai libertății și umanității. Albert, personajul principal, deține o poziție importantă în Rezistență, iar traseul său este emblematic. În urma sabotării unui convoi german, este rănit și moare. Accentul cade explicit pe exemplaritatea conduitei sale, implicând patriotism, curaj, spirit de solidaritate și, în cele din urmă, puterea de a se jertfi. Linearitatea discursului narativ se rupe la sfârșitul nuvelei printr-o dezvăluire: Albert se numește de fapt Iosif Clișci și este român. Grivița
JAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
analiză structurală, interpretarea conținutului presupune preluarea mijloacelor „exacte” din metodologiile tradiționale ale studiilor sociale: construirea unor scheme de selectare a materialelor (fie prin selectarea aleatorie, fie prin respectarea regulii reprezentativității), definirea unor principii de codificare care să corespundă criteriului exclusivități, exemplarității și al exhaustivității. Problema cea mai acută pe care o ridică analizele de conținut vine din tipurile de relații care se stabilesc În cadrul analizei. Studierea semnelor și a simbolurilor face dificilă identificarea unei strategii comune, ele evoluând de la studierea semiologică
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o poziție care-i îngăduie a remorca existentul. Se rumegă pasiuni, resentimente, ambiții livrești, se vorbește în citate, se jonglează cu titlurile și cu sintagmele aluzive. Strict tematic vorbind, prozatorul stăruie asupra marginalului, a cotidianului lipsit de orice elan spre exemplaritate. Opțiune polemică, procurând o alternativă modelelor oficiale de reprezentare a realului, axiomelor triumfaliste, dictate de sus (perifericul sau „secundarul”, în termenii lui Virgil Nemoianu, este întotdeauna subversiv în raport cu paradigmele centrale ale unui timp anume). Existența anodină a unor inși de
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
astfel vindecată sau poate doar domolită prin actul povestirii. O știm prea bine încă de la Hanu Ancuței, ai cărei eroi își varsă focul în istorisiri. Însă această individualizare produsă prin povestire accede foarte rapid la o treaptă superioară, cea a exemplarității. Odată povestit, destinul individual își arogă virtuțile pildei, iar idiosincrasia devine prototip. Transformarea aceasta e interesantă în sine, pentru că în ea se află, de fapt, virtuțile terapeutice ale povestirii. După ce și-a enunțat și exhibat unicitatea, individualitatea, destinul narat se
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
suflul epic, prezentarea acțiunii în planuri spațiale și temporale concurente, proprietatea limbajului și profunzimea psihologică (Dumitru Radu Popa). Personaje reprezentative sunt grupate în jurul inginerului Valeriu Petran, un personaj-conștiință, prin care S. structurează faptele și le conferă valențe simbolice. Protagonistul ilustrează exemplaritatea vieții trăite cu luciditate de un om care, respingând compromisul într-o perioadă dominată de teribile răsturnări și greșeli în plan social și la nivelul conștiințelor, traversează drama celui lovit de mașinațiunile răului. Rezistența lui este susținută de o înțelegere
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
Însă, tragicul nu este numai suferință. El este În mod paradoxal, În raport cu mântuirea, și un act de catharsis. Este o purificare, prin reîntoarcerea la starea originară de nevinovăție. Deși vinovat, cel mântuit devine erou. El capătă un nou statut de exemplaritate În raport cu semenii săi, pentru că a Înfruntat destinul. Psihologia Morală caută să Înțeleagă și să ajute persoana aflată În suferință. Salvarea nu este numai o reparație morală, ci și un act psihoterapeutic. A fi alături de cel În suferință semnifică nu numai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
superior, impunându-se, În felul acesta, ca diferit În raport cu ceilalți și dorind să-i domine și să-i conducă. Acesta este un principiu al Psihologiei Morale care arată existența unei pulsiuni libidinale, cantonată ca potențialitate la nivelul Supra-Eului. 4. Principiul exemplarității Este un principiu care se cuplează complementar cu principiul autorității. În virtutea acestui principiu, fiecare individ dorește să fie un exemplu, un model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
4. Principiul exemplarității Este un principiu care se cuplează complementar cu principiul autorității. În virtutea acestui principiu, fiecare individ dorește să fie un exemplu, un model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o accentuare sau, mai exact, o obiectivare a principiului identității, dar spre deosebire de acesta, care urmărește realizarea de sine, starea de „a-fi-tu-Însuți”, principiul exemplarității urmărește În mod foarte precis realizarea stării de „a-fi-tu-un-exemplu-unic-pentru-ceilalți”. Se poate observa, În cazul acesta, și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o accentuare sau, mai exact, o obiectivare a principiului identității, dar spre deosebire de acesta, care urmărește realizarea de sine, starea de „a-fi-tu-Însuți”, principiul exemplarității urmărește În mod foarte precis realizarea stării de „a-fi-tu-un-exemplu-unic-pentru-ceilalți”. Se poate observa, În cazul acesta, și o anumită tendință, destul de marcată de altfel, de demonstrativitate, de histrionism și egocentrism. 5. Principiul autocontrolului Acesta reprezintă actul de cenzură morală pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
