260 matches
-
C. rămâne prezența cea mai interesantă pentru începuturile poeziei moderne românești. Originalitatea lui Conachi constă în specializarea erotică, în cultul exclusiv al eului, iar savoarea vine din ineditul mediului. Căci Conachi este un Petrarca ras în cap, cu chip de faun oriental, cu ișlic, antereu și iminei, obișnuit a subtiliza pe sofale și a-și trimite mesagiile prin țiganii lăutari, neverosimil în pădure, ducând omagiul până la târârea în pulbere și la închinarea ortodoxă, și tristețea occidentală până la pandalii și istericale. G.
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
masă, și vinul ce te’mbată,/ Și’n porc oricând te schimbă beția-i blestemată” (262, p. 7). După cum se vede, legătura mitologică dintre beția alcoolică și Diavol este trainică. Știm că Dionysos și daimonii din cortegiul său (Satiri, Sileni, Fauni, Priap etc.) au fost prototipurile Diavolului din imaginarul colectiv european (jumătate om - jumătate țap, pervers, lubric etc.). Paradoxal, imaginea diavolului creștin nu vine din mitologia iudaică, ci din cea greacă. Era deci firesc ca Diavolul să fi preluat ca moștenire
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul contribuie mai curând la adâncirea misterului decât la ridicarea vălului... Să reținem, pentru ceea ce ne interesează, un Antiphon net opus lui Socrate și luând o atitudine exact contrară celei a faunului, contestat chiar pe locurile unde își desfășura activitatea. Aceasta pentru a-i corupe pe câțiva discipoli ai magistrului, spun gurile rele... Antiphon îi reproșează lui Socrate că trăiește ca un model al idealului ascetic: mănâncă hrană de proastă calitate, bea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Comandorul cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau a altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul cuvântului, strălucitul vorbitor, faunul ironic care străbate străzile cetății ca interpelator glumeț și pe care nu-l interesează să viziteze adâncimile unor peșteri ipotetice. Antistene, Diogene și Aristip împărtășesc aceeași repulsie teoretică și fizică pentru Platon. Cum îl întâlnesc, îl critică, își bat joc
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme fixe. Temperament stenic, J. este un poet al afirmațiilor constructive, al optimismului solar. SCRIERI
JEBELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287670_a_288999]
-
cu Alexandru Mitru), București, 1970; Fumul bunicului București, 1971; Memorial de lectură, București, 1972; Walhalla, București, 1973; O partidă de bile, București, 1973; Toamna, păsările..., București, 1975; Fantezie pentru trompetă solo, București, 1976; Povestiri de la Rond, București, 1977; După-amiaza unui faun, București, 1978; Memoria Râmnicului, București, 1979; Câinele andaluz, București, 1980; Autoportret cu bască, București, 1981; Drumurile lui Anton Pann, București, 1981; Marele șlem, Craiova, 1981; Anonim flamand, București, 1983; Bal la Casa Ofițerilor, Craiova, 1983; Pe urmele lui Nicolae Filimon
MATEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
meu nemăsurat”. Ca în Naiada, Avatar, Stepa, în același spirit al regăsirii energiilor primare, natura declanșează o violentă furie a simțurilor, o senzualitate frenetică, iresponsabilă, care conferă erosului atmosfera specific macedonskiană, de „idilă brutală”; adâncul obscur al instinctului, prins în Faunul, deși are unele atingeri cu imaginea naturalistă a omului, trimite de fapt la una din fețele „diabolice” ale romantismului. În Noaptea de mai integrarea omului în ritualul zămislitor al naturii se sublimează în nota de idealitate a speranței, care renaște
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
egoism, adevăr și durere, învățătură și talent, istorie, morală și drept, legi, geniu. Apar, de asemenea, alte texte inedite și cugetări din opera lui Mihai Eminescu. Se publică note, recenzii, cronici, însemnări etc. În numărul 4-5/1916 este inclusă poezia Faunul de Al. Macedonski. În numărul 6-7/1916, Râul Teodorescu analizează comedia tragică Patimă roșie de Mihail Sorbul. În același număr, la rubrică „Însemnări”, se lansează o polemică, pe marginea poeziei simboliste, cu revista „Versuri și proza”. Alți colaboratori: I. Ghibănescu
LUMINA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287900_a_289229]
-
