169 matches
-
mâna în buzunarul hainei din piele neagră strălucitoare și a agitat metalul zornăitor. — Încă mai am cheile. În timp ce Amanda înainta în cameră pe tocurile ei înalte, Theo s-a oprit din jocul cu inelele și a ridicat privirea către ea. Fețișoara copilului căpătase o expresie solemnă, iar ochii, o privire gravă. Hugo s-a uitat la el îngrijorat. Copilul acumula toată tensiunea din atmosferă ca un burete. A doua zi, un copil amărât de la Chicklets avea să sufere consecințele. Amanda l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
palidă a călugărului; o văzuse el ades răsărind - o floare în fereastă - și în nopți cu lună el își lepăda rasa și-și punea mantie de cavaler, în care veghea sub sticlitoarele-i fereste... până ce se deschideau, până ce se ivea fețișoara ei palidă de veghere și de amor, până ce razele ochilor ei alunecau adânc în ochii lui cei negri. Câteva {EminescuOpVII 104} vorbe, o strângere de mână și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la picioarele ei... - Te-ai supărat? întrebă el cu blândețe. - Da! - Să ne-mpăcăm dar, vrei? - Da! - C-o guriță, așa-i[? ] {EminescuOpVII 270} Ea clătină din cap... Dar el șezu lângă ea... îi prinse capul cu mâna, îi întoarse fețișoara ei roșie, care se uita cine știe unde, drept în fața lui ș-o sărută... El simți că și ea-l sărutase, dar așa de lin, așa de abia mișcat... încît ar fi putut spune că nu l-a sărutat... Ea-l respinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un copilaș ingenuu apare Amor În alt poem (Într-un rădi, de dimineață), din sfera micii poezii pastorale. Deghizat („schimbat la față”), Amoriu culege flori pe cîmp și gîndește malefic: „vai de cin-a priimi/aceste flori de la mine”... O fețișoară căuta, În acest timp, o mioară rătăcită și, Întîlnind „prin pustiuri” copilașul viclean, cedează rugăminților lui și-l ia În brațe. Ce urmează se poate prevede: fețișoarei i se aprinde sufletul, aleargă pe dealuri, plînge, se vaită și invocă moartea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și gîndește malefic: „vai de cin-a priimi/aceste flori de la mine”... O fețișoară căuta, În acest timp, o mioară rătăcită și, Întîlnind „prin pustiuri” copilașul viclean, cedează rugăminților lui și-l ia În brațe. Ce urmează se poate prevede: fețișoarei i se aprinde sufletul, aleargă pe dealuri, plînge, se vaită și invocă moartea: „Moartea fără prelungire Să vie să mă ia, Căci alt chip de mîntuire Nu am la durerea mea”... Victima este aici o copilă (o nymphet, cum zice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
uitat cum te-am învățat că se spune pe latinește? Bunica: D-apăi dă, mai uit și eu... S-o înviorăm puțintel și pe domnișoara căldărușă... Alex: Aquilegia vulgaris... Bunica: Așa... așa... Și amărîtei ăsteia de micșunică să-i răcoresc oleacă fețișoara... Alex: Cheiranthus cheiri... Bunica: D-apoi cum nu, cum nu... Și-acu s-o întremăm și pe oftigita asta de Scilla bifolia... (Alex o privește uluit) Adică violetă. Alex: (îmbrățișînd-o) Bunică, bunică, m-ai dat gata! Va să zică nu te-am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în mintea ta aceste cuvinte și silabele lor și literele lor, spui "f de la fata iese de la școală, ploaia nu-i o păcăleală, f de foamea de apă a pămîntului, ploaia în forma ghiozdanului: f f f f f f fețișoară f f f franjuri f f f f f faraonic f filiație f f f f f f f f f f f f fată" căreia nu-i pasă cîtuși de puțin de poezie și de proză și nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este evidențiată și de portretul elogios, idealizat, pe care i-l face, căci mama este capabilă să vadă în feciorul ei întrupate toate calitățile fizice și morale: „Cine-a cunoscut, Cine mi-a văzut Mândru ciobănel Tras printr-un inel? Fețișoara lui, Spuma laptelui, Mustăcioara lui, Spicul grâului, Perișorul lui, Pana corbului, Ochișorii lui, Mura câmpului?” Prezența în acest tablou a diminutivelor accentuează afecțiunea maternă. Disperarea căutării feciorului atinge dimensiunea tragicului, după cum sugerează și versurile: „Pe câmpi alergând Pe toți întrebând
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
