261 matches
-
lecturii îl predispune acceselor de încântare. Ceea ce îl face, câteodată, să nimerească alături sau să o ia razna. Răzleț, îi reușesc schițe de portret (G.Ibrăileanu, „marele senzitiv”, P. P. Carp, un „caracter de bronz”, V. Pogor, „un tip de faun”, C. Stere, „de ortodoxă și apostolică înfățișare”, „chipul de sfânt bizantin al lui Bacovia”). E mai în largul lui în asemenea ochiri decât în teoretizările, nu lipsite de bun-simț, pe care, din unghiul artei pentru artă, le încercase în junețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
Andersen), centrat pe o tematică sentimentalist-romantică, a regretului după copilăria pierdută și după iubirea neîmplinită. Însă cea care pune cel mai bine în valoare talentul, modalitățile de expresie și afinitățile culturale ale autorului este poezia faunescă din volumele Cântece de faun (1940), Trezirea faunului (1973) și Cântece finale de faun (1977). În mod surprinzător, autorul nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
o tematică sentimentalist-romantică, a regretului după copilăria pierdută și după iubirea neîmplinită. Însă cea care pune cel mai bine în valoare talentul, modalitățile de expresie și afinitățile culturale ale autorului este poezia faunescă din volumele Cântece de faun (1940), Trezirea faunului (1973) și Cântece finale de faun (1977). În mod surprinzător, autorul nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în primul rând, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
copilăria pierdută și după iubirea neîmplinită. Însă cea care pune cel mai bine în valoare talentul, modalitățile de expresie și afinitățile culturale ale autorului este poezia faunescă din volumele Cântece de faun (1940), Trezirea faunului (1973) și Cântece finale de faun (1977). În mod surprinzător, autorul nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în primul rând, de cântarea naturii înconjurătoare și de ritmarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în primul rând, de cântarea naturii înconjurătoare și de ritmarea succesiunii anotimpurilor cu vârstele ființei. Faunul ce așteaptă, în atmosfera somnolentă a amurgului, întoarcerea cetelor de bacante sperioase devine un alter ego al autorului, care se autotematizează în perioade diferite ale vieții, la maturitate (Cântece de faun), la instalarea și conștientizarea primelor semne ale bătrâneții, concomitent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
înconjurătoare și de ritmarea succesiunii anotimpurilor cu vârstele ființei. Faunul ce așteaptă, în atmosfera somnolentă a amurgului, întoarcerea cetelor de bacante sperioase devine un alter ego al autorului, care se autotematizează în perioade diferite ale vieții, la maturitate (Cântece de faun), la instalarea și conștientizarea primelor semne ale bătrâneții, concomitent cu amorțirea naturii sub fulgii de zăpadă ai primei ninsori (Trezirea faunului), și în imediata apropiere a morții (Cântece finale de faun). În ultimii ani ai războiului activitatea artistică a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
sperioase devine un alter ego al autorului, care se autotematizează în perioade diferite ale vieții, la maturitate (Cântece de faun), la instalarea și conștientizarea primelor semne ale bătrâneții, concomitent cu amorțirea naturii sub fulgii de zăpadă ai primei ninsori (Trezirea faunului), și în imediata apropiere a morții (Cântece finale de faun). În ultimii ani ai războiului activitatea artistică a lui G. se desfășoară mai ales în plan muzical. După ce între 1932 și 1939 fusese pianist în formația Trio Boniș, începe, odată cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
în perioade diferite ale vieții, la maturitate (Cântece de faun), la instalarea și conștientizarea primelor semne ale bătrâneții, concomitent cu amorțirea naturii sub fulgii de zăpadă ai primei ninsori (Trezirea faunului), și în imediata apropiere a morții (Cântece finale de faun). În ultimii ani ai războiului activitatea artistică a lui G. se desfășoară mai ales în plan muzical. După ce între 1932 și 1939 fusese pianist în formația Trio Boniș, începe, odată cu lucrarea Din muzica și viața compozitorilor (1942), prefațată de Ionel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
adesea armonia sferelor înalte. Cartea nu a mai apărut, doar câteva poezii fiind incluse în volumul antologic din 1986. SCRIERI: Cântările răsăritului, pref. Demostene Botez, Iași, 1925; Febre, București, 1933; Marea vânătoare, București, 1935; Tărâmul celălalt, București, 1938; Cântece de faun, București, 1940; Pădure adormită, București, 1941; Din muzica și viața compozitorilor, pref. Ionel Teodoreanu, București, 1942; Un muzician genial: George Enescu, București, 1944; Inițiere muzicală, București, 1946; Poeme, București, 1966; Acul de cravată, București, 1966; Poezii, pref. Camil Baltazar, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
