402 matches
-
aceste condiții de criză, generate pe de-o parte de agitațiile mazililor, iar pe de altă parte de spectrul pierderii autonomiei provinciale, are loc intrarea boierului Vasile Balș în viața politică. În acest sens, din Lemberg, la 24 septembrie 1780, feldmareșalul baron von Schröder, șeful Comandamentului Militar al Galiției, avea să-l recomande protecției contelui Hadik, președintele Consiliului Aulic de Război din Viena, ca pe un supus credincios, dispus să îndeplinească mulțumitor sarcinile încredințate, ce putea fi folosit în afacerile civile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
cu trimiterea expresă de a fi folosit în cadrul Administrației militare a Bucovinei, în chestiunile privitoare la reorganizarea provinciei, avea loc într-o perioadă când starea de spirit a elitei provinciale era destul de încordată, date fiind agitațiile mazililor din ținutul Cernăuți. Feldmareșalul Drechsel raporta din Sadagura contelui Hadik, la Viena, că mazilii nu au renunțat la proiectul lor de a înființa un consiliu aristocratic, spre a se sustrage legilor și ordinelor imperiale. Consiliul ar fi urmat să fie condus de starostele Imbault
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
ba chiar, dacă lucrurile se dovedeau a fi grave, putea fi "pus în siguranță"61. Totodată, șefului Comandamentului General al Galiției, baronul von Schröder, i se cerea să întreprindă o anchetă în Bucovina și să ia măsuri pentru normalizarea situației. Feldmareșalul Schröder a discutat cu părțile implicate în conflict și chiar a încercat să restabilească buna înțelegere dintre episcopul Dosoftei și boierul Balș, alterată în urma intrigilor mai multor persoane din Administrația Bucovinei, în frunte cu secretarul Mihalachi și generalul Enzenberg. În funcție de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Balș, ca secretar al lui Enzenberg, dat fiind faptul că între cei doi exista o antipatie vădită, iar raportul întocmit de Consiliul Aulic de Război nu îi era întru totul favorabil acestuia 69. Unul din susținătorii lui Balș a fost feldmareșalul Schröder, șeful Comandamentului Militar General al Galiției, care l-a sprijinit în fața lui Enzenberg și a episcopului Dosoftei, susținând în rapoartele sale, înaintate forurilor superioare, utilitatea menținerii boierului bucovinean în serviciul provinciei. Ca urmare a celor întâmplate între Balș și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
administrației militare, cu colonelul Metzger și auditorul Orlandini, a reușit, după repetate insistențe, pe lângă episcopul Dosoftei Herescul, să-l determine să cedeze moșiile episcopale Havârna, Noua Suliță și Coțmani, iar ulterior și satul Rădăuți 73. Privitor la această ultimă moșie, feldmareșalul baron von Schröder, comandantul militar al Galiției, îi scria, în martie 1783, episcopului Dosoftei că, în schimbul renunțării la moșia Rădăuți, va primi o leafă și că împăratul a încuviințat ca în timpul verii să poată petrece câteva luni aici, la biserica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
luate cu aceste prilejuri de monarh, în spiritul ideilor și țelurilor sale politice. În primăvara anului 1783, împăratul a întreprins o călătorie prin Ungaria, Slavonia și Dalmația. Ajuns la Peterwardein (Novi Sad), Iosif al II-lea comunica, la 19 mai, feldmareșalului Schröder, șeful Comandamentului Militar General al Galiției, și șefului Administrației militare a Bucovinei, generalul Enzenberg, intenția sa ca, în drum spre Galiția, după ce va vizita Banatul și Transilvania, să se oprească câteva zile în Bucovina 75. După ce traseul imperial continuase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