drum ca să-l spele și să-l îngroape la Brâncoveni. Căruțașii stăteau pregătiți. Tudora și jupâneasa Stanca au scos-o pe Zamfira din pivniță și, ținând-o pe după umeri, au dus-o să și ia copilașul zdrobit. Cineva îi curățase fețișoara de sânge și-l lăsase așa pe trepte, cu ochii închiși, cu părul lung și des acoperindu-i țeasta. Zamfira îl privea fără să înțeleagă și prinse a-l striga ușurel, cu glas vinovat: — Fireleee..., mă, Firele.... Se opri, înghiți
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai domniei sale beizadelei Ștefan”, iar eu nu o credeam că a rămas grea, credeam că este joacă de copii, până a început să se rotunjească. Am botezat-o Măriuța și când mi-o aduce diminețile jupâneasa Stanca, mă uit la fețișoara ei bălaie și aștept să-și schimbe ochișorii de lapte să fie căprui, bag un deget pe sub horboțelele de la scufiță să-i caut părul care încă nu i-a crescut, să-l ghicesc cum este. Măriuța taichii, cui rămâi tu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în tăcerea nefirească Ștefan salută, apoi își plimbă zâmbind ochii prin toată încăperea (știa că de un an a devenit o partidă și că toate neamurile boierești își trimit fetele la curte să-și completeze educația, chipurile, în jurul doamnei), în timp ce fețișoarele cu năsucuri cârne și cu zulufi rebeli se lăsau pe rând în jos când privirea lui trecea peste ele. — Doamna? adresă el întrebarea surorilor sale. Ilinca își luă ochii de pe broderie, îl cântări cu privirea și se miră de lipsa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adunară iar la un loc în fața porții și coborâră treptele. După ei veneau penitenții albi, purtând prapuri roșii și albaștri, urmați de câțiva băieți înveșmântați în chip de îngeri și de un grup de copii din Confreria fecioarei Maria, cu fețișoarele negre pline de gravitate și, în sfârșit, pe o raclă vopsită în toate culorile, purtată de persoanele de vază din oraș, care asudau în hainele lor negre, icoana Domnului Iisus Hristos, ținând în mână o trestie, pe frunte cu cununa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
revărsatul zorilor și, de mână cu ea (să fi avut vreo trei ani), înainte să se facă ziuă, mergeam pe șoseaua neagră și udă, în vântul umed al verii, până ajungeam la țesătorie. Mă lăsa în curte, să-mi privesc fețișoara în curbura verde a unor mari damigene cu chimicale și să mi se facă frică de soarele roșu care poleia deodată tot asfaltul în jurul meu. într-un târziu, mama ieșea cu cartoanele ei viu colorate în brațe și ne-ntorceam
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
privi îndelung în mărgeluțele acelea albastre simțindu-i bătăile inimii... „Ce fată strașnică“, murmură el fericit. Are dreptate mătușa Săftica! Copilul i-a răspuns îndrăzneț cu un zâmbet gângurind ceva. Pădurarul rămase fără glas, nu-și putea dezlipi ochii de pe fețișoara aceea, cât un pumn de mică, pe care luciau doi ochișori ca două mărgeluțe albastre. O privea îndelung și nu-i venea să creadă că-i adevărat. Tresări când văzu luminița ochilor ce-i surâdeau Anuca, fata pădurarului prietenește și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sau zece ani, grațioase ca desenate cu penița, imitând domnișoarele mari în conversații "serioase" sau, dimpotrivă, sclifosindu-se și pelticindu-se... Arătau uneori mature, închise într-o enigmă care deja era trista umbră a lunii, a femeii și a fecundității pe fețișoarele lor, dar dacă stăteai de vorbă cu ele îți dădeai imediat seama că erau copii, copii care desenau încă prințese colorate în caietele de matematică... Privindu-le, uram și mai mult urgia hormonală, dezastrul care în douăzeci de ani avea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