pref. Ionel Teodoreanu, București, 1942; Un muzician genial: George Enescu, București, 1944; Inițiere muzicală, București, 1946; Poeme, București, 1966; Acul de cravată, București, 1966; Poezii, pref. Camil Baltazar, București, 1968; Curent continuu, București, 1968; Ținută de seară, București, 1970; Trezirea faunului, pref. Șerban Cioculescu, București, 1973; Sonete, București, 1975; Cântece finale de faun, pref. Șerban Cioculescu, București, 1977; Poezii. 1928-1977, îngr. Elis Bușneag, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1986. Traduceri: B. Champigneulle, Istoria muzicii, București, 1942. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, III, 48-65
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
Inițiere muzicală, București, 1946; Poeme, București, 1966; Acul de cravată, București, 1966; Poezii, pref. Camil Baltazar, București, 1968; Curent continuu, București, 1968; Ținută de seară, București, 1970; Trezirea faunului, pref. Șerban Cioculescu, București, 1973; Sonete, București, 1975; Cântece finale de faun, pref. Șerban Cioculescu, București, 1977; Poezii. 1928-1977, îngr. Elis Bușneag, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1986. Traduceri: B. Champigneulle, Istoria muzicii, București, 1942. Repere bibliografice: Constantinescu, Scrieri, III, 48-65; Cicerone Theodorescu, „Cântările răsăritului”, „România literară”, 1932, 21; Eugen Jebeleanu, Virgil Gheorghiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
Biberi, Poezia lui Virgil Gheorghiu, R, 1967, 3; Manolescu, Metamorfozele, 108-109, 120; Constantin Cubleșan, „Poezii” și „Curent continuu”, TR, 1968, 47; Piru, Panorama, 92-93; Ion Pop, „Ținută de seară”, TR, 1970, 37; Rotaru, Ist. lit., II, 576-577; Florin Mihăilescu, „Trezirea faunului”, LCF, 1973, 44; Dana Dumitriu, Cântecele târzii ale faunului, RL, 1974, 2; Al. Piru, Virgil Gheorghiu, RL, 1974, 7; Crohmălniceanu, Literatura, II, 562-570; Eugen Barbu, Prospectare XI, LCF, 1976, 15; Nicolae Manolescu, Pe o pagină de istorie literară, RL, 1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
Metamorfozele, 108-109, 120; Constantin Cubleșan, „Poezii” și „Curent continuu”, TR, 1968, 47; Piru, Panorama, 92-93; Ion Pop, „Ținută de seară”, TR, 1970, 37; Rotaru, Ist. lit., II, 576-577; Florin Mihăilescu, „Trezirea faunului”, LCF, 1973, 44; Dana Dumitriu, Cântecele târzii ale faunului, RL, 1974, 2; Al. Piru, Virgil Gheorghiu, RL, 1974, 7; Crohmălniceanu, Literatura, II, 562-570; Eugen Barbu, Prospectare XI, LCF, 1976, 15; Nicolae Manolescu, Pe o pagină de istorie literară, RL, 1977, 11; N. Carandino, Virgil Gheorghiu, TR, 1978, 12; Marian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți; nu va lipsească iubirea, furia și dorința./ Biete fapturi ce viețuiți, nimic n-aveți pe lume în afara vieții”. Clasicismul îl evocă și metrul alexandrin (recuzând versul alb, la modă), insă esențial
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
pornire sau cu alte hipotexte inspirate de cele din urmă. Hays arată că Safo din varianta quasimodiană Lui Hermes nu este altceva decât o figură plăsmuita de imaginația poetului sicilian pe baza Heroidelor lui Ovidius Publius Nașo (Epistola Safo către Faun), pe care le cunoscuse prin intermediul Ultimului cânt al lui Safo de Leopardi. Deosebit de puternice, mai precizează Hays, sunt legăturile ce se stabilesc între volumul citat, Poeți greci, si creația originală a recanatezului, dată fiind influență acestuia asupra primelor volume quasimodiene
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Zibaldone.493 Acestei ascendente i se datorează unul dintre cele mai cunoscute canturi ale romanticului: Ultimul cânt al lui Safo, inspirat conform unei declarații a acestuia, nu numai din odele ei, ci și din Heroidele ovidiene, Cartea XV, Safo către Faun (Safo Phaoni).494 Ultimul cânt al lui Safo, precizează Gilberto Lonardi, este o variațiune leopardiană pe un material străvechi. Sebastiano Timpanaro și Luigi Blasucci s-au întrebat în ce constă influență exercitată de versurile safice asupra operei romanticului italian și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