legat de nevoia de autoafirmare exterioară a unei persoane În comparație cu celelalte. Dorința de a depăși, de a se situa În față este o variantă a dominației, a demonstrativității și a histrionismului, apropiindu-se prin aceasta de principiile dominanței și al exemplarității. 9. Principiul reprimării stimulative Acesta este un principiu În conformitate cu care individul caută, cu o rigurozitate exagerată, de a face numai ceea ce trebuie, de a face numai ceea ce Îi este permis, de a face numai atunci când trebuie și, mai ales, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca să fie unică, să se afirme, să iasă În evidență, să se pună În valoare, distingându-se de celelalte persoane. Din acest punct de vedere, principiul unicității pare a se apropia de principiul autorității și al dominanței, precum și de principiul exemplarității. Trebuie menționat Însă faptul că prin „unicitate” acceptăm că manifestările din sfera umanului sunt unice și irepetabile. Ele pot fi previzibile sau imprevizibile, dar, chiar În cazul În care se vor repeta, ele nu vor fi niciodată absolut identice cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ce este și de ce este personajul care ilustrează persoana reală atât de Încărcat de subiectivitate? Nota de subiectivitate a personajului ține de sfera emoțional-afectivă a persoanei pe care o reprezintă, de egoismul acesteia, de tendința de conservare și afirmare, de exemplaritate și depășire. Prin personaj, persoana se „conservă”, este „compensată”, apărând așa cum dorește, cum aspiră, cum ar vrea să fie. În sensul acesta, personajul, care este analogonul persoanei, Îndeplinește un rol psiho-moral, compensator. Este absolut clar că, În toate situațiile, aspectele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
resimte ca pe niște constrângeri. Autodepășirea ca și ieșirea din lume se realizează În forme diferite, factorul esențial de realizare, În toate situațiile, fiind libertatea. Aceste forme sunt următoarele: aventura, ieșirea din anonimat prin depășirea banalului, afirmarea de sine ca exemplaritate, eroismul acțiunilor proprii și sacrificiul de sine, etc. Putem considera depășirea de sine ca pe o ieșire din condiția existențială dată, ca o nevoie de schimbare, de trecere Într-un alt registru existențial. În acest caz, depășirea de sine poate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acestea dezvoltându-se Într-o anumită direcție, În raport cu tipul de valori care contribuie la formarea lor. În general, tipurile imagologice pozitive sunt rezultatul unei supraevaluări exemplare a Eului, fapt care face ca ele să se remarce, să aibă caracter de exemplaritate. Le vom prezenta În continuare. a. Tipurile exemplare practice Această categorie cuprinde tipurile psiho-morale care acționează asupra sferei subiective, a intimității indivizilor, creând o anumită relație interpersonală bilaterală particulară de cunoaștere, deschidere, apropiere și ajutor. În această categorie sunt incluse
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca propria sa viață să fie remarcată. Fie că șterg, fie că subliniază anumite situații, mitografiile sunt expresia adevărului sufletesc și moral interior al persoanei respective. În plus ele fac ca etapele vieții să aibă un anumit sens, o anumită exemplaritate. Este, incontestabil, un punct de vedere subiectiv personal, dar tocmai de acest aspect se interesează domeniul Psihologiei Morale. Dincolo de aceste aspecte, cu un pronunțat aspect formal, trebuie să vedem interioritatea persoanei, motivele care au dus la construirea mitografică a propriei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de transcendență, sau atitudinea de transsubiectivitate, de autodepășire de sine și de trecere Într-un registru superior, atât ca natură, cât și ca existență individuală. Această atitudine de egodepășire, de autoproiectare, care vizează atingerea registrului ideal al existenței, perfecțiunea și exemplaritatea persoanei respective, are la bază mecanismul transcendenței. A tinde către mai bine, către mai mult, către mai sus este o aspirație morală fundamentală a Eului personal. Reversul ei este prăbușirea, descurajarea, defetismul, absurdul, depresia melancoliformă și, ca ultimă și extremă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să reprezinte un moment de conversiune În viața agresorului, să-l desprindă pe aceasta de vechea sa condiție, de dinaintea actelor sale negative, să-i redea un nou statut social, moral și sufletesc. Orice pedeapsă trebuie să aibă un caracter de exemplaritate pentru toți membrii societății, dar, În esența ei, aceasta trebuie să fie paidetică, să contribuie nu la distrugerea prin răzbunare a agresorului, ci la restaurarea personalității sale, ca efect psihologic și moral cathartic. Prin aceasta, pedeapsa devine, din supliciu, o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pot fi recunoscuți de profani” 1. E unul dintre cele mai sugestive pasaje din Întreaga proză fantastică, pentru că reunește câteva dintre premisele și tehnicile majore ale elaborării ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În profan (până la contopire) și aluzivul dans dialectic al hierofaniilor pe care le Întâmpină sau le pregătesc personajele care o populează. Privită cu ingenuitate (câteodată intolerabilă pentru un examen serios), puntea plurală dintre opera științifică și literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]