415 matches
-
neputincios, reductibil la trup, la nervi, laș, rușinat de sine, isteric, urând totul și mai ales urându-se pe sine. Astfel, cui și de ce să-i fie frică de Emil Cioran? Că face critica modernității? Că își acuză neamul de fatalism și se dezice de ai săi? Că a fost de dreapta și a propăvăduit violența? În spatele acestor gesturi, o metamorfoză continuă, a cărei singură consecință este recunoașterea unei identități care dă sens îndoielii. Care se întemeiază pe îndoială. Nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mijloc de a ieși din istorie, ironia. „Mă simt mai singur ca niciodată, spune într-un loc, dezamăgit de apetența francezilor către facil, dar totuși mulțumit că am puterea ironiei în fața viitorului” (21 iunie 1975 Ă 517). Ironia chiar față de fatalismul în care crede, cu atât mai mult pentru că aparține strămoșilor săi. Deocamdată, să dăm credit melancolicului. Cioran trăiește o surdă confruntare cu propria ereditate. La drept vorbind, nu-i aceasta decât fața, de penumbră, a luptei sale cu originile, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
participa la istorie și de a o învinge: „Ca de obicei, îi scrie aceluiași destinatar, nu mă pot opri să nu fac reflecțiile de rigoare despre ereditate... Ă ceea ce este o lașitate din partea mea. Dar cel puțin e în stilul fatalismului valah, iar Dinu are, fără îndoială, dreptate să repete că sunt mai aproape decât îmi închipui de rădăcinile mele” (1976 Ă 315). Poate că, departe de țară, Cioran descoperă că vidul său interior este congener vidului valah. Sau poate descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la fapte! Totuși se pot face unele progrese” (idem). Sau: „Din nefericire, am dorințe. Sunt sigur că dacă m-aș rupe de lume complet, tot n-aș uita femeia”. Prin urmare, nu-i rămâne lui Cioran decât un soi de fatalism care ne amintește de ai săi, de care, cum știm, se dezice cu violență: „Trebuie deci să accept să trăiesc așa cum am trăit mereu: sfâșiat între obsesia scheletului și obsesia cărnii” (idem). Așadar, un Cioran care își caută salvarea în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
naturii, de captare a forțelor ei, de intervenție a omului asupra naturii (și deci și asupra societății). Noțiunea de praxis, pe care o postulează marxismul, ca element filozofic constitutiv al concepției sale, obligă la o filozofie activă, exclude chietudinea și fatalismul, chiar dacă afirmă caracterul legic al devenirii istorice. Într-un sens, ideea că libertatea e necesitatea înțeleasă poate fi considerată un „amor fati”, dar este acel caz de „fatum” pe care ți-l faci, adică trebuie să discerni dintre virtualități pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a acestora (vezi și HYPERLINK \l "Lenski" Lenski, 2002), ceea ce a dus la o stagnare prelungită. Mai mult, arată HYPERLINK \l "Rostow" Rostow (1960), sistemul de valori al acestor societăți a avut la bază ceea ce s-ar putea numi un fatalism pe termen lung, mai precis, asumpția potrivit căreia paleta perspectivelor ce se deschid în fața nepoților unui individ sunt aproape exact aceleași pe care le-au avut și bunicii acestuia. Cu alte cuvinte, condițiile sociale și politice, ca și cele economic-tehnologice
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
asupra comportamentului individual și conceptual de muncă, adică valorizarea simbolică a muncii. Imaginarul românesc modern este bogat În dovezi că nu evaluează munca drept mijloc de promovare socială și nici de acumulare legală. După cum vom vedea, o anume Încredere În fatalism, șansă ori noroc și negociere (târguială) determină individualismul comportamentului cultural autohton. Cred că este important să subliniez că, neexistând o valorizare pozitivă a muncii, nici imaginea (fie simbolică, fie reală) a proprietății nu este evaluată ca formă de modelare superioară
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Pe de altă parte, dacă oamenii sunt predeterminați, cum se poate crede în posibilitatea ca ei să devină mai buni, să se schimbe? Orice speranță de a deveni altceva decât ești datorită unui efort al voinței dispare în beneficiul unui fatalism integral: nu e nici o nevoie să trăiești creștinește, să dorești să te perfecționezi în cursul vieții pentru că nimic nu-i este cu putință omului supus bunului plac al lui Dumnezeu. Numai el deține puterea grației divine, a mântuirii sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
domestice, colecționarea de obiecte, pasiuni extraprofesionale. Compensarea este un fel de supapă care ajută la depășirea constrângerilor sociale, profesionale, familiare. Resemnarea. Persoanele frustrate fără personalitate puternică, cu energii reduse, au tendința de a manifesta comportamente de: renunțare, apatie, pasivitate, chiar fatalism, care le duc spre dependență și anonimat. În opoziție cu situațiile de mai sus, individul trebuie să-și asume frustrările majore și imposibil de depășit. În fața unor situații imposibil de modificat cum ar fi: pierderea unui partener de viață, pierderea
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
