169 matches
-
bunul simț sau regulile comunitare; periclitând chiar și propria lor bunăstare sau supraviețuire. Tragică, ar fi, În optica mea, luciditatea morții, Întrucât ea ne propulsează dincolo de sensibilitatea și reacțiile curente, făcându-ne apți de a deveni cu adevărat lucizi de fenomenalitatea existenței și a propriei noastre ființe. Cu condiția, bineînțeles, de a nu șovăi În fața „gândului”, de a nu ezita la vederea acestui „cap de meduză” ce este „figura” propriei noastre morți! Cu condiția de a nu expedia fenomenalitatea ei În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lucizi de fenomenalitatea existenței și a propriei noastre ființe. Cu condiția, bineînțeles, de a nu șovăi În fața „gândului”, de a nu ezita la vederea acestui „cap de meduză” ce este „figura” propriei noastre morți! Cu condiția de a nu expedia fenomenalitatea ei În absurd, categorie azi foarte uzitată de nu puține arte și de artiști, care cred, prin aceasta, că se pot și ne pot debarasa de acele câteva mari și chinuitoare Întrebări pe care și le pune orice ins sensibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sunt și rămân aceleași la toate popoarele din lume, fără a exclude pe cele mai înapoiate, cu noțiuni mai puține, cum se întâmplă și în sânul aceluiași popor”; Noțiunile se înfățișează ca având o existență a lor proprie, care depășește fenomenalitatea lumii, pentru că ele nu primesc nici o schimbare în natura lor, ba chiar apar ca tot ce poate fi mai obiectiv”; „Acest fond comun (de noțiuni), care constituie cunoștința omenească și pe care filosofia din toate vremurile vrea să-l prindă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fenomenologiei spiritului”. Dacă undeva se află El și, mai ales, dacă noi avem o „cale” spre „incomensurabilitatea Sa”, pare a spune filozoful de la Heidelberg Împreună cu prietenul său Schelling, atunci ea poate fi numai În noi, și anume În procesul și fenomenalitatea gândului!... Chiar și numai pentru acest „lucru”, faptul că Întreaga școală romantică germană, a „idealismului subiectiv sau obiectiv” a lui Kant „mută” cercetarea, „contemplarea” În „interiorul” ființei umane, „descoperind” sediul Celui Prea Înalt În intima și miraculoasa noastră „subiectivitate” și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Ardeal, chiar și în „acele secole” din care nu s-au găsit probe directe, materiale, a fost marele filozof și poet Lucian Blaga, un uriaș „stejar” al etniei sale, or, spuneam eu, „stejarii nu cresc din nisip!”, Blaga, ca orice fenomenalitate ideologică și sentimentală, se naște din straturi adânci etnice, comunitare, iar Gândul, în formele sale ample și sistematice precum dovedesc sistemele sale filozofice, dă dovadă sigură de dezvoltare și maturizare organică seculară. Ivasiuc, exaltat și imprevizibil uneori, a făcut față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
atmosfera generală fiind una de stabilitate și echilibru. Noul conducător s-a căsătorit deja cu Gertrude, soția fratelui decedat (în aparență, din cauze naturale!), starea monarhiei redevenind una optimistă. Amănuntul nu trebuie neglijat. Mentalitarul medieval concepe echilibrul ca pe o fenomenalitate piramidală, cu monarhul de drept, în plină exercitare a puterii, la vîrf. Claudius al lui Shakepeare creează, măcar în debutul lui scenic, această impresie. Deschis, cu abilități diplomatice clare (rezolvă tensiunea politică și militară cu regatul norvegian vecin într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Hoax/ Farsa cu balonul confirmă preocuparea ideologică a autorului pentru funcția reprezentațională a creației artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă. Semnificațiile ei de profunzime pot fi revelate doar prin transfigurare, adică prin proiecția ipotetică într-un contur ficțional. Desigur, acesta corespunde zonei esteticului, ilustrînd astfel funcția majoră de mistificare a literaturii. Este indiscutabil faptul că, prin naratorul diversionist al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postmodernismului american prin revenirea romanului recent la epic și la viziunea narativă integratoare -, în realitate, aș îndrăzni să presupun, nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moștenite de la Barth sau Hassan și la reconsiderarea funcțiilor esențiale ale ficțiunii. Reabilitarea fenomenalității epice, așa-zicînd, este contribuția estetică a "generației următoare", în interiorul căreia strălu cesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) și Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). Ceea ce la postmoderniștii ultimelor decenii ale seco lului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a dispariției suveranității Angliei în politica internațională). Ele accentuează starea de "final", de "sfîrșit al istoriei", pe care Coe o acreditează la un nivel subliminal. Decepțiile și nostalgiile vieții nu reprezintă apanajul prin excelență al individului supus timpului, ci și fenomenalități istorice, răsfrînte pe palierul de manifestare a unor întregi colectivi tăți. "Istoriile" personale merg în paralel cu "istoria" comunitară, în care se reflectă aidoma frunzelor în apa unui lac gigantic. Gestica eroilor, chiar atunci cînd e profund individuală și adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un teren intelectual absolut fascinant, complet străin mie pînă în momentul respectiv (fiind încă fidel maiorescianismului clasicizant, asumat în școală, trăiam în cultul unui soi de purism estetic idealist, derivat din vechile clișee ale "artei pentru artă" și literaturii ca "fenomenalitate autonomă"). Aici, arta și societatea, cultura și biografia, textul și existența se îmbinau, straniu însă legitim, pînă la simbioză. Am descoperit, cu surprindere, că Școala de Frankfurt nu fusese arhetipul experimentului comunist european (prin faimoasa "săptămînă de lucru marxistă", inaugurată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