provincia mai mare, Galiția. Măsura luată de împărat a fost deosebit de gravă în plan constituțional-administrativ, ducând la pierderea individualității și a autonomiei provinciale deoarece, așa după cum rezultă din hotărârea sa, comunicată în aceeași zi președintelui Consiliului Aulic de Război (Hofkriegsrat), feldmareșalul Hadik, șefului Cancelariei Aulice Unite Boemiano-Austriece (Vereinigten Böhmisch-Österreichischen Hofkanzlei), contele Kollowrat, și șefului Înaltei Curți de Justiție (Obersten Justizstelle), contele Seilern, Bucovina urma să fie unită cu Galiția, devenind cel de-al 19-lea ținut administrativ al acesteia 226. Considerăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
lui Sas, 15 Diderot, Denis, 30 Dîrdală, I., 258 Dogaru, Maria, 10, 11, 17, 20, 21, 64, 229 Dombrowski, Jan Henryk, 269 Döring, Johann, 75 Dornfeld, consilier aulic, 190 Dosoftei, mitropolit, 143 Dracinschi, Manasie, 252 Dragoș, voievod, 10, 13 Drechsel, feldmareșal, 75, 104 Drechsler, Johann, 199 Dubayet, Aubert, 265 Dumitraș, agă, 105 Dürfeld, consilier aulic, 76 Dușan, Ștefan, 15 Duțu, Alexandru, 25, 26, 34, 211 E Ecaterina a II-a, țarină, 49, 79, 110, 356, 379 Edroiu, N., 205 Ellrichshausen, general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Sauerquell, învățător, 277 Saurau, Franz Josef, 182, 286 Scheichelbauer, Kuess, 180, 182, 185 Schlözer, August Ludwig von, 13, 17, 27, 48, 295, 450 Schmeidl, avocat, 297 Schmidebauer, ofițer, 75 Schmutzer, Jakob, 181 Schnirch, Iosif, 293 Schreiber, căpitan districtual, 280 Schröder, feldmareșal, 79, 80, 109, 125, 128-130, 393, 417 Seilern, Christian August von, 187, 189, 190 Serafim, ieromonah, 252 Sfântul Gheorghe, 136, 143 Sfântul Ioan cel nou, 143, 442 Sfântul Ilie, 157, 158 Sfântul Mihai, 136, 156 Sfântul Vasile, 328 Silagi, Denis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
aceasta nu era posibilă pe căi pașnice, atunci mai rămânea calea armelor, căreia Rusia era dispusă să-i dea curs. Prilejul a fost oferit de izbucnirea războiului dintre Rusia și Împărăția Otomană, în anul 1787. Planul de campanie prezentat de feldmareșalul Piotr Aleksandrovici Rumianțev a fost aprobat de Țarina Ecaterina a II-a în iunie 1788, plan în care se afla, printre altele, „pătrunderea imediată în provinciile otomane din Basarabia (adică Bugeacul), pentru a le ocupa și a putea obliga Poarta
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
misiunii sale, a fost înnobilat cu titlul de "Cavaler al Orientului" ("Ritter von Osten"). Ascensiunea sa în plan diplomatic a mers în paralel cu cariera militară. În 1835, era avansat colonel, în 1843 general de brigadă, iar în 1848 devenea feldmareșal. În A.F. Frangulis (coordonator), Dictionnaire Diplomatique, ed. cit., pp. 874-875. 3 Ducele de Wellington. Arthur Wellesley, întâiul duce de Wellington (1769-1852). Militar, diplomat, om politic și de stat britanic. Prima carieră îmbrățișată a fost cea militară. Locotenent-colonel al Regimentului
Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru () [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
-
votat mulțumiri publice și i-a acordat o subscripție de 100.000 de lire sterline, care s-au adăugat la pensia votată anterior de 4.000 de lire sterline. Victoria de la Vittoria (1813) i-a adus gradul militar suprem de feldmareșal. A participat apoi la campania din Franța (1814), câștigând bătăliile de la Orthez și Toulouse. În perioada exilului lui Napoléon în insula Elba, a fost pentru scurtă vreme ambasadorul Marii Britanii la Paris, post în care nu s-a simțit prea bine
Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru () [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
-