romanele lui Chandler ni-l înfățișează pe Marlowe în ipostaze caracteristice literaturii cavalerești - o literatură a veșnicei inițieri, a „încercărilor” la care e supus eroul și, nu în ultimul rând, a represaliilor fizice îndurate fără crâcnire, cu un fel de fatalism amuzat de sine. Vânjos, energic, curajos, Philip Marlowe este însă victima unor adversari nemiloși, incapabili să respecte minimele reguli ale cavalerismului. Din acest punct de vedere, el contrazice scenariul romanelor medievale, în care eroul iese învingător de fiecare dată, oricât
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
epica persană, literatură arabă islamică și preislamică. Între 1960 și 1962, profesor de exegeză vetero-testamentară la Garnett Biblical Institute, Evanston (Illinois). Între 1962 și 1965, profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Åbo. Bună parte dintre lucrările sale, e.g. Fatalism in Persian Epics, UUÅ, Uppsala (1952), Studies in Arabian Fatalism, UUÅ, Uppsala (1955) sau Fantastic Beliefs in Religion, Folklore and Literature, Stockholm, 1967, aduc contribuții importante la morfologia istorico-religioasă a timpului și destinului, cu circumscriere mai precisă în spațiul epicii
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
1962, profesor de exegeză vetero-testamentară la Garnett Biblical Institute, Evanston (Illinois). Între 1962 și 1965, profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Åbo. Bună parte dintre lucrările sale, e.g. Fatalism in Persian Epics, UUÅ, Uppsala (1952), Studies in Arabian Fatalism, UUÅ, Uppsala (1955) sau Fantastic Beliefs in Religion, Folklore and Literature, Stockholm, 1967, aduc contribuții importante la morfologia istorico-religioasă a timpului și destinului, cu circumscriere mai precisă în spațiul epicii arabe și persane. Și cu ajutorul unor asemenea lucrări, am putut
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
obiecte. Fumatul este considerat de unii psihologi drept un comportament compensator pentru frustrare. Compensarea este un fel de supapă care ajută la depășirea constrângerilor familiei, sociale sau școlare. Resemnarea- Se referă la comportamentul de supunere, renunțare, apatie, pasivitate sau chiar fatalism. În general, elevii fără structuri psihice puternice ajung la dependență și anonimat. Transferul- Dacă nu se poate acționa direct asupra persoanei sau grupului considerate a fi vinovate de frustrare, agresivitatea celui frustrat trece asupra altor persoane, grupuri, obiecte (de exemplu
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
să aibă dreptul la îngrijire. Desigur că nu a fost mereu astfel. În antichitate, boala era legată de ... destin. În timpul marilor epidemii, oamenii se simțeau total neputincioși în fața bolii (religia le explica oamenilor că Dumnezeu trimite bolile deoarece sunt păcătoși...). Fatalismul nu a fost însă niciodată total. Mijloacele de luptă contra bolii au fost diferite, dar în general au evoluat. Spre sfârșitul Evului Mediu, în lumea civilizată nu existau doctori la sate. Oamenii apelau la doftoroaie, la vraci practicile acestora amestecând
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
de scuze, invocarea conspirațiilor sînt răspunsuri tipice pentru membrii acestor culturi. Cunoașterea este situațională și relațională, iar ambiguitatea sporește deseori în situații de incertitudine, în loc să se dizolve. Culturile puternic dependente de context sînt alcătuite din subiecți modest autodeterminați, predispuși la fatalism și dezangajare (Hall, Hall, 1990). în opoziție, culturile slab dependente de context, precum cele din America de Nord sau din majoritatea țărilor din Europa Occidentală, produc indivizi logici, liniari, predictibili, individualiști și orientați spre acțiune. în aceste arii culturale se valorizează în
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
în logica totalitară, atitudinea submisivă față de autoritate (în plan public) și resentimentară (în plan privat), deresponsabilizantă și plină de suspiciune reciprocă constituie mai degrabă regula decît excepția gramaticilor relaționale interpersonale. Transmis intergenerațional (Gavreliuc, Gavreliuc, Cîmpean, 2009), cinismul relațional conduce la fatalism, duplicitate expresivă, speranță socială deficientă, toate fiind expresii ale unei raportări la "celălalt" într-o manieră instrumentală. Semenul cu care interacționez devine, conform acestei logici relaționale, un mijloc prin care îmi pot atinge scopul de a-mi depăși deficitul de
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
care pot reconfigura consistent tiparele relaționale și atitudinale ale tinerilor, înregistrează scoruri atît de ridicate ale cinismului social este o expresie a întinderii și gravității acestui simptom de patologie socială. Multe din speciile comportamentale caracterizate de neîncredere instituțională și interpersonală, fatalism public și autism social românesc de astăzi își află explicația și în această raportare duplicitară și instrumentală la "celălalt" necunoscut, achiziționată după lungi decenii de supunere consimțită tacit și de dezangajare "adaptativă". Totodată, pregnanța colectivismului în cele două loturi de
