402 matches
-
trimis ca solie secretă la Istanbul în 1654, unde a învățat limba și cultura turcă. S-a căsătorit cu Maria Cazimira de Arguien, căsătorie care îi deschide calea în lumea nobililor francezi. După moartea lui Stefan Czarniecki în 1665 devine "feldmareșal" ("hatman al coroanei") și reușește o victorie împotriva tătaro-cazacilor la Pidhaiți (1667). În anul 1668 ajunge comandant suprem al armatei poloneze - "mare hatman al coroanei". Aflând de asediul Vienei de către turci, început în iulie 1683, Sobieski se hotărăște să vină
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]
-
1667 orașul a trecut sub stăpânirea Imperiului Rus. În bătălia de la Poltava din 27 iunie /8 iulie 1709, țarul Petru cel Mare, aflat în fruntea a 45.000 de soldați a înfrânt armata suedeză de 29.000 de oameni a feldmareșalului Carl Gustaf Rehnskiöld (care primise comanda armatei după rănirea regelui suedez Carol al XII-lea de pe 17 iunie). „Ca un suedez la Poltava” a rămas o comparație pentru „total neputincios” atât în limba rusă cât și în cea ucraineană. Bătălia
Poltava () [Corola-website/Science/306786_a_308115]
-
Joseph Alvinczi von Borberek, sau Borbereki Alvinczi József (n. 1 februarie 1735, Vințu de Jos - 25 septembrie 1810, Buda) a fost un feldzeugmeister în armata habsburgică și un feldmareșal al Imperiului Austriac. Etnic maghiar, s-a născut în Transilvania în localitatea Vințu de Jos ("Alvinc" sau "Alwintz"), petrecându-și copilăria pe domeniile contelui Francisc Gyulai înainte de a se alătura regimentului său în gradul de "Fähnrich" la vârsta de 14
József Alvinczi () [Corola-website/Science/312527_a_313856]
-
de sănătate, s-a regrupat și a încercat din nou, suferind o înfrângere finală în Bătălia de la Rivoli pe 14 ianuarie 1797. I s-a acordat apoi poziția de guvernator militar al Ungariei și a fost promovat în gradul de feldmareșal în 1808, murind doi ani mai târziu la Buda.
József Alvinczi () [Corola-website/Science/312527_a_313856]
-
să își organizeze o linie defensivă puternică permisese aliaților să înainteze fără ca Wehrmachtul să poată opună o rezistență notabilă. Începând de la mijlocul lunii septembrie a anului 1944, cele trei Grupuri de Armată aliate - Grupul de armată XXI britanic comandat de feldmareșalul Bernard Montgomery) în nord, Grupul de armată XII american comandat de generalul Omar Bradley în centru și Grupul franco-american comandat de generalul Jacob L. Devers în sud - au format un front larg sub comanda supremă a generalului american Dwight D.
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
primele linii. Aliații trebuiau să depășească două obstacole majore plasate în calea ofensivei lor. Primul era formată din barierele naturale ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von Rundstedt. Deși ieșirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
fost planificată pentru ziua de 8 februarie 1945, dar a fost amânată cu două săptămâni după ce germanii au distrus digurile și au inundat zonele joase de câmpie. În timpul în care valea Rurului a fost inundată, Hitler nu i-a permis feldmareșalului Gerd von Rundstedt să se retragă pe malul estic al Rinului, afirmând că o asemenea mișcare nu ar fi făcut decât să amâne o luptă care devenise inevitabilă. Hitler a ordonat ca trupele germane să lupte pe pozițiile pe care
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
răsărit al celui de-al doilea război mondial, între Grupul de Armate Sud pe de-o parte și Frontul I Ucrainean și Frontul al II-lea Ucrainean, pe de altă parte. În ianuarie 1944, Grupul de Armate Sud condus de feldmareșalul Erich von Manstein se retrăsese în spatele liniei fortificate liniei Panther-Wotan, o poziție defensivă pregătită în prealabil de-al lungul malului apusean al râului Nipru din Ucraina. Două corpuri de armate germane (Corprile de armată al 11-lea și al 42
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]
-
zilei vor trebui să accepte capitularea sau vor trebui să facă față unei lovituri de stat militare. Împăratul s-a întâlnit cu cei mai importanți comandanți ai armatei terestre și ai marinei. Câțiva militari au vorbit în favoarea continuării luptei, dar feldmareșalul Hata Shunroku nu s-a raliat lor. Hata era comandantul Armatei generale a doua, al cărei cartier general fusese la Hiroșima, fiind însărcinat cu apărarea sudului Japoniei. Trupele de sub comanda feldmareșalului erau pregătite pentru „lupta decisivă”. Hata a afirmat că
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
