128 matches
-
cu noroi. La Paris, dimpotrivă, ploaia este pigmentul autumnal care face să sclipească felinarele și dă contururi fine bulevardelor. Nu-i așa, domnule Hagienuș? Regele Lear, denumit de când cu numărul de revistă într-un singur exemplar și Ulise, confirmă foarte fîstîcit: - Da, da, chiar așa! " Ce dracu au ăștia? se miră Ioanide. Parcă sunt condamnat la moarte. Hagienuș e limbut din firea lui, în mod normal mi-ar fi enumerat toate orașele prin care a trecut." Agasat de mimica asistenței, Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dormit prost și, spre ziuă, am avut un vis pregnant din care m-am sculat tulburat. Andrei, îmbrăcat în negru - parcă în frac? - și cu fular alb strălucitor (en magicien), mă anunța că urmează să moară; era jenat pentru noi, fâstâcit, dar totuși senin și jovial, pierzîndu-și teluricitatea și desprinzîndu-se grațios și lin. E opt fără un sfert când mă trezesc și ziua începe greu. Seara, după cină, îl întrebăm pe Noica, jumătate în glumă, jumătate în serios, cum să-i
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Că mâine scoatem pâinea din cuptor!". Între timp învățătorul s-a strecurat pe scenă și l-a tras de mânecă cu putere. Aceasta s-a descusut de la umăr. Cu o smucitură involuntară, cât ai clipi, a renunțat la ea. Învățătorul fâstâcit de-a binelea, cu mâneca elevului în mână, nu mai știa ce să facă, o arăta la public rușinat și dezorientat, în timp ce micul încăpăținat, zdrențuit precum invalidul ce se întoarce șontâc însă cu mândrie și speranță de pe front grăbindu-se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
intelectual, inutil, la vedere. După cîteva clipe nesfîrșite, am scos un "bună ziua" în spaniolă. Tăcere. Mi-a răspuns unul dintre ei, destul de caraghios, cred. În salonul unui apartament tipic parizian, în fața a doi indieni, cel care s-a simțit prost, fîstîcit, în plus, a fost omul așa-zis cultivat. Descumpănit, fără vlagă, m-am așezat pe scaunul cel mai apropiat, așteptînd într-o tăcere comună, fără nume...Încetul cu încetul, salonul s-a umplut de oameni și de zgomote. Chiar înconjurați
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
intelectual, inutil, la vedere. După cîteva clipe nesfîrșite, am scos un "bună ziua" în spaniolă. Tăcere. Mi-a răspuns unul dintre ei, destul de caraghios, cred. În salonul unui apartament tipic parizian, în fața a doi indieni, cel care s-a simțit prost, fîstîcit, în plus, a fost omul așa-zis cultivat. Descumpănit, fără vlagă, m-am așezat pe scaunul cele mai apropiat, așteptînd într-o tăcere comună, fără nume... Încetul cu încetul, salonul s-a umplut de oameni și de zgomote. Chiar înconjurați
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de abia se zărea, noul venit era un flăcău de la țară, de vreo 15 ani, și mai înalt decît oricare dintre noi. Avea părul tăiat drept pe frunte, ca un țîrcovnic de sat, un aer de băiat cuminte și foarte fîstîcit. Cu toate că nu era prea lat în spete, surtucul de postav verde, cu nasturi negri, îl strîngea pesemne pe la subsuori și lăsa să se vadă prin deschizătura răsfrîntă a mînecii niște încheieturi roșii, deprinse să fie goale. Pulpele, în ciorapi albaștri
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Știu că lucrurile par cam sumbre deocamdată, dar nu ești primul ofițer la datorie care cedează și nici ultimul n-o să fii. Busby a avut probleme. Apoi a fost Clell. Acum pare pe cale să se vindece. Bruce... Toal pare puțin fâstâcit. Își freacă mâinile Înmănușate una de alta. — Da? — Ai prieteni știi, spune el cu blândețe. Apoi zâmbește firav. Nu suntem atât de tâmpiți pe cât crezi tu. Soția ta. Știm că a avut o relație cu un tip negru. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
vedem tablourile și el a ieșit afară cu copiii, surâzătoare într-o rochie portocalie Corina, eu nu-mi pot ridica ochii din pământ, aș ieși afară dar, Daniel! Da! Alex mă cheamă, Ileana m-a întrebat de tine, și eu fâstâcit, neștiind ce să spun, văd fără să mă uit privirile lor curioase, Aș zice să treci pe la ea, mă îmbie Corina, Lasă-ți inima să vorbească! Da! și după ușă înainte de a mă strecura afară, mai zăresc sprijinit de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tânăr și nu atât de dărâmat. El se uită la mâna ei stângă și ridică din sprâncene. — Văd că și tu ai de gând să intri în rândul nostru, al celor căsătoriți. Fără să știe de ce, ea se simți brusc fâstâcită. Fâstâcită și foarte stânjenită. — Desert? întrebă ea luând meniul și prefăcându-se că se uită în el cu atenție. Jesse comandă expresso pentru amândoi. Fără s-o întrebe. Ceea ce, normal, lui Leigh i se păru enervant și atrăgător în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și nu atât de dărâmat. El se uită la mâna ei stângă și ridică din sprâncene. — Văd că și tu ai de gând să intri în rândul nostru, al celor căsătoriți. Fără să știe de ce, ea se simți brusc fâstâcită. Fâstâcită și foarte stânjenită. — Desert? întrebă ea luând meniul și prefăcându-se că se uită în el cu atenție. Jesse comandă expresso pentru amândoi. Fără s-o întrebe. Ceea ce, normal, lui Leigh i se păru enervant și atrăgător în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
avea cartea dumneavoastră. Suntem cu toții foarte curioși. — Ca și mine în legătură cu cea care mă va edita pe mine. — Ce anume ați dori să știți? — Ce autori mai aveți? Pe care îi preferați? Care dintre cărțile lor v-au plăcut? Ușor fâstâcită, Leigh spuse: — Cred că știți deja răspunsurile. — Adică? Leigh se opri o clipă să se gândească la implicațiile unei sincerități totale. Bineînțeles că nu simțea nicio obligație morală să-i spună tot adevărul; doar că în acest moment i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
un zâmbet cu desăvârșire nedumerit, ca și cum în vizita prințului găsea ceva imposibil și aproape miraculos. Deși se aștepta la așa ceva, prințul era stupefiat. — Parfion, poate n-am venit într-un moment potrivit, plec imediat, spuse el, în cele din urmă, fâstâcit. — Ba-i potrivit! Potrivit! zise Parfion, venindu-și, în sfârșit, în fire. Fii binevenit, prințe. Erau la per tu. La Moscova se ivise prilejul să se întâlnească des, avuseseră întrevederi lungi și în decursul acestor întâlniri ale lor existaseră câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
extrem de ciudată și de grea. Își aminti de ceva recent, greoi, sumbru. Rămânând nemișcat în picioare, îl privi câtva timp pe Rogojin drept în ochi; aceștia luciră parcă și mai tare în prima clipă. În sfârșit, Rogojin râse, dar întrucâtva fâstâcit și parcă pierdut cu firea. — De ce te uiți așa de încordat? îngăimă el. Stai jos! Prințul se așeză. — Parfion, spuse el, spune-mi sincer, știai sau nu că sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și se hotărî nerăbdător, să plece; însă, desigur, îl urmărea ceva, și acest ceva era realitatea, nu fantezia, cum înclina el să creadă. Aproape instalat în vagon, aruncă subit pe podea biletul de-abia cumpărat și ieși din clădirea gării, fâstâcit și îngândurat. Peste câtva timp, în stradă, parcă își aminti brusc ceva, parcă-și dădu seama pe neașteptate de ceva foarte ciudat, care-l îngrijora cam de prea multă vreme. Dintr-odată fu nevoit să se surprindă, în mod conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tuse a dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi spuse câteva cuvinte de mulțumire și prietenie. Era atât de fâstâcită, încât obrajii ei palizi, uscați chiar se îmbujorară. Am rămas, dar arătându-le în fiecare secundă, prin înfățișarea mea, că mi-e grozav de frică să nu-i deranjez (așa se cădea). În cele din urmă, căința ajunse să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și de corifeii săi brutali, care se credeau la Începuturile unei „noi lumi”. De altfel, el a fost primul din grupul nostru care a avut un volum „publicat”, galon de aur printre veșnicii și numeroșii debutanți la „gloria națională”Ă Fâstâcit, rușinat Încă multă vreme de „gafa” mea, m-am retras În „singurătate-mi” Împreună cu „pruncul meu” nou-născut, neștiind bine ce să „Încep” cu el, neînțelegând dacă acest „eu”, rătăcit sau profitând de ospitalitatea un pic cam tembelă a psihicului meu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care m-au determinat să beau vodkă cu ei la zece jumătate-unsprezece la Casa Universitarilor, m-au determinat să merg în audiență la domnul profesor Nathanson. M-am și dus: "Domnule profesor, am auzit că...". La care domnul Nathanson, foarte fâstâcit, spune: "Tovarășul Tompea, tovarășul Tompea", își mângâia barba, "dumneata n-ai decât o singură șansă: să mai ceri, la nivelul unde te miști, încă un loc, să se suplimenteze, și atunci rezolvăm toate problemele. Pentru că, pentru fata domnului... pentru soția
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
Și Nadia chiar făcea gesturi disperată în aeroport: "Dom'le, dom'le, cine-mi dă și mie niște bani? Vreau să-mi iau Toblerone!". Vă dați seama că nu ne dădea în avion mare lucru. O gustare, acolo. Nea Gică, fâstâcit, a căutat prin buzunare câțiva dolărei. Nadia pusese deja mâna pe ciocolată, să o cumpere. Mai erau câțiva care fuseseră inspirați, nu ca noi, și mai aveau prin buzunare niște firfirei. Cu noi în delegație erau și patru reprezentanți ai
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
ca să mă apăr de el, dar spaima m-a zăpăcit stârnindu-mi dorința de a înfrunta răul, așa încât am deschis ușa. Hartley a zburat în casă asemenea unei păsări speriate. Era singură. În primele clipe părea la fel de năucită și de fâstâcită ca și mine. Poate că o orbise întunericul la care trecuse brusc. Stătea locului, apăsându-și mâinile pe obraji, de parcă se împiedica să nu strige. Eu, înnebunit și buimăcit, lăsasem ușa deschisă și acum, grăbindu-mă s-o închid, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
automobilul Bentley, parcat lângă Wolkswagenul lui Gilbert. — James! Ce naiba cauți aici? — Ai uitat? Mâine e duminica Rusaliilor. M-ai invitat. — Te-ai invitat singur. Și, bineînțeles, am uitat. — Vrei să plec? — Nu... nu... intră... doar pentru un moment. Mă simțeam fâstâcit, exasperat, profund tulburat. Vărul meu James reprezenta întotdeauna un semn rău. Prezența lui în casa mea avea să schimbe totul, până și ceainicul. Nu-l puteam suporta sau accepta pe James aici, nu-mi puteam duce viața mai departe cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Este săptămâna în care mâinile mâncate de detergenți or să fie sărutate. După celelalte 357 de zile din an, bărbații își vor aminti de datoriile lor omagiale față de cele care le prestează servicii domestice gratuite sau le sunt subordonate devotate. Fâstâcite, emoționate și ușor încântate, noi vom surâde, uitând și iertând neglijențele, lipsa de parteneriat în viața privată și în cea publică. Unele dintre noi vor uita chiar și bătăile, violul conjugal, abandonul copiilor noștri de către tații lor, sărăcia, dubla zi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
câte ceva pe doamna Sabina, când acest intermezzo pașnic, prietenesc și emoționant a fost curmat brusc de fluieratul brutal și strident al locomotivei. La acest semnal de plecare, Neamțul s-a apropiat de ușa vagonului și i-a spus mamei, vizibil fâstâcit și rușinat: Doamnă, vă rog frumos, nu vă supărați, dar la al doilea semnal, avem ordin să închidem ușile. Vă rog... Vai, Rozinka, ce uitucă sunt! Sandule, pune mâna și saltă pachetele astea în vagon. Repede, repede! Cât ai zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să recolteze stuf în Deltă la Periprava. N-ai auzit, nu? Stai țeapăn acolo și învață meseria de la mine că-s cel mai bun dintre toți. Bagă la cap și... ciocu' mic! Tânărul milițian a rămas cu gura căscată, completamente fâstâcit și pierdut. Obosiți și flămânzi, marcați până-n străfundurile ființei noastre de modul barbar în care eram tratați de celebrul detectiv-psiholog, aspirant la Premiul Nobel, niște furnicături pe post de emisari îmi comunicau faptul că piciorul stâng a amorțit și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fie mărimea 2. Mărimea 2! Dumnezeule, stau aici de atâta timp și mărimile din America tot mă șochează. Cât înseamnă asta în viața reală? 42. Ei, așa mai merge. — Becky! Ridic privirea și o văd pe Robyn, care pare ușor fâstâcită. Bună! Văd c-ai reușit s-ajungi. — Robyn. Mi se înfige o gheară în stomac. Fii atentă. Trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine. Am încercat să o sun pe Elinor, dar era... Oricum. Trebuie neapărat să... îți spun ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceașcă de ceai? zice o asistentă, intrând în camera caldă și luminoasă. Cred că sunteți frântă. — Mulțumesc foarte mult, zic cu recunoștință, întinzând mâna spre ceașcă. M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]