133 matches
-
iluminare: „rîgîitul nostalgic al tiraniei celor mulți și definitiv spectrali/ asupra luminozității celor vii” (ukulele). Dar singurătatea are nevoie de confirmări. Realul fiindu-i advers, autorul se adresează așa cum îi șade bine, imaginarului. Marian Drăghici practică o serie de evadări fantaste, menite a-l încredința de propria-i identitate ideală. Prin dedublare, ca și cum s-ar privi într-o oglindă în care are satisfacția de-a apărea deghizat. Imaginarul precum o oglindă-teatru: „n-aș avea nimic împotrivă/ să mă bîlbîi, da/ să
Poezia Solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2655_a_3980]
-
care-l eliberează din cușca în care se afla, plasată cu cruzime alături de cea a babuinilor. Scena are întregul farmec bolnav lynchian, ca într-un capriciu de Goya; noaptea, în pădure, își face loc un cortegiu de ființe bizare, desperecheate, fantaste, luminate de un felinar, fiecare cu mersul ei ceea ce conferă scenei un soi de straniu tangaj. Dezmoșteniții sorții relevă o oază de umanitate, însă în mijlocul maselor largi populare, Merrick nu are nicio șansă, cineva îi smulge sacul cu o singură
Ecce homo... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8503_a_9828]
-
individ punk, singurul dispus să-și afirme salutar diferența și să petreacă sărbătoarea centenialului în underground. La îndemnul primarului și în situații de urgență locuitorii se organizează asemeni unei întregi orchestre de jazz din care nu lipsesc alămurile cele mai fantaste. Jo-Jo, unicul băiat al numeroasei familii a primarului (90 și ceva de fete!), deconspiră o mașinărie complicată ascunsă într-un fel de turn solitar, menită să suplinească o întreagă orchestră. Cumintea populație de Who își revelă brusc potențialul dionisiac. Foarte
Elefanții și particulele elementare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8408_a_9733]
-
numele lor Maria și Stanca, sora și cumnata unui anume boiernaș Mantu, se vorbește de altfel cel mai mult, pe jumătate din întinderea studiului). N-aș putea spune, câtă vreme interpretarea aceasta e concurată de o alta, care opune Mântuleasa fantastă din nuvela lui Mircea Eliade celei reale, de ieri și de azi, reconstituită din arhive. În prefața unuia din volumele de Opere apărute în format Pléiades la Univers Enciclopedic, Eugen Simion îi ironiza pe aceia care, îndrăgostiți de spațiul Crailor
Una și una by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6449_a_7774]
-
piesa "UN VIS din noaptea miezului de varăť. Meșteșugarii într-o posibilă nuanță. Ceva patetic și fascinant. Un loc unde nu mai știi nimic decât să fii copil și ŤVIU, VIU ȘI ATÂTť. Dabija avea nevoie de o trupă sprințară, fantastă, ludică, fără maluri, fără îNTREBĂRI PRAGMATICE, să aibă mijloace pentru a răspunde PROVOCĂRII - ŤTĂRÂMULUI DE NICĂIERIť. Al năibii de greu și de riscant, pentru că volens-nolens afli despre tine tot. E o excursie în tinerețe. Alexandru Dabija e PROSPERO: ironic, misterios
Trei întâlniri by Rodica Mandache () [Corola-journal/Journalistic/7137_a_8462]
-
cu adevărat celebre, atît ele cît și unchiul din America, starea vremii, marea, America însăși, pe scurt - totul, inclusiv cerul care tolănit pe o sofa în mijlocul oceanului ne face semn cu mîna. Numai că, pentru a fi celebre, aceste ființe fantaste au luat totul în calcul: și apa în plămîni, și sarea în ochi și gurile "strigătoare la cer". Nemaifiind posibilă o lectură inocentă, necum senină, a textelor Aglajei Veteranyi, după ce ea și-a luat viața, înecîndu-se în apele reci ale
Marea dereticată, șosetele închiriate și Doamna Untură by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12502_a_13827]
-
vorbesc asurzitor). Dar "golul de semnificații", vidarea existenței redusă la forme moarte alcătuiesc doar pragul moral al unei perspective ce se înfiripă estetic pe acest șubred suport, încercînd a-l consolida prin șirurile de imagini. Antidotul vidului îl reprezintă materia fantastă a acestora. Autorul își trage din nimic temeiurile unei afirmări halucinante, ale unei fabulații avînd ca obiect dezastrul. Frînturile unui epos tenebros țîșnesc din abisurile care dovedesc că negația însăși dorește a deveni fertilă. Aneantizării universale i se opune propriul
Un (post) expresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13711_a_15036]
-