că e un pistol și îi vor deschide ușa. Probabil că Weir era aproape - eventual chiar dincolo de ușile de siguranță. Haide, draga mea. Puțin mai aproape. E posibil să aibă vestă anti-glonț, își aminti el; e mai bine să țintească fețișoara-i drăgălașă. - Și avocatul tău? întrebă ea, aplecându-se asupra lui Roth. A fost și el înjunghiat? - Da! A fost un deținut negru. A spus că sunt rasist și că vrea să îmi dea o lecție, răspunse el, stând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vieții tale în situații indecente. Vreau să-mi aduc aminte de tine ca un părinte, vreau să nu-ți fi văzut creierul pulsând gol, vreau să-mi amintesc de părul tău. Părul pe care l-am mângâiat noaptea, aplecat deasupra fețișoarei tale strânse în încruntarea somnului, în timp ce mă lăsam prins de atâtea gânduri pentru tine. Unul era legat de ziua nunții tale, mi-am imaginat brațul tău alb spijinindu-se pe mâneca mea închisă la culoare, scurtul drum la capătul căruia te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la locul lor. Pactele cu diavolul nu mai au nici o valoare. Kentu te aduce în brațe: o maimuțică roșie într-o păturică albă. Te primesc, te studiez. Ești urâtă rău. Ești frumoasă foc. Ai buze puternice, deja conturate, răsfrânte în mijlocul fețișoarei zbârcite încă, ochii umflați, pe jumătate închiși, pentru că toată lumina aceea neașteptată te deranjează. Ridic brațul să te apăr de raza puternică ce plouă de la lampa scialitică rămasă aprinsă. Este primul gest pe care îl fac pentru tine, primul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută. Erai îmbrăcată cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și fețișoara îți părea mai destinsă. Chipul mamei tale, în schimb, se albise și acum prin piele apărea un fond gălbui. Era aplecată deasupra ta și tu o priveai cu ochii tăi voalați, îi supravegheai sânul ca un animal înfometat. — Plec. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
crizele. Mi-am petrecut foarte mult timp nemișcată, ținându-mi fetița în brațe. Îi atingeam piciorușele micuțe, micuțe de păpușică, degețelele perfecte, roz și miniaturale de la picioare, pumnișorii strânși, urechiușele catifelate, îi mângâiam cu blândețe pielea delicată a incredibilei ei fețișoare, întrebându-mă ce culoare o să aibă ochișorii ei. Era așa de frumoasă, de perfectă, era așa un miracol. Mi se spusese să mă aștept să fiu copleșită de dragoste pentru copilul meu. Dumnezeu știe că nu puteam pretinde că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
n-am vorbit prea mult. Mai curând am stat într-o tăcere relaxată, bând cafea și mâncând brioșe, înconjurați de sacoșele mele care zăceau împrăștiate. Adam era ocupat: se juca cu Kate, o admira, îi examina degețelele și-i atingea fețișoara drăgălașă. Avea o expresie de adâncă mirare, aproape de tânjire, care m-a cam alarmat. Ce mai ziceam de Laura? m-am gândit. Adam e pedofilul! — Crezi, a zis el gânditor, vorbind cu mine, dar continuând s-o privească pe Kate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el furios. Mi-a pus mâinile pe umeri și m-a împins în jos, înapoi pe scaun, fără drept de apel. Doamne! m-am gândit șocată. Relaxează-te! —Of, iartă-mă, Kate, și-a cerut el scuze. Probabil că pe fețișoara lui Kate se citea surpriza provocată de această schimbare bruscă de situație. Și-acum! a exclamat Adam revenind la tonalitatea furioasă. Ce naiba se întâmplă? — Ce vrei să spui? am întrebat eu cu voce stinsă. Era limpede că Adam încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-ți meargă. Nenorocit fără inimă, m-am gândit o clipă, dar apoi mi-am alungat din minte gândul nedemn. Nu răspund decât la lacrimile femeilor aflate sub vârsta de doi ani, a continuat Adam cu un zâmbet abia schițat, mângâind fețișoara lui Kate. A, am spus eu. Am încercat să fiu curajoasă și să râd, cu toate că încă plângeam. Și de ce îți e așa de frică, de trebuie să fii rea cu mine? m-a întrebat el. De data asta vocea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dracu’ stătea așa, cu bățul în fund? Eu aveam dreptul să iau atitudinea asta, nu? Kate era în sufragerie. Stătea întinsă în pătuț și era splendidă. Am luat-o din pătuț și am rămas în picioare, cu ea în brațe. Fețișoara îi era lipită de a mea. — Ea e Kate, am spus simplu. James s-a holbat la noi, deschizând și închizând gura. Arăta cam ca un pește. Un pește palid și serios. S-a... s-a făcut așa de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la ochi ca să mă pot uita la Helen, la fețișoara ei furioasă. Abia atunci am realizat că Helen nu era singură. Ne adusese un musafir. Un musafir de sex masculin. Un musafir înalt, frumos și de sex masculin. Un musafir splendid, cu ochi albaștri, cu părul închis la culoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]