196 matches
-
cu realitatea, punând capăt chiar și frivolității din pantaloni. Accentul lui Clive se îmbunătățește și maiorul se mulțumește să-și privească așa, ca prin ceață, protejatul, care se ridică și declamă. — O, da, murmură maiorul. Rostește corect. Așa! Pagină separată Fâșâitul unui proiector. Un fascicul alb de lumină se revarsă pe un ecran, punând în evidență o duzină de capete tunse modern, dar goale. Cu părul scurt, ondulat și pomădat, prințul Firoz și prietenii săi speciali, sunt prăbușiți în fotoliile roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acord. De asta avem nevoie de puterea Rowlatt. Să cadă greu asupra nemernicilor. Este singurul mod. Pran vâră capul pe ușă. Încăperea este în întuneric. Câteva șiruri de scaune sunt așezate în fața unui ecran mare, alb. Din spatele încăperii, se aude fâșâitul unui proiector care aruncă o undă de lumină, în timp ce un servitor aranjează bobina filmului și-o fixează. Se vede că e vorba de o petrecere. Sticlele de șampanie se rostogolesc pe podea și unele trupuri zac în poziții mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Un hulub huruia nostalgic. Un drumeag începea să înverzească. La capătul lui zvîcneau păsări din trifoaie vechi; mi se strîngea inima. Mîna bunicii simțea fiorul și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire, broaștele de pe mal se înecau pe rând. Tulburate de mîl, valurile se roteau groase pe sub salcîmi aplecați. Din pămînt răsăreau, ca arama nouă, frunze grase și rotunde. Între
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plase și de hodoroabe care Îl căutaseră. Roua se ridicase de pe frunze când ajunseră pe Dig. Nu se zărea nimeni nici printre lanurile de porumb dinspre Miazănoapte, nici prin pădurea de plopi și sălcii dinspre Miazăzi. Locurile păreau pustii, iar fâșâitul gâzelor prin iarbă nu putea să alunge teama nelămurită ce Îi necăjea pe băieți. „Unde mergem?” „La Canton!” hotărî cel scund. Cantonul era o odaie cu pereți de pământ și acoperită cu trestie. Nu știa nimeni dacă fusese cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce nu însemna că nu era și consoarta alături sau fusese sau avea să fie. Doamna își comunica existența în mod cu totul neconvențional. Dominic o intercepta în fâșâitul lung al perdelelor, în bâzâitul unei muște trezite, în fiorul brizei bruște, toate păreau demascări flagrante ale respirației ei estompate, disipată prin toate colțurile, din care parvenea, ciclic, câte un stimul, un subterfugiu-avertisment, ca o grea clipire de gene a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Îți spun asta ca să nu te mai obosești să cotrobăi. ― Ce? Ce spui? ― Da, dragul meu! Am făcut-o! ― Nu înțeleg! ― Dar este mai mult decât evident. ― În dormitorul nostru? urlă Ledoulx. După o pauză în care se auzi doar fâșâitul pieptenelui trecut prin șuvițele de păr, veni și răspunsul, pe un ton lejer, de salon. ― Dar unde, dragul meu? Toinette se răsuci cu fața spre el și îl privi oarecum de sus, deși continua să stea jos. Degeaba ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din Tooting. Fiona s-a ridicat în capul oaselor. Inima i se strânsese în piept de frică. Se întâmplase ceva cu David. Dar nu vă faceți griji, a continuat vocea. Fiul dumneavoastră este în regulă. —Fiul meu? Fiona a auzit fâșâitul unor hârtii. — Da, Jake Bartholomew. E fiul dumneavoastră, nu-i așa? —Fiul meu vitreg. Ce-a pățit? Nu vreau să intru în detalii la telefon. Cred că ar fi mai bine dacă ați veni aici și-atunci am să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
are nimeni nevoie, pentru că, iată, casa noastră este închisă, nimeni nu iese, nimeni nu intră, doar mama mai coboară din când în când până la magazin, sunetul pașilor ei pe scări mă înfioară, la fel și cheia întoarsă în yală sau fâșâitul pungilor de plastic pe masa din bucătărie, dar o privesc și tac, toate trei tăcem în cea mai mare parte a timpului, numai cuvintele strict necesare își croiesc greu drum prin gura mea uscată, asemenea vinului printr-o sticlă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi-a susținut această iluzie. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că sunt doar o ființă umană. Băutura mă făcea să mă simt nemaipomenit. Doi bicicliști trec pe lângă noi și le putem auzi murmurul conversației pe fondul fâșâitului pe care îl fac roțile în contact cu asfaltul. Nu dau vina pe alcool. Aveam impresia că sunt altfel. Totuși, în cele din urmă, am reușit să scap de ideea că aș fi un fel de Superman. Ce păcat! exclam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mor de curiozitate să aflu dacă are o prietenă nouă, dar știu că nu trebuie să pun astfel de întrebări. Cam asta e tot, zic în schimb. Doamne, urăsc pauzele astea interminabile, când stăm cu receptorul la ureche ca să auzim fâșâitul liniei transatlantice și, la răstimpuri, freamătul slab al respirației celuilalt. Te las, zic eu. —Rebecca, zice el, încet și cu evidentă greutate, parcă-și scoate cuvintele cu forța, unul câte unul. Să fii fericită! Să zâmbești. Eu așa îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se clătina flacăra lumânării, mortul părea că se mișcă. S-a închinat repede de trei ori... După ce își mai veni puțin în fire, auzi deodată, foarte deslușit, un suspin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pumnii în pernă și se sucea ca posedat în toate părțile. Dar printre accesele sale de plâns, începu să se distingă un alt sunet. Venea de dincolo de ușa de lemn și semăna cu un freamăt, o întretăiere de zgomote slabe: fâșâituri, cârâituri, un sâsâit ca de măturici sau de maracase. La auzul său, cel de lângă mine (îi zic așa pentru că nu puteam crede că "acela" e Gina) tăcu, apoi, cu o expresie de perplexitate, mă înșfacă de mână și mă tîrî
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lungă de noapte, cu trupul năpădit de o transpirație lipicioasă, cu tâmplele bubuind de pulsațiile sângelui... Așteptând dunga cenușie a dimineților tot mai timpurii (se făcea ziuă din ce în ce mai devreme, se apropia vara), așteptând să audă copitele calului pe caldarâm și fâșâitul roților faetonului, și zgomotul garnițelor de lapte care se ciocneau între ele. Aceasta era ora la care se simțea totdeauna mai bine, lumina sângerie a răsăritului se făcea trandafirie, păsările ciripeau asurzitor în grădină... El se lăsa încet, la loc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu o rochie roz, rotundă, ca un balon umflat și cu o perucă blondă, el cu ciorapi albi, colați pe picior - se privesc elegant, ceremonios și stângaci. Unul de-o parte, și celălalt de cealaltă parte a cadranului. Și iarăși fâșâitul unor roți pe caldarâm, fornăitul cailor, pași... Ghetele de lac ale lui Papa, mănușile albe de glacée, Papa lasă în mâna lui Grigore bastonul cu mâner de fildeș și pălăria, iar Yvonne se ridică ușor, pe vârful picioarelor, pentru ca el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Muti să o strige. Stă cu spatele la pendulă, ca să nu se panicheze, dar îi numără bătăile automat, strângându-și nervoasă buzele subțiri, mototolind între degete cartonașul. Printre sunetele rotunde, care urmează unul pe altul insuportabil de egal, de negrăbit, se strecoară fâșâitul subțire al respirației sale precipitate. Și, în sfârșit, brusc, liniște. Atât de liniște, încât se aude boazeria casei trosnind și se aude cum neobrăzata de babă foșnește ceva în baie. Douăsprezece - dacă în zece minute nu pleacă, poate să nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să facă acest oficiu. Să fi dat Sophie dispoziții să o închidă ? Nu-mi amintesc nimic pozitiv în această privință. Firesc ar fi să renunț atunci, mai ales că îmi văd gestul cât e de inutil și de ridicol, pentru că fâșâitul roților trăsurii se aude tot mai estompat, de parcă s-ar depărta. Mă încearcă deodată o lehamite și senzația de sfârșeală crește. La ce bun să continui lupta cu ușa înțepenită ? în timp ce o continui, însă, îmi amintesc o veche scenă : maman
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încălzi trupul și-i ameți plăcut mintea. Se întoarse la locul ei, cu capul plecat și cu senzația fugară că ar fi cu totul altă ființă. Preotul rosti cuvintele de încheiere a slujbei. Urmă o tăcere și apoi un vag fâșâit când membrii congregației se ridicară în picioare. Participanții, care se răspândiseră în diverse locuri din biserica uriașă, erau următorii: bătrâna domnișoară Larkin, rudă îndepărtată a „faimosului“ pictor; o domnișoară Amy Burdett, care cânta - cam tărăgănat - duminicile la orgă, doamna Clun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mama lui Alex la sfatul arhitectului decorator, care găsise că se potrivesc foarte bine cu Papucul. Pe pereții zugrăviți într-un alb-albăstrui, atârnau