marinei. Câțiva militari au vorbit în favoarea continuării luptei, dar feldmareșalul Hata Shunroku nu s-a raliat lor. Hata era comandantul Armatei generale a doua, al cărei cartier general fusese la Hiroșima, fiind însărcinat cu apărarea sudului Japoniei. Trupele de sub comanda feldmareșalului erau pregătite pentru „lupta decisivă”. Hata a afirmat că nu este sigur că poate respinge inamicul și că nu contestă justețea deciziei împăratului. În încheiere, împăratul a cerut militarilor să coopereze pentru încetarea războiului. La ședința cu miniștrii și consilierii
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
formată Armata condusă de generalul Ștefan Toshev. La 1 septembrie, Bulgaria a declarat război României. Armata bulgară a intrat în Dobrogea și i-a învins pe români care erau sprijiniți de trupe ruse. La sfârșitul anului, datorită ordinelor primite din partea feldmareșalului August von Mackensen două divizii bulgare au forțat Dunărea și, împreună cu aliații săi ajung la București. Bulgarii ajung în curând în Delta Dunarii, unde au învins trupe ruso-române. Prin urmare toate Dobrogea ajunge sub ocupație bulgară. Dar în fața lor, în
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
într-un dezastru. [[Adolf Galland]], comandantul "[[Luftwaffe]]" în timpul pregătirii invaziei, a afirmat că planurile pentru invaziei nu erau serioase, iar în rândul "[[Wehrmacht]]ului" s-a făcut evidențiat un uriaș sentiment de ușurare când Leul de Mare a fost anulat. Feldmareșalul [[Gerd von Rundstedt]] împărtășea opinia lui Galland, considerând că Hitler nu a luat niciodată în serios ivadarea Angliei, toată acțiunea fiind o cacialma prin care s-ar fi încercat determinarea guvernului britanic să înceapă negocieri. El a notat că [[Napoleon
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
străpungă liniile franceze, Rupert s-a dovedit un comandant foarte capabil. Mai târziu a comandat Armatei a 6-a în nordul Franței și a rămas pe frontul de vest în timpul impasul care va dura până la sfârșitul războiului. Rupprecht a devenit feldmareșal ("Generalfeldmarschall") în iulie 1916 și și-a asumat comanda grupului de armate Rupprecht la 28 august în același an; grupul de armate consta în armatele 1, 2, 6 și 7. Rupprecht a fost considerat de unii a fi unul dintre
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
Mitropoliei, este asediat și cucerit la 16 august 1770 de trupele rusești conduse de mareșalul Piotr Rumianțev. Soarta mitropolitului Daniil este una incertă, mitropolia încetând practic să existe. În acest context, Mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi, adresează în 1771 o gramată Feldmareșalului rus, Petru Alexandrovici Rumianțev, cerând desființarea efectivă a Mitropoliei Proilaviei, mai ales că îl considera pe mitropolitul Daniil ca fiind mort în acel moment. Mitropolitul Gavriil Callimachi propunea și o repartizare a teritoriilor Mitropoliei Proilaviei la eparhiile Moldovei, și anume
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
purtată în apropiere de Dresda, începută pe data de 20 mai 1813 la ora 8:30 și încheiată pe data de 22 mai 1813, spre sfârșitul zilei, a opus armata franceză condusă de Napoleon I unei armate pruso-ruse, conduse de Feldmareșalul prusac Blücher. Cele trei zile de lupte sângeroase s-au încheiat cu victoria la limită a francezilor, privați de o victorie decisivă de manevrele ezitante ale Mareșalului Ney, din data de 21, cât și de lipsa cavaleriei, decimate în urma campaniei
Bătălia de la Bautzen () [Corola-website/Science/313559_a_314888]
-
1763 - d. 19 octombrie 1813) a fost un prinț polonez, om de stat și militar căruia i s-a acordat demnitatea de Mareșal al Primului Imperiu Francez. Nepotul ultimului rege ales al Poloniei, Stanisław August Poniatowski, și fiul al unui feldmareșal polonez din armata austriacă, și-a început cariera în armata austriacă, devenind rapid colonel și aghiotant al împărătului. În 1789 a părăsit armata austriacă, cu scopul de a se întoarce în Polonia și a se alătura unchiului său. Stanisław August
Józef Poniatowski () [Corola-website/Science/312433_a_313762]
-
(n. 27 decembrie 1796 - d. 2 august 1877) a fost un feldmareșal prusac, mai târziu german (după 1871). Sa născut la 25 decembrie 1796 în Eisenach, educația a primit-o la corpurile de cadeți din Kulmerskom și Berlin. În campaniile de 1813 și 1814, Steinmetz ca locotenent în 1 corp de infanterie
Karl Friedrich von Steinmetz () [Corola-website/Science/329014_a_330343]
-
a prințului Friedrich Karl În timpul asediului Metz-ului discordanțele dintre Steimentz și prinț au dus în final la eliminare de pe teatrul de luptă a celui dintâi, fiind numit guvernator general în Poznan. Imediat după război, a fost ridicat în rang de feldmareșal și sa retras din treburile armatei, a trăit în Görlitz. Steinmetz, a murit la 4 august 1877 în Bad Landeck, unde primea un tratament.