executate" la anumite date (Viktor deduce că articolele sale, pezumtiv benigne, sînt, în realitate, rotițe dintr-un mecanism infernal al asasinatelor comandate). Realizează faptul că, într-un fel sau altul, toți protagoniștii "cruciulițelor" au conexiuni cu omniprezentul univers interlop (o fenomenalitate paradoxală în roman: manifestă în mod discret și totuși covîrșitoare ca intensitate!). Își dă seama, în consecință, și de ce adevărul total nu i-ar fi spus decît în condițiile în care munca sa nu ar mai fi necesară. În paralel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
funcții, instincte, impulsuri și nevoi individualizate. Peste "voința" dimensiunii ficționale ("1Q84") percepute ca o entitate în sine, suficientă sieși nu poate trece nimeni: nici Autorul (mort), nici Cititorul (mesme rizat). Cei doi devin componente auxiliare (dar, oricînd, dispensabile!) ale unei fenomenalități absolute, rupte de orice determinare. Literatura (din "1Q84") trăiește în mod nemijlocit, asemenea echivalentei ei ontologice istoria (din "1984"). Dacă, în primele două volume, Aomame și Tengo abia recuperau, mnemotehnic, puținul timp petrecut împreună în anii copilăriei, prin exersarea acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
devine astfel o "mînă" impersonală care transcrie un saeculum, e o "memorie culturală" sau este el însuși "scris" de către textul său. Textul poate depersonaliza, deconstruind identitatea (unitatea) în propria sa rețea semiotică, lărgită mereu, extinsă prin/din ea însăși, ca fenomenalitate în sine, independentă de orice voință externă, inclusiv cea a creatorului său. Citind Culorile Purgatoriului, acest sentiment ajunge să fie covîrșitor. Romanul lui Victor Iancu constituie o piesă narativă remarcabilă a literaturii contemporane, meritînd întreaga atenție a criticilor și teoreticienilor
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
exact încă, totul se deschide cu iminența unei reapariții, însă ca apariție pentru prima dată în piesă." Comunismul, care bîntuie fantomatic Manifestul din 1844, este metaforizat prin acest spectru mereu așteptat și mereu amînat, promisiune obligatorie și neîmplinită. "Carnea și fenomenalitatea sînt cele care îi conferă spiritului apariția sa spectrală, dispărînd însă imediat în apariție, în chiar venirea fantomei sau în revenirea spectrului". Nematerializat decît aparent, comunismul ar fi însă spiritual etern. Nu știm dacă e viu sau mort", observă Derrida
Despre strigoi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16745_a_18070]
-
contururi șerpuitoare, linii care se desprind sau se împletesc, sunete stridente și foșnete, mirosuri pestilențiale și arome divine, obiecte umile văzute de aproape, forfota urbei, înregistrată cu răbdare și atenție distributivă. Lumea întreagă, așadar, lumea sensibilă, captată în uluitoarea ei fenomenalitate, printr-un hiperrealism ce poate vira paginile în fantastic. Există însă un arierplan sub această derutantă suprafață mișcătoare, un mehanism ce transformă imanența postmodernă în simplu ambalaj. În spatele dagherotipurilor care se tot succed, dincolo de tablourile alternate și montate cu dexteritate
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
La margini și în adînc). Nimic uscat, nimic rigid în acest vizionarism generos, delir orfic al preaplinului lăuntric a cărui miză e necuprinderea nesățioasă a existenței, urmare a dumnezeiescului impuls plăsmuitor. Conceptele sînt consubstanțiale pastei lirice îmbelșugate ce ia mulajul fenomenalității în diversitatea sa uluitoare și-n inepuizabilul său dinamism, dar neîndurîndu-se a se închega în vreun tipar, păstrîndu-și mereu fluiditatea. Nu rațiunea geometrizantă a poeticii moderne, ci inima arhaică, acea inimă relegată de Poe sau Valéry, prezidează somptuosul spectacol al
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
tip de obiect, pe care-l numim voce formală. Vocea formală (Vf) este un obiect teoretic (abstract) de reprezentare ideatică a DMz. În raport cu acesta, Vf este un purtător de imagine conceptuală a lui, prin ipostaziere. Astfel, DMz este abstras din fenomenalitatea sa natural-culturală (de fapt artistic) și petrecut în forul cugetului (minții), unde este adus (pe cale de alchimie lingvistică) la stadiul de fapt ideatic. Practic avem de-a face cu un proces de formalizare, instrumentat metodic prin intermediul unui discurs sistematizat teoretic