germano- române, Hitler a asigurat generalului Eugen von Schobert atribuții mult mai mari decât cele impuse de funcția de comandant de armată, subordonat, așa cum se prevăzuse, generalului Ion Antonescu. Mai mult, faptul că Armata 11 germană primea ordine și din partea feldmareșalului Gerd von Rundtstedt, comandantul Grupului de Armate “Sud”, face ca, cel putin în unele documente germane, Grupul de Armate “General Ion Antonescu” să apară ca fiind subordonat acelei structuri de comandament germane. Subordonarea directă către Grupul de armate “Sud” a
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu, București, Ed.Humanitas, 2007, p. 306; 2 Antony Beevor, Stalingrad, București, Ed.RAO, 2005, p. 280; 3 Ibidem, p. 282; - 71 Există și aprecieri germane, legate de dotarea și pregătirea trupelor române. Părerea Feldmareșalului von Rundsted despre trupele aflate la Stalingrad merită a fi menționată: “Doar slovacii (excelenți, foarte modești) și trupele române de vânători de munte erau comparabile cu armata germană”1. O altă disfuncție majoră care a precedat contraofensivă sovietică a constat
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
de trupele române, ar fi dus la încercuirea Armatei a 6-a germană, în Stalingrad 2. Pierderile românești, în această operațiune, au fost foarte mari: 105.000 morți și dispăruți, majoritatea prizonieri, unele unități au fost complet distruse, altele dezorganizate. Feldmareșalul von Manstein, 1 Antony Beevor, Op. cit., p. 280; 2 Ion Gheorghe, Op. cit., p. 258; - 76 comandantul grupului de armate Don, din sud-estul Rusiei, a încercat să oprească trupele române, încorporându-le în armatele sale. Marele Stat Major român s-a
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
provocată la partenerii de coaliție, prin prăbușirea armatelor române, s-a reflectat, deosebit de pregnant, în schimbul de telegrame, din 23 noiembrie 1942, dintre Hitler și Conducatorul Statului român și, în special, într-o scrisoare adresată de mareșalul Antonescu, la 19 decembrie, feldmareșalului von Manstein. În această scrisoare, Conducătorul Statului român reclama fricțiunile dintre unitățile românești și cele germane. El reproșa, în special, conducerii supreme germane că, în ciuda tuturor avertismentelor în legatură cu o iminenta ofensivă sovietică, n-a tras nicio concluzie
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
germano- române, Hitler a asigurat generalului Eugen von Schobert atribuții mult mai mari decât cele impuse de funcția de comandant de armată, subordonat, așa cum se prevăzuse, generalului Ion Antonescu. Mai mult, faptul că Armata 11 germană primea ordine și din partea feldmareșalului Gerd von Rundtstedt, comandantul Grupului de Armate “Sud”, face ca, cel putin în unele documente germane, Grupul de Armate “General Ion Antonescu” să apară ca fiind subordonat acelei structuri de comandament germane. Subordonarea directă către Grupul de armate “Sud” a
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
stăpân”, față de “vasal”. Bucătăriile de campanie românești pregăteau trei meniuri: unul pentru ofițeri, altul pentru subofițeri și un al treilea pentru soldați, ale căror rații erau foarte mici. Există și aprecieri germane, legate de dotarea și pregătirea trupelor române. Părerea Feldmareșalului von Rundsted despre trupele aflate la Stalingrad merită a fi menționată: “Doar slovacii (excelenți, foarte modești) și trupele române de vânători de munte erau comparabile cu armata germană”. O altă disfuncție majoră care a precedat contraofensivă sovietică a constat în
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
opusă de trupele române, ar fi dus la încercuirea Armatei a 6-a germană, în Stalingrad. Pierderile românești, în această operațiune, au fost foarte mari: 105.000 morți și dispăruți, majoritatea prizonieri, unele unități au fost complet distruse, altele dezorganizate. Feldmareșalul von Manstein, comandantul grupului de armate Don, din sud-estul Rusiei, a încercat să oprească trupele române, încorporându-le în armatele sale. Marele Stat Major român s-a opus categoric și, sub pretextul că cea mai mare parte erau răniți sau