născut în toată splendoarea lui, nebunul, poetul, filosoful, călătorul, pajul, heraldul, oglinda, corul, spiriduși, cerșetori, călugări ș.a., ba chiar și un vânzător de jurnale. O epopee cu versuri de mare frumusețe, evocând „Excelentisimul Verb”, „Apoplexii divine”, „Nebunul sex al unui faun”, „Chipul muribundului când îngerul îi spală sudoarea”, un „Dedal de nevedere”, suferința, respinsă și iarăși chemată: „Du-te suferință și revino suferință!” Poet paradoxal, totodată de o rară concentrare și abundență, profund până la obscuritate, inventatorul unui limbaj poetic foarte personal
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
brusc, din această lume de grații un salt în antica eră, unde delicatețea și toată gestica supravegheată, de salon, plonjează într-un „delir” orgiastic. Nimfe și bacante, în splendida lor nuditate, se prind într-un dans frenetic, antrenând pe dată fauni, satiri și silvani. Exuberanța de plein air, frivolă întrucâtva, se potrivește mai bine cu temperamentul sangvinic (de unde, preferința pentru culorile tari), senzual și agresiv al poetului, care schimbă cu ușurință - și nu neapărat cu ușurătate - harfa în „mandolină”. Dar cel
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
lecturii îl predispune acceselor de încântare. Ceea ce îl face, câteodată, să nimerească alături sau să o ia razna. Răzleț, îi reușesc schițe de portret (G.Ibrăileanu, „marele senzitiv”, P. P. Carp, un „caracter de bronz”, V. Pogor, „un tip de faun”, C. Stere, „de ortodoxă și apostolică înfățișare”, „chipul de sfânt bizantin al lui Bacovia”). E mai în largul lui în asemenea ochiri decât în teoretizările, nu lipsite de bun-simț, pe care, din unghiul artei pentru artă, le încercase în junețe
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
statuilor grecești și, traversându-le, se naște sentimentul înaintării printre colonade. O seamă de poezii din Țărm pierdut restituie un univers păstoresc, adus din timpuri mitice, când „Clopoțeii caprelor sunau răcoare / De ape vii printre măslini și eucalipți” și când fauni tineri ședeau pe pietre albe, lângă ciobani, învățându-i să cânte din nai, în timp ce din „marea limpede” răsărea, printre scoici și alge, câte un chip de „zeu tăcut, ca un delfin”. Alte versuri evocă Delfi, Cicladele, insula în care a
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți; nu va lipsească iubirea, furia și dorința./ Biete fapturi ce viețuiți, nimic n-aveți pe lume în afara vieții”. Clasicismul îl evocă și metrul alexandrin (recuzând versul alb, la modă), insă esențial
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
scheletele macaralelor. Străzile de jos erau inundate de mașini. Am tras un fum din trabuc, mijind ochii, și mi-am observat imaginea reflectată În geam. Am mai spus că arăt ca un muschetar. Dar mă mai asemăn și cu un faun (În special târziu În noapte). Sprâncenele arcuite, rânjetul malițios, flăcările din privire. Trabucul ținut Între dinți nu mă ajuta. Cineva mă bătu cu mâna pe spate. ― Mania trabucurilor, spuse o voce de femeie. În geamul fumuriu al lui Mies am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ceilalți se ținură după ei împreună cu Eucheirius, pe care acum înșiși tovarășii lui îl împingeau înainte fără prea multe amabilități. Ambarrus se opri în mijlocul grădinii, unde se ridica, la înălțimea unui stat de om, statuia antică de bronz a unui faun cu o expresie batjocoritoare, căruia niște prădători necunoscuți ai casei îi frânseseră brutal o mână și virilitatea. Cu largi gesturi ale brațelor, Ambarrus îi invită pe toți să se așeze, iar pe Divicone îl ținu la dreapta sa, în vreme ce Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
călugăr erau emisarii lui Magister militum al Imperiului și purtători al unui important mesaj al său pentru toți bagauzii de pe Loira. Imediat după aceea, Divicone luă cuvântul: se ridică fără grabă și, calm, merse până în locul rezervat oratorilor, chiar în fața faunului. Vorbi îndelung, povestind despre călătoria sa cu Eudoxiu, despre discuția pe care o avuseseră cu Atila, despre acordurile încheiate între acesta și capul Bagaudiei. Apoi continuă, povestind despre atrocitățile comise de huni și de aliații lor, cu mai multe amănunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu vorbise. Cu toate acestea, trebui să asculte mai departe felurite intervenții ce se băteau cap în cap, adesea incoerente, sau simple acuzații fără temei, înainte de a-l vedea ridicându-se și luând cuvântul. Din câțiva pași, bagaudul veni în fața faunului și imediat liniștea se lăsă asupra masei ascultătorilor. — Nu știu, începu el, câți dintre noi s-au interesat cu adevărat de propunerile lui Flavius Etius. în ceea ce mă privește, nu am intenția să o fac nici pe soldatul, nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