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
sentimente corelate cu o atitudine submisivă și fatalistă (Gavreliuc, 2002a, p. 220). Studiul citat, coordonat de R. Goodwin, semnalează existența unei corelații semnificative, la nivelul celor trei culturi, între "viziunea fatalistă asupra lumii" și "motivarea spre autodezvăluire": cu cît nivelul fatalismului este mai ridicat, cu atît subiecții au fost mai ezitanți în a împărtăși gîndurile sau sentimentele personale cu cei din jur. Sentimentul neajutorării este însoțit cel mai frecvent de un nivel scăzut al autoeficienței percepute (Bandura, 1995, apud Goodwin et
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
autohton, iar sigurul lucru care contează e "să mă scot acum și aici, căci nu se știe ce va fi mîine" [bărbat, aproximativ 35 de ani]. Temelia absenteismului, dezinteresului și autoritarismului în spațiul public românesc se află (și) în acest fatalism orb al dezangajării și furtișagului. Care e, de fapt, un furt de sine. Un alt scenariu comportamental de data aceasta implicit, "natural" care privește deschiderea prosocială către "celălalt" pe care îl rezumăm pe scurt, studiată în prealabil și la nivel
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
fiind privită fie ca actor singular, fie ca grup de apartenență, instituție sau scenariu imaginar), descrie o specie de proces de grup care nu este apanajul unei strategii de viață individuale. Avem de-a face cu asumarea colectivă a neputinței, fatalismului, implacabilității ratării, care potențează un comportament dezaxat, aparent inexplicabil, tipic autistului clinic. Cel din urmă este descris în patologiile individuale drept un personaj pe scena propriei existențe, care pune în mișcare acțiuni repetitive, monomane, întreținînd o calitate precară a relațiilor
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
socială", printr-o "moștenire" transgenerațională a unui set de atitudini fundamentale și orientări valorice ale personalității, asumate tacit de către "țesutul societății", care cuprinde persoana "bolnavă" (în cazul nostru, simptomatologia cuprinde încredere interpersonală și instituțională deficientă, individualism autarhic, valori asistențiale, conservatorism, fatalism și dezangajare). Așadar, boala nu este individuală, ci rezultă din internalizarea unui set de prescripții comportamentale inhibante pentru inițiativele ce îndeamnă la asumarea pe scena socială a unor roluri active și responsabile și care, dacă sînt totuși urmate, nu sînt
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
mixt, psihofilozofic” (Geană, 1987, 443-444). În studiul din 1987, autorul expune rezultatele investigației sale asupra a câte 150 de indivizi (bărbați și femei) din satele Soveja, Tulnici și Negrilești, cu referire la „punctele principale” ale anchetei, legate de „tipurile antinomice fatalism/activism [acționism] și introversiune/extraversiune”. Răspunsurile obținute sunt analizate după trei criterii: satul, grupa de vârstă și genul interlocutorilor. Concluziile generale indică o „tendință către activismul imanent” în satele vrâncene, cu o „rezumare a transcendenței” la reprezentările de tipul deus
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
sociale și importanța confortului și intimității. 2 Profesorul Geană descrie cercetarea sa paremiologică din Vrancea prin prisma unui set de valori, ca bază a unei „selecții strategice și tehnice” a proverbelor. Unor asemenea „valori centrale” le corespund opozițiile de tipul „fatalism/activism”, „introversiune/extraversiune”, „accent pe începutul acțiunii/accent pe sfârșitul acțiunii”, „premeditare/spontaneitate”; alte contraste sunt exprimate prin „rudenie/bani”, „sănătate/bogăție”, „sacru/profan”. Autorul reafirmă, la un nivel general, interesul său în „studiul filozofiei populare românești, așa cum aceasta este
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
de aversiune, sporește forța de rezistență 43". O perioadă îndelungată de timp, răufăcătorii percepeau fapta lor rea ca fiind "un accident neprevăzut" și se supuneau pedepsei așa cum se supun oamenii unei maladii, unei calamități sau morții, fără revoltă, cu un fatalism curajos 44." Ei concepeau remușcarea într-un mod foarte apropiat de definiția pe care Spinoza o dă mustrării de cuget, morus conscientiae, adică ca o "tristețe născută din imaginea unui lucru trecut, de realizarea căruia ne-am îndoit"45. Potrivit lui
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
dacă am fi rezistat în istorie având o altă mentalitate și o altă conștiință. Ce n-am fi făcut fără spiritul de libertate și de neatârnare? Suntem și toleranți și înclinați spre contemplare și poezie, cultivăm cu detașare „nepăsarea și fatalismul” care ne vin din Orient . S-ar putea cu portretul moral făcut românilor din secolele IX - X să nu placă, deși unele trăsături se regă sesc și astăzi la românii secolului al XXI-lea, însă nu trebuie să uităm că
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]