târziu și Quasimodo: ce vreme minunată era aceea când, în imaginația omului, toate lucrurile erau însuflețite după chipul lui, adică natură era locuită și populată cu ființe aidoma nouă! Când oamenii credeau că în pădurile puștii locuiau neîndoielnic Amadriadele și faunii și duhurile pădurii și Pan.513 Acea inima a mea de odinioară infantilă, si necunoscătoare de adevăr, atât de dorită de Leopardi, a cărei pierdere devine izvor de tristețe, revine în versurile lui Quasimodo: Suflet bătrân, încărunțit, (...) Și te-ntristezi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Le Odi di Anakreonte e di Saffo recate în verși italiani da Francesco Saverio De'Rogati, Stamperia di Angiolo Martini, Florența, 1783. 494 În Heroide se conturează cu claritate dorința lui Safo de a îl readuce în brațele sale pe Faun și așteptarea de a se contopi cu pământul Siciliei unde acesta plecase. Următoarele cuvinte safiene atingeau, cu siguranta, o coardă sensibilă și în Quasimodo: Oră giungono a te, come nuove prede fanciulle siciliane. (...) Voglio essere siciliana. Anche tu che ți
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tempo era quello nel quale ogni cosa era viva secondo l'immaginazione umană e viva umanamente cioè abitata e formată di esseri uguali a noi! Quando nei boschi desertissimi și giudicava per certo che abitassero le belle Amadriadi e i fauni e i silvani e Pane. Zibaldone, 63-64. 514 Anima antică grigia (...) / E più t'accori s'odi ancoră îl suono / che s'allontana largo verso îl mare, / dove espero già striscia mattutino: îl marranzano tristemente vibră / nella gola del carraio
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
redactate pe tema trecerii timpului (Panta rhei, Cântec de vremelnicie). Nici volumul Împlinire (1942) nu marchează o modificare în tonalitatea liricii sale, de altfel și el prezintă texte mai vechi, inspirația din marile mituri ale Greciei antice dominând și aici (Faunul, Centaurul, Narcis). În poezia lui Pillat nu se reflectă schimbările epocii sau poate detașarea aceasta clasică e modul prin care creatorul se opune prăbușirii lumii vechi. În 1944, sub titlul simplu Poezii, îi apare un volum care strânge întreaga operă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ochi într-o lungă visare de opiu/ și întors în orbită privind în Nerval". Există și aici o anumită senzualitate și o anumită aplatizare a detaliilor, zborul este și el încremenit: "Vedea eretic crescând țara califilor într-o seră/ cu fauni vânând columbe în steme lin -/ mai departe pe țărmuri cenușii sâni de ceară/ ce se coc numai în lumină de smalț opalin." Textul însuși este "eretic", viziunea eului poetic deformând totul, e o proiecție a propriului spirit. Imaginile închiderii spațiale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
C. rămâne prezența cea mai interesantă pentru începuturile poeziei moderne românești. Originalitatea lui Conachi constă în specializarea erotică, în cultul exclusiv al eului, iar savoarea vine din ineditul mediului. Căci Conachi este un Petrarca ras în cap, cu chip de faun oriental, cu ișlic, antereu și iminei, obișnuit a subtiliza pe sofale și a-și trimite mesagiile prin țiganii lăutari, neverosimil în pădure, ducând omagiul până la târârea în pulbere și la închinarea ortodoxă, și tristețea occidentală până la pandalii și istericale. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
meu nemăsurat”. Ca în Naiada, Avatar, Stepa, în același spirit al regăsirii energiilor primare, natura declanșează o violentă furie a simțurilor, o senzualitate frenetică, iresponsabilă, care conferă erosului atmosfera specific macedonskiană, de „idilă brutală”; adâncul obscur al instinctului, prins în Faunul, deși are unele atingeri cu imaginea naturalistă a omului, trimite de fapt la una din fețele „diabolice” ale romantismului. În Noaptea de mai integrarea omului în ritualul zămislitor al naturii se sublimează în nota de idealitate a speranței, care renaște
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
aproximativ 95% dintre embrioni fiind eliminați prin avort. În 80% dintre cazuri indivizii afectați sunt de sex feminin. Nou-născutul este caracterizat prin: greutate mică la naștere, hipertonie, dismorfie craniofacială - cap alungit, frunte teșită, urechi jos implantate și hipoplazice („urechi de faun”), degetele mâinii strâns flectate și încălecate caracteristic (degetele 2 și 5 acoperă degetele 3 și 4). Sunt prezente malformații congenitale grave cardiace, renale. Speranța de viață este foarte mică, aproximativ 90% dintre copiii născuți cu trisomie 18 murind în primele
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
cu Alexandru Mitru), București, 1970; Fumul bunicului București, 1971; Memorial de lectură, București, 1972; Walhalla, București, 1973; O partidă de bile, București, 1973; Toamna, păsările..., București, 1975; Fantezie pentru trompetă solo, București, 1976; Povestiri de la Rond, București, 1977; După-amiaza unui faun, București, 1978; Memoria Râmnicului, București, 1979; Câinele andaluz, București, 1980; Autoportret cu bască, București, 1981; Drumurile lui Anton Pann, București, 1981; Marele șlem, Craiova, 1981; Anonim flamand, București, 1983; Bal la Casa Ofițerilor, Craiova, 1983; Pe urmele lui Nicolae Filimon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]