KorAP: Find »[drukola/base=extralingvistic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...17 >

424 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență și în strânsă legătură cu diferitele raporturi extralingvistice dintre „obiectele” denumite de cele două substantive din structura grupului nominal (regent și determinant), sensul definitoriu de apartenență și mai multe sensuri derivate. În funcție de planul semantic-lexical al termenului regent, sensul general de apartenență dezvoltă mai multe valori semantice, cu nuanțări

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
bătrâne etc., forma în -ule descrie: copilule, băiatule, ciobanule, poetule, moșneagule, bătrânule etc. Comportându-se adjectival, substantivele cu vocativul în -ule se caracterizează prin mutații semantice de tip metaforic, în planul lor lexical; substantivul copilule nu mai are ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau pentru felul său de a fi. De altfel, diferite conotații stilistice dezvoltă în mod implicit toate substantivele provenite din adjective sau prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din perspectiva unei însușiri

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ângustă, o frunză verde/galbenă/ruginie/roșie etc. În sistemul lexical al limbii, adjectivele se înscriu în serii semantice de diferite dezvoltări, în funcție de reflectarea realităților ontologice în interiorul raportului limbă-gândire. Seriile au ca trăsătură comună o anumită proprietate a obiectelor lumii extralingvistice, iar constituenții seriilor, variante de realizare a acestor proprietăți: formă (rotund, pătrat, oval etc.), greutate (greu, ușor), dimensiuni spațiale (lung, scurt; lat, îngust; larg, strâmt; înalt, scund etc.) sau temporale (vechi, nou, bătrân, tânăr), culoare (verde, alb, albastru, galben etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semantic, morfologic și sintactic. Specificul semantic este sugerat de denumirea clasei; cuprinde unități lexicale care stau pentru nume, ceea ce nu înseamnă cu obligativitate în locul numelui, așa cum se interpretează în mod obișnuit. Pronumele înlocuiește numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la nivel lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret), interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la nivel lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret), interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau se poate face, dar în condiții speciale și între anumite limite. Astfel, în planul narativ al poemului Luceafărul, pronumele el (și în forma îl) stă în locul substantivului luceafărul, iar pronumele ea înlocuiește sintagma

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Căci eu sunt vie, tu ești mort,/Și ochiul tău mă-ngheață.” (Ibidem, p. 171) În ambele situații, esențială, definitorie rămâne natura de reprezentant a pronumelui; pronumele este reprezentantul numelui în enunț, (a) ca unică expresie lingvistică a unei realități extralingvistice sau (b) ca substitut. Din statutul pronumelui de reprezentant al numelui rezultă o a doua trăsătură semantică definitorie: variabilitatea sensului concret în funcție de situația de comunicare, de factori sau coordonate ale enunțării sau de componente ale enunțului. Astfel, prin schimbarea poziției

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de identificare desfășoară opoziția de gen la toate cele trei persoane, singular și plural. Variabilitatea în funcție de gen depășește sfera acțiunii principiului acordului lingvistic; genul pronumelui de identificare își are originea, la persoana I și a II-a, în reflectarea realității extralingvistice; (eu) însumi/(eu) însămi reflectă „genul” vorbitorului. Corelația de gen se exprimă la nivelul primului constituent al pronumelui, prin flexiune internă realizată de dezinențe din structura pronumelui îns-: -u/-ă, la singular (eu) însumi/ânsămi; -i/-e, la plural: (noi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
32); • circumstanțial:„Pe acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 83) ADJECTIVUL DEMONSTRATIVTC "ADJECTIVUL DEMONSTRATIV" Sub aspect semantic, adjectivul demonstrativ caracterizează „obiectele” extralingvistice din perspectiva protagoniștilor sau a temporalității actului lingvistic; indică apropierea sau depărtarea, identitatea sau diferențierea acestor obiecte, dar fără a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu tramvaiul. PRONUMELE ORDINALTC "PRONUMELE ORDINAL" Sub aspect semantic, pronumele ordinal 13 caracterizează obiectele pe care le substituie din punctul de vedere al poziției, al ordinii în care se înscriu unul față de altul, pe coordonatele spațială și temporală ale lumii extralingvistice: A doua este a lui Tudor. șA doua ¬ mașina (barca, harta, pușca etc.) a doua ¬ ‘mașina’ (barca etc.) + ‘poziția 2’ț. Sub aspect deictic, pronumele ordinal, ca și pronumele de cuantificare, se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv, adjectiv), obiectului comunicării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive (pronume) care ar conține informațiile dorite, căutate de subiectul vorbitor în legătură cu identitatea unor „obiecte” din realitatea extralingvistică. Între ele, pronumele interogative se disting prin unele trăsături semantice prin care ar urma să se diferențieze substantivele-substitut, în interiorul opoziției + uman/- uman: + uman: cine: „Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost/ De-mi țin la el urechea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
variante adjectivale. Celelalte pronume cunosc și variante adjectivale. Locuțiunea interogativ-relativă ce fel de are numai valoare adjectivală. MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV" Sub aspect semantic, adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantive denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică, ci împreună cu substantivul, cu care intră într-un raport general-particular; substantivul determinat reprezintă generalul (specia), iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagmă substantiv-adjectiv pronominal) reprezintă particularul: „Nu știu care roman a fost tipărit primul.” șromanul Moromeții/ Moromeții (subînțeles romanul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă.” pentru a ilustra valoarea substantivală sunt întrebuințate „substantival” doar în opoziție cu întrebuințarea lor adjectivală („Soacra cu trei nurori”). În realitate, în primul enunț, termenul trei nu denumește „obiecte” din lumea extralingvistică ci substituie și con comitent caracterizează cantitativ „obiecte” care ar fi fost numite prin substantivul substituit. În acest sens se exprimă autorii noii ediții a Gramaticii Academiei, pentru care termenul cel mai frecvent întrebuințat în legătură cu Numeralul este cel de substitut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și care, pe această bază, se caracterizează prin autonomie semantică. Distincția verb/substantiv 1 este fixată, în acest sens, de modul de a fi în lumea extralingvistică a „obiectului” interpretării lingvistice sau de „perspectiva” din care este interpretat, prin limbă, acest „obiect”. Substantivul numește (în actul de cunoaștere prin limbă) componente „oprite” ale lumii, reprezentând substanțe delimitate, fixate, de regulă prin dimensiuni finite; perspectiva este statică, impusă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interpretării lingvistice sau de „perspectiva” din care este interpretat, prin limbă, acest „obiect”. Substantivul numește (în actul de cunoaștere prin limbă) componente „oprite” ale lumii, reprezentând substanțe delimitate, fixate, de regulă prin dimensiuni finite; perspectiva este statică, impusă de realitatea extralingvistică însăși: om, fântână, codru sau deschisă de vorbitor: luptă, victorie, moarte, ploaie. Verbul numește componente în mișcare (acțiuni, fenomene etc.) sau considerate dintr-o perspectivă dinamică și, în legătură cu aceasta, fără dimensiuni precis delimitate: a elibera, a construi, a exista, a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
victorie, moarte, ploaie. Verbul numește componente în mișcare (acțiuni, fenomene etc.) sau considerate dintr-o perspectivă dinamică și, în legătură cu aceasta, fără dimensiuni precis delimitate: a elibera, a construi, a exista, a lupta, a ploua. În funcție de originea distincției: în însăși realitatea extralingvistică sau în perspectiva din care această realitate este interpretată, „opoziția” verb/substantiv este relativă. Este adevărat că verbul numește acțiuni (în general vorbind) iar substantivul substanțe, dar, dacă se poate vorbi de substantive cărora nu le corespund verbe: corabie, codru