câteva gravuri în lemn reprezentând sălcii plângătoare, curbate. Domnea o tăcere intensă, dincolo de care se auzea doar fâșâitul unui automobil care trecea pe șoseaua de la capătul grădinii, pe unde se plimbaseră părintele Bernard și John Robert. Cu o discretă privire piezișă, Alex își observa imaginea reflectată de oglinda gravată cu o fântână de cristal. Se simțea fără vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ce despărțea pârâul de bazin. În vârful înaltei, magicei țâșniri, flutura un penaj de aburi. Îngrijitorii de la Institut ridicaseră baricade de jur împrejurul izvorului, temându-se ca nu cumva vântul să-și schimbe direcția. Apa se avânta în înalturi cu un puternic fâșâit, ca de mătase sfâșiată, care sporea farmecul straniu, înspăimântător, al fenomenului. Dincolo de baricade se adunase mulțimea care se zgâia la jocul dezordonat al jetului, emițind „oh-uri“ și „ah-uri“, așa cum se aud de obicei la un foc de artificii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tăcută acum, și arăta aproape ca de obicei, numai că era de o pustietate vastă, cosmică George mai rămase câteva momente, în care respiră adânc, apoi ieși în coridor. Închise ușa dormitorului după el și mugetul apei scăzu până la un fâșâit îndepărtat. Porni de-a lungul coridorului gol. Vă rog nu deranjați. Când George ajunse aproape de ușile rulante, una dintre ele începu să se rotească. Părintele Bernard intră, se întoarse să-și elibereze sutana prinsă în ușă, apoi se pomeni față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pereți ai odăii unde se petrecea lansarea. O singură dată în viață mi-a reușit un aeroplan de hârtie care a planat îndelung, rotindu-se pe o spirală descendentă perfectă și s-a așezat glisând ușor pe dușumea c-un fâșâit satisfăcut. Și mai exista o regulă nescrisă, pe care o respectam cu strictețe: nu foloseam pentru plăsmuirile mele de hârtie foi scrise. Nu știu dacă toți simțeau la fel, dar pentru mine o coală scrisă era una consumată. Definitiv. Calea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
culorile. Strada era minunată, răcoroasă și adormită. Traversă parcarea asfaltată spre centrul comercial amorțit. O singură camionetă amușina în jurul benzinăriei Mobil de vizavi. Urechile lui se adaptară, intrând pe frecvența unei cacofonii absolute. Simfonia zorilor: claxoane și strigăte, fluierături batjocoritoare, fâșâituri, alunecări, arpegii și game. La ora asta, riscul să fie arestat pentru vagabondaj era mic. Se opri la capătul cel mai îndepărtat al parcării de la MotoRest, își închise ochii încețoșați și ascultă. Cântecele se făceau auzite, matematic, melodios, cu temele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-o cu o milionime de secundă mai târziu Fusese neașteptat, desigur, deoarece își dăduse seama cât de periculos era băiatul-âmpărat. Toate particulele acelea erau deviate către bagheta energetică din spatele băiatului. Și energia rezultantă produsese aprinderea și zgomotul acela ca un fâșâit. Realitatea neașteptată, incredibilă, era că aici, în băiatul acesta, se afla ceva de același ordin de magnitudine cu super-creierul lui Gilbert Gosseyn. Tânărul împărat avea un echipament în capul său echivalent cu un surplus de creier. O cantitate specială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
un aspect până acum nebănuit al posibilităților lui speciale. Vocea lui Gosseyn Doi se auzi din nou: - Mai sunt alte comentarii sau informații? întrebă el. Tăcere. - Atunci, spuse Gosseyn Doi, Leej, dă-ți toată silința. Tăcere. Apoi - un fel de fâșâit. Și o lumină. Enro avea privirea ațintită pe podea, lângă perete. În timp ce Gosseyn Trei continua să stea liniștit, văzu că zona luminoasă nu era nici tocmai ovală, nici tocmai rotundă sau pătrată, ci de o formă între cele trei. Super-creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
sprijinea, ca și cum aș fi dobîndit mușchi în plus. Mă minunam că putea face față și putea continua. Dincolo de durere începeam să mă bucur din nou, iar în al patrulea și ultimul stadiu, cum ne apropiam de zona de finiș și fîșîitul vîslașilor era înlocuit de sunetele de pe țărm, erau toate împreună: propriu-mi trup, al lui David, viteza bărcii, adversarii pe care acum îi aveam în față pentru că-i întrecusem și întreg ghemul de percepții și sentimente, pe care le puteam
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]