Karl Friedrich von Steinmetz () [Corola-website/Science/329014_a_330343]
-
(n. 30 martie 1854, Timișoara - d. 22 septembrie 1924, Viena) a fost un militar austro-ungar, feldmareșal, născut în Banat într-o familie maghiaro-germană. În 1914 urma să se pensioneze, dar izbucnirea Primului război mondial l-a făcut să rămână în posturi de comandă, în 1918 fiind ultimul comandant suprem al Armatei Comune austro-ungare. Hermann Kövess a
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
stimei de care se bucura din partea împăratului Franz Josef, Kövess a rămas în post dar decorarea sa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa I a suferit o anumită întârziere până la data de 7 martie 1914. După ce a fost numit feldmareșal în 1917, a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de Comandor. A murit la Viena, la vârsta de 70 ani, în urma unui accident vascular cerebral. articol despre feldmareșalii austro-ungari, având drept surse: două articole ale lui Nikolaus von
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
până la data de 7 martie 1914. După ce a fost numit feldmareșal în 1917, a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia în grad de Comandor. A murit la Viena, la vârsta de 70 ani, în urma unui accident vascular cerebral. articol despre feldmareșalii austro-ungari, având drept surse: două articole ale lui Nikolaus von Preradovich în „Deutsche Soldatenjahrbuch” 1998 și 1999, articolul „Der Militär Maria -Theresien- Orden 1914-1918" de generalul Karl Freiherr von Bardolff, și articolul „Schematismus der Generale und Obersten de K.u
Hermann Kövess von Kövessháza () [Corola-website/Science/320585_a_321914]
-
-ului (Serviciul de Securitate). Ordinul prevedea clar că orice comandant sau ofițer care nu ducea la îndeplinire prevederile sale era vinovat de neglijență în serviciu, pedepsită în conformitate cu legile militare germane. Acest „Ordin al comandoului” îl înlocuia pe cel emis de feldmareșalul Gerd von Rundstedt pe 21 iulie 1942, care stipula că parașutiștii capturați să fie predați Gestapoului. În timpul Procesului de la Nürnberg, „” a fost folosit ca o dovadă pentru acuzare de crime de război a ofițerilor germani care au executat în mod
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
încercau să mărșăluiască spre nord pentru a elibera Parisul. El a câștigat bătăliile de la Orleans și Le Mans. Pentru serviciile sale, a fost promovat la rangul de "Generalfeldmarschall". După război, Prințul a fost numit inspector-general și a primit rangul de feldmareșal al Rusiei de către tarul Alexandru al II-lea al Rusiei. La 29 noiembrie 1854 la Dessau el s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau (1837-1906), fiica Ducelui Leopold al IV-lea de Anhalt. Împreună au avut cinci copii
Prințul Friedrich Karl al Prusiei () [Corola-website/Science/322010_a_323339]
-
se afla sub comanda personală a regelui Christian al V-lea al Danemarcei, în vârstă de 31 de ani, ajutat de generalul Carl von Arensdorff, în vreme ce armata suedeză, ce număra circa 8.000 de oameni, îl avea în frunte pe feldmareșalul Simon Grundel-Helmfelt și pe regele în vârstă de 21 de ani. După înfrângerea suedeză de la Fehrbellin și mai multe alte victorii daneze pe mare, armata suedeză încerca să păstreze controlul asupra dominioanelor din Brandenburg și Pomerania. Danezii au considerat că
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
manevră de flancare care să scoată din luptă flancul stâng danez. În timpul luptei, comandantul danez Carl von Arensdorff a fost grav rănit, iar întregul flanc stâng a fost obligat să iasă din luptă la ora 10:00. Regele Suediei și feldmareșalul Helmfelt s-au folosit de cavalerie pentru a-i urmări pe soldații danezi care fugeau și să-i ucidă pe cei care rămâneau în urmă. Cursa a ținut opt kilometri, până la râu. Unii ofițeri din tabăra daneză au încercat să
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]