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
complement (completivă) direct(ă), în cazul celor mai multe, verb predicat + subiect (subiectivă) în cazul lui a trebui (+ conjunctiv sau infinitiv) etc. (p. 98), ar conduce la anularea unor distincții existente în mod obiectiv în interpretarea prin textul lingvistic a unei realități extralingvistice: Trebuie să fie la Veneția. (verb predic. + subiect propozițional) - necesitatea (1) (2) (1) (2) Trebuie să fie la Veneția. (verb semiaux. pr.verb. compus) - ipoteza (1) (1) Păstrăm din punctul de vedere al Gramaticii Academiei ideea, îndreptățită, că limba română

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a treia în care sensul de diateză este autonom sau relativ autonom de locutor. I. O anumită realitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei și o a treia în care sensul de diateză este autonom sau relativ autonom de locutor. I. O anumită realitatea extralingvistică - substrat al raportului semantic nume A (autor) - verb (acțiune) - nume B (obiect) poate fi privită de locutor din două perspective: 1. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare termen de bază, „obiectul” A, interpretat semantic printr-un substantiv: Copilul, privit

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
activ) acțiunii verbale; • pasiv, din a doua perspectivă, impus de „pasivitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a „obiectului” (în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar se produc schimbări în realitatea extralingvistică: Tatăl și-a regăsit copilul. Tatăl a fost regăsit de copil. Deosebirea dintre cele două enunțuri sintactice reflectă două sensuri diferite de desfășurare a acțiunii în plan ontologic: 1. În primul enunț, acțiunea pleacă de la „obiectul” A, activ, interpretat semantico-sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
două sensuri de desfășurare le corespunde două diateze: Activă: A B șTatălț a găsit școpilul.ț a găsit Pasivă: A B șTatălț a fost găsit șde copil.ț a fost găsit Fiecare din cele două sensuri de desfășurare, proprii realității extralingvistice, poate fi interpretat diferit de locutor - în interiorul variantei I; schimbării de perspectivă -Ø îi va corespunde o schimbare de sens în interiorul categoriei diateză, pentru interpretarea aceleiași realități: Tatăl a găsit copilul. Copilul a fost găsit de tată. (Activ) (Pasiv) Tatăl

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cvasi-totalitatea situațiilor. Astfel, într-un enunț cu verbul la diateza activă: Copilul a descoperit insula., autorul acțiunii verbale este subiectul gramatical al propoziției: copilul, iar obiectul acțiunii este complementul direct al verbului-predicat: insula. Într-un enunț exprimând lingvistic aceeași realitate extralingvistică, dacă verbul este la diateza pasivă, autorul acțiunii este complement (de agent): de copil, iar obiectul acțiunii ocupă poziția de subiect gramatical: insula: Insula a fost descoperită de copil. Modul specific de desfășurare a celor două coordonate ale conținutului categorial

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
termenul subiect (copiii), satisface prima valență a verbului, limita B, descrisă de complement (drumul), o satisface pe cea de a doua. Raportul sintactic de la baza diatezei active: subiect gramatical - verb - complement direct este izomorf raportului logic de interpretare a realității extralingvistice. În funcție de diferite trăsături semantice ale verbului, componente ale sensului lexical, diateza activă dezvoltă trei variante: • subiectivă; verbul descrie o trăsătură dinamică a autorului acțiunii, interpretat ca subiect gramatical. Această variantă caracterizează verbele intranzitive: Copilul a adormit., Maria a revenit., Apa

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]