orice disertație a vreunui erudit, și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb, situația dezastruoasă în care ajunsese o civilizație milenară, cândva puternică și temută în întreaga lume, un far al cunoașterii și al civilizației. Chiar și faunul, în lucirile roșiatice ale torțelor, părea să râdă de tot ce se întâmpla. Nu era însă nimic de făcut. Asta era realitatea cu care aveau de-a face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul marilor perdele, vrându-se imperiale, și răsărea o dulce așezare a covoarelor de lână, nebăgate în seamă până atunci, a pernelor lucrate la gherghef ori cu fețe brodate naiv, închipuind nimfe și fauni, luminări de animale exotice ori seraiuri cu cadâne culcate în ierburi moi, odihnitoare, la care se adăuga și prezența acelor femei, stând uneori într-o rână pe cele două canapele afunde, că toate la un loc anunțau începutul Levantului, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se trăgeau de păr, două vipere care sugeau ochii unui condamnat (...) și toate animalele din bestiarul satanei, adunate la sfat și puse de pază și de coroană la tronul care le sta dinainte, ca să-i cânte slava cu înfrângerea lor, fauni, făpturi cu sex dublu, (...) gorgone, harpii, coșmare, dragontopozi, minotauri, (...) șerpi cu păr, salamandre, vipere cu coarne (...) întreaga populație a iadului părea să-și fi dat întâlnire ca să fie vestibul, pădure întunecoasă, landă fără de speranță a izgonirii la apariția Celui Așezat
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
adormise ca o biata părăsită, visând frigări uriașe și brațele albe și musculoase ale Lenorei, frîngîndu-se în aer, desprinse de trupul zvârcolit. Ciudat! Visase și limbi de foc care ieșeau din întunericul boschetelor de pini, și în ele capul de faun parcă, dar de o perfectă asemănare, a lui Mika-Le! 12 . . . Atunci Mini se deșteptase; își descurcase cu anevoință capul de umbre; deosebise întunericul perdelelor ermetice, de noapte și ștersese de pe ochii, acum deschiși, vedeniile. Nu și pe aceea a lui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Le susținea pe toate, fără preciziune. Era punctul negru al vieții pacinice de acolo, limba de foc care ațâța mâniile mărunte pe locul domol! Era făptura pădureață care diferea total de loc; lucruri și oameni, cu chipul acela ciudat de faun. Cornițele răufăcătoare pluteau agale din vîlvoiul sălbatec și creț ca al negrilor, al părului ei care sta drept în sus. Ciudată perucă, mai înaltă decât fața mică pală, cu trăsături șterse, o față care era numai pretextul de a adăposti
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
să-ți cânte valuri pe care nu le-a mai cântat nimănui și să-ți legene visele. Te așteaptă undeva, departe, casa cu nucul cel falnic de la poartă. Nucul cu mirosul iodului purificator, păstrător fidel al gândurilor tale de mic faun, cu pătucul dintre ramuri unde veneau prietenii să ți se alăture ca într-un altar sacru, iar tu să-i umbrești cu veșnicia. Să te simți stăpâna unor ținuturi, oamenii să recunoască satul ca pe o moșie a bătrânilor plecați
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
toate obiceiurile acestui petic obscur de pământ de la porțile Orientului, dimpreună cu boierii, slujbașii, podinarii și plimbătorile lui - revoltător primitivism! Pha! - ca și absența totală a urbanismului, de altfel. Orașul nu avea monumente impresionante, nici parcuri dichisite, nici fântâni cu fauni, nimfe sau tritoni, nici piețe spațioase sau trotuare și nici măcar străzi drepte. Era doar o îngrămădeală aiuritoare de case și biserici prizărite din care se ițeau, ici-colo, grădinițe mai mult sau mai puțin sălbăticite. Oamenii își măturau singuri curțile sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tubular, și numai la căpătâi aveau plăci subțiri de stejar sculptat, încastrate în zid. Îndărătul unor uși duble, uvrajate, pereții sălilor de baie erau căptușiți cu sticlă în culori irizate, înfățișând doamne care se extaziau pe o culme de deal, fauni, cozi uriașe de păun, aeroplane, baloane, și așa mai departe. Podeaua și mobilierul din băi erau acoperite cu blană, iar feluritele nișe, protejate prin grilaje din fier forjat, cu modele orientale. Bazinele (negre) erau îngropate și aveau forma unor bărci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]