amestec de senzații delicate și aspre, precum pipăirea unor țesături ori covoare produse la țară. Ochiul și degetul se plimbă pe o claviatură de sugestii plastice care evocă o lume tradițională. Bucuria, o bucurie melancolică, e de-a surprinde exactitățile fantaste ce iau naștere la întîlnirea simțurilor cu reveria. Indiferent de unghiul conceptual, social ori estetic adoptat, poeții din această categorie cultivă o gravitate a imaginii realului, bizuită pe un fond vital robust, pe un flux energetic al ființei care, chiar dacă
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]
-
vedere conform căruia critica devine vioara întîi a istoriei literare pînă a se substitui interesului pe care-l putem arăta operelor, fie că-l refuzăm, se cade a semnala ingeniozitatea, în consecință verosimilitatea sa ideală. E o construcție fragilă, ușor fantastă, așa cum ar putea figura demersurile critice îndeobște înscrise într-un "spațiu al imaginației și ludicului", în care vede N. Manolescu istoria literaturii. Sau după cum se întreabă d-sa: "De ce n-ar fi istoria doar o interpretare între altele, o ipoteză
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
atitudine duală față de Petru și reformele lui."( p.47) Gogol descrie un Petersburg sumbru, din care se evadează doar în vis sau nebunie, un oraș absent din punctul de vedere al peisajului exterior, în schimb bogat în caractere iluzorii, tragi-comice, fantaste. Vraja ambiguă a orașului pune stăpânire și pe Dostoievski, cel care îl va descrie și în viață și în operă ca pe un infern, un oraș ostil pe toate planurile, un adevărat imperiu al întunericului, comparabil cu romanul lui Dickens
La Petresburg! La Petersburg! by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12679_a_14004]
-
Iliria" (Decembrie). Sau: "Corbi eddici (Hugin și Munin, Cugetul și Memoria)/ șoptesc și acum veștile/ culese cîndva în incursiuni de recunoaștere" (Arheologie descriptiva). Sau: "Astfel clamez,/ cu toate orologiile lichide/ din pînzele lui Dali"(Dali și orologiile lichide). Prin factura fantasta a transpunerii în trecutul pe care-l venerează (viața actuala fiind pusă în paranteză), poetul realizează o ironie biografica: "în urmă cu 17 ani, pe cînd prietenul din liceu/ dorea să devină medic ginecolog/ și cumpără cărți de sexologie,/ pe
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
respira și dacă sudoarea nu mi-ar țâșni din pori ca dintr-un ac de seringă! Fiindcă acum, când scriu, îl văd, o văd, îi simt halena de fiară pe față, îi văd, îi simt țâțele de vată sub bluza fantastă, plină de dantele, cu nasturi sferici ca perlele, văd și-mi amintesc - dar am curajul să privesc totul în față? - himera, himera mea! Fusta mini, șocantă, rafinată și vulgară, pantofii cu toc înalt scâlciați de laba lată a picioarelor. 139
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
cu mult difereau de mine ca ignoranță în acest domeniu majoritatea colegelor noastre. care discutau cu ea rezervat, cu teama de-a nu face gafe, așa cum vorbeau cu mine despre literatură. Dar pe ea o urau din instinct, pentru lumea fantastă în care trăia, pentru ceea ce ea poseda ca recuzită sofisticată în acest domeniu. Când suna de intrare, noua colegă se îndrepta prima spre ușa clasei, cu mișcări foarte iuți, "înțepate", mișcări de fată vioaie, obișnuită să poarte toc înalt și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
avea și simțea chiar o vagă repulsie față de urșii noștri soioși sau de păpușile din care curgeau câlții. Oricât o rugam, nu vroia niciodată să ne lase să ne împodobim și noi cu juvaerurile ei. În mișcări era glacială și fantastă, gesturile și posturile ei erau codificate ca în baletul clasic. Singura cu care se juca mai mult, din tot grupul nostru, era o fată grasă cu mult peste normal și proastă ca noaptea, cu mișcări lente și pielea rece, ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
e doar un mijloc către un scop care-l transcende. Iar scopul este eliberarea. Am mai vorbit și cu altă ocazie despre o mișcare ce mi se pare emblematică în opera lui Danilov de la Mirele orb încoace: ironia predomnitoare și fantastă din primele volume „optzeciste“ ale poetului, rezultată din confruntarea transcendentului cu o realitate fatalmente insuficientă, se efasează și aproape dispare din volumele mai noi de poezie, pentru a se refugia în romanele recente și în variatele scenarii epice pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