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
printr-o dezmărginire, oferindu-se către celălalt (un altul asemenea). Aspectul intensiv este determinat prin focalizarea asupra egoului și nevoilor de ordin existențial, conștiința retrăgându-se (mărginindu-se) în sine. footnote>, bazată exclusiv pe o necesitate funciar-fizio/psihologică ori ca fenomenalitate incidentă a unei reacții întâmplătoare), îl califică pe acesta drept autor, al cărui fapt îl numim operă. Prin urmare, pe același autor al unei opere sonore îl putem afla sub diferite ipostaze sau competențe de realizare: compozitor; trăitor; artizan; călăuzitor
Aspecte ale rela?iei timp ? oper? by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sub raportul meritelor sale incontestabil majore. Asta, deși îi urmărisem constant activitatea, plină de contraste și mult prea vastă spre a fi cuprinsă toată. Mi-am dat seama că Pavel Șușară trebuie considerat nu atât ca individ, cât ca fenomen. Fenomenalitatea lui constă în multitudinea activităților pe care le acoperă, îmbinată cu o extraordinară forță vitală care îi asigură mișcarea, dinamismul, neastâmpărul, curiozitatea intelectuală. Ele îi hrănesc voința de a fi implicat în multe și de toate și îi potolesc o
George Radu Bogdan versus Pavel Șușară by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/11728_a_13053]
-
cu stilistica modulară a povestirii, nu îi solicită atenția exegetică. Iarăși, într-un paralelism deplin cu Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan scrie exclusiv despre, unu, poeți și, doi, critici literari. Pe când prima categorie îi activează componenta analitică, desfășurată "în toate punctele fenomenalității creative", cea de-a doua îi incită spiritul critic în direcția inciziei și a portretului ironic. Din cei douăzeci și cinci (din nou douăzeci și cinci!) de colegi de breaslă prinși în sumarul Diacriticelor, majoritatea sunt fixați și în insectar: cu bunele și relele
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
lui Fortunato ca act sacrificial (eliminarea ideii și nu a persoanei), precum și aparentul paradox creștin - revanșa (acceptată, totuși, aici la nivel impersonal, divin, în numele "dragostei lui Dumnezeu" și nu al orgoliului individual). Astfel, Montresor devine doar un exponent al unei fenomenalități spirituale, un executant de misiuni trans-ipostasice, depersonalizat și egal în gesturi ca o mașinărie. După cincizeci de ani, aflat prezumtiv pe patul morții, el repersonalizează faptele și simte penitență. Întreaga lui narațiune pare să fie rezultatul acestei pocăințe, povestirea luînd
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]
-
din urechile morților tineri/ peste cocleala urinei din ziduri/ peste damful băii cu aburi din Grădina Botanică" (Golem). Percepția paroxistică a materiei dereglate, imunde, duce, corectiv, la o fugă de materie. Văzul și pipăitul, adică simțurile cele mai dependente de fenomenalitatea fizică, sînt înlocuite de olfactiv. Acesta, așa cum remar-că Ștefan Borbely în postfața cărții de care ne ocupăm, "e cel mai desprins de materie, deși o conține (...), fiindcă exprimă nu atît textura materiei sau vecinătatea sa tulburătoare, înrobitoare, ci reflexul ei
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
Precizia aserțiunilor, echilibrul frazării și densitatea expunerii sunt, în aceste cărți, elemente constitutive. Ștefan Borbely surprinde, de altfel, timbrul acestei voci critice atrase mai ales de raportul inefabil dintre viață și text, de relația paradoxală dintre reverberațiile artei și reprezentările fenomenalității: „Decadent discret, Constantin M. Popa urmărește, în bune pagini de observații aleatorii, grupate într-o carte totuși eterogenă, câteva complexe identitare proprii, drapate indirect în haina fastuoasă a literaturii, savurând spectacolul lumii și al cărților din jur, descoperind detalii relevante
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
care, încă mă mai tem,/ cum funambulului, balansul/ i-l simți de parcă-ai fi chiar tu/ pe sârmă, nu altcineva, -/ Dimov, e limpede că nu/ prea avea chef de cinema,/ pe pânza lui rulând alt vis...”. Echilibrul poeziei în raport cu universul fenomenalității e figurat într-un alt poem, avându-i ca protagoniști pe Mazilescu și pe Foarță însuși („Eu și Virgil aveam un joc/ de un cu totul alt calibru,/ mai neriscant, mai nătântoc,/ mai compatibil cu un claun:/ de-a cine
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
schimbîndu-și totuși cu repeziciune atitudinile față de procesul selecției literare. Din rigiditatea absolută (canonul ferm, al minimei și ultraelitistei preluări istorice) s-a migrat către flexibilitate (canonul mobil, al multiplei selecții) și chiar către abolire (canonul absent, al refuzului simplei preluări). Fenomenalitatea canonică traversează, se poate spune, o istorie semi-ciclică, diversificîndu-și semnificațiile în interiorul unei acolade de 180 de grade ("s-a trecut de la un canon de autori la un canon de probleme", afirmă ironic, la pagina 270, autoarea). În mai puțin de
Canonul oriental by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8966_a_10291]