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
provocată la partenerii de coaliție, prin prăbușirea armatelor române, s-a reflectat, deosebit de pregnant, în schimbul de telegrame, din 23 noiembrie 1942, dintre Hitler și Conducatorul Statului român și, în special, într-o scrisoare adresată de mareșalul Antonescu, la 19 decembrie, feldmareșalului von Manstein. În această scrisoare, Conducătorul Statului român reclama fricțiunile dintre unitățile românești și cele germane. El reproșa, în special, conducerii supreme germane că, în ciuda tuturor avertismentelor în legatură cu o iminenta ofensivă sovietică, n-a tras nicio concluzie
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
școliți, când li s-a dat un pumn în figura lor de anticomuniști și dizidenți? Din umilință și servilism, amintindu-mi de aceeași atitudine servilă a bucureștenilor care, pe 6 decembrie 1916, la intrarea trupelor germane în Bucureștiul cucerit de feldmareșalul Makensen, aplaudau pe cuceritori, stârnind disprețul invadatorilor. Tot o nemțoaică, mai mare, de care trebuie să te temi, un fel de Bertha cea Grasă, ne-a tras binișor de urechi, chiar la noi acasă, că, adică, cum nu recunoaștem noi
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
războiului". Iorga considera că "singurul răspuns posibil" la acest fel de jurnalistică nu putea fi decît "plutonul de execuție"45. Prin noiembrie, situația militară a început să se deterioreze radical. Forțele bulgărești și turcești aflate sub ferma comandă germană a feldmareșalului A. von Mackensen, au invadat Dobrogea. Forțele germane și austro-ungare de sub comanda lui E.von Falkenhayn (care fusese înfrînt la Verdun) atacau Oltenia dinspre Banat. Iorga a încercat să ridice moralul refugiaților: "Ați venit acasă la voi", căutînd să-i
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
a încercat să ridice moralul refugiaților: "Ați venit acasă la voi", căutînd să-i ajute să se simtă la largul lor la București 46. Dar germanii, cu forța lor modernă, mecanizată, disciplinată și încercată în lupte era cea care conta. Feldmareșalii von Falkenhayn și von Mackensen au forțat Dunărea, îndreptîndu-se direct spre București. Avioanele germane au început să bombardeze orașul. Iorga a protestat împotriva acestor bombardamente crude, violente și fără discriminare care făceau multe victime civile, printre care femei și copii
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
I-a numit "Ghibelinii noștri"104. Regele Ferdinand (și mai ales Regina Maria) s-a opus trimiterii de soli de pace, dar negocierile au continuat totuși. Acestea au început în iarnă la Buftea (la cartierul general al Comandantului Suprem German, feldmareșalul von Mackensen); au fost continuate la Focșani, unde s-a încheiat un armistițiu, la 11 decembrie 1917105. Iorga a explicat că generalul Averescu, prezent la Focșani, nu reprezenta națiunea română. În februarie, după ce tratatul de pace cu Puterile Centrale tocmai
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
pe care o ura atît de mult "care nici măcar nu erau poeți simboliști". După care conchidea: "așa că nava de stat nazistă se îndreaptă spre cei o mie de ani pe care i-a proclamat Hitler chiar ieri"112. La moartea feldmareșalului Hindenburg, Hitler s-a proclamat "Führer und Reichkanzler". Iorga a scris un editorial exploziv, Führer und Verführer: Va traversa oare Adolf I Rinul, va invada Polonia și va anexa Viena? Sau ne va salva binecuvîntarea lui Dumnezeu de catastrofa pe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]