unei revelații dureroase, un fel de oglindire în apele a două suprafețe argintate, cu proprietăți total opuse. Puritatea vocilor mă împingea, paradoxal, spre fapte nebuloase. O sticlă de JD mi-a deturnat cu greu impulsurile. Evit să scriu aici proză fantastă. Printr-un proces psihic banal, într-o fugă de idei lucide, am înțeles de ce sopranele & tenorii sunt ființe atât de iubite. Nu de-un public standard, ci de oameni supracultivați sau de bogătași excentrici care par să-și satisfacă niște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
o meditație în marginea vitalității iluziei comice. Cain Grosvenoore este atras în plasa de păianjen a rețelei germane de spionaj ascunse în decorurile baroce ale ansamblului de marionete. Secretele aliate sunt trimise dușmanului în acest deghizament rafinat, în aceeași manieră fantastă în care un geniu al memoriei stoca informațiile și le ducea mai departe, în cele „39 de trepte” ale lui Hitchcock și John Buchan. Geniile din spatele acestei regii elaborate sunt cele două siluete flancându-l pe cervantescul Rico-Rico : Mélodie Gaël
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fi obținând din acele cadențe subtile și alăturări obscure de cuvinte. Dar alteori îl găseam cufundat în lectura romanelor polițiste ale lui Gaboriau. Mă amuzam gândindu-mă că selecția cărților îi dezvăluia în mod plăcut laturile ireconciliabile ale firii lui fantaste. Era întru totul neobișnuit să observi că până și în starea aceea de slăbiciune a trupului nu se gândea câtuși de puțin la confort. Lui Stroeve în schimb îi plăcea comoditatea și în atelierul lui erau două fotolii tapisate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
măsură încât, ca unor îndrăgostiți, nu ne mai păsa dacă suntem mințiți, atâta vreme cât minciuna era frumoasă. Și cu cât entuziasm pornea la treabă de fiecare dată! Se lansa în proiecte ce mereu se dezumflau pe drum, care de care mai fantaste. Merită să poves tesc aici, pe scurt - ar merita de fapt cel puțin o long short story - marea noastră aventură semio tico-poetico-stilistico-Dumnezeu mai știe cum de la Cozia. Cei de mai sus și alți câțiva, între care mi-i amintesc pe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Mircea Martin, Editura Paralela 45, Colecția „80”, Pitești, 2002, p. 267). „Lumea din care pleacă”, uneori, poemele „orientalului” Vinea este, de asemenea, realul. Nu însă și cea în care „se întoarce”: după secvențele tranzitive, textele sale se pierd în reverii fantaste stimulate de amintire. Greutatea de plumb a lirismului, atitudinea contemplativă, melancolică, nostalgică și introvertită cîștigă aproape întotdeauna în poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura lui Ion Barbu sau Mateiu I. Caragiale, cît și aprecierile lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent: „poeți ai fondului obscur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data cabaret Voltaire)”, reportajul denotativ alunecînd repede către reveria lirică tulbure, fantastă și nostalgică. Textul e plasat în vecinătatea unui poem în limba germană, autor: ex-dadaistul Hans Arp (Zürich). Cel mai adesea, decorul și pretextele „depoetizante” sau hipermoderne sînt măști ale unei - după expresia fericită a lui Șerban Cioculescu - „tristeți organice”. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea primează sondajul psihanalitic, disonanța și nota experimentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și asimila noile curente radical-moderniste, impunîndu-le atenției unor cercuri mai curînd rezervate (de la criticii post-maiorescieni și de la tradiționaliștii autohtoniști ai Gîndirii pînă la spiritualiștii eclectici, vitaliști ai „tinerei generații”). Unii dintre ei (Vinea, Maniu, Fundoianu) sînt naturi amfibii, melancolice și fantaste, puternic marcate de estetismul simbolist sau decadentist. Fundoianu recuperează „monografic”, într-o matrice argheziano-bacoviană cu ecouri din neo-bucolismul lui Francis Jammes (dar și din tradiția hasidică), peisajul bucovinean al Herței, cu tîrguri putrede și natură agrestă, în ecorșeuri expresioniste. Membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]