KorAP: Find »[drukola/base=feudalism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...22 >

534 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

În anul 864, hanul Boris (852-889), acest "Clovis al Bulgariei", sub presiunea bizantinilor, înfrânt de ei, se botează împreună cu tot poporul său, luând numele creștin de Mihail. Creștinarea bulgarilor are loc odată cu victoria deplină a slavizării turanicilor și cu instituirea feudalismului, în plan social-politic, în Bulgaria. După primirea botezului, Boris și boierii săi (curtea) au cumpănit între creștinismul grec (bizantin) și cel latin (roman) și au păstrat legăturile și cu Papa de la Roma și cu Patriarhul de la Constantinopol, primind preoți și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
corporații-colegii), dezvoltarea schimbului de mărfuri, economia bănească, adâncirea diferențierii sociale anunțau trăsăturile societății medievale. Dar năvălirile barbare de la sfârșitul secolului al VI-lea (avari și slavi) și cele din secolul al VII-lea (bulgari) au întrerupt această evoluție deschisă spre feudalism și a dus la abandonarea Dobrogei invaziei slave și bulgare, Imperiul a păstrat doar litoralul maritim și gurile Dunării. Consecința abandonării a fost dezagregarea domeniilor funciare și consolidarea comunităților agrar-pastorale obștile teritoriale ca formă generală de organizare social-economică, ca și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
specifică asocierilor de sate libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism și feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a dezvoltat din perioada primară a istoriei, păstrând principalele caracteristici ale ei, iar feudalismul s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară, ca urmare a diferențierii sociale din sânul acesteia. Obștea țărănească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism și feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a dezvoltat din perioada primară a istoriei, păstrând principalele caracteristici ale ei, iar feudalismul s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară, ca urmare a diferențierii sociale din sânul acesteia. Obștea țărănească, cu o vechime din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism și feudalism-aceasta explică originile feudalismului la români. Obștea s-a dezvoltat din perioada primară a istoriei, păstrând principalele caracteristici ale ei, iar feudalismul s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară, ca urmare a diferențierii sociale din sânul acesteia. Obștea țărănească, cu o vechime din preistorie, s-a menținut în timpul stăpânirii romane (106-275), ca și în perioada migrațiunii popoarelor (secolele III-XIII), până la nașterea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a dezvoltat (născut) direct din obștea primară, ca urmare a diferențierii sociale din sânul acesteia. Obștea țărănească, cu o vechime din preistorie, s-a menținut în timpul stăpânirii romane (106-275), ca și în perioada migrațiunii popoarelor (secolele III-XIII), până la nașterea feudalismului românesc, în secolul al X-lea, și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sintagma "oameni buni și bătrâni" se înțelegeau acei membri de vază ai obștei prin averea și poziția lor. Cârmuirea (conducerea) colectivă nu era o caracteristică a tuturor obștilor românești. În epoca roirilor de sate, în preajma întemeierii statelor și a întăririi feudalismului, satele noi alcătuite aveau câte un conducător și organizator al satului și un șef militar (voievod) în satele întărite cu șanțuri. Titlul lor era acela de jude (termen latin), tradus prin cneaz (termen slav). Numele acestor conducători, moșul satului, legat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
seminomade și în urma supunerii unor regiuni locuite de autohtoni de către nobilimea gentilică slavă. Însă așezarea teritorială a slavilor în Dacia (nordul Dunării), în secolele VII-IX, a avut ca rezultat destrămarea organizării gentilice a triburilor slave și apariția primelor forme ale feudalismului. Astfel, în secolele VII-IX, unele comunități sunt legate de un jupan sau cneaz, cu obligații permanente de întreținere. Comunitățile erau în mare parte daco-romane (române), dovadă o treptată românizare a slavilor, dar așezarea lor nu se mărginește la constituirea clasei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la închegarea de comunități agricole-obști, care vor deveni și acestea românești. Izvoarele istorice amintesc fără echivoc de existența nobilimii slave și de sate libere locuite de slavi. În același timp, slavii au contribuit la popularea teritoriilor românești și la geneza feudalismului românesc, dar contribuția lor, însemnată, a fost totuși secundară față de evoluția internă a autohtonilor romanici. Asimilarea slavilor de către români se explică nu prin superioritatea economică și culturală, ci prin numărul mare al elementului autohton și organizarea lor ca o "pânză

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost aflați în morminte, așadar n-au avut un rol economic, dar, spre sfârșitul secolului al XI-lea, în timpul regelui Ladislau I, apar primele monede ungurești în Transilvania, la Sântandrei-Oradea, Frata (jud. Cluj) și Turda.10 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc În istoria românilor, existența feudalismului, cu relațiile sociale, cu raporturile de dependență și cu formele sale specifice nu este contestată de nimeni. În ceea ce privește originile feudalismului românesc, evoluția societății de la antichitate la evul mediu a avut, în istoria noastră, o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au avut un rol economic, dar, spre sfârșitul secolului al XI-lea, în timpul regelui Ladislau I, apar primele monede ungurești în Transilvania, la Sântandrei-Oradea, Frata (jud. Cluj) și Turda.10 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc În istoria românilor, existența feudalismului, cu relațiile sociale, cu raporturile de dependență și cu formele sale specifice nu este contestată de nimeni. În ceea ce privește originile feudalismului românesc, evoluția societății de la antichitate la evul mediu a avut, în istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania, la Sântandrei-Oradea, Frata (jud. Cluj) și Turda.10 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc În istoria românilor, existența feudalismului, cu relațiile sociale, cu raporturile de dependență și cu formele sale specifice nu este contestată de nimeni. În ceea ce privește originile feudalismului românesc, evoluția societății de la antichitate la evul mediu a avut, în istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istoria noastră, o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere directă de la obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țări a avut loc o trecere directă de la obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea organizării sociale. Străvechea obște autohtonă (dacică) s-a menținut și sub stăpânirea romană (după 106) și după încetarea ei, în 275. Vreme de mai multe secole

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1. ridicarea din rândul obștilor a unor fruntași (stăpâni) bogați și puternici, care treptat ajung să domine membrii de rând ai obștii, impunându-le obligații de muncă și dijmă, în schimbul organizării militare a obștilor și uniunilor de obști; 2. nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat un rol în nașterea clasei feudale românești.11 Existența unei nobilimi autohtone

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de muncă și dijmă, în schimbul organizării militare a obștilor și uniunilor de obști; 2. nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat un rol în nașterea clasei feudale românești.11 Existența unei nobilimi autohtone, a unei pături politice și militare, anterioară secolului al X-lea, în societatea românească, este dovedită documentar de izvoarele contemporane. Este vorba despre unii comandanți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanii" de fapt autohtonii romanici. În mijlocul acestei populații autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cnezilor și a boierilor, termenul vecin a devenit sinonim cu om dependent. Aceasta dovedește că aservirea obștilor libere a început anterior așezării slavilor în Dacia sau în paralel cu așezarea acestora. Putem concluziona că, în principal, originea clasei stăpânitoare a feudalismului românesc provine din diferențierea internă a obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În secolul al X-lea, decisiv pentru evul mediu românesc, prin intrarea unor teritorii în aria de stăpânire a unor state medievale evoluate, Bizanțul și Ungaria, în civilizația noastră timpurie își vor face loc o serie de schimbări. Pentru epoca feudalismului timpuriu la Dunărea de Jos este semnificativ că, în Dobrogea și Moldova meridională, ca și în Oltenia, vestul Munteniei și Banat, se fac simțite efectele durabile ale prezenței unor civilizații superioare. Aflate la confluența marilor arii cultural-politice, părțile răsăritene și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
demografie istorică", I, Cluj, 1972, p. 11-74; Istoria Românilor (tratat), vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 143-145. 2. M. Comșa, Cultura materială veche românească. Așezările din secolele VIII-X de la Bucov (Ploiești), București, 1978; M. Constantiniu, P. I. Panait, Cercetarea feudalismului timpuriu pe teritoriul orașului București, în "Materiale de istorie și muzeografie", 3, București, 1965; Istoria Românilor, vol. III, p. 145. 3. S. Ferche-Dolinescu, Raport asupra săpăturilor de la Dulceanca, jud. Teleorman, în MCA, 9, 1972, p. 132-234; P. Poghirc, Satul din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici și chiar întemeiază târguri și orașe.12 Un aspect interesant, puțin abordat, al începuturilor urbane medievale la noi, îl reprezintă instituția primară a "târgurilor de văi", ce ar corespunde, în domeniul feudal, instituției cnezilor și a juzilor. Înainte de nașterea feudalismului, istoria românilor a cunoscut anumite aspecte (trepte) premergătoare: proprietatea cnezială, anterioară celei boierești și nobiliare, târgurile de schimb pe valea unui râu, înaintea orașelor sau a târgurilor propriu-zise. Apariția "târgurilor de văi", în istoria țărilor române, se poate urmări din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XI-lea, stăpânirea bizantină s-a extins și la nord de Dunăre, nu numai prin pătrunderea monedei sale (vezi cap. VIII), dar și prin expedițiile militare întreprinse aici. Această nouă etapă a relațiilor cu Imperiul avea loc sub semnul feudalismului, predominant acum în estul și sud-estul Europei. Chiar din momentul revenirii în zonă, împărăția bizantină înlătura ierarhia religioasă slavă (bulgară), fiind înlocuită cu una greacă și, în același timp, sublinia Iorga, se recunoștea existența unei populații românești numeroase și întinse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
balcanic, organizați în Vlahia Mare, a doua alcătuire statală este cea din Munții Haemus, dintre Dunăre și Balcani. Inclusă în Imperiu înainte de 1018, Bulgaria dintre Dunăre și Haemus cuprindea, în secolele XI-XII, latifundiile unor familii precum Anghellos, Ducas, Comnen, Paleolog. Feudalismul bizantin în Bulgaria, pe parcursul celor două secole, înseamnă dominația stăpânilor de pământ bazată pe aservirea țăranilor, care vor fi deposedați de terenuri și sărăciți. Pământul aparținea atât aristocrației bizantino-bulgare, cât și bisericii ortodoxe din aceste teritorii. Referitor la formațiunile politice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]