654 matches
-
pilonilor, rezistența firelor, frecvența curentului etc. Asta nu înseamnă că toate aceste "elemente" nu fac parte în aceeași măsură dintr-o singură lume, cea în care se află fortăreața, care nu se situează dedesubtul liniei în virtutea unui simplu raport de exterioritate, în cazul de față raportul spațial al unuia-în-afara-celuilalt sub forma unuia-alături-de-celălalt, al unuia-dedesubtul-celuilalt. Căci fortăreața nu este în sine "dedesubtul" liniei de înaltă tensiune, așa cum nici linia nu trece "pe deasupra" sa. Într-un raport de exterioritate, într-un raport pur
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unui simplu raport de exterioritate, în cazul de față raportul spațial al unuia-în-afara-celuilalt sub forma unuia-alături-de-celălalt, al unuia-dedesubtul-celuilalt. Căci fortăreața nu este în sine "dedesubtul" liniei de înaltă tensiune, așa cum nici linia nu trece "pe deasupra" sa. Într-un raport de exterioritate, într-un raport pur spațial, adică unul care nu ar fi constituit decât de către exterioritatea spațiului, ele nu au nici un raport una cu cealaltă, ele nu sunt nici apropiate, nici îndepărtate. Dacă, în urma unui cataclism oarecare, a unui cutremur, un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unuia-alături-de-celălalt, al unuia-dedesubtul-celuilalt. Căci fortăreața nu este în sine "dedesubtul" liniei de înaltă tensiune, așa cum nici linia nu trece "pe deasupra" sa. Într-un raport de exterioritate, într-un raport pur spațial, adică unul care nu ar fi constituit decât de către exterioritatea spațiului, ele nu au nici un raport una cu cealaltă, ele nu sunt nici apropiate, nici îndepărtate. Dacă, în urma unui cataclism oarecare, a unui cutremur, un cablu rupt al liniei ar ajunge să cadă pe zidul din pietre și să se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
despre distanța infinit de infinită care le separă pentru veșnicie. Una alături de cealaltă, una "dedesubtul" celeilalte, fortăreața și linia electrică nu se dispun în acest fel decât în interiorul unei unități care este cea a unei sensibilități. În calitate de auto-afectare a ek-stazei exteriorității, sensibilitatea este prin esență individuală, deoarece auto-afectarea constituie ca atare esența oricărei ipseități posibile. Individul este astfel Întregul ființei, ceea ce în și prin ceea ce este este mereu prins într-un Tot și se pro-pune ca atare. Deoarece un Individ stă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel amenințător, încrucișarea pustie și cufundată în întuneric este cea care devine suspectă. Iluzia constă astfel în a lua aceste proprietăți drept determinări lumești, de a le încredința exteriorității ca și cum ele ar putea să-și găsească în ea locul lor veritabil și esența lor, ca și ar putea să crească în ea și să se nutrească din ea, să fie, în sfârșit, ca "exterioare". Ca și cum ar putea fi "culoare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de altă parte, în calitate de reprezentare a sa, ea o deteriorează grav prin faptul că: 1) trăgând acțiunea în afara mediului său ontologic propriu, o face în sine ininteligibilă; 2) sfărâmând unitatea internă a desfășurării imanente a corpului organic, ea proiectează în exterioritatea reprezentării, ca tot atâtea elemente disparate, "cauza", "efectul", "mijloacele", "scopul", "relația" lor devenită ea însăși ininteligibilă, adică categoriile gândirii raționale în poziția și locul celor ale Corpului. Totuși, dacă o astfel de concepție asupra tehnicii se revelează astăzi ca funciarmente
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dezvoltări care nu mai are nici o rațiune. Eliberată de orice legătură, separată de orice totalitate coerentă și finalizată, tehnica se năpustește înainte, drept în fața sa, ca o rachetă interplanetară, fără a ști de unde vine, încotro se îndreaptă, nici de ce. În exterioritatea sa radicală față de viață, față de viața care se simte și se încearcă pe sine și extrage din sine, în ceea ce încearcă, legea acțiunii sale și a dezvoltării sale, tehnica a devenit o transcendență absolută, fără rațiune și fără lumină, fără
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
alianță pe care tocmai au încheiat-o nu face decât să le împingă în aceeași prăpastie. Și aceasta în măsura în care cultura este cultura vieții și nu este inteligibilă decât pornind de la ea. Însă atunci când subiectivitatea nu mai este nimic altceva decât exterioritatea și desfășurarea sa, atunci când ea nu mai este nimic viu și acel ceva prin care ea este viață este pierdut din vedere, negat sau suprimat, și aceasta atât de către filozofie, cât și de către știință, atunci cea dintâi nu are nici o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
problemă. În mod negativ, presupoziția științei (și a filozofiei care reduce subiectivitatea la o conștiință intențională a lumii și, în acest fel, fenomenalitatea la lume în mondenitatea sa), că nu există nimic altceva decât ființa exterioară, decât adevărul, este această exterioritate ca atare, adică, din perspectiva și în limbajul savantului, "obiectivitatea". Așadar, dacă viața este auto-afectarea originară care ignoră Ek-staza, dacă ea se esențializează ca o interioritate radicală în care, ajungând la toate punctele ființei sale, ea se simte și se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a reveni la nesfârșit pentru a o regăsi identică cu ea însăși la fiecare dintre aceste "reveniri" idealității matematice pe care am substituit-o datului sensibil i se opune, nu în interiorul unei lumi, ci radical, în afara acestei lumi și a exteriorității transcendentale în care ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu a ales ea însăși să trăiască și să-și asume sarcinile vieții. Legile istoriei nu sunt prin urmare nimic altceva decât legile vieții, însăși temporalitatea sa nu se epuizează în cea a lumii înțelegem prin aceasta exteriorizarea originară a exteriorității în care survine de fiecare dată o lume -, ci consistă în ultimă instanță în temporalitatea imanentă a vieții, în convertirea, în ea și făcută posibilă de către ea, a dorinței în satisfacerea sa, a suferinței în bucurie. Istoria ca știință, fie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale, care face trimitere la o alta potrivit unui joc de înfățișări disjuncte pe care privirea conștiinței caută să le surprindă, călăuzindu-se după ele, exilată de ele către orizonturi care se ridică în mod indefinit în fața sa. Când vidul exteriorității înlocuiește deplinătatea în care viața se esențializează în sine așa cum este ea, iată momentul în care ia naștere proiectul cunoștinței, cu opțiunile și deciziile sale inevitabile: acesta este cel de-al doilea proces inerent constituirii oricărei științe și care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de el potrivit unor corelații care trebuie cel mult constatate cum deschis în și de către întrebarea de ce, chiar dacă, condamnându-se în realitate pe el însuși, el pretinde a o înlocui. Incertitudinea tuturor cercetărilor care poartă în ele meteahna indelebilă a exteriorității ține de faptul că, aruncându-se în aceasta, ele s-au lipsit a priori de certitudinea în sine a vieții care singură putea să le confere un sens, o direcție, un "obiect" și, în acest fel, ineluctabilitatea unui fundament absolut
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rapid după cum urmează: deoarece, în auto-afectarea sa, viața nu "este" decât ca ipseitate și astfel ca Individ transcendental, deoarece această Parusie a Ființei se repetă indefinit, atunci fiecare dintre aceste vieți (dintre aceste subiectivități absolute) se află în relație de exterioritate radicală cu toate celelalte, exterioritate a cărei forme fenomenale este lumea. În aceasta din urmă fiecare viață se raportează la celelalte și la sine, la natură, în sfârșit, în calitate de alta în această lume. Pornind de la obiectivarea empirică a fiecărei vieți
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
auto-afectarea sa, viața nu "este" decât ca ipseitate și astfel ca Individ transcendental, deoarece această Parusie a Ființei se repetă indefinit, atunci fiecare dintre aceste vieți (dintre aceste subiectivități absolute) se află în relație de exterioritate radicală cu toate celelalte, exterioritate a cărei forme fenomenale este lumea. În aceasta din urmă fiecare viață se raportează la celelalte și la sine, la natură, în sfârșit, în calitate de alta în această lume. Pornind de la obiectivarea empirică a fiecărei vieți și grație proceselor de abstractizare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din punct de vedere obiectiv: inconștientul psihic, recunoscut în cele din urmă ca afect, nu este încă decât reprezentantul unor procese bioenergetice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care o generează, în aceasta din urmă în mod foarte precis și sub presiunea mereu mai puternică pe care ea o exercită asupra ei înseși se produce, ca unic mijloc de a-i pune capăt, saltul în afara sinelui, fuga în exterioritatea în care se pune problema de a fugi de sine și astfel de a se debarasa de sine, de povara acestei neliniști și de această suferință. Numai că, cum această fugă rămâne prinsă în propriul său patos, adică nemulțumirea din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
punct de vedere material în existența sa factuală considerată a fi aceea a unui fiind, ci cel puțin de a o nega în esența sa, de a nega istorialul transcendental în care Ființa își survine în afara și independent de orice exterioritate și de acel fiind din ea. Structuralismul în general și sub toate formele sale ca structuralism lingvistic, economic, politic, estetic, psihic ("inconștientul ca sistem") etc. -, pretutindeni, în orice caz, unde își propune să elimine viața și individul odată cu ea, nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sa de expresie cea mai extremă: televiziunea este adevărul tehnicii, ea este practica prin excelență a barbariei. Atunci când spunem că televiziunea îneacă spectatorul într-un șuvoi de imagini, spunem de fapt că ea este fugă sub forma unei proiecții în exterioritate. Însă arta, artele plastice și, de asemenea, literatura, poezia nu ne pro-pun oare și ele imagini? Numai că imaginea estetică nu este, în subiectivitatea sa, decât auto-sporirea acesteia și, astfel, esența însăși a vieții în înfăptuirea sa: cultura. Așadar, imaginea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei angajări, nici una dintre căile oferite de cultură. Se pune atunci problema ca această forță care nu se înfăptuiește să se uite într-un fel oarecare, pe ea și patosul său, și aceasta în fuga în afara sinelui în măsura în care în această exterioritate ceva se ivește în fața privirii în fiece clipă și o captivează: imaginea televizată. În fiece clipă înseamnă acum că în timpul lumii ceea ce se arată aici și, potrivit legii acestui timp, dispare tot imediat trebuie să fie de asemenea înlocuit în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
frageda țarină a semioticii / retoricii mituri antropologice / ontologice, reasamblează fragmente de cosmos, într-un haosmos (sic! - n.n ) anticipator de alte și alte esențe / aparențe ale cunoașerii / interpretării/ valorizării; corpul omenesc creează preajma, ca să se reflecte în ea; își însușește exterioritatea ca să-și habitalizeze și recontextualizeze propria interioritate (spre infinitul / transfinitul ei)." După așa grindină, simți nevoia să te scuturi la propriu, iar gîndul că articolul se întinde pe alte 20 de paragrafe te umple de exasperare. Și în același timp
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7444_a_8769]
-
face acest pas, dar nu îl face în afara substanței și nici în afara obiectelor, ci, în mod surprinzător, tocmai înlăuntrul acestora. Pentru că proba esențială de inteligență pe care o dă artistul, în ansamblul creației sale, stă tocmai în fuga lui de exterioritate și în determinarea materialului însuși de a se manifesta multidimensional. Brâncușiană în esență, adică nondiscursivă, nongravitațională și transparentă dincolo de transluciditatea sticlei, și aici ar fi încă foarte multe lucruri de spus, sculptura lui Alexandru Ghilduș este una complet atipică. În
Patru ipostaze ale artei decorative by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7580_a_8905]
-
al materiei, un exponent al manualității și al eficienței nemijlocite. Maestru al lemnului, dar, la rigoare, și al bronzului, adică un cioplitor și un modelator în aceeași măsură, el lucrează, oarecum, cu materialul clientului, altfel spus cu elemente obiective, cu exteriorități ale realului. Formele lui, derivate din orizontul imanent al lumii, se istoricizează simultan cu exprimarea, nu numai ca o consecință a exprimării înseși, ci și prin funcția lor fatală de comentariu asupra unui univers controlat. Tronul, Cubul, Poarta, Pasărea, Stîlpul
Mic dicționar de clasici ai sculpturii contemporane by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7554_a_8879]
-
carteziene ospicii ale formei / în elizee fantasme ale adîncului" (Coloniile abstracte ale formei). Dar Liviu Georgescu nu e interesat, cum arătam mai sus, a se mărturisi, adică a oferi spectacolul unui eu nud, ci mai curînd a se proiecta asupra exteriorității, a se consubstanția cu aspectele acesteia, conectîndu-și energia subiectului la tabloul siderant al absurdului cosmic. Ori a dispărea în vria absurdității transpersonale (o modalitate de sinucidere în efigie): "Cîntecul curge și saltă / se domolește pe ape plutind în trupul meu
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
majore ale umanității, probele constituirii și ale definirii noastre în relație cu absolutul și cu transcendentul. Așadar, pe de altă parte, sursele imaginarului din reveriile plastice ale Gabrielei Melinescu sînt de natură mitico-metafizică și ele nu mai privesc raporturile cu exterioritatea, conștiința firii care ne conține, ci conștiința de sine, autoreflectarea în spațiul celei mai înalte spiritualități. Această varietate a temelor și a subiectelor care, în mod logic, reprezintă vehicule de natură epică, suporturi sigure pentru vocația analitică și pentru tentațiile
Gabriela Melinescu, între joc și contemplație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